100 Ro: personal

Se afișează postările cu eticheta personal. Afișați toate postările

Eu, serialele si timpul filozofic

Astazi a fost o zi in care am umblat pe multe teriotorii nepreconizate...dimineata a inceput intr-un mod placut(chiar daca dormisem din nou 6 ore si ma pregateam de drumul catre Bucuresti), si am avut o stare de spirit chiar frumoasa, pe care m-am gandit sa o impartasesc si cu voi. Dupa asta, am cutreierat putin prin lumea umbrelor luminate, dar nu am reusit nici pana acum, dupa cam 11 ore, sa imi dau seama de fapt daca stratul de praf cu care este acoperita este superficial sau nu...

Imi aduc aminte de momentele de dupa sesiune...cred ca au fost vreo 2-3 zile(asta incluzand si jumatate din nopti) in care puteam foarte bine sa nu fac altceva decat sa stau in patul meu, admirand peretii camerei mele si bucurandu-ma de relaxarea starii de spirit sau sa ma uit ca un nebun, care si-a rezervat timp pentru viitorul cat mai apropiat posibil, la filmele si serialele care isi facusera programare(lucru bineinteles facut). Asa ca, precum un copil inteligent care nu mai simtea oboseala acumulata, am vizionat(sau revizionat) cu o mare placere filmele care imi veneau in minte pe moment, si m-am bucurat din plin de cadoul celor de pe Vplay care imi daruisera o saptamana de cont VIP.

Saptamana de vacanta a trecut, m-am intors la facultate, iar timpul momentan imi acorda destul credit pentru cam toate activitatile pe care mi le-as propune(mai depinde si de vointa, si de cum as vrea sa mi-l petrec intr-un mod cat mai bun posibil). Ma bucur extrem de mult ca am revenit aici, in spatiul meu personal de regasire virtuala, si ca incep sa redobandesc din ce in ce mai tare acea mare placere de a scrie si de a va citi pe voi, cei care sunteti mereu prezenti pe acest blog.

N-am putut sa nu fiu innebunit de numeroasele seriale pe care cei de la Vplay le au de oferit, asa ca mi-am prelungit(din proprie initiativa de aceasta data) contul VIP pe inca 2 luni...in seara aceasta am terminat de vizionat "Sex and the city" si pot sa spun ca am fost foarte fascinat...cum spuneam...uneori este nevoie ca cineva sau ceva sa ne aduca aminte de fapt ceea ce conteaza pentru noi, cat de multe lucruri si persoane frumoase avem in jurul nostru, si sa nu ne mai accentuam cu tendinte infinite acele lucruri care aparent ne lipsesc...

Ca sa personalizez o clasica reclama..."Stralucirea ochilor sai...de nepretuit...pentru toate celelalte exista Mastercard !".

O seara frumoasa !

Experienta vs inovatie

Am beneficiat saptamana aceasta de un program destul de lejer al primei mele saptamani de facultate din semestrul 2, si cu o conjunctura favorabila am reusit sa plec de joi seara spre casa...chiar cand nu ma mai gandeam a se intampla ceva semnificativ in acea zi, am fost placut surprins sa observ niste lucruri initial fara vreo semnificatie aparte, dar mai apoi, stand si analizand mai bine, am realizat ca dincolo de aparente existau multe substraturi...

Despre ce vorbesc ? Despre vesnicul duel dintre experienta(atributul considerat poate cel mai important de majoritatea oamenilor, pentru ca reflecta o anumita viziune acumulata doar prin trairea evenimentelor) si inovatie(calea spre modern, spre mai eficient, mai pe limba celor tineri cum s-ar spune). Dar cum reusim sa le imbinam pe cele doua ?

Ei bine, am vazut pana sa plec din Bucuresti, joi, o astfel de situatie...si nu numai atunci, mi-am adus aminte de mai multe intamplari in care mi-au atras atentia diferite aspecte specifice ale fiecarui concept exprimat mai sus...pe de o parte(zic eu), fara experienta, nu putem ajunge la invoatie, pentru ca trecutul impreuna cu timpul(acest complex element, dimensiune si medicament al celor mai dificile momente) ne arata ce am gresit si ne lumineaza solutia inspre atingerea unei cai optime din drumul pe care mergem...aici intervine o intersectie, pe de o parte inovatia, si drumul spre ea, care se reflecta din eficientizarea acestor cai gasite si tendinta spre modern, care pare mai accesibila si este mult mai performanta din multe puncte de vedere, dar si mai necunoscuta in acelasi timp, iar pe de alta parte, continuarea drumului experientei care poate atinge cai negandite in ori ce fel de domeniu, prin cunoastere(si pot indrazni sa spun chiar intelepciune), dar modelata dupa conceptele de mult elaborate si experimentate.

Intrebarea se pune...exista vreo cale de mijloc, ca un gen de banda reversibila unde cele 2 pot colabora in atingerea unui nou drum ?...eu zic ca da, si am vazut oameni care sa imi demonstreze acest lucru...nu este el un drum sigur, dar cu siguranta inainteaza mai eficient si mai prudent decat oricare dintre ele...

Independenta si nonconformismul

Da...voiam sa aduc la lumina acest subiect de o vreme, dar parca nu gaseam pana acum acea portita de acces spre acesta...nu credeam ca voi avea inspiratia necesara astazi la ora aceasta, dar ma bucur ca am gasit-o. Azi nu a fost o zi foarte stralucita aparent(chiar daca se presupunea ca in afara orei de sport, este libera si te poti bucura in tihna de programul personal), ba chiar acum vreo cateva ore incercam sa imi dau seama ce sa fac pentru a o redresa...imi veneau in minte tot felul de ganduri, in special legate de acest subiect si de modul cum ar trebui tratat de fiecare dintre noi...

Se spune ca fiecare persoana are un anumit grad de independenta, chiar daca din punct de vedere al fiecaruia dintre noi suntem oarecum dependenti de multe lucruri si aspecte...despre nonconformism s-ar putea spune ca reprezinta o tendinta de a nu accepta anumite mentalitati, medii si reguli...nonconformistii sunt priviti in general din multiple perspective, mai ales ca foarte putina lume isi da seama de fapt ce se intampla in spatiul in care traieste...deseori cei care pur si simplu incearca sa isi construiasca intr-un mod aparte visele, sunt considerati persoane care se abat de pe drumul(considerat parca acelasi) pentru toti. De ce am avea toti acelasi drum ? Suntem toti la fel ? Sau a ajuns atat de mult tehnologia moderna(TV, internet, socializare, etc) sa ne indrume spre o mentalitate comuna pe toti ?

Sa nu ma intelegeti gresit, vorbesc aici strict despre acel comportament care nu deranjeaza persoanele din jur(decat poate ca si efect al complexelor morale si ca traseu multiperspectivist) si care nu afecteaza cu nimic buna desfasurare a societatii sau mai stiu eu ce...

Ma gandeam, ca in multiplele momente in care linistea din interior este plina de ganduri, ca de cand am inceput sa calc pe varfuri in societate, am devenit ceea ce sunt si probabil cu foarte mici schimbari, voi ramane acelasi caracter format atunci...desi apreciez raritatea oamenilor(uneori nu neaparat din primul rand) care sustin visele si recunosc munca depusa in atingerea unui pas important pentru tine si visul tau, ma lovesc cateodata pe traseu, de multe persoane care incearca sa isi impuna mentalitatea si modul de a actiona asupra ideilor mele si ale altora...nu cred ca am reusit sa ii inteleg pe acesti oameni atat de indarjiti...nu pricep...eu sunt un ascultator, imi place sa privesc multiple perspective si apoi sa actionez, dar asta o voi face mereu eu, pentru ca pasii din drumul pe care merg nu sunt facuti de altcineva...imi place mereu sa sfatuiesc si sa fiu sfatuit in acel mod in care toata lumea are ceva de invatat si apreciat la celalalt, iar in acest fel poti spune de asemenea ce caracter esti si de ce personalitati vrei sa fii inconjurat.

Asa ca da, ma consider la intersectia celor 2 termeni(independenta si nonconformism) si trebuie sa recunosc ca este un sentiment aparte pentru ca fiecare pas pe care mi-l propun, muncesc pentru el, si cu ajutorul Lui Dumnezeu reusesc sa il ating, face parte din mine si imi da putere sa merg mai departe.

Candle in the wind

Yep...back in Bucharest and back at work...n-as putea spune ca mi-a lipsit extraordinar, dar pot afirma cu siguranta ca timpul liber este o minune dupa sesiune. Dar sa lasam sesiunea cu treburile ei...astazi am inceput al doilea semestru, si fiind prima zi(aglomerata de altfel in teorie), s-a concretizat intr-un program mai scurt decat ne-am fi asteptat cu totii...un prilej bun astfel pentru activitati de orice tip...de altfel, nu m-as fi gandit ca astazi voi colinda frumos strazile din centrul Bucurestiului cu o mare placere. Nu imi mai aduc aminte exact cand a fost ultima data cand m-am plimbat linistit prin marele oras pentru a ma relaxa si nefiind stresat sau incarcat de griji, cert este ca iarna parea mult mai placuta astazi, chiar daca vantul isi revendica cu o mare seriozitate drepturile sale asupra vremii...

Am revazut cateva dintre marile piete ale Bucurestiului, Piata Romana, Universitatii si Unirii, studiate intr-un amanunt linistitor...pe masura ce treceam pe langa un anticariat, pe langa un cinematograf, prin Centrul Istoric sau prin minunatul parc din fata acestuia, vara imi revenea in minte cu un aer proaspat si plin de piese de puzzle ale sufletului. Nu cred ca as putea sa uit vreodata anumite momente, au fost prea importante pentru mine, si pe masura ce imi aduc aminte de ele, si le impartasesc cuiva sau doar starii de spirit prezente in acea clipa, zambetul copilului din mine revine neconditionat pe buzele acestui visator si iubitor de natura, unul pentru care timpul, locul si oamenii speciali de langa el impodobesc un peisaj sufletului spre noi aventuri...

Feeling good

Azi a fost o zi interesanta...m-am trezit destul de tarzior(ca intr-o zi obisnuita de vacanta), dar nu aveam chef sa ma dau jos din pat...as fi stat intins, cu privirea aruncata pe fereastra, in timp ce gandurile mele zburau departe...imi trecea prin cap istoria recenta a ultimelor cateva luni, de la cele mai "neinsemnate" capitole pana la cele mai importante pe care le consider acum.

De multe ori m-am gandit la diferenta dintre modul cum se desfasurau lucrurile cu un timp(oricare ar fi el) in urma si modul cum s-au concluzionat sau cum se afla in prezent. Sunt acele momente in care ne vedem pusi in diverse situatii, in care ne comportam poate cum ne asteptam sau credem ca nu ne vom vedea niciodata...e unul dintre lucrurile care ma definesc...nu uit niciodata de unde am plecat si pe unde am trecut ca sa ajung unde sunt astazi...totul face parte din farmec, fiecare pas trebuie facut si are un rol important pentru fiecare dintre noi.

Apropo de meditat, gandit si analizat, cel mai recent exemplu care imi venea in minte se lega de mine in ultimele luni...a fost o perioada frumoasa, noua pentru mine si plina de evenimente care mi-au croit calea spre perspective si situatii in care nu ma mai gasisem si pe care aveam nevoie foarte mare sa le descifrez. Am inceput sa ma gandesc ce s-a intamplat cu mine de cand am ajuns la facultate, de cand am ajuns in Bucuresti, modul cum au evoluat lucrurile...parca a trecut o vesnicie si cu toate acestea, doar o clipa...stiu sigur ca eram cu totul in alte lumi pe la sfarsitul verii si inceputul toamnei(o sa dezvolt subiectul acesta intr-o serie de noi posturi pentru ca pe zi ce trece imi dau seama de multe lucruri pe care le pot vedea intr-un final la un gen de rece...nu este recele conformist, dar este un rece obiectivizat)...aveam niste pareri si idei care incercau sa intre in realitatea in care de abia paseam...si desi toate semnele imi spuneau ca mici schimbari sunt aproape, eu le ignoram cu o incapatanare si o consecventa demna de admirat(sau poate nu...). Eram convins ca ma indrept totusi spre o cale mai buna...si aveam dreptate, doar ca acele cai au cotit brusc din traiectoria pe care mi-o imaginasem eu. Si cum totul are farmecul sau, bineinteles ca fiecare drum, are proprietatile si dificultatile sale. Aveam sa imi dau seama cum sa atasez acea noua banda a drumului pe care mergeam dupa o mica vreme, si dupa ce am reusit sa ma linistesc intr-atat incat sa devin, parte integranta a drumului meu(eram acelasi eu, dar cu o varianta pe care ma potriveam mai bine in acel context...cum as spune eu...un gen de pluriperspectivism). A urmat apoi o perioada in care imi gasisem locul si in care ma simteam pregatit sa ma confrunt cu cele mai importante provocari pentru mine de atunci...si timpul trecea pe nebanuite...

Ce am invatat pana acum ? Ca toate drumurile noi par dificile pana le inveti si descoperi farmecul...trebuie doar sa ai incredere in tine, in Cel de Sus, care nu ne va lasa niciodata singuri, in linistea si ambitia personala care te impinge in fata cu zambetul pe buze spre o noua provocare cu tine insuti si nu in ultimul rand, ca atunci cand momentele mai dificile intervin, cei din primul rand sunt acolo sa te tina de mana pana iti vei stabiliza ritmul vitezei...

Primul rand

Acest articol este in primul rand pentru reusita si succes, pentru acele situatii in care ai nevoie sa stii ca ceva te impinge in fata spre marele obstacol indiferent cat de imposibil sau nu ar parea, pentru ca da(mai ales cand vine vorba de ceva nou si necunoscut), oamenii au nevoie de acel imbold si de o oarecare doza de siguranta pentru a adauga, cu incredere, o noua banda pe drumul pe care merg.

Tot in primul rand intra si acei oameni(si subliniez, acei oameni in adevaratul sens al cuvantului) pe care te poti baza oricand si care sunt cu tine ori de cate ori ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti, de cineva caruia sa ii impartasesti problemele si temerile tale, de cineva cu care sa stai pur si simplu de vorba, sa te insoteasca atunci cand ai chef sa pleci undeva noaptea tarziu, sau cand ai chef sa aberezi si filozofezi pe orice fel de tema.

De ce sunt toate aceste lucruri si persoane in primul rand ? Pentru ca ele apar mereu primele in toate situatiile care te privesc, ele sunt cele impreuna cu care poti afirma sus si tare "Da...am facut acel lucru, si da...am fost acolo". De ce sunt amintirile si reusitele atat de frumoase ? Pentru ca sunt imbogatite de persoanele care au importanta pentru noi...putem spune intr-o alta abordare de problema ca sunt parte din noi, din sufletele si mintile noastre, iar aceste bucati de puzzle vor ramane probabil intiparite daca nu pe tot parcursul vietii, pe o durata destul de lunga...traim prin noi, iar cand spun noi nu ma refer nici la mine, nici la tine, nici la el, ci la acele intamplari care ne definesc alaturi de oamenii din primul rand al nostru.

As putea spune si povesti foarte multe lucruri si fapte ramase in spate legate de oamenii care sunt in primul rand al meu...toate si toti au avut un rol foarte important pe care nu cred ca il voi uita vreodata indiferent cum si daca s-a incheiat aceea parte din poveste...ceea ce vreau cu adevarat sa subliniez este ca primul rand este si va ramane mereu ferm si pe pozitie indiferent ce s-ar intampla, iar pentru acest fapt trebuie mereu apreciat.

De ce am scris acest post ?...Pentru ca primul rand intotdeauna conteaza, si daca ar fi sa ne ordonam prioritatile si obiectivele noastre, ar putea fi asemuite unui amfiteatru unde aproape de noi i-am aseza pe ei, cei dragi din viata noastra alaturi de visele noastre.

Asa ca...aveti grija intotdeauna grija pe cine asezati in primul vostru rand si mai ales ca sunteti si voi in primul rand alaturi de ei !

Formatiile cu care am crescut(partea a patra) - Directia 5

Imi aduc aminte ca aceste melodii le ascultam cu ochii atintiti de televizor pe celebrul Atomic(pentru cei care isi mai aminte), mai ales ca eram mic(9-10 ani si pe atunci inca nu aveam cablu TV). Inca de pe atunci, incercam sa imi transpun ideile din viata reala in melodii...se pare ca acest obicei s-a dezvoltat din ce in ce mai mult cu timpul si asa am ajuns sa devin cine sunt astazi...

Las aici 3 piese pentru sufletele care inca mai iubesc din toata fiinta lor.

Enjoy !

Let the show begin !

Sa incepem acest prim post al anului 2011, dorindu-va cat mai multe realizari, impliniri si o utilizare cat mai eficienta a bateriilor pe care sper ca vi le-ati incarcat cu amintiri si momente frumoase de aceste Sarbatori. Da, si iata ca ne gasim la finele primei saptamani de activitate de dupa anul nou, care a inceput in forta(cum era si cazul pentru ca ne asteapta o perioada plina de evenimente si pasi de atins) si putem trage primele concluzii...

In cazul meu, pot spune ca trecerea a fost de rapida...daca ma gandesc bine, acum o saptamana pe vremea asta, stateam hibernand fara vreun chef de treaba si ma gandeam frumos la partyul de revelion care urma in respectiva seara de vineri...si cum timpul trece ca nebunul si te trezesti ca evenimentul a trecut fara sa iti dai seama prea repede de ceea ce se intampla, m-am gasit frumos in seara celei de-a doua zi de revelion(un an mai tarziu:)) ), plimbandu-ma cu prietenii mei si avand ceea ce se cheama linistea de dinaintea ceea ce va fi sa urmeze...frumos, linistit, placut...toate bune si frumoase. A doua zi, deja fiecare era cu treaba lui, multe lucruri de facut si poate si mai multe in minti, facute planulete si program de organizat pentru ca nu-i asa, vacanta s-a sfarsit si urmeaza o perioada esentiala pentru noi...PRIMA SESIUNE...(si o scriu cu litere mari si ingrosate pentru ca o sa fie un pas foarte important din drumul pe care mergem fiecare si pe care trebuie sa il trecem cu bine...Doamne Ajuta).

Duminica seara, deja ma gaseam in Bucuresti, nestiind inca daca sunt pregatit de treaba sau imi mai trebuie inca timp sa trec de la modulul vacanta la cel de treaba la nesfarsit...aveam sa ma lamuresc repede, pentru ca zilele ce urmau se lasau cu predare de proiect, reluarea activitatilor de la seminarii, unde iti trebuie concentrare si invatat, precum si 2 teste, care par parca doar inceputul a ceea ce va sa urmeze...si parca imi vin in minte perioadele cand ma gandeam cu jind anul trecut..."frate nu vine ea vara aia...sa ma duc la mare si sa stau intins pe plaja fara sa ma gandesc la nimic si sa nu am griji ?"...si de fiecare data imi dau seama ca vara trecuta a fost,o parte destul de importanta, irosita pe tampenii, compromisuri si idei de drum lung, pe care le-am facut(ziceam eu atunci) ca sa mearga lucrurile intr-o armonie si liniste privind multe perspective...nu a fost sa fie asa, si ar fi trebuit sa imi dau seama de acest lucru de cand a inceput, pentru ca premisele erau destul de convingatoare, dar na...asa e omul cand vrea sa multumeasca pe toata lumea, deseori ajunge sa nu isi atinga nici macar acele lucruri pe care a visat pana atunci ca le poate face si sunt realizabile pe moment.

In fine, pornisem de la ideea ca deja timpul liber devine in aceasta luna de debut a lui 2011, un lux(avand in vedere faptul ca puteam sa fiu mai prezent in activitatile pentru facultate in vacanta, dar unde ar mai fi fost farmecul...pot spune exact ceea ce am zis si atunci..."acum ma odihnesc, relaxez, intalnesc cu toata lumea pe care nu am timp de obicei sa o vad, si am timp sa ma stresez si sa imi bat capul cu toate prostiile in ianuarie"...corect) si ar trebui valorificat in pasiuni si acele lucruri care ne fac sa ne simtim bine, sa fim noi, si care ne linistesc si amintesc de identitatea personala...avem nevoie de aceste lucruri pentru ca ele ne imping in fata si mai ales pentru ca show-ul e pe cale sa inceapa...

Mult succes tuturor si un an fantastic !

Rappa_ru' si 2010

Iata ca a mai trecut un an(am mai intinerit cu un an pentru ca noi suntem cei care vin tare din urma si nicidecum nu imbatranim pana vreo 99 ani, 12 luni si o zi) si ne gasim din nou la cumpana dintre ani, moment ce trebuie sa ne gaseasca alaturi de persoanele dragi noua pentru a mai adauga o fila in paginile sufletului fiecaruia dintre noi pentru a ne servi drept impuls atunci cand vom fi prea suparati, stresati, obositi, sictiriti si asa mai departe, intr-un cuvant...cand vom avea lipsa de motivatie sau saturatie suprema...

Dar sa nu mai aberam atat de mult si sa afirm ca pot fara nici un fel de problema spune ca pentru mine anul 2010 a fost alaturi de varsta de 18 ani, cea mai frumoasa perioada a vietii mele in care toate mi-au fost asezate de Domnul la locul lor, in orice fel de domeniu, sper sa fi meritat toate acestea si sa cladim din nou pe acest substrat(sau de ce nu pe altul) o noua minunata perioada si in viitor. Sa enumeram aici(pentru a exemplifica ceea ce v-am spus mai sus) ca am trait o super poveste, am avut o super clasa(we are MUSATINII 12 Tza), bac, admitere, totul in regula, lucrurile au mers intr-o armonie ca niciodata, vara a fost challenging pentru a ma pregati pentru ceea ce avea sa vina, si iata-ma acum, amintindu-mi de acestea, si la fel de mult de frumoasele povesti alaturi de prietenii mei, de care ma leaga atat de multe momente pline de farmec.

Pana la urma a venit Mosu' si la mine, un pic mai intarziat ca era in dubiu daca poate circula cu sania prin spatiul aerian roman fara cauciucuri de iarna, dar mi-a adus ceea ce imi doream si anume putina liniste sufleteasca si impacare cu mine de Sarbatori, si pe langa acestea a facut echipa buna cu mine si cu tata si am initiat un nou proiect numit ACER ASPIRE(postul este o premiera de asemenea, fiind primul realizat integral prin acesta), deci ii multumesc mult pe aceasta cale.

In inchierea postului, promit sa fiu mai activ pe blog in 2011, ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de noi, de toti, sa ne dea sanatate si putere de invatat/munca pentru a implini lucrurile pe care ni le propunem din drumul pe care mergem.

La multi ani, toate cele bune, un an nou cat mai implinit si fericit tuturor ! Ne citim la anul ! Distractie placuta diseara pentru ca avem dubla sarbatoare !!!

Eu, 12 Tza si Iorga

Stiti deja de multa vreme, cam de cand am inceput sa consider acest blog ca pe un spatiu al regasirii identitatii personale, ca sunt o persoana care pune pasiune in tot ceea ce face, sufletista si care incearca sa traiasca farmecul fiecarei clipe...de asta(printre multe altele) imi place sa fiu mereu alaturi de oamenii care mi-au fost si imi sunt dragi, alaturi de care am petrecut momente frumoase si care raman in suflete si ganduri, pentru ca o parte din drumurile noastre s-au intersectat intr-un mod cat se poate de frumos si minunat, creand ce astazi se numeste amintirea sau chiar trairea prezentului, iar o parte din inima mea a ramas darul meu pentru ei, spre a isi aduce aminte de acel nebun simpatic, glumet si pus pe fapte mari.

Asa se face, ca noi, clasa sarita de pe fix ce a terminat acum un an, si care s-a unit parca extrem de mult mai ales in anul de seniorat(daca il pot numi asa), am avut o mica reuniune acum vreo saptamana, pentru a sarbatori faptul ca un drag coleg de-al nostru s-a reintors pe meleagurile sale de bastina, pentru vacanta de Craciun, acesta studiind in alta tara. Ei bine, ieri am trecut(profitand si de faptul ca liceele termina miercuri si noi am luat deja vacanta...cel putin unii dintre noi) pe la colegiul nostru mult iubit(si la care ziceam in alte vremuri glorioase si de mult apuse ca nu mai venim si ca plecati vom fi, sa nu mai auzim :)) ) pentru a ne vedea, saluta si face urari celor ce ne-au ghidat pasii spre locurile in care suntem acum si care au fost castigate datorita muncii noastre si a lor deopotriva.

Revederea a fost mult mai mult decat frumoasa, aducandu-ne o mare bucurie in suflete si un zambet frumos pe fete, pentru ca fiecare profesor(incepand de la dirigu') ne-a primit cu bratele larg deschise, fiind foarte fericit ca ne revede si ca nu l-am uitat. Am stat de vorba prelungit cu multi dintre ei, primind sfaturi si facand schimb de opinii...probabil ne vom revedea curand pentru ca da...niciodata nu uitam de unde plecam, nu-i asa ?

Capcanele timpului

Iubesc diminetile linistite...e acel sentiment absolut incantator cand te trezesti dimineata si vezi ca este frumos afara si ca totul in jurul este foarte impaciuitor...si nu, inca nu este weekend...este doar o zi de joi(cum doar o zi de joi ?...de parca m-as mai intalni vreodata in viata cu aceasta zi de joi...) in care pot parca sa ma bucur de frumusetea unei dimineti si unei zile aparte fata de celelalte...este genul acela de zi cand stai si admiri cerul, forma norilor si soarele si iti trec prin fata ochilor franturi si episoade din sufletul de copil, ale carui raze il trezesc duios de asemenea.

Cate momente...atatea ganduri...cate bucurii...atatea amintiri...cate persoane speciale...atatea parti din suflet daruite...si toate alcatuiesc marele puzzle, pe urmele caruia mergem mereu inainte si cu sufletul mai bogat pe zi ce trece...

Imi place sa filozofez(dar asta nu e un lucru nou)...imi place sa admir natura in toata splendoarea ei, sa ma bucur de privelistea oferita si de copilul din mine ce zambeste si este fericit mereu pentru ceea ce iubeste...si cand ma gandesc la acest lucru, zambesc, sunt fericit si iubesc si eu odata cu el...pentru ca da..."timpul trece si invat incet sa evit capcanele" pentru a nu ma pierde in aceasta lume, in care deseori nu stii unde sa te indrepti...

E foarte bine sa imi amintesc uneori de niste lucruri importante...am ajuns la concluzia ca este nevoie cateodata ca circumstantele sa iti aminteasca uneori de sistemul tau de valori si de identitatea personala pentru ca se intampla ca uneori sa se adauge putin mai mult praf ca de obicei pe arhiva sufletului si sa se invecheasca ireversibil...

Si iata cum, uneori ajungi sa iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat, doar peisajul este altul...si ar fi bine sa nu facem act de prezenta in fiecare peisaj intalnit pentru ca metamorfozele si taramurile fermecate(alias mai verzi) exista doar in basme, iar timpul este mult mai neiertator cu noi decat in acestea...

Ma bucur ca Domnul imi da ocazia si prilejul atunci cand benzile sunt reversibile sa imi pot da seama de fapt care este drumul pe care merg, unde ma indrept, de unde am venit si prin ce am trecut ca sa pot fi astazi aici exact asa cum sunt...sistemul de valori este poate cea mai importanta veriga pe care se bazeaza identitatea personala si care deseori se rupe din diverse motive cauzand pierderea lantului de ambele parti...

Cat despre mine...chiar daca dau senzatia si daca fac compromis dupa compromis pentru a lupta cu mai multa determinare si pasiune in ceea ce cred si pentru cei dragi, raman aceeasi persoana sufletista care iubeste la nebunie sa traiasca farmecul fiecarei clipe.

Linistea plina de ganduri

A trecut putina vreme,
De cand nu am mai scris poeme,
Dar nu am vrut sa imi exprim gandurile
Mai-nainte de vreme...
Si iata ca timpul geme...
Si totusi curge alene...
Si iar merge-n pas cu mine spre o noua vreme...
Parca prea devreme...
Sau doar spre vreme...
Spre care vreme ?
Pe care viata ne-o asterne...
Din drumul dus-intors din perne...
Atatea vise si dorinte stinse
Sau poate aprinse...
Si alimentate cu pasiuni nestinse...

Si in linistea noptii,
Acum, cand luna este-n centrul boltii,
Atat de minunata si deplina
Precum o melodie lina,
Vine un gand ce ma nelinisteste
La fel de mult cum copilul traieste...
Si se gandeste...
Dar el zambeste...
Pentru ca linistea graieste
Si gand in suflet-ntipareste...

Si totul este imprimat in suflet
Ca-n zilele mai triste sa domneasca un zambet...
Si cum linistea s-a asternut de mult
El stie sigur ce are de facut...
Si a facut...si este tot gravat
Pentru c-asa amintiri si persoane nu-s de uitat...
Si a sperat si spera in continuare
Ca ploaia gandului sa se transforme-n soare...

E o scrisoare...si acum tacerea urla in continuare
Spre linistea imbietoare...
Fara sau cu o unica culoare...
Spre visul numit COMUNICARE...

Space bound

Pentru seara aceasta va recomand o super piesa marca Eminem. O seara frumoasa si bineinteles, enjoy !

FACEŢI O LEGE PENTRU MINE?

Faceţi O LEGE pentru mine?
Mă refer la „LEGEA FALIMENTULUI PERSONAL”, care este „în plămădit...spre coacere”.
Mă întreb, vă întreb şi pe voi cititorii mei, pentru cine se va face această lege?
Oare pentru noi muritorii de rând şi de foame? Pentru cei care avem câte un credit bancar de 3000-9000 RON?
Eu sunt Mariana dar mai este şi Ana, Florica, Ion, Gheorghe...Elena!
Sau doar pentru cei care au credite de 3 MILIOANE EURO, şi amână returnarea banilor de la an la an, PENTRU EI s-o face legea asta?
Am auzit eu pe la TV. despre o Elenă şi or mai fi şi alţii în astfel de situaţii, că de aceea se trudesc să facă legea, ca să se declare în faliment personal şi să nu mai restituie împrumutul....că de la ei nu-şi permit confiscări, nici băncile, nici statul român....
Vom trăi şi vom vedea cum pentru EI această lege va funcţiona, rapid...vor fi scutiţi de plăţi.
Apoi ori dispare legea, ori se „amendează” în aşa fel ca să nu funcţioneze pentru sumele mici care” nenorocesc pe nenorociţii” care au luat un credit şi acum li s-au înjumătăţit veniturile, de nu mai au din ce trăi!
Fiţi siguri că nu se vor face dezbateri pe tema „legii falimentului personal”, va trece „ca peştele prin apă”, că or fi mulţi interesaţi să scape de datorii la bănci, cum fac şi cu cele de la stat...şi acestea urmează a fi şterse...
Dacă această lege ar fi valabilă pentru toţi care avem credite, şi ne-au scăzut veniturile cu 50-70%, de nu mai ştim în ce parte s-o luăm, câte curele să mai strângem...atunci mulţi ne-am încadra în lege şi lichidităţile bancare ar cam dispărea...
Nu plâng eu BĂNCILE care nici nu mai sunt ale noastre, ci mişeliile ce urmează a se face.
Sunt revoltată de pe acum, deoarece băncile nu vor renunţa la banii şi dobânzile aferente şi vor creşte dobânzile pe noi TOŢI ROMÂNII de rând ca să-şi scoată „pârleala”.
În concluzie eu, Ana, Florica, Ion, Gheorghe şi mulţi alţi ca noi, nu vom avea dreptul la faliment personal...doar Elena şi gealaţii ei.
De fapt cred că mie mi-ar fi ruşine să mă declar PENSIONARĂ –PERSONAL FALIMENTARĂ, atâta timp cât sunt în viaţă, am două mîini şi un cap pe umeri.
Ce părere aveţi, nu am dreptate?

PS:
Numele mici au fost alese întâmplător, fără intenţia de a leza pe cineva.
Orice asemănare cu realitatea, este o halucinaţie de-a mea!

Crima secolului

O treime sau 1/3 este mult. Fie că este vorba de o statistică morbidă sau o şansă câştigătoare, 1/3 este mult. Exemple:

3 uşi: A, B, C, una dintre ele ascunde destui bani cât să schimbe o viaţă, există 33% şanse să o descoperi pe cea corectă;
1 bursă, 3 studenţi, 33% şanse ca tu să fii cel care câştigă;
test de conducere, 21 de puncte, ultima întrebare, 3 variante, 1 singur răspuns corect, 33% şanse să-l nimeri;
1 din 3 copii sunt obezi;
1 din 3 elevi sunt analfabeţi;
1 din 3 bolnavi se vindecă prin aplicarea tratamentului experimental;
o treime din populaţia globului nu are acces la internet;
o treime din tinerele rămase însărcinate aleg să avorteze.

Şi pot continua aşa la nesfârşit. Precizez că treimile de mai sus sunt pur fictive, rolul fiind acela de a evidenţia şansele ridicate oferite de 1/3. Deci, am căzut de acord că 33% este un ditamai procentul? În cazul acesta…

Cum puii mei putem să lucrăm 8 ore pe zi? 8 ore = 1/3 aka 33% aka o treime din 24 de ore. Una bucată zi este o unitate de măsura a vieţii mult mai importantă decât un an. Şi totuşi sacrificăm (nevoiţi fiind) o treime din ea pentru a merge la serviciu. Este exclus infimul procent de persoane care merge la muncă de plăcere.

Avem aşa: 8 ore de muncă, în multe cazuri + 30 de minute de pauză. O medie, în cel mai bun caz, de 30 de minute dus, 30 de minute întors până şi de la lucru. Adică 9h30m alocate exclusiv serviciului. În condiţiile fantaziste în care ne băgăm în pat imediat ce am ajuns acasă şi urmăm sfatul medicului, avem 6 ore de somn (deşi 8 e cifra ideală). Rezultă 15h30m deja scurse dintr-o zi rămânându-ne 8h30 de minute pentru a mânca, ~~a ne uita la un film~~ (durează prea mult), a face cumpărături, a achita facturi,a merge la poliţie pentru a-i scoate copilului de 14 ani buletinul, a face sex, a te detaşa de tot ce înseamnă stres înainte de a o lua de la început. Când să faci toate astea? Răspuns: în weekend.

De data asta, există şi o soluţie la această problemă. Chiar două. Una ar fi ca ziua să se facă de 30 de ore în timp ce orarul de lucru ar rămâne acelaşi. Nu e realistă? Bine. Atunci hai să facem full time de 6 ore şi part-time de 4 (vedeţi? nu zic 3). Poate în felul ăsta nu ne mai blestemăm zilele amintindu-ne cu lacrimi în ochi de “vremurile copilăriei”.

Se mai miră ăştia că ajungem să hoinărim de nebuni pe străzi. E crima secolului! (Melodia e “a must”)

Ştiu cum sună acest post când îl citiţi şi ştiu că pare neterminat. Dar nu e nimic de terminat. Sunt atât de multe de spus încât nu puteţi să vi le spuneţi decât vouă înşivă.

O vineri seară în oraş

De fapt, cum arată seara mea ideală la sfârşitul unei zile de vineri. Precizez că ar trebui să am un job de căcat, gen 9-17, dar bine plătit pentru ca satisfacţia serii să fie mai profundă.

Ajuns acasă la 17.30-18.00, băgat somn 1 oră, 1 oră jumate. Înfulecat ceva uşor. Făcut duş. Echipare cu nişte haine lejere, gen blugi + cămaşă. Ca să-mi dau importanţă aş lua un sacou sport. Încăţările tot sport, dar decente. Sunat local, confirmat rezervare. Plecat de acasă per pedes. Făcut pe drum aproximativ 1 oră. Ajuns la faţa locului. Coborât două rânduri de trepte pentru a ajunge în local. Lumină difuză, dar difuză rău de tot. Toate mesele ocupate, mai puţin cea rezervată de mine. Nu stă nimeni în picioare. Mesele sunt mici, rotunde, să stea mai mult de 2 persoane la una ar arăta ridicol. În mod normal ar veni cineva să-mi ia comanda, însă aleg să merg la bar. Barmanul să înţeleagă mai mult din gesturi decât din cuvinte ceea ce vreau: un pahar cu 2 degete de whisky, 2 cuburi de gheaţă şi o felie subţire de lămâie. M-aş aşeza la masă cu paharul după mine. Clubul să aibă propria formaţie de jazz. Primele câteva ore ale serii ar trebui să conţină muzică doar un pic mai uşoară decât ceea ce ar urma, ceva care să te introducă în atmosferă şi să te facă să zâmbeşti. Ceva de genul…

Citeste mai mult

A FI SAU A NU FI… DOTAT

Autor Doina Popescu

http://doinapopescu.wordpress.com

La mate pură era un tip Sorinel. La prima vedere era o.k., chiar un brunet frumuşel. Colegii lui însă susţineau că era puţin plecat de-acasă.

Printre năzbâtiile zilnice pe care le făcea, o să vă povestesc una, nu musai cea mai gogonată.

În Grozăveşti, căminele de băieţi C şi D sunt cuplate pe aceeaşi intrare. Duşurile la etajul unu’ erau faţă în faţă cu biroul administratorei, Viorica.

Cu nişte ochi albaştri la concurenţă cu Liz Tylor, brunetă şi focoasă, pedanta Viorica îi punea pe jar pe studenţi şi unii îşi oboseau puternic dreapta cu gândul la ea. Era o tipă de treabă dar, le tăia scurt elanul îndrăzneţilor cu câte o înjurătură de şofer de troleibuz.

Sincer, n-am auzit nicio bârfă legată de ea cu toate că acolo, greu să tragi un vânt să nu te ştie toată suflarea.

Într-o zi, iese Sorinel de la duş, gol cum îi era obiceiul şi cu prosopul pe umăr şi cam bezmetic dar blând, nimereşte peste Viorica.

Acuma ori era Sorinel dotat din calea-afară, ori n-avea nimic sau o fi avut două, nu m-a lămurit nimeni, chit că plesneam toţi de curiozitate.

Cert este că Viorica a leşinat şi nu şi-a revenit decât stropită cu apă pe faţă.

S-au dus vremurile alea! Câte gacici mai leşină azi când văd un bărbat în pielea goală?

Doamnelor şi domnişoarelor care citiţi acest articol, vă rog să-mi povestiţi cam de câte ori aţi leşinat!

Alte povestiri afurisite la http://doinapopescu.blogspot.com

Dependent de Fifa pe calculator

Vă salut dragilor! DA! Sunt dependent de acest joc pe calculator, şi vreau să-mi fac o autocritică prin acest post, poate aşa îmi voi da seama în ce pericol mă aflu. Şi aş începe prin a vă spune că mi-a plăcut dintotdeauna fotbalul. Atât cel real pe care l-am şi practicat în copilărie, cât şi cel virtual pe care de asemenea îl practic continuu din 98 de când am calculator. Şi am ajuns la aşa un nivel, încât fiecare eşec, consemnat printr-o pasă proastă în timpul jocului, sau o ratare, sau un gol primit să îmi provoace o tensiune prin care să exclam minim o înjurătură (şi o bătaie cu pumnul în masă uneori). DA! Este foarte urât, ştiu, sunt conştient că este foarte periculos fiindcă mă pot înbolnăvi cu nervii, dacă nu cumva sunt în vre-un stadiu de început. Am şi repet încă mai am norocul de a mă suporta scumpa mea soţie, fiindcă de fapt ea este cea care suferă cel mai mult. Văd asta îmi dau seama de toată gravitatea conjuncturii, dar parcă nu mă pot controla. Asta şi pentru că sunt înscris în nişte ligi de fifa care deja m-au virusat. Este grav! Nu vreau să vă plictisiţi citind un asemenea post, vreau doar să vă ajut pe alţii în situaţia mea, arătându-vă că puteţi pierde totul la un moment dat în viaţă din cauza internetului şi a jocurilor pe calculator. Este păcat fiindcă de fapt sunt doar nişte false sentimente şi trăiri pe moment, când de fapt viţa cea reală se scurge pe lângă noi, fără a mai putea întoarce timpul pierdut înapoi. Mă retrag în speranţa, că am făcut un pas înainte în lupta mea cu obsesia aceasta şi totodată urându-vă vouă tuturor s-aveţi parte de sănătate!