Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările

Aniversare a 90 de ani


Mii de italieni au marcat 90 de ani de la marsul FASCIST asupra Romei (FOTO+VIDEO)

autor: FrontPress 29.10.2012
Mii de naţionalişti, membri şi simpatizanţi ai mai multor organizaţii radicale, au mărşăluit duminică pe străzile din Predappio, un oraş din regiunea  Emilia-Romagna, locul de naştere al fostului conducător al Italiei, Benito Mussolini. Aceştia au aniversat 90 de ani de la “Marşul asupra Romei”, care a culminat cu preluarea puterii în peninsulă de către fascişti. Nu a lipsit de la manifestări nici tricolorul românesc.
Conform presei locale, manifestanţii, în fruntea cărora s-a aflat un preot catolic tradiţionalist, au denunţat “secularismul liberal” şi “imigraţia masivă”. Majoritatea participanţilor la acţiunea de ieri au purtat îmbrăcăminte de culoare neagră, un simbol identitar al fasciştilor italieni. Ziua s-a încheiat cu un pelerinaj la cimitirul San Cassiano, unde este îngropat fostul şef al statului.
“Il Duce” a condus Italia din 1922 până în 1943. Benito Mussolini a fost şi întemeietorul ideologiei fasciste, bazate pe autoritarism, naţionalism, corporatism economic, conceptul de identitate colectivă şi supradimensionarea rolului statului centralizat. În 1943 este îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat şi este imediat arestat din ordinul regelui Victor Emanuel al III-lea. Mussolini e eliberat de un comando german condus de temerarul ofiţer SS Otto Skorzeny și pus în fruntea unei entităţi statele nou formate în nordul Italiei, Republica Socială Italiană, până când este capturat şi ucis de gherilele comuniste în 28 aprilie 1945, cu două zile înainte ca liderul de la Berlin, Adolf Hitler, să se sinucidă în buncărul său din capitala Reich-ului. O lege italiană datând din 1952 condamnă apologia fascismului. Sursa: FrontPress.ro 
 

ANIVERSARE ŞI LA REVEDERE!

Azi se împlineşte un an de când am fost invitată să postez, ca autor pe 100 RO!
Aici am cunoscut, virtual desigur, oameni valoroşi, cu idei originale , am găsit multe articole de bun gust şi de interes general din care am avut de învăţat.
Am mai spus că: „pentru a învăţa, nu eşti niciodată prea tânăr şi nici prea bătrân!”
Ar trebui să mulţumesc multora din cei care au scris aici deoarece mi-au sărit în ajutor atunci când l-am cerut, dar lipsesc de ceva timp, ca urmare mă rezum la primele două persoane şi îi mulţumesc lui FERI şi lui ALEXANDRU;
cu rugămintea să mai postaţi din când în când REGULAMENTUL,
să pretindeţi respectarea acestuia şi să cerneţi puţin valorile,
„NON MULTA, SED MULTUM!”

DIN ARDEAL VĂ PUP VIRTUAL!
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

Dizzy Gillespie trompetist

Dizzy Gillespie Trompetist

Dizzy Gillespie , John Birks "Dizzy Gillespie,s-a nascut in data de 21 Octombrie,1917-a decedat in data de 6 Ianuarie 1993. Dizzy era un trompetist Jazz, cantaret, si compozitor.

Impreuna cu Charlie Parker,a fost o persoana importanta in dezvoltarea genului muzical bebop si jazzul modern. Dizzy Gillespie a invatat si a influentat multi alti muzicieni, trompetisti si cantareti,printre care si Miles Davis, Fats Navarro, Clifford Brown, Lee morgan, Jon Faddis, si Chuck Mangione.

Dizzy Gillespie este considerat unul dintre cei mai mari trompetisti jazz al tuturor timpurilor,atat de critici, cat si de fani. Stilul lui Gillespie era atat de complex,incat contemporanii sai mai degraba il "copiau" pe Miles Davis si Fats Navarro,decat pe el. Stilul lui a fost recreat abia in anii '70 de catre Jon Faddi's.

Dizzy Gillespie trompetist



Dizzy Gillespie, cel mai mare trompetist al tuturor timpurilor

4 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al doilea

4 ani de la moartea lui Papa Ioan Paul al doilea

Astazi, vaticanul pregateste o ceremonie speciala, care marcheaza patru ani de la moartea Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea. La ora locala 18:00, la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea va prezida o sfanta liturghie dedicata acestui eveniment, in Basilica San Pietro.

La ora 21:37, momentul exact al decesului, se vor trage clopotele Basilicii San Pietro, urmand un moment de reculegere.

alexandru hategan, papa ioan paul, doilea, biserica,  catolica, vatican, ortodox,  obicei, comemorare, aniversare,  4 ani, patru,  papa, benedict, XVI-lea, San Pietro

Imi amintesc, copil fiind, cat de mult imi placeau lucrurile pe care le auzeam despre acest mare om, acest papa, acest om extraordinar. Cel mai mult am apreciat dorinta lui de a unifica bisericile, pentru ca pana la urma toti credem intr-un singur Dumnezeu, si credinta noastra, obiceiurile si datinile fie ele ortodoxe, crestine, reformate sau mai stiu eu ce, toate sunt CRESTINE.

Poate ca e o coincidenta mare ca astazi, 2 aprilie 2010, in vinerea mare, cand se "sarbatoreste" daca pot spune asa - Rastignirea si moartea Mantuitorului Nostru, pastele catolic cu cel ortodox cad in aceeasi zi/saptamana si in aceeasi zi cu moartea celui care dorea unirea bisericilor. Poate ca e o coincidenta, sau poate ca "Cineva" asa a vrut, sa se intample la 4 ani de la moartea celui care a luptat o viata pentru acest lucru.

Am atasat cateva filmulete pentru cei care nu l-au cunoscut, cu comemorarea lui, ultima aparitie publica.

Comemorare - Papa Ioan Paul al II-lea


Ultima aparitie publica - Papa Ioan Paul al II-lea

Voua tuturor, va doresc "Sarbatori Fericite !", toate cele bune voua si familiilor voastre, pace sufleteasca si sa fiti mai buni, cel putin in aceasta perioada.

Sarbatori Fericite !!!!

22 de ierni

Din cate imi amintesc, de sarbatori n-am apucat sa va urez voua, colegilor mei, cele de cuviinta. Sau, daca am facut-o, inseamna ca tre' s-o dau pe lecitina ca nu se mai poate. In fine, daca n-am avut atunci prilejul, ma folosesc de ziua mea de nastere, astazi 20.01.2010, zi in care fac vreo 21 de ani (daca memoria nu ma inseala, evident), sa va urez voua sanatate, fericire, dragoste din partea celor dragi voua si toate cele bune in anu' asta ce a napadit peste noi. As mai sta s-o lungesc, dar azi nu simt deloc nevoia s-o iau pe cararea scrisului. Spun doar atat:

Cu stima si respect, eu, Adelin!

DE CE MANANCA ALBINELE MIERE


ASTAZI SE IMPLINESC 60 DE ANI DE LA DATA INSTAURARII CIUMEI ROSII PESTE MINTILE SI SUFLETELE ROMANILOR.

Stiti de ce mananca albinele miere, nu? Daca ati uitat va reamintesc eu: pentru ca au Regina. Caci daca ar avea Presedinte….. ! Anii de glorie ai regalitatii au apus odata cu cele mai frumoase pagini de istorie ale neamului romanesc ( mama ce fraze va trag !). S-a dus Razboiul de Independenta, s-a dus Unirea , s-a dus si Romania Mare, s-a dus si democratia interbelica - cu voia dumneavoastra il scoatem pe Carol al II-lea din discutie, ghinionul lui ca a fost al doilea - si ne-am ales de atunci si pana in zilele noastre cu o democratie mioritico-bolsevica, cu niste caricaturi de presedinti despre care cartile de istorie de peste 20 de ani nu vor mai pomeni nimic sau cel mult doua-trei cuvinte, alesi de bunaseama dupa chipul si asemanarea vulgului votant, parte vesnic coruptibila a poporului roman, usor de cumparat pe mici, bere si bici. Popor roman din care cu onor facem si noi parte, asa cum m-a readus de curand la realitate, bunul meu prieten Dan Iancu. Ce-am fost si ce-am ajuns...!!! Am FOST dar nu mai suntem! Macar pentru putinele momente de maretie ale neamului ar trebui astazi sa ne mai indreptam coloana nevertebrala. Uitati-va va rog la fotografiile din perioada interbelica: domni cu fetze de domni, ciocani cu fetze de ciocani si tarani cu fetze de tarani. Si-acum uitati-va inca o data va rog la fetzele de la televizor si veti constata ca... lipsesc domnii. Cateva fetze mai acatarii mai vezi din cand in cand dar in spatele lor se afla... Cine? Ati ghicit? Niste ciocani! Nu, nu sunt regalist dar parca uitandu-ma retrospectiv la toti presedintii Romaniei, cu bomboana Base asezata frumos pe coliva neamului si la  exprezidentiabilul d'alde Duda-Neica-Nimeni, fara sa omit vesnica mascarada cu mascati din democratia neaosa tv, parca-mi vine sa urlu cat ma tin bojocii catre Moscova si Washington:


TRAIASCA REGELE, BAAAI .... REPUBLICANILOR!

Si apoi sa scuip fiere.