Peste
1.600 de naţionalişti au mărşăluit miercuri în Dresda, estul Germaniei,
pentru a comemora victimele bombardamentelor anglo-americane din 1945, o
acţiune criminală şi foarte controversată deoarece acest oraş era
lipsit de orice importanţă strategică şi adăpostea mii de refugiaţi
civili. Participanţii la marşul cu torţe, membri şi simpatizanţi ai mai
multor mişcări naţionaliste radicale din ţară, au afişat steaguri negre,
în semn de doliu şi de respect faţă de victimele nevinovate.
A
avut loc ca deobicei şi o contrademonstraţie “antifascistă”, dar
poliţia a ţinut la distanţă cele două tabere. În jur de 10.000 de
persoane, printre care mai mulţi politicieni locali, au format un lanţ
uman în centrul Dresdei, în semn de protest faţă de acţiunea
naţionalistă. Circa 3.000 de poliţişti, aduşi din mai multe localităţi,
au fost prezenţi pe străzi pentru a preveni orice violenţe.
În noaptea dintre 13 spre 14 februarie a
anului 1945, cu doar câteva luni până la sfârşitul celui de al Doilea
Război Mondial, în Dresda au fost ucişi peste 100.000 de civili germani
ca urmare a bombardamentelor “Aliate” pentru care s-au folosit din plin
şi nediscriminatoriu bombe incendiare. Peste 3.400 de tone de material
explozibil au fost aruncate asupra oraşului din 800 de avioane britanice
şi americane. Oraşul, denumit şi “Florenţa nordului” şi care adăpostea
refugiaţi din calea Armatei Roşii, a fost distrus în proporţie de 90 la
sută iar operaţiunea nu a avut nici un fel de importanţă
strategico-militară. Sursa: FrontPress.ro
Astăzi
s-au împlinit 20 de ani de la moartea soţilor Ion şi Doina
Aldea-Teodorovici, doi dintre cei mai mari muzicieni din Basarabia
acelor vremuri şi în acelaşi timp militanţi neobosiţi pentru reunirea
celor două state româneşti. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992,
ambii s-au stins din viaţă fulgerător, în urma unui accident rutier.
Accidentul a avut loc în circumstanţe
neelucidate, în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de
București. Moartea celor doi a fost percepută ca o tragedie națională pe
ambele maluri ale Prutului. Cazul nu a fost investigat amănunţit de
autorităţi, speculaţiile privind un eventual asasinat devenind din ce în
ce mai prezente în rândul opiniei publice.
Cei doi au fost printre primii artişti
care au cântat la începutul anilor ’90 despre românism, Mihai Eminescu,
limba română şi unirea României cu Republica Moldova.
Parlamentul de la Chişinău a declarat anul 2012 drept Anul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.
O viaţă dedicată MUZICII şi ROMÂNISMULUI
Născut la 7 aprilie 1954, de
Buna-Vestire, în orașul Leova, Ion Aldea-Teodorovici a rămas la numai 10
ani fără tată, preotul Cristofor Teodorovici, cel care i-a cultivat din
fragedă pruncie dragostea pentru muzică. În timpul studiilor la
Conservatorul „Gavriil Musicescu” își face debutul pe scenă, alături de
formația „Contemporanul”, condusă de Mihai Dolgan. În anul 1981 se
căsătorește cu tânără și frumoasa artistă Doina Aldea, devenită ulterior
și Teodorovici (născută pe 15 noiembrie 1958, la Chișinău), alături de
care va cutreiera toate localitățile Moldovei. Interesant este că duoul
Ion și Doina s-a lansat în cadrul unei seri de creație a poetului
Grigore Vieru, un moment predestinat parcă de soartă pentru a arăta
traseul hărăzit acestor martiri ai ideii naționale, scrie ziarul Timpul.
Destinul lor se schimbă odată cu
mișcarea de renaștere națională a românilor basarabeni de la finalul
anilor `80, începutul anilor `90, când popularii interpreți devin vârful
de lance al mișcării artistice care avea să însoțească pașii care au
dus la repunerea în drepturi a limbii române și a alfabetului latin, iar
în final, la independența Republicii Moldova.
În timpul conflictului de pe Nistru, au
cântat pentru combatanții de sub tricolor, la numai 300 de metri de
linia frontului, pentru a-i îmbărbăta pe cei care luptau pentru
păstrarea integrității teritoriale a țării. Atunci, alături de ei și de
Grigore Vieru s-a aflat și poetul Adrian Păunescu.
Pe 27 august 1991, în fața a zeci de mii
de oameni au dat glas prin cântec bucuriei momentului despărțirii
definitive de imperiul sovietic, în Piața Marii Adunări Naționale din
Chişinău, după care, într-un arc peste spațiul românesc, au plecat
direct la Festivalul de la Mamaia, acolo unde au dus cu ei fraților din
dreapta Prutului mesajul de libertate al tânărului stat apărut pe harta
lumii. Sursa: FrontPress.ro
În toamna anului 1940, ca urmare a Diktatului de la Viena
si cedãrii Ardealului de Nord cãtre Ungaria lui Miklos Horthy, în mai
multe localitãţi transilvãnene trupele maghiare au ucis români
nevinovaţi, printre cele mai cunoscute şi înfiorătoare crime
numărându-se masacrele de la Ip şi Treznea.
Locuitori ai comunei Ip, alături de
oficialităţi locale şi judeţene, veterani de război şi reprezentanţi ai
partidelor politice, au participat vineri la comemorarea victimelor
tragicei nopţi de 13 spre 14 septembrie 1940, când 157 de localnici au
fost ucişi de trupele horthyste.
Programul manifestării, care a adunat
aproape 1.000 de persoane, a inclus ceremoniale religioase şi militare,
depuneri de jerbe şi coroane la cimitir şi la obeliscul eroilor, situat
în centrul localităţii şi un scurt program artistic susţinut de elevi şi
tineri din comună.
“Rugăciunea pe care o închinăm eroilor
martiri, astăzi, de Înălţarea Sfintei Cruci, o sărbătoare de mare
însemnătate pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, demonstrează
că nu am uitat şi că nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat.
Suntem astăzi aici pentru a aduce omagiul şi respectul nostru etern
pentru cei trecuţi în nefiinţă, dar şi pentru a ne exprima regretul că
asemenea fapte incalificabile au avut loc într-un moment convulsiv,
tensionat şi complicat, dar care nu îi scuză nici în faţa istoriei, dar
nici în faţa oamenilor pe cei care le-au înfăptuit. Este de datoria
noastră, a tuturor, să ne asigurăm că astfel de tragedii nu o să se mai
repete. Doresc să reafirm astăzi cu aceeaşi putere şi convingere mesajul
pe care l-am transmis şi la comemorarea eroilor martiri de la Treznea:
toleranţa este mai presus de toate un semn de nobleţe şi bunătate
caracteristică poporului român”, a declarat, la obeliscul eroilor,
Filonaş Chiş, prefectul judeţului Sălaj.
“În încheiere, aş dori să dedic un
memento supravieţuitorului de la Ip , Gavrilă Butcovan, care a trecut în
nefiinţă, ca un semn divin, tot la data de 14 septembrie. Acesta a
trăit ca o torţă , povestind an de an cu durere tristele evenimente
celor prezenţi la comemorarea eroilor martiri, petrecute la Ip. Chiar
dacă acesta nu mai este printre noi, suntem datori în memoria lui, să
împărtăşim noilor generaţii evenimentele care s-au petrecut, pentru că
aşa cum spune celebrul dicton “ cine nu-şi cunoaşte istoria riscă să o
repete.” Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii eroi de la Ip!”,
şi-a încheiat alocuţiunea prefectul.
Evenimentul de la Ip se înscrie în seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord
în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe
maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul
Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai
organizaţiei Straja naţiunii (‘Nemzetorseg’) au ucis 157 de localnici
români. Masacrul a fost precedat de violuri şi torturi, printre care
smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte şi paturi de armã. Mai
mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele, aşa cum, potrivit unor
surse, ar fi sugerat în 1935 Ducso Csaba (unul dintre pseudonimele
scriitorului ardelean Lorand Daday, 1893-1954) prin intermediul unui
personaj din cartea Nincs kegyelem (Fãrã milã): „Voi suprima pe fiecare
valah ce-mi iese în cale. Voi aprinde satele noaptea – satele valahe!
Voi trage în sabie toată populaţia, voi otrãvi toate fântânile şi voi
ucide pânã şi copiii în leagãn”.
O altă de manifestare solemnă a avut loc
duminică, 9 septembrie, la Treznea, pentru comemorare a 93 de persoane
ucise în noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940 de trupele horthyste,
eveniment rămas în istorie ca ‘masacrul de la Treznea’. În 1940, trupele
maghiare au intrat în comună şi primele victime au fost copiii aflaţi
cu vitele la pãscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul
comunal. Dupã ocuparea satului, unitãţile maghiare au dezlãntuit
mãcelul. Românii au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, strãpunşi cu
sãbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. Sursa: FrontPress.ro
Astazi, vaticanul pregateste o ceremonie speciala, care marcheaza patru ani de la moartea Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea. La ora locala 18:00, la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea va prezida o sfanta liturghie dedicata acestui eveniment, in Basilica San Pietro.
La ora 21:37, momentul exact al decesului, se vor trage clopotele Basilicii San Pietro, urmand un moment de reculegere.
Imi amintesc, copil fiind, cat de mult imi placeau lucrurile pe care le auzeam despre acest mare om, acest papa, acest om extraordinar. Cel mai mult am apreciat dorinta lui de a unifica bisericile, pentru ca pana la urma toti credem intr-un singur Dumnezeu, si credinta noastra, obiceiurile si datinile fie ele ortodoxe, crestine, reformate sau mai stiu eu ce, toate sunt CRESTINE.
Poate ca e o coincidenta mare ca astazi, 2 aprilie 2010, in vinerea mare, cand se "sarbatoreste" daca pot spune asa - Rastignirea si moartea Mantuitorului Nostru, pastele catolic cu cel ortodox cad in aceeasi zi/saptamana si in aceeasi zi cu moartea celui care dorea unirea bisericilor. Poate ca e o coincidenta, sau poate ca "Cineva" asa a vrut, sa se intample la 4 ani de la moartea celui care a luptat o viata pentru acest lucru.
Am atasat cateva filmulete pentru cei care nu l-au cunoscut, cu comemorarea lui, ultima aparitie publica.
Comemorare - Papa Ioan Paul al II-lea
Ultima aparitie publica - Papa Ioan Paul al II-lea
Voua tuturor, va doresc "Sarbatori Fericite !", toate cele bune voua si familiilor voastre, pace sufleteasca si sa fiti mai buni, cel putin in aceasta perioada.