"Sambra oilor "se afla deja in acest an la cea de 54-a editie...stiti cu totii ca Tara Oasului este un loc pitoresc cu un potential turistic in ascensiune.
Dar ce inseamna de fapt aceasta sarbatoare campeneasca? inseamna inceputul sezonului pastoral,intarcatul oilor,separarea oilor de mioare,angajarea ciobanilor,masuratul si incrustatul pe raboj de lemn a laptelui muls de la oile fiecrui sambras dupa care se calculeaza cantitatea de branza cuvenita.
Tot acest ritual se incheia cu o frumoasa petrecere campeneasca unde fiecare aduce in cos preparate specifice zonei,miel umplut,coptaturi alese,bauturi alese dar si ceterasi alesi pe muzica carora se danseaza pana spre seara.
Pe dealul de la Huta se amenajeaza o scena de fiecare data unde se desfasoara formatii de muzica populara cunoscute,din tara dar mai ales din judetele limitrofe judetului Satu Mare..
Merita vazuta o astfel de sarbatoare campeneasca....eu va invit cu mare drag in OAS!
Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traditii. Afișați toate postările
Cantece de leagan
Nu stiu cum va simtiti voi in perioada asta, dar pe mine ma napadesc amintirile din copilarie. Saniuta si partia, ceaiul cald dupa ce intram inghetati in casa, taierea porcului si soriciul proaspat si crocant, mama care statea o zi intreaga in picioare numai pentru porc.
Acum, cand domneste spiritul comercial al acestor sarbatori, nu mai pot vedea brazii cu aceeasi ochi. Dar asta e... cu timpul totul se degradeaza. Desi orasul e mai plin de lumini ca in orice an, e din ce in ce mai sarac in sentiment.
Si tot amintindu-mi de sarbatoare si de copilarie, mi s-a intamplat sa dau peste niste cantece de leagan din diferite culturi, unele din ele semanand izbitor de mult cu colinde. Asadar, va las sa ascultati.
Auditie placuta!!!
Acum, cand domneste spiritul comercial al acestor sarbatori, nu mai pot vedea brazii cu aceeasi ochi. Dar asta e... cu timpul totul se degradeaza. Desi orasul e mai plin de lumini ca in orice an, e din ce in ce mai sarac in sentiment.
Si tot amintindu-mi de sarbatoare si de copilarie, mi s-a intamplat sa dau peste niste cantece de leagan din diferite culturi, unele din ele semanand izbitor de mult cu colinde. Asadar, va las sa ascultati.
Auditie placuta!!!
TRaditii si obiceiuri de nunta
Traditii si Obiceiuri de Nunta
Petitul
Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.
Fedelesul
Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.
Bradul
In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.
Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.
Imbracatul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita.Simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.
Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.
Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
CEREMONIA
Este bine cunoscut ca omul, in viata de pe pamant, trece prin trei momente foarte importante: botezul, nunta si inmormantarea. Toate trei au o legatura deosebita cu viata religioasa a omului, iar primele doua sunt considerate Sfinte Taine.Pruncul, la putin timp dupa nastere, este botezat pentru a se curati, a se spala de pacatul stramosesc mostenit de la Adam (biblie) cel din Rai si de la celelalte pacate savarsite pana atunci. Apoi, ajuns la maturitate, el se va desparti de mama si tatal sau si isi va lua sotie. Acest eveniment este consfintit prin nunta, prin Sfanta Taina a Cununiei. In sfarsit la batranete, omul moare si va fi ingropat crestineste, oficiindu-se slujba religioasa si, de obicei, predica, cateva cuvinte despre cel trecut in viata de veci. Dar pentru ca acest articol se adreseaza in special tinerilor vom arata mai pe larg Sfanta Taina a nuntii care este un subiect foarte important.
Cuvantul nunta vine de la termenul grecesc gamos si de la cel latinesc „matrimonium” si inseamna unirea fizica dintre un barbat si o femeie, una din legile esentiale ale naturii, stabilite de Dumnezeu inca de la inceputul existentei omului. Dovezi gasim in Sfanta Scriptura, în cartea Facerea la capitolul 2 versetele 18-24, unde ne spune: „nu este bine sa fie omul singur pe Pamant. Sa-i facem ajutor potrivit pentru el ..iar coasta luata din Adam, a facut-o Dumnezeu femeie si a dus-o lui Adam… De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup.”
Ca o definitie, am putea spune ca nunta, cununia sau casatoria este Taina prin care un barbat si o femeie s-au hotarat reciproc si in mod liber, sa traiasca impreuna intreaga lor viata in scopul de a se ajuta reciproc, a naste si a creste copii si a se feri de desfranare. Ei primesc prin rugaciunile preotului, harul divin care sfinteste legatura lor si ii ajuta la implinirea ei. Prin Taina Cununiei, legatura dintre barbat si femeie devine asemanatoare acelei dintre Hristos si Biserica - (Efeseni 5 , 22-23).
La noi, romanii, nunta se savarseste sambata seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmata de o masa festiva si de distractie. Aceasta, in genere, tine pana a doua zi dimineata, iar nuntasii, fiind foarte obositi, vor dormi in timpul Sfintei Liturghii de duminica ceea ce este un pacat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie si de veselie, cununia se savarseste in zi de sarbatoare, dar indata dupa Sf. Liturghie cand credinciosii se afla la biserica.Este cunoscut faptul ca sunt unele perioade din timpul anului cand nu se fac nunti. Acestea sunt trecute in calendarul crestin ortodox si trebuie respectate intocmai.
Trebuie mentionat faptul ca ambii tineri trebuie sa fie de aceeasi religie, adica sa fie crestini ortodocsi. Nu este ingaduita nunta dintre un ortodox si o persoana de alta religie. Tanarul sau tanara, daca sunt neortodocsi, trebuie sa treaca la ortodocsi. Si nasii trebuie sa fie ortodocsi, casatoriti, cu o viata de familie morala, exemplara, pentru a fi modele de urmat in viata finilor.
Inelele de logodna au si ele o insemnatate deosebita: ele sunt semnul iubirii, al credintei, al legturii tainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti. Cat priveste savarsirea slujbei, aceasta trebuie sa isi desfasoare ceremonialul numai in casa domnului, in Biserica, si nu in case particulare. Nunta se celebreaza in zona cea mai centrala a bisericii, in naos. Pe durata nuntii, cei doi tineri sunt cinstiti asa cum sunt cinstiti imparatii. Acesta este si sensul incoronarii lor.
Impartasirea din paharul comun, binecuvantat inainte de preot, este simbolul bucuriei nuntii, dar, mai ales, comuniunea si unirea celor doi soti, care de acum inainte se vor impartasi de bucuriile si necazurile vietii impreuna. La inceput, a existat numai paharul, asa cum arata rugaciunea de binecuvantare, apoi s-a adaugat si painea. Aceasta poate fi interpretata ca o reminescenta din religia romana, cand, la nunta se frangea painea pe care mirii o mancau impreuna.
Obiceiul frangerii painii se mai pastreaza si azi in unele parti. Astfel, cand mireasa paraseste casa parinteasca arunca din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucata de paine, aceasta fiind mancata de nuntasi. Practica, insa, nu are o semnificatie religioasa si a ramas o datina populara. Obiceiul practicat in Transilvania de a da in loc de vin miere, nu se justifica.
Impartasirea din acelasi pahar si din aceeasi paine ne poarta mai degraba cu gandul la impartasirea mirilor care se facea in acest moment al slujbei. Cantarea „Paharul mantuirii”, care se rosteste la impartasirea mirilor, ne duce cu gandul la paharul, sau potirul din care se impartaseau credinciosii. De aceea momentul trebuie sa fie plin de sobrietate, cum, de altfel plina de maretie trebuie sa fie si toata randuiala slujbei.Inconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie facuta cu decenta si sobrietate nu cu pasi agitati, ritm de dans sau topaieli. Acest moment exprima bucuria sau intemeierea unei familii, in vederea nasterii de prunci asa cum a nascut Maica Domnului in urma prorociei lui Isaia 7, 14, ca si sfintilor prin viata virtuoasa in cadrul casniciei. Dansul acesta nu este hora lumii in care intra tinerii, cum mai auzim spunandu-se cu acest prilej, de catre unii preoti, ci un dans ritual cu semnificatie teologica si morala.
Intalnim si unele practici neliturgice si necanonice. Astfel, este intalnita in partile Transilvaniei, legarea mainilor celor doi cu o batista alba, dupa ce preotul le citeste rugaciunea a treia si le impreuneaza mainile. Alt obicei care nu are nici o justificare: amagirea sau pacalirea tinerilor atunci cand li se da sa guste din paine si din vina este una din practicile intalnite la unii din preoti, mai ales din mediul rural, daruneori si la oras, are intentia de a inveseli pe nuntasi.
In unele localitati este asa de indatinat, ca si cel cu aruncatul bomboanelor, incat mirii se asteapta de la inceput de aceasta, iar dac preotul nu procedeaza asa atunci se produce nedumerire si chiar nemultumire a nuntasilor. Obiceiurile nu trebuie comentate caci ele sunt, fara indoiala, gresite, se denatureaza si se ridiculizeaza un moment foarte important al slujbei. Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, si de a evita sa se intalneasca pe drum, este una din practicile superstitioase care nu se justifica in nici un fel. Biserica si slujba nu ne îndeamna la o asemenea comportare, ci, dimpotriva, ne recomanda comuniunea. Miresele ar trebui sa se intalneasca, sa se imbratiseze, sa se felicite, amintindu-si toata viata ca s-au cununat la aceeasi biserica. Atunci ar trebui sa se manifeste prietenia si dragostea, iar nu dusmania si ura. Biserica nu dezbina ci uneste.
Cu cele sfinte nu se glumeste niciodata. Prin aceasta se trezeste si interesul mirilor, constientizandu-i de importanta acestui mare act sfintitor pe care il traiesc.
Pentru ca ceremonia sa se oficieze, mirii trebuie sa aiba la ei cerfificatul de casatorie si nu trebuie sa uite sa aduca vin si piscoturi, pentru ca ele vor fi folosite in cadrul ceremoniei. Pentru oficierea acesteia exista si o anumita taxa, care insa este de obicei platita de nas. Slujba de nuntă este împărţită în două părţi: slujba de logodna, in care mirii fac schimb de inele, si slujba de cununire, numita si slujba de incoronare.
In cadrul „Slujbei de incoronare” exista doua momente-cheie: asezarea cununilor pe capul mirilor si dansul in jurul mesei ceremoniale. Explicatia ceremoniei de incoronare o gasim in Dogmatica, vol III, Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae: „Preotul asaza cununa pe capul barbatului, dupa ce a atins cu ea fruntea fiecaruia si a facut semnul crucii pe fata barbatului, rostind cuvintele: ‚Cununa-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin’. Apoi asaza in acelasi fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizeaza de fapt.”Coroanele asezate pe capul mirilor, numite si „cunune” sunt un semn al demnitatii, ei sunt incoronati ca „rege” si „regina” semn al autoritatii de a conduce familia, dar si ca un semn al poverilor pe care le vor suporta impreuna: „Coroana o poarta imparatul; imparat este si Hristos si arhiereul. Ea e semnul unei seriozitati, al unei maturitati si al unei raspunderi ce se incredinteaza cuiva pentru apararea, ocrotirea si calauzirea celorlalti. Prin incoronare se arata ca cei doi au iesit de sub grija parintilor, au primit raspunderea pentru propria lor viata, raspunderea unuia pentru altul, raspunderea comuna pentru familia lor si pentru copiii lor viitori, ca cetate a lor. Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru rabdarea lor in credinta. Sotii au de rabdat si ei asaltul multor ispite in viata conjugala; trebuie sa rabde multe greutati, ca sa ia cununa iubirii depline. Marirea ce o da cununa este impreunata si cu suportarea unei asceze, a unei infranari si rabdari si cu implinirea plina de eforturi a unor responsabilitati. De aceea se face cu cununa semnul crucii pe fata celor pe al caror cap e asezata. Al doilea moment important al ceremoniei este cel in care preotul conduce mirii impreuna cu nasii in jurul tetrapodului de trei ori, in timp ce se canta imnul de bucurie al lui Isaia pentru zamislirea Fiului lui Dumnezeu in pantecele Fecioarei. La sfarsitul slujbei, preotul le da cateva sfaturi mirilor, iar apoi acestia sunt felicitati de nuntasi. Mai trebuie spus ca Biserica Ortodoxă nu accepta a doua casatorie. Se pot oficia trei slujbe religioase, insa celelalte doua nu vor avea nota de sarbatoare pe care o are intotdeauna prima casatorie. Din cadrul acestora o parte este inlocuita cu rugaciuni de penitenta
Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
Dansul gainii: Gaina este adusa de catre miri si gatita si impodobita de de catre bucatari. Nasul trebuie sa rascumpere aceasta gaina, ce este mai intai dansata in fata lui. Schimbul simbolizeaza petirea fetei de catre nas.
Aruncatul buchetuluiMireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Daca sunteti „pro” in ceea ce priveste amuzarea invitatilor, puteti renunta la obiceiul american de a arunca buchetul, si puteti incerca un obicei finlandez, mult mai complex.
Mireasa, legata la ochi, sta in mijlocul unui cerc format din tinere fete. Tinandu-se de mana, ele merg in ritmul muzicii intr-o directie, iar mireasa se roteste incet in partea opusa. Toata lumea se opreste odata cu muzica, iar mireasa inainteaza si ofera buchetul tinerei aflate in fata ei.
Indiferent daca decideti sa aruncati buchetul sau pur si simplu sa-l inmanati, trebuie sa stiti ca acest moment este inclus in desfasuarerea nuntii imediat dupa taierea tortului.
. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Aruncatul jartiereiObiceiul de a arunca jartiera miresei catre tinerii necasatoriti l-am preluat cu mult succes. Nu exista nunta fara aruncarea jartierei. Insa acest obicei este putin mai „indraznet” decat celelalte, si pentru ca toata lumea sa se amuze, trebuie sa respectati o anumita eticheta. Se crede ca orice poarta mireasa se incarca cu o anumita energie si atrage norocul, astfel ca, se spune ca acela care va prinde jartiera va primi odata cu aceasta si mult noroc.
Asa ca, avem o lista de „eticheta” a acestei traditii: Nu scoateti jartiera cu dintii. E considerat a fi de prost gust. Jartiera ar trebuie sa fie scoasa cat mai discret. Mireasa ar trebui sa stea pe un scaun, care sa nu fie asezat cu fata direct catre invitati. Mireasa ar trebui sa aseza jartiera chiar deasupra genunghiului pentru a fi scoasa cu mai mare usurinta si cat mai discret. Daca mireasa este foarte pudica, atunci poate sa-si scoata singura jartiera si sa i-o inmaneze mirelui.Se mai obisnuieste ca cea care prinde buchetul si cel care prinde jartiera sa danseze macat o data.
Jartiera se arunca imediat ce mireasa a aruncat buchetul. Obiceiul este ca cel care a prins jartiera sa o puna pe piciorul celei care a aprins buchetul. Se mai spunea ca cei care au prins aceste obiecte sa vor [i]]Scosul voalului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.
Alte traditii:
Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru.Originea acestui obicei se regaseste in Anglia in perioada victoriana, iar textul in original suna astfel:
"Something old, something new,
Something borrowed, something blue
And a silver sixpence in her shoe."Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru si o moneda de argint in pantoful miresei."Fiecare obiect din acest poem reprezinta cate un simbol al norocului ce va insoti mireasa pe drumul casniciei.In ziua de azi s-a pastrat doar "Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru" din acesta traditie. Ceva VECHI semnifica continuitatea, legatura cu trecutul, cu familia. Cele mai multe mirese aleg sa poarte o bijuterie veche primita de la o bunica. Ceva NOU semnifica optimismul, speranta intr-un viitor bun alaturi de sotul ales. Avand in vedere ca toate lucrurile purtate de mireasa sunt noi, acest aspect e usor de indeplinit!Ceva IMPRUMUTAT este de obicei un obiect imprumutat de la un cuplu de prieteni sau un cuplu din familia celor care urmeaza sa se casatoresca si care au o casnicie fericita, acest lucru rasfrangandu-se si asupra tinerei perechi, devenind un talisman aducator de noroc. Printre cele mai uzuale obiecte imprumutate se numara: bijuterii, gentute, batiste din matase, etc. De asemenea, obiectul imprumutat va reaminti ca tanara familie depinde de sprijinul familiei sau al prietenilor.Ceva ALBASTRU... Inca de pe vremea romanilor albastrul semnifica modestie, fidelitate si dragoste. Mai tarziu albastrul devine simbolul puritatii.
Asadar, a purta ceva albastru in ziua nuntii simbolizeaza dragostea si fidelitatea ce trebuie sa guverneze viata tinerei familii.Cel mai frecvent, miresele poarta jartiera albastra sau batiste de matase brodate cu albastru. Dar daca una din culorile nuntii este albastru, chiar buchetul de mireasa poate contine flori albastre. In sfarsit, moneda de argint purtata in pantoful miresei era un talisman aducator de bunastare financiara pentru miri. Probabil, fiind destul de incomod de purtat o moneda in pantof o zi intreaga, in timp s-a renuntat la acest obicei..
Marturiile
La fiecare nunta la care am fost, am primit un saculet din organza plin cu bomboane. Li se spune „marturii,” si de obicei nuntasii le pastreaza amintire. Trebuie sa recunoastem ca cei mai bucurosi sunt copiii, care nu rezista tentatiei si desfac micutul saculet in cautarea bomboanelor.
Originea acestui obicei nu este insa foarte clara. Se crede ca ele dateaza din vremuri stravechi, cand in cadrul nuntilor nobililor se facea schimb de bomboniere umplute cu cinci bucatele de zahar.
Obiceiul s-a raspandit maselor, iar in timp s-a modificat si s-a adaptat in functie de cultura specifica fiecarei tari. In Armenia, marturiile traditionale sunt din fructe uscate si nuci, si se ofera nuntasilor in schimbul „darului”.
In China, la „ceremonia ceaiului” care are loc in cadrul nuntii, sunt oferite cesti sau saculeti cu ceai.
Franta si Grecia sunt tari in care obiceiul este foarte asemanator cu al nostru. In Franta se ofera drajeuri, iar in Grecia accentul este pus pe simbolismul cifrei impare de bomboane oferite: imparul simbolizeaza unitatea, din moment ce bomboanele nu se pot imparti in jumatati egale.
In Elvetia, marturiile sunt servetele rosii, iar in Malaezia sunt oferite ca "marturie" oua fierte, decorate.
Marturiile au devenit un simbol al nuntii. In Romania obiceiul s-a inradacinat relativ repede. Acum oricine merge la o nunta se asteapta sa vada pe masa frumos aranjata si micutii saculeti din tul, organza sau satin, plini cu bomboane de ciocolata sau drajeuri. Dar marturiile sunt supuse si ele unor reguli. Cum invitatii le gasesc aranjate pe mese atunci cand sosesc, ele trebuie sa se incadreze perfect decorului mesei, care la randul ei se va armoniza cu restul decoratiunilor. Exista cazuri in care mirii prefera sa inlocuiasa simbolismul marturiilor cu ceva mai modern: o fotografie. Alteori, prefera sa ofere invitatilor ceva practic sau ceva inedit: lumanari, sapun, CDuri cu muzica, bilete la loto, figurine din cristal, prajiturele, acadele, mici plante in ghiveci, evantaie, magneti cu poza mirilor, pachetele de cafea sau ceai personalizate, sticlute de vin minuscule, saculete cu scoici, lingurite argintate, dopuri de vin personalizate sau forme de inimioara pentru prajituri. Orice este permis, cu conditia sa fie frumos impachetat, sa respecte tema nuntii si sa va faca placere sa le oferiti.
O datina straveche este si aruncarea orezului . Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut, nu numai orez se arunca asupra mirilor in clipa in care paraseau petrecerea: in Franta se folosea graul, in Africa de Nord smochine si curmale, iar in Italia - o combinatie de monede, fructe uscate si bomboane. in prezent boabele de orez au fost inlocuite de iubitele petale de trandafir, confeti si baloane
Toastul
Traditia toastului de nunta a fost initiata de vechii greci. Toastul a evoluat de-a lungul timpului si a devenit folosit pentru a celebra aproape orice eveniment. Grecii au initiat acest obicei datorita fricii lor de a nu fi otraviti. Atunci, in semn de buna credinta, gazda trebuia sa bea prima pentru a-si linisti invitatii zicand: “In sanatatea dumneavoastra”.
Cuvantul “toast” isi are radacinile in Franta. Bautura cea mai populara pentru acest lucru era vinul si pentru ca in acea perioada nu existau vinuri imbuteliate si curatate de impuritati, se punea pe fundul paharului o bucata de paine prajita pentru a absoarbii sedimentele supararii. Paharul era mai apoi trecut din mana in mana pana la persoana pentru care se tinea toastul care trebuia sa-l bea pe tot dintr-o suflare. La nunta, in mod traditional, primul toast este tinut de cavalerul de onoare. Acesta trebuie tinut in momentul in care toata lumea si-a gasit locul si se pregateste pentru inceperea petrecerii. Cavalerul de onoare solicita atentia invitatiilor si propune un toast in cinstea miresei si a mirelui. Este o idee buna sa foloseasca un microfon, pentru ca toata lumea sa-l auda.
Nu este nevoie sa fie tinute si alte toasturi in afara celui tinut de cavalerul de onoare, dar se crede ca ambii tati ar trebui sa inchine paharul pentru a intapina si bineveni ambele familii si pentru a-si exprima bucuria prijeluita de acest moment. Si domnisoara de onoare poate sa tina toasturi iar de multe ori chiar mirele propune sa inchine un pahar pentru mireasa lui si socrii. Mirele si mireasa pot cu siguranta sa ridice paharul impreuna sau chiar separat tinand doua toasturi diferite. Se pastreaza totusi o regula: toastul mirelui si al miresei, al parintilor sau al domnisoarei de onoare trebuie tinut dupa cel facut de cavalerul de onoare. In ceea ce priveste ce trebuie spus, asta depinde de fiecare. Important este sa vorbesti din inima, sa-ti exprimi aprecierea fata de cei prezenti si nu te lungi prea mult. Nu este potrivit sa ai un discurs lung plin de anecdote si glume. Un astfel de discurs este potrivit pentru repetitia de nunta sau petrecerea burlacilor/burlacitelor. Discursul pentru nunta trebuie sa fie scurt si dragut. Daca toastul este inchinat mirilor acestia trebuie sa ramana pe scaun in timp ce toata lumea se ridica. Daca se inchina pentru mireasa, mirele trebuie sa se ridice si el, daca toastul este pentru parintii celor doi, ambii miri trebuie sa se ridice. Trebuie sa mai retii faptul ca nu bei din pahar daca toastul ti-a fost dedicat tie. Pentru ca totul sa decurga perfect, anunta-ti muzicenii cine va tine toastul si cand. Nu forta pe nimeni sa faca acest lucru si daca tu esti o persoana emotiva, ar fi mai bine sa-ti pregatesti un mic discurs de acasa.
ALTE TARI:
I-LE BERMUDE. Un vechi obicei care insa prinde si astazi este acela de a sadi un pom pentru a comemora ziua nuntii. Chiar si astazi, localnicii isi impodobesc tortul cu un mic pomisor in locul mirilor de zahar din varful tortului. Pomul este plantat in gradina, in timpul petrecerii care se tine de cele mai multe ori acasa la noua pereche ori la unii din parintii acestora.
ANGLIA. O traditie familiara acestei tari este ca o micuta domnisoara din suita miresei sa arunce petale de trandafiri din cosulet, pe masura ce inainteaza spre altar, in fata miresei. Acest obicei dateaza din vremea cand mireasa era condusa la biserica de prietenele ei necasatorite. Astazi insa, aruncatul petatelor il poate face numai o tanara domnisoara si simbolizeaza drumul miresei prin viata: presarat cu flori si fericit.
FINLANDA. Odata, in Finlanda, miresele purtau coroane de aur. In timpul receptiei avea loc traditia numita Dansul coroanei. Mireasa era legata la ochi, in timp ce prietenele ei necasatorite dansau in jurul ei, in cerc. Mireasa avea sa puna coroana pe capul uneia dintre ele. Aceea care primea coroana se spunea ca avea sa fie urmatoarea la maritis. Acest obicei dragut poate fi reinviat foarte usor astazi, la nunta ta, mai ales daca vei purta pe langa voal o coronita ori o diadema.
ITALIA. Migdalele trase in zahar provin de la nuntile italiene. Cinci astfel de bombonele, legate in tull sau organza cu o delicata panglica reprezinta cel mai popular cadou de multumire pe care mirii il ofera invitatilor. Aceasta traditie vine de la vechea credinta conform careia este bine sa imparti bunastarea noii familii cu ceilalti invitati.
RUSIA. Invitatii nuntilor din Rusia primesc in semn de multumire pentru participarea la ceremonie si la receptie, mici cadouri care pot fi mici desene pictate de mana, mici floricele in ghivece liliput, casete de lemn frumos decorate ori alte obiecte din metal sau sticla.
POLONIA
In Polonia exista un obicei interesant: dansul miresei este cumparat. Invitatii prind in rochia acesteia bani pentru a-i cumpara dansul. Apoi acestia sunt adunati de domnisoarele de onoare si oferiti mirilor pentru calatoria din luna de miere
JAMAICA
Foarte deosebit si amuzant in Jamaica este obiceiul de a trimite felii din tortul miresei tuturor invitatilor care nu au participat la petrecerea de nunta. Acest lucru se face de obicei prin posta!!
Cuba
Petrecerile de nunta in Cuba sunt renumite pentru muzica si dansurile lor. Unul dintre dansurile traditionale este dansul banilor, care cere ca fiecare barbat care danseaza cu mireasa sa plateasca dansul, prinzand banii de rochia miresei. La sfarsitul dansului, banii stransi vor fi folositi de miri in luna de miere.
Grecia
Miresele din Grecia poarta voaluri rosii si galbene, despre care se spune ca indeparteaza duhurile rele. Vase de lut, ceramica sau portelan sunt sparte de podea pentru noroc in noua familie.
Irlanda
Rochia traditionala de nunta este albastra, culoare despre care se spune ca aduce noroc. Buchetul miresei contine, pe langa alte flori, si levantica.
Petitul
Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.
Fedelesul
Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.
Bradul
In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.
Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.
Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.
Imbracatul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita.Simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.
Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.
Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.
CEREMONIA
Este bine cunoscut ca omul, in viata de pe pamant, trece prin trei momente foarte importante: botezul, nunta si inmormantarea. Toate trei au o legatura deosebita cu viata religioasa a omului, iar primele doua sunt considerate Sfinte Taine.Pruncul, la putin timp dupa nastere, este botezat pentru a se curati, a se spala de pacatul stramosesc mostenit de la Adam (biblie) cel din Rai si de la celelalte pacate savarsite pana atunci. Apoi, ajuns la maturitate, el se va desparti de mama si tatal sau si isi va lua sotie. Acest eveniment este consfintit prin nunta, prin Sfanta Taina a Cununiei. In sfarsit la batranete, omul moare si va fi ingropat crestineste, oficiindu-se slujba religioasa si, de obicei, predica, cateva cuvinte despre cel trecut in viata de veci. Dar pentru ca acest articol se adreseaza in special tinerilor vom arata mai pe larg Sfanta Taina a nuntii care este un subiect foarte important.
Cuvantul nunta vine de la termenul grecesc gamos si de la cel latinesc „matrimonium” si inseamna unirea fizica dintre un barbat si o femeie, una din legile esentiale ale naturii, stabilite de Dumnezeu inca de la inceputul existentei omului. Dovezi gasim in Sfanta Scriptura, în cartea Facerea la capitolul 2 versetele 18-24, unde ne spune: „nu este bine sa fie omul singur pe Pamant. Sa-i facem ajutor potrivit pentru el ..iar coasta luata din Adam, a facut-o Dumnezeu femeie si a dus-o lui Adam… De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup.”
Ca o definitie, am putea spune ca nunta, cununia sau casatoria este Taina prin care un barbat si o femeie s-au hotarat reciproc si in mod liber, sa traiasca impreuna intreaga lor viata in scopul de a se ajuta reciproc, a naste si a creste copii si a se feri de desfranare. Ei primesc prin rugaciunile preotului, harul divin care sfinteste legatura lor si ii ajuta la implinirea ei. Prin Taina Cununiei, legatura dintre barbat si femeie devine asemanatoare acelei dintre Hristos si Biserica - (Efeseni 5 , 22-23).
La noi, romanii, nunta se savarseste sambata seara, apoi fiind prilej de bucurie, slujba este urmata de o masa festiva si de distractie. Aceasta, in genere, tine pana a doua zi dimineata, iar nuntasii, fiind foarte obositi, vor dormi in timpul Sfintei Liturghii de duminica ceea ce este un pacat foarte mare. Deci, fiind prilej de bucurie si de veselie, cununia se savarseste in zi de sarbatoare, dar indata dupa Sf. Liturghie cand credinciosii se afla la biserica.Este cunoscut faptul ca sunt unele perioade din timpul anului cand nu se fac nunti. Acestea sunt trecute in calendarul crestin ortodox si trebuie respectate intocmai.
Trebuie mentionat faptul ca ambii tineri trebuie sa fie de aceeasi religie, adica sa fie crestini ortodocsi. Nu este ingaduita nunta dintre un ortodox si o persoana de alta religie. Tanarul sau tanara, daca sunt neortodocsi, trebuie sa treaca la ortodocsi. Si nasii trebuie sa fie ortodocsi, casatoriti, cu o viata de familie morala, exemplara, pentru a fi modele de urmat in viata finilor.
Inelele de logodna au si ele o insemnatate deosebita: ele sunt semnul iubirii, al credintei, al legturii tainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti. Cat priveste savarsirea slujbei, aceasta trebuie sa isi desfasoare ceremonialul numai in casa domnului, in Biserica, si nu in case particulare. Nunta se celebreaza in zona cea mai centrala a bisericii, in naos. Pe durata nuntii, cei doi tineri sunt cinstiti asa cum sunt cinstiti imparatii. Acesta este si sensul incoronarii lor.
Impartasirea din paharul comun, binecuvantat inainte de preot, este simbolul bucuriei nuntii, dar, mai ales, comuniunea si unirea celor doi soti, care de acum inainte se vor impartasi de bucuriile si necazurile vietii impreuna. La inceput, a existat numai paharul, asa cum arata rugaciunea de binecuvantare, apoi s-a adaugat si painea. Aceasta poate fi interpretata ca o reminescenta din religia romana, cand, la nunta se frangea painea pe care mirii o mancau impreuna.
Obiceiul frangerii painii se mai pastreaza si azi in unele parti. Astfel, cand mireasa paraseste casa parinteasca arunca din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucata de paine, aceasta fiind mancata de nuntasi. Practica, insa, nu are o semnificatie religioasa si a ramas o datina populara. Obiceiul practicat in Transilvania de a da in loc de vin miere, nu se justifica.
Impartasirea din acelasi pahar si din aceeasi paine ne poarta mai degraba cu gandul la impartasirea mirilor care se facea in acest moment al slujbei. Cantarea „Paharul mantuirii”, care se rosteste la impartasirea mirilor, ne duce cu gandul la paharul, sau potirul din care se impartaseau credinciosii. De aceea momentul trebuie sa fie plin de sobrietate, cum, de altfel plina de maretie trebuie sa fie si toata randuiala slujbei.Inconjurarea mesei sau dansul ritual, trebuie facuta cu decenta si sobrietate nu cu pasi agitati, ritm de dans sau topaieli. Acest moment exprima bucuria sau intemeierea unei familii, in vederea nasterii de prunci asa cum a nascut Maica Domnului in urma prorociei lui Isaia 7, 14, ca si sfintilor prin viata virtuoasa in cadrul casniciei. Dansul acesta nu este hora lumii in care intra tinerii, cum mai auzim spunandu-se cu acest prilej, de catre unii preoti, ci un dans ritual cu semnificatie teologica si morala.
Intalnim si unele practici neliturgice si necanonice. Astfel, este intalnita in partile Transilvaniei, legarea mainilor celor doi cu o batista alba, dupa ce preotul le citeste rugaciunea a treia si le impreuneaza mainile. Alt obicei care nu are nici o justificare: amagirea sau pacalirea tinerilor atunci cand li se da sa guste din paine si din vina este una din practicile intalnite la unii din preoti, mai ales din mediul rural, daruneori si la oras, are intentia de a inveseli pe nuntasi.
In unele localitati este asa de indatinat, ca si cel cu aruncatul bomboanelor, incat mirii se asteapta de la inceput de aceasta, iar dac preotul nu procedeaza asa atunci se produce nedumerire si chiar nemultumire a nuntasilor. Obiceiurile nu trebuie comentate caci ele sunt, fara indoiala, gresite, se denatureaza si se ridiculizeaza un moment foarte important al slujbei. Atitudinea mireselor de a se feri una de alta, si de a evita sa se intalneasca pe drum, este una din practicile superstitioase care nu se justifica in nici un fel. Biserica si slujba nu ne îndeamna la o asemenea comportare, ci, dimpotriva, ne recomanda comuniunea. Miresele ar trebui sa se intalneasca, sa se imbratiseze, sa se felicite, amintindu-si toata viata ca s-au cununat la aceeasi biserica. Atunci ar trebui sa se manifeste prietenia si dragostea, iar nu dusmania si ura. Biserica nu dezbina ci uneste.
Cu cele sfinte nu se glumeste niciodata. Prin aceasta se trezeste si interesul mirilor, constientizandu-i de importanta acestui mare act sfintitor pe care il traiesc.
Pentru ca ceremonia sa se oficieze, mirii trebuie sa aiba la ei cerfificatul de casatorie si nu trebuie sa uite sa aduca vin si piscoturi, pentru ca ele vor fi folosite in cadrul ceremoniei. Pentru oficierea acesteia exista si o anumita taxa, care insa este de obicei platita de nas. Slujba de nuntă este împărţită în două părţi: slujba de logodna, in care mirii fac schimb de inele, si slujba de cununire, numita si slujba de incoronare.
In cadrul „Slujbei de incoronare” exista doua momente-cheie: asezarea cununilor pe capul mirilor si dansul in jurul mesei ceremoniale. Explicatia ceremoniei de incoronare o gasim in Dogmatica, vol III, Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae: „Preotul asaza cununa pe capul barbatului, dupa ce a atins cu ea fruntea fiecaruia si a facut semnul crucii pe fata barbatului, rostind cuvintele: ‚Cununa-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin’. Apoi asaza in acelasi fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizeaza de fapt.”Coroanele asezate pe capul mirilor, numite si „cunune” sunt un semn al demnitatii, ei sunt incoronati ca „rege” si „regina” semn al autoritatii de a conduce familia, dar si ca un semn al poverilor pe care le vor suporta impreuna: „Coroana o poarta imparatul; imparat este si Hristos si arhiereul. Ea e semnul unei seriozitati, al unei maturitati si al unei raspunderi ce se incredinteaza cuiva pentru apararea, ocrotirea si calauzirea celorlalti. Prin incoronare se arata ca cei doi au iesit de sub grija parintilor, au primit raspunderea pentru propria lor viata, raspunderea unuia pentru altul, raspunderea comuna pentru familia lor si pentru copiii lor viitori, ca cetate a lor. Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru rabdarea lor in credinta. Sotii au de rabdat si ei asaltul multor ispite in viata conjugala; trebuie sa rabde multe greutati, ca sa ia cununa iubirii depline. Marirea ce o da cununa este impreunata si cu suportarea unei asceze, a unei infranari si rabdari si cu implinirea plina de eforturi a unor responsabilitati. De aceea se face cu cununa semnul crucii pe fata celor pe al caror cap e asezata. Al doilea moment important al ceremoniei este cel in care preotul conduce mirii impreuna cu nasii in jurul tetrapodului de trei ori, in timp ce se canta imnul de bucurie al lui Isaia pentru zamislirea Fiului lui Dumnezeu in pantecele Fecioarei. La sfarsitul slujbei, preotul le da cateva sfaturi mirilor, iar apoi acestia sunt felicitati de nuntasi. Mai trebuie spus ca Biserica Ortodoxă nu accepta a doua casatorie. Se pot oficia trei slujbe religioase, insa celelalte doua nu vor avea nota de sarbatoare pe care o are intotdeauna prima casatorie. Din cadrul acestora o parte este inlocuita cu rugaciuni de penitenta
Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.
Dansul gainii: Gaina este adusa de catre miri si gatita si impodobita de de catre bucatari. Nasul trebuie sa rascumpere aceasta gaina, ce este mai intai dansata in fata lui. Schimbul simbolizeaza petirea fetei de catre nas.
Aruncatul buchetuluiMireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Daca sunteti „pro” in ceea ce priveste amuzarea invitatilor, puteti renunta la obiceiul american de a arunca buchetul, si puteti incerca un obicei finlandez, mult mai complex.
Mireasa, legata la ochi, sta in mijlocul unui cerc format din tinere fete. Tinandu-se de mana, ele merg in ritmul muzicii intr-o directie, iar mireasa se roteste incet in partea opusa. Toata lumea se opreste odata cu muzica, iar mireasa inainteaza si ofera buchetul tinerei aflate in fata ei.
Indiferent daca decideti sa aruncati buchetul sau pur si simplu sa-l inmanati, trebuie sa stiti ca acest moment este inclus in desfasuarerea nuntii imediat dupa taierea tortului.
. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.
Aruncatul jartiereiObiceiul de a arunca jartiera miresei catre tinerii necasatoriti l-am preluat cu mult succes. Nu exista nunta fara aruncarea jartierei. Insa acest obicei este putin mai „indraznet” decat celelalte, si pentru ca toata lumea sa se amuze, trebuie sa respectati o anumita eticheta. Se crede ca orice poarta mireasa se incarca cu o anumita energie si atrage norocul, astfel ca, se spune ca acela care va prinde jartiera va primi odata cu aceasta si mult noroc.
Asa ca, avem o lista de „eticheta” a acestei traditii: Nu scoateti jartiera cu dintii. E considerat a fi de prost gust. Jartiera ar trebuie sa fie scoasa cat mai discret. Mireasa ar trebui sa stea pe un scaun, care sa nu fie asezat cu fata direct catre invitati. Mireasa ar trebui sa aseza jartiera chiar deasupra genunghiului pentru a fi scoasa cu mai mare usurinta si cat mai discret. Daca mireasa este foarte pudica, atunci poate sa-si scoata singura jartiera si sa i-o inmaneze mirelui.Se mai obisnuieste ca cea care prinde buchetul si cel care prinde jartiera sa danseze macat o data.
Jartiera se arunca imediat ce mireasa a aruncat buchetul. Obiceiul este ca cel care a prins jartiera sa o puna pe piciorul celei care a aprins buchetul. Se mai spunea ca cei care au prins aceste obiecte sa vor [i]]Scosul voalului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.
Alte traditii:
Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru.Originea acestui obicei se regaseste in Anglia in perioada victoriana, iar textul in original suna astfel:
"Something old, something new,
Something borrowed, something blue
And a silver sixpence in her shoe."Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat, ceva albastru si o moneda de argint in pantoful miresei."Fiecare obiect din acest poem reprezinta cate un simbol al norocului ce va insoti mireasa pe drumul casniciei.In ziua de azi s-a pastrat doar "Ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru" din acesta traditie. Ceva VECHI semnifica continuitatea, legatura cu trecutul, cu familia. Cele mai multe mirese aleg sa poarte o bijuterie veche primita de la o bunica. Ceva NOU semnifica optimismul, speranta intr-un viitor bun alaturi de sotul ales. Avand in vedere ca toate lucrurile purtate de mireasa sunt noi, acest aspect e usor de indeplinit!Ceva IMPRUMUTAT este de obicei un obiect imprumutat de la un cuplu de prieteni sau un cuplu din familia celor care urmeaza sa se casatoresca si care au o casnicie fericita, acest lucru rasfrangandu-se si asupra tinerei perechi, devenind un talisman aducator de noroc. Printre cele mai uzuale obiecte imprumutate se numara: bijuterii, gentute, batiste din matase, etc. De asemenea, obiectul imprumutat va reaminti ca tanara familie depinde de sprijinul familiei sau al prietenilor.Ceva ALBASTRU... Inca de pe vremea romanilor albastrul semnifica modestie, fidelitate si dragoste. Mai tarziu albastrul devine simbolul puritatii.
Asadar, a purta ceva albastru in ziua nuntii simbolizeaza dragostea si fidelitatea ce trebuie sa guverneze viata tinerei familii.Cel mai frecvent, miresele poarta jartiera albastra sau batiste de matase brodate cu albastru. Dar daca una din culorile nuntii este albastru, chiar buchetul de mireasa poate contine flori albastre. In sfarsit, moneda de argint purtata in pantoful miresei era un talisman aducator de bunastare financiara pentru miri. Probabil, fiind destul de incomod de purtat o moneda in pantof o zi intreaga, in timp s-a renuntat la acest obicei..
Marturiile
La fiecare nunta la care am fost, am primit un saculet din organza plin cu bomboane. Li se spune „marturii,” si de obicei nuntasii le pastreaza amintire. Trebuie sa recunoastem ca cei mai bucurosi sunt copiii, care nu rezista tentatiei si desfac micutul saculet in cautarea bomboanelor.
Originea acestui obicei nu este insa foarte clara. Se crede ca ele dateaza din vremuri stravechi, cand in cadrul nuntilor nobililor se facea schimb de bomboniere umplute cu cinci bucatele de zahar.
Obiceiul s-a raspandit maselor, iar in timp s-a modificat si s-a adaptat in functie de cultura specifica fiecarei tari. In Armenia, marturiile traditionale sunt din fructe uscate si nuci, si se ofera nuntasilor in schimbul „darului”.
In China, la „ceremonia ceaiului” care are loc in cadrul nuntii, sunt oferite cesti sau saculeti cu ceai.
Franta si Grecia sunt tari in care obiceiul este foarte asemanator cu al nostru. In Franta se ofera drajeuri, iar in Grecia accentul este pus pe simbolismul cifrei impare de bomboane oferite: imparul simbolizeaza unitatea, din moment ce bomboanele nu se pot imparti in jumatati egale.
In Elvetia, marturiile sunt servetele rosii, iar in Malaezia sunt oferite ca "marturie" oua fierte, decorate.
Marturiile au devenit un simbol al nuntii. In Romania obiceiul s-a inradacinat relativ repede. Acum oricine merge la o nunta se asteapta sa vada pe masa frumos aranjata si micutii saculeti din tul, organza sau satin, plini cu bomboane de ciocolata sau drajeuri. Dar marturiile sunt supuse si ele unor reguli. Cum invitatii le gasesc aranjate pe mese atunci cand sosesc, ele trebuie sa se incadreze perfect decorului mesei, care la randul ei se va armoniza cu restul decoratiunilor. Exista cazuri in care mirii prefera sa inlocuiasa simbolismul marturiilor cu ceva mai modern: o fotografie. Alteori, prefera sa ofere invitatilor ceva practic sau ceva inedit: lumanari, sapun, CDuri cu muzica, bilete la loto, figurine din cristal, prajiturele, acadele, mici plante in ghiveci, evantaie, magneti cu poza mirilor, pachetele de cafea sau ceai personalizate, sticlute de vin minuscule, saculete cu scoici, lingurite argintate, dopuri de vin personalizate sau forme de inimioara pentru prajituri. Orice este permis, cu conditia sa fie frumos impachetat, sa respecte tema nuntii si sa va faca placere sa le oferiti.
O datina straveche este si aruncarea orezului . Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut, nu numai orez se arunca asupra mirilor in clipa in care paraseau petrecerea: in Franta se folosea graul, in Africa de Nord smochine si curmale, iar in Italia - o combinatie de monede, fructe uscate si bomboane. in prezent boabele de orez au fost inlocuite de iubitele petale de trandafir, confeti si baloane
Toastul
Traditia toastului de nunta a fost initiata de vechii greci. Toastul a evoluat de-a lungul timpului si a devenit folosit pentru a celebra aproape orice eveniment. Grecii au initiat acest obicei datorita fricii lor de a nu fi otraviti. Atunci, in semn de buna credinta, gazda trebuia sa bea prima pentru a-si linisti invitatii zicand: “In sanatatea dumneavoastra”.
Cuvantul “toast” isi are radacinile in Franta. Bautura cea mai populara pentru acest lucru era vinul si pentru ca in acea perioada nu existau vinuri imbuteliate si curatate de impuritati, se punea pe fundul paharului o bucata de paine prajita pentru a absoarbii sedimentele supararii. Paharul era mai apoi trecut din mana in mana pana la persoana pentru care se tinea toastul care trebuia sa-l bea pe tot dintr-o suflare. La nunta, in mod traditional, primul toast este tinut de cavalerul de onoare. Acesta trebuie tinut in momentul in care toata lumea si-a gasit locul si se pregateste pentru inceperea petrecerii. Cavalerul de onoare solicita atentia invitatiilor si propune un toast in cinstea miresei si a mirelui. Este o idee buna sa foloseasca un microfon, pentru ca toata lumea sa-l auda.
Nu este nevoie sa fie tinute si alte toasturi in afara celui tinut de cavalerul de onoare, dar se crede ca ambii tati ar trebui sa inchine paharul pentru a intapina si bineveni ambele familii si pentru a-si exprima bucuria prijeluita de acest moment. Si domnisoara de onoare poate sa tina toasturi iar de multe ori chiar mirele propune sa inchine un pahar pentru mireasa lui si socrii. Mirele si mireasa pot cu siguranta sa ridice paharul impreuna sau chiar separat tinand doua toasturi diferite. Se pastreaza totusi o regula: toastul mirelui si al miresei, al parintilor sau al domnisoarei de onoare trebuie tinut dupa cel facut de cavalerul de onoare. In ceea ce priveste ce trebuie spus, asta depinde de fiecare. Important este sa vorbesti din inima, sa-ti exprimi aprecierea fata de cei prezenti si nu te lungi prea mult. Nu este potrivit sa ai un discurs lung plin de anecdote si glume. Un astfel de discurs este potrivit pentru repetitia de nunta sau petrecerea burlacilor/burlacitelor. Discursul pentru nunta trebuie sa fie scurt si dragut. Daca toastul este inchinat mirilor acestia trebuie sa ramana pe scaun in timp ce toata lumea se ridica. Daca se inchina pentru mireasa, mirele trebuie sa se ridice si el, daca toastul este pentru parintii celor doi, ambii miri trebuie sa se ridice. Trebuie sa mai retii faptul ca nu bei din pahar daca toastul ti-a fost dedicat tie. Pentru ca totul sa decurga perfect, anunta-ti muzicenii cine va tine toastul si cand. Nu forta pe nimeni sa faca acest lucru si daca tu esti o persoana emotiva, ar fi mai bine sa-ti pregatesti un mic discurs de acasa.
ALTE TARI:
I-LE BERMUDE. Un vechi obicei care insa prinde si astazi este acela de a sadi un pom pentru a comemora ziua nuntii. Chiar si astazi, localnicii isi impodobesc tortul cu un mic pomisor in locul mirilor de zahar din varful tortului. Pomul este plantat in gradina, in timpul petrecerii care se tine de cele mai multe ori acasa la noua pereche ori la unii din parintii acestora.
ANGLIA. O traditie familiara acestei tari este ca o micuta domnisoara din suita miresei sa arunce petale de trandafiri din cosulet, pe masura ce inainteaza spre altar, in fata miresei. Acest obicei dateaza din vremea cand mireasa era condusa la biserica de prietenele ei necasatorite. Astazi insa, aruncatul petatelor il poate face numai o tanara domnisoara si simbolizeaza drumul miresei prin viata: presarat cu flori si fericit.
FINLANDA. Odata, in Finlanda, miresele purtau coroane de aur. In timpul receptiei avea loc traditia numita Dansul coroanei. Mireasa era legata la ochi, in timp ce prietenele ei necasatorite dansau in jurul ei, in cerc. Mireasa avea sa puna coroana pe capul uneia dintre ele. Aceea care primea coroana se spunea ca avea sa fie urmatoarea la maritis. Acest obicei dragut poate fi reinviat foarte usor astazi, la nunta ta, mai ales daca vei purta pe langa voal o coronita ori o diadema.
ITALIA. Migdalele trase in zahar provin de la nuntile italiene. Cinci astfel de bombonele, legate in tull sau organza cu o delicata panglica reprezinta cel mai popular cadou de multumire pe care mirii il ofera invitatilor. Aceasta traditie vine de la vechea credinta conform careia este bine sa imparti bunastarea noii familii cu ceilalti invitati.
RUSIA. Invitatii nuntilor din Rusia primesc in semn de multumire pentru participarea la ceremonie si la receptie, mici cadouri care pot fi mici desene pictate de mana, mici floricele in ghivece liliput, casete de lemn frumos decorate ori alte obiecte din metal sau sticla.
POLONIA
In Polonia exista un obicei interesant: dansul miresei este cumparat. Invitatii prind in rochia acesteia bani pentru a-i cumpara dansul. Apoi acestia sunt adunati de domnisoarele de onoare si oferiti mirilor pentru calatoria din luna de miere
JAMAICA
Foarte deosebit si amuzant in Jamaica este obiceiul de a trimite felii din tortul miresei tuturor invitatilor care nu au participat la petrecerea de nunta. Acest lucru se face de obicei prin posta!!
Cuba
Petrecerile de nunta in Cuba sunt renumite pentru muzica si dansurile lor. Unul dintre dansurile traditionale este dansul banilor, care cere ca fiecare barbat care danseaza cu mireasa sa plateasca dansul, prinzand banii de rochia miresei. La sfarsitul dansului, banii stransi vor fi folositi de miri in luna de miere.
Grecia
Miresele din Grecia poarta voaluri rosii si galbene, despre care se spune ca indeparteaza duhurile rele. Vase de lut, ceramica sau portelan sunt sparte de podea pentru noroc in noua familie.
Irlanda
Rochia traditionala de nunta este albastra, culoare despre care se spune ca aduce noroc. Buchetul miresei contine, pe langa alte flori, si levantica.
Grigore Lese. In cautarea traditionalului autentic
Intr-o lume care isi leapada cu usurinta trecutul si insemnatatea acestuia, intr-un prezent al carui viitor planeaza in incertitudine, cu timpul luat ca singur mesager te intrebi ce rol mai poate avea traditia, unde anume si ce inseamna asumarea ei ca popor roman.
Credo“Cred ca un popor care isi uita traditiile este in pericol de a se narui spiritualiceste. De aceea cred ca, pentru fiecare dintre noi, intoarcerea la obirsii este obligatorie. Cred in forta mistica si de creatie a poporului meu. Cred cu tarie ca menirea mea in aceasta lume este sa-mi innobilez stramosii prin cantec. Cred cu toata fiinta mea in hore si o consider matricea muzicala a romanilor.” Grigore Lese
Sursa foto: http://www.samaelwings.com/lese/index.html
Dragostea pentru cantecul romanesc autentic l-a facut pe Grigore Lese, sau Grigore a lui Ion Opris, cum ii spun taranii din Stoiceni, Lapuş, sa isi lege destinul de ceea ce au romanii mai de pret: traditiile. Precum preotul este slujitor al lui Dumnezeu si soldatul este in slujba tarii, asa este Grigore Lese, slujitor al traditiilor. Neobosit luptator pentru pastrarea autenticitatii folclorului, pledeaza impotriva contrafacerilor de orice fel:
“Muzica traditionala, taraneasca in cazul romanilor, este o muzica utilitara sau de ceremonial. Taranul roman canta pentru el «de stamparare», canta in biserica pentru Preamarirea Domnului si iertarea pacatelor, ii canta copilului sa-l adoarma, miresei sa-i fie despartirea de fetie mai usoara, mortului de impacare cu lumea din care pleaca. Aceasta muzica nu evolueaza, ci se transmite din generatie in generatie precum limba materna.”
Intrebat despre cantec Lese raspunde cu firescul care il caracterizeaza: “Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cantecelor li se spun hori: hore in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca. De ce canta omu’?... Pentru ca asa ii vine: de pilda, de osteneala batranetilor. Cand cantă omul?... Cand ii vine. Care este diferenţa dintre muzica traditionala romaneasca si muzica lautareasca tiganeasca?... Muzica romaneasca exprima un sentiment: de dragoste, de dor, de instrainare, de jale; muzica de mahala exprima exaltare trupeasca. Taranul canta pentru a-si exprima un sentiment, lautarii o fac pentru a castiga bani.
Unii se slujesc de folclor, altii slujesc folclorul. Pe pamant avem doua sanse: credinta si arta.”
Simpla auditie a cantului lui Lese genereaza un sentiment inaltator, amestecat cu mandria de a fi roman si emotie pana la lacrimi. Concertele lui sunt miraculoasele purtatoare ale unui firesc nefiresc, ducandu-i pe spectatori pe taramul unei lumi uitate de lume. Un spectacol al lui Grigore Lese este in masura sa dea energie, viata, lacrimi, si sa contureze in acelasi timp sobrietatea specifica muzicii traditionale. Spectacolele sale nu sunt niciodata la fel, astepti revenirea si ai mai mereu impresia unei revelatii. Inainte de toate, un concert Grigore Lese crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vietii taranului roman anonim de odinioara. Insa nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; ci o imagine vie, o atmosfera care desteapta sau rascoleste in tine cele mai profunde sentimente; este o stare.
Unicitatea caracteristica recitalului “La Obarsii” are sa se regaseasca si in emisiunea televizata “La portile ceriului” precum si intentia promovarii muzicii traditionale romanesti: „Niciodata nu vom fi cunoscuti cine suntem cu adevarat noi romanii pana nu vom demonstra in lume ce inseamnă dorul, ce inseamnă doina, adica o muzica fara acompaniament. Consider ca cel mai reprezentativ cantec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeste in intimitate, caci intotdeauna actul folcloric se petrece in intimitate. Daca ne gandim ca neamul romanesc a fost atat de incercat in decursul istoriei, cred ca aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite caci vorbesc de instrainare, de jale. Omul horeste. Cand horeste omul? Omul horeste cand ii vine, cand e singur. Nu-i place sa fie vazut cand horeste. Horeste in intimitate, fara acompaniament instrumental. Horitul este o rabufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o sansa, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semanat in noi ca in niste alesi.”
Sursa foto: http://agenda.liternet.ro
Revenind la concertele sale, acestea sunt concepute ca un tablou ce prezinta etapele vietii omului,cu randuielile sale,cu trecerile sale, este o muzica aidoma unui ritual dedicat vietii: nasterea (reprezentata prin cantecul de leagan), catania (prin cantecul de catanie,ca si prin cantece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de razboi), nunta (cantece din ceremonialul de nunta cum ar fi horea miresii), batranetea, moartea („Miorita”, bocetul), precum si viata spirituala legata de sarbatori (cum ar fi de pilda corinzile). „Viata omului trebuie sa ne-o inchipuim ca pe o zi; cand soarele rasare, se inalta pe cer si apune.”
Interpret al horei cu noduri, Grigore Leşe este şi cunoscător al instrumentelor traditionale cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca, toaca. Tilinca, fluierul ciobanesc prin excelenta, e numit de Lese “insusi cantecul lemnului” cat despre toaca maestrul spunea: „Glasul de toaca este un glas din alta lume… glasul de toaca face legatura intre cer si pamant, intre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede. Cand aud glasul de toaca uit de toti oamenii care mi-au facut rau si atunci incerc sa devin mai bun.”
Lupta pentru pastrarea autenticitatii folclorului isi gaseste justificarea in degenerarea perpetua a acestuia in scop comercial. De la schimbarea ritmului pana la inlocuirea textului cu versuri care nu au nici o legatura cu folclorul autentic, se ajunge astfel la superficialitate, lipsa de profunzime, la non-valoare. “Dar care sa fie cauza acestei decaderi? : e insasi degenerarea sufletului omului, saracirea sa spirituala, cantecul fiind oglinda sufletului. Cum e omul asa-i si cantecul.”
Se pune problema regandirii conceptului de folclor. Grigore Lese aminteste necesitatea formarii unui profesionalism in cultura populara. Superficialitatea pieselor folclorice care fac inconjorul tarii si a lumii nu constituie o temelie solida pentru relatia de comunicare dintre interpret si ascultatori. Placerea de a asculta muzica, placere controlata cerebral, provine din intelegerea completa a unui mesaj.
“Pana nu vom demonstra lumii ce inseamna doina si dorul, vom fi mereu confundati cu alte spatii etno-folclorice. Nu trebuie sa ne suparam ca nu suntem mai bine cunoscuti in Europa. Rau e ca nu ne intelegem conditia spirituala, incercam sa reintram in Europa cu lucruri care nu ne caracterizeaza si nu ne onoreaza. Care este identitatea noastra, in cultura populara? Horea, doina, horea in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lunga, cum o numeste muzicologul Bela Bartok. Reprezinta poate tot ce este mai frumos si mai specific in creatia noastra populara. Continutul doinei zugraveste intreaga complexitate a vietii sufletesti. Sentimentele de ura si revolta. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, padurea, muntele dorului. Chiar si pe taramul celalalt este un camp al dorului, pe unde e primejdios sa calce eroul. Pentru ca-l apuca dorul si se intoarce acasa. Intregul nostru spatiu este strabatut de dor. De la Varful cu dor, al muntelui, pana la Dor Marunt, al Baraganului.”
In acest context, cultura proprie este singura cale de a ne feri de caricatura. De propria noastra caricatura. Se intrevede o copie la infinit a unei manifestari lipsite de substanta. Sa nu uitam ca dorul, acest cuvant intraductibil, este de multe ori sursa cantecului popular.
“Constantin Noica spunea ca folclorul romanesc are doua suflete. Unul pastoral si unul agrar. Nu trebuie sa ne suparam ca suntem numiti popor de pastori. Pentru ca pastorul, ciobanul, pacurarul, este cea mai deschisa categorie sociala. El nu-si ingradeste pamantul, nu ucide pe cel care intra pe teritoriul lui. Tot ce inseamna sentiment uman, nostalgie, tine de sufletul ciobanului. Acestia sunt numiti adevarati internationalisti. Pentru ca de la o anumita altitudine in sus, toti canta la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trambita maramuresana, suna la fel sau aproape la fel ca orice surla din Tatra sau din Alpi. Sunt strabatute de acelasi sentiment uman. Taranul, plugarul, are un suflet statator. Este o frica de schimbare, de faustianism. Poporul roman este un popor nefaustic, daca intelegem prin aceasta ce vrea toata Europa, setea de cunoastere cu orice pret si setea de putere asupra naturii.”
Citatele apartin lui Grigore Lese
Grigore Lese-Saracu' omu' cu dor
Vezi mai multe video din Muzica
grigore lese-cantec despre bucovina
Asculta mai multe audio Muzica
Credo“Cred ca un popor care isi uita traditiile este in pericol de a se narui spiritualiceste. De aceea cred ca, pentru fiecare dintre noi, intoarcerea la obirsii este obligatorie. Cred in forta mistica si de creatie a poporului meu. Cred cu tarie ca menirea mea in aceasta lume este sa-mi innobilez stramosii prin cantec. Cred cu toata fiinta mea in hore si o consider matricea muzicala a romanilor.” Grigore Lese
Sursa foto: http://www.samaelwings.com/lese/index.html
Dragostea pentru cantecul romanesc autentic l-a facut pe Grigore Lese, sau Grigore a lui Ion Opris, cum ii spun taranii din Stoiceni, Lapuş, sa isi lege destinul de ceea ce au romanii mai de pret: traditiile. Precum preotul este slujitor al lui Dumnezeu si soldatul este in slujba tarii, asa este Grigore Lese, slujitor al traditiilor. Neobosit luptator pentru pastrarea autenticitatii folclorului, pledeaza impotriva contrafacerilor de orice fel:
“Muzica traditionala, taraneasca in cazul romanilor, este o muzica utilitara sau de ceremonial. Taranul roman canta pentru el «de stamparare», canta in biserica pentru Preamarirea Domnului si iertarea pacatelor, ii canta copilului sa-l adoarma, miresei sa-i fie despartirea de fetie mai usoara, mortului de impacare cu lumea din care pleaca. Aceasta muzica nu evolueaza, ci se transmite din generatie in generatie precum limba materna.”
Intrebat despre cantec Lese raspunde cu firescul care il caracterizeaza: “Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cantecelor li se spun hori: hore in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca. De ce canta omu’?... Pentru ca asa ii vine: de pilda, de osteneala batranetilor. Cand cantă omul?... Cand ii vine. Care este diferenţa dintre muzica traditionala romaneasca si muzica lautareasca tiganeasca?... Muzica romaneasca exprima un sentiment: de dragoste, de dor, de instrainare, de jale; muzica de mahala exprima exaltare trupeasca. Taranul canta pentru a-si exprima un sentiment, lautarii o fac pentru a castiga bani.
Unii se slujesc de folclor, altii slujesc folclorul. Pe pamant avem doua sanse: credinta si arta.”
Simpla auditie a cantului lui Lese genereaza un sentiment inaltator, amestecat cu mandria de a fi roman si emotie pana la lacrimi. Concertele lui sunt miraculoasele purtatoare ale unui firesc nefiresc, ducandu-i pe spectatori pe taramul unei lumi uitate de lume. Un spectacol al lui Grigore Lese este in masura sa dea energie, viata, lacrimi, si sa contureze in acelasi timp sobrietatea specifica muzicii traditionale. Spectacolele sale nu sunt niciodata la fel, astepti revenirea si ai mai mereu impresia unei revelatii. Inainte de toate, un concert Grigore Lese crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vietii taranului roman anonim de odinioara. Insa nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; ci o imagine vie, o atmosfera care desteapta sau rascoleste in tine cele mai profunde sentimente; este o stare.
Unicitatea caracteristica recitalului “La Obarsii” are sa se regaseasca si in emisiunea televizata “La portile ceriului” precum si intentia promovarii muzicii traditionale romanesti: „Niciodata nu vom fi cunoscuti cine suntem cu adevarat noi romanii pana nu vom demonstra in lume ce inseamnă dorul, ce inseamnă doina, adica o muzica fara acompaniament. Consider ca cel mai reprezentativ cantec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeste in intimitate, caci intotdeauna actul folcloric se petrece in intimitate. Daca ne gandim ca neamul romanesc a fost atat de incercat in decursul istoriei, cred ca aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite caci vorbesc de instrainare, de jale. Omul horeste. Cand horeste omul? Omul horeste cand ii vine, cand e singur. Nu-i place sa fie vazut cand horeste. Horeste in intimitate, fara acompaniament instrumental. Horitul este o rabufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o sansa, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semanat in noi ca in niste alesi.”
Sursa foto: http://agenda.liternet.ro
Revenind la concertele sale, acestea sunt concepute ca un tablou ce prezinta etapele vietii omului,cu randuielile sale,cu trecerile sale, este o muzica aidoma unui ritual dedicat vietii: nasterea (reprezentata prin cantecul de leagan), catania (prin cantecul de catanie,ca si prin cantece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de razboi), nunta (cantece din ceremonialul de nunta cum ar fi horea miresii), batranetea, moartea („Miorita”, bocetul), precum si viata spirituala legata de sarbatori (cum ar fi de pilda corinzile). „Viata omului trebuie sa ne-o inchipuim ca pe o zi; cand soarele rasare, se inalta pe cer si apune.”
Interpret al horei cu noduri, Grigore Leşe este şi cunoscător al instrumentelor traditionale cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca, toaca. Tilinca, fluierul ciobanesc prin excelenta, e numit de Lese “insusi cantecul lemnului” cat despre toaca maestrul spunea: „Glasul de toaca este un glas din alta lume… glasul de toaca face legatura intre cer si pamant, intre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede. Cand aud glasul de toaca uit de toti oamenii care mi-au facut rau si atunci incerc sa devin mai bun.”
Lupta pentru pastrarea autenticitatii folclorului isi gaseste justificarea in degenerarea perpetua a acestuia in scop comercial. De la schimbarea ritmului pana la inlocuirea textului cu versuri care nu au nici o legatura cu folclorul autentic, se ajunge astfel la superficialitate, lipsa de profunzime, la non-valoare. “Dar care sa fie cauza acestei decaderi? : e insasi degenerarea sufletului omului, saracirea sa spirituala, cantecul fiind oglinda sufletului. Cum e omul asa-i si cantecul.”
Se pune problema regandirii conceptului de folclor. Grigore Lese aminteste necesitatea formarii unui profesionalism in cultura populara. Superficialitatea pieselor folclorice care fac inconjorul tarii si a lumii nu constituie o temelie solida pentru relatia de comunicare dintre interpret si ascultatori. Placerea de a asculta muzica, placere controlata cerebral, provine din intelegerea completa a unui mesaj.
“Pana nu vom demonstra lumii ce inseamna doina si dorul, vom fi mereu confundati cu alte spatii etno-folclorice. Nu trebuie sa ne suparam ca nu suntem mai bine cunoscuti in Europa. Rau e ca nu ne intelegem conditia spirituala, incercam sa reintram in Europa cu lucruri care nu ne caracterizeaza si nu ne onoreaza. Care este identitatea noastra, in cultura populara? Horea, doina, horea in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lunga, cum o numeste muzicologul Bela Bartok. Reprezinta poate tot ce este mai frumos si mai specific in creatia noastra populara. Continutul doinei zugraveste intreaga complexitate a vietii sufletesti. Sentimentele de ura si revolta. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, padurea, muntele dorului. Chiar si pe taramul celalalt este un camp al dorului, pe unde e primejdios sa calce eroul. Pentru ca-l apuca dorul si se intoarce acasa. Intregul nostru spatiu este strabatut de dor. De la Varful cu dor, al muntelui, pana la Dor Marunt, al Baraganului.”
In acest context, cultura proprie este singura cale de a ne feri de caricatura. De propria noastra caricatura. Se intrevede o copie la infinit a unei manifestari lipsite de substanta. Sa nu uitam ca dorul, acest cuvant intraductibil, este de multe ori sursa cantecului popular.
“Constantin Noica spunea ca folclorul romanesc are doua suflete. Unul pastoral si unul agrar. Nu trebuie sa ne suparam ca suntem numiti popor de pastori. Pentru ca pastorul, ciobanul, pacurarul, este cea mai deschisa categorie sociala. El nu-si ingradeste pamantul, nu ucide pe cel care intra pe teritoriul lui. Tot ce inseamna sentiment uman, nostalgie, tine de sufletul ciobanului. Acestia sunt numiti adevarati internationalisti. Pentru ca de la o anumita altitudine in sus, toti canta la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trambita maramuresana, suna la fel sau aproape la fel ca orice surla din Tatra sau din Alpi. Sunt strabatute de acelasi sentiment uman. Taranul, plugarul, are un suflet statator. Este o frica de schimbare, de faustianism. Poporul roman este un popor nefaustic, daca intelegem prin aceasta ce vrea toata Europa, setea de cunoastere cu orice pret si setea de putere asupra naturii.”
Citatele apartin lui Grigore Lese
Grigore Lese-Saracu' omu' cu dor
Vezi mai multe video din Muzica
grigore lese-cantec despre bucovina
Asculta mai multe audio Muzica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)