"CEL MAI MIC STADION!"

Pun pariu că nu ştiţi care este cel mai mic stadion!
În acest „stadion” s-a jucat un mare meci-mare.
Scorul a fost de 5 la 4!!!
Nu ştiţi nici acum care-i stadionul ?
Vă mai dau un indiciu: nu s-a jucat cu mingea de fotbal, nici cu balonul oval, nici cu zaruri ci... mult mai... altfel: CU SUFLETE!
Da, s-au jucat cu inimile unor bătrâni şi cu sufletele viitorilor pensionari!
Eu i-aş fi închis acolo, în sala aceea de judecată, fără mâncare şi fără drept la vizite, până ar fi ajuns la acelaşi punct de vedere:
ADEVĂRUL CONSTITUŢIONAL NU POATE FI DE NOUĂ FELURI, ci doar unul!
Acum sigur ştiţi la ce mă refer:
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, ea este stadionul cel mai mic, cât o cameră unde se adună cei 9 jucători ai preşedintelui sau ai altora şi joacă, joacă tare... după cum li se comandă!
Cine dă comanda?
Nişte oameni în funcţii mari şi bogaţi în bani, nu altfel!
Toate acestea îmi aduc aminte de un film în care nişte bogătaşi plictisiţi de viaţa lor au inventat un joc: „ se jucau de-a vânătoarea, drept vânat îşi ademeneau nişte săraci pe care îi chemau drept gonaci, pe bani, apoi îi vânau şi nu mai aveau pe cine plăti!”
Nu-mi aduc aminte numele filmului (merită văzut) dar poate cineva îl ştie şi-l va pune la comentarii.
Mă întreb, vă întreb şi pe voi, oare bogaţii României până unde sunt în stare să ajungă cu jocurile lor?
PS:
căutaţi filmul, merită să-i vedeţi finalul!

FASOLEA CU CEAPĂ ŞI ÎMPĂRATUL

Autor Doina Popescu

http://doinapopescu.wordpress.com

Mama era elevă la liceul de fete şi într-o zi a fost anunţată că părinţii au fost trecuţi la chiaburi şi este exmatriculată.

Tatăl ei, moş Ilie, disperat că-i fuseseră luate pământurile, caii, vitele şi uneltele la CAP, îşi lăsase o barbă de patriarh punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu.

Dar la aşa faptă strâmbă, împreună cu alt fruntaş din sat, moş  Andrei, luară calea Bucureştiului ca să-şi vadă fetele iar la şcoală.

Deci, s-au dus oamenii în audienţă la Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Din zori au stat la uşa conducătorului dar, acesta nu şi-a găsit timp de ei.  Erau rupţi de foame şi deşi aveau pâine, brânză, ouă fierte şi ceapă la ei, n-au îndrăznit să mânânce şi nici să plece şi să rişte să nu mai fie primiţi.

Pe seară, Gheorghiu-Dej a ieşit să plece  şi a dat cu ochii de cei doi ţărani.

-Drăcie! Am uitat de voi! Moşule, semeni cu Engels dar, mata eşti mai frumos. Îmi pare rău de voi dar, trebuie să mă mai aşteptaţi să mă întorc de la masă. N-am mâncat nimic toată ziua!

-Aicea ne găseşti, măria ta!- zice moş Ilie, bucuros că totuşi avea să se întoarcă.

Conducătorul făcu câţiva paşi şi apoi se răzgândi:

-Ia, mai bine veniţi cu mine, că precis nici voi n-aţi mâncat nimic. Cât mâncăm îmi spuneţi of-ul şi mai câştigăm timp, că eu mă întorc.

Moş Ilie, îndoit de foame, pe de o parte se bucură de bucatele alese ce avea să le mănânce la masa împăratului, pe alta era cam sfios fiindcă nu ştia dacă se cade la un ţăran atâta cinste.

S-au aşezat la o masă mare şi au fost serviţi imediat. Spre uimirea ţăranilor, mâncarea le-a fost tare cunoscută: fasole cu pâine neagră.

-Bună mai era o ceapă la fasolea asta!- zice Gheorghiu-Dej cu lingura-n fasole.

-Am eu în desagă!-zice moş Ilie. Acum o scot.

A spart ceapa cu pumnul, a împărţit-o în trei şi au mâncat în tăcere: ciorbă de fasole, fasole scăzută şi fasole făcăluită.

Uimirea ţăranilor era deplină. Să mănânci fasole cu ceapă şi cu pâine neagră ditamai împăratul? Mare minune! Fără tingirii de aur, fără pocale de argint!

Gheorghiu-Dej povesti cât de greu se conduce o ţară, cât de multe vrea să facă şi cât de puţin îi stă în putere, câtă trădare e-n jurul lui şi că-şi trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Câtă deznădejde îl cuprinde că ruşii ne-au încălecat ţara şi vor să ne mănânce fripţi. Ruşii, ruşii, ruşii!

La sfârşit, ţăranii povestiră motivul urnirii lor pe drumul Bucureştiului şi Gheorghiu-Dej promise că va repara abuzul imediat.

Săptămâna următoare o comisie de la partid veni în anchetă şi mama fu reprimită la şcoală.

Dar, ghinion! Cum învăţa foarte bine, stârni invidia fetei unui ştab de la partid.
Răzgâiata se dădu cu curu’ de pământ că fiica de chiabur a luat notă mai mare decât ea, fată de activist onorabil cu origine sănătoasă.

Pentru a nu-şi mai produce duduia vânătăi şi cu altă ocazie, direcţiunea hotărî pentru a doua oară exmatricularea elementului antisocial.

La moartea lui Gheorghiu-Dej, moş Ilie s-a aşezat pe prispă cu gazeta pe ghenunchi şi a plâns de i s-a zguduit pieptul. Vecinii s-au mirat, ştiind că un comunist mort e mai bun decât un comunist viu. S-au mirat şi fiindcă moş Ilie suferise îngrozitor din cauza colectivizării, blestemându-i pe comunişti de câte ori cumpăra lână şi grâu ca să-şi plătească cotele criminale.
Dar moş Ilie avea propriul lui adevăr: ştia că împăratul a fost omorât de ruşi şi temea că Moscova îşi va pune slugă supusă care v-a vitregi ţara şi mai rău. Plângea de mila ţării!

Cinci ani mai târziu, moş Ilie a murit pe prispă aşteptând americanii.

Moscova a reuşit abia peste alţi 20 de ani să-şi pună oamenii în fruntea bucatelor la Bucureşti dar, americanii nu au mai venit niciodată.

Citiţi PROZĂ AFURISITĂ şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

STÂNGA NOASTRĂ ÎN DEPLASARE!

Motto:

"Vai stânga, vai!"
"Uite stânga, nu e stângă!"


Ne prefacem că suntem de STÂNGA, ce stângaci …Mă gândesc, mă răzgândesc…
Dacă te-ai născut sărac, nu ai cum fi altfel decât DE STÂNGA.
Degeaba ai făcut o facultate sau chiar două, că tot sărăcuţ ai rămas...duci un trai mai mult sau mai puţin decent. Leafa care-o s-o primeşti la angajare, nu va fi nici pe departe egală cu cheltuiala pe lună, din timpul studiilor tale.
Dacă eşti lucrător în domeniul învăţământului,cercetării, inginer, doctor, dar n-ai făcut avere...nu vei fi niciodată acceptat pe bune între liberali, vei fi un venetic, o vinitură cum s-ar zice prin Ardeal, printre ei, datorită studiilor .
Dar averea unora, îţi va arăta mereu unde ţi-e locul ...mai la margine.
Şi dacă te uiţi bine la tine, vezi cu cine te-ai putea asemăna....te dai mai LA STÂNGA!
Dacă te-ai născut la ţară, ai o brumă de pământ, poţi fi priceput şi hărnicuţ, mai pui mână de la mână, astfel bruma se adună...Te dai şi tu cu bogaţii, cu înţelepţii de la oraş, pui de-un partid nepungaş...
Ai vrea să fii ţărănist...dar bugetul tău? Este totuşi foarte trist...numai câţiva cu adevărat, au drepturi de împărat...
Ce vor zice cei bogaţi:"Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu."(Fabula Boul şi viţelul de Grigore Alexandrescu)
Şi ajuns în faza asta, unde e deschisă uşa? Tot la STÂNGA, nu eşti conştient?
Însă uite că recent, STÂNGA noastră nu e stângă, ba mai mult e cam nătângă, se asociază...rău, rău...nu mai şti de capul său,"tău"!
Ce mai valuri, ce mai vuiet, pe la STÂNGA, se alege preşedinte! Preşedinte de valoare, nu după avere...!...OARE?
Am văzut eu cum se zbat, după ce n-au câştigat votul la preşedenţia ţării.:(
N-au idei pentru popor, nici o vorbă...totu-i gol...
Mârâie pe la televizor un program de bunăstare, plecă apoi şi-şi văd de viitor!
Viitor de STÂNGA ? Oare cine să-i mai creadă, când plânge o ţară-ntreagă...”n-avem bani, n-avem parale” pentru clasa muncitoare!
Care clasă muncitoare, asta n-au distrus-o oare? Ia priviţi peste hotare...unde-i clasa muncitoare!
STÂNGA NOASTRĂ ÎN DEPLASARE!

Mergem din ce în ce mai bine!

Nici nu ştiu dacă ar mai fi ceva nou de adăugat cu privire la existenţa fraudelor. Cel mai mult îmi place cum înghit în sec naivii care aseară se bucurau ca nişte copii pentru faptul că nişte sondaje electorale i-au dat câştigători! Voi aţi văzut cum sărea Geoană în sus!? Iată că Diaspora a votat cu Băsescu, şi a adus acestui chelios marinar :)) încă un nou mandat de Preşedinte pentru următorii 5 ani. Eu vreau să cred aşa cum am mai zis, şi au zis-o şi alţii, că România nu ar avea cum să meargă mai prost. Sunt convins că România va merge doar înspre bine, şi cred că peste 5 ani unii îl vor vrea Preşedinte tot pe Băsescu. Sunt curios care va fi feedbackul Uniunii Europene. Până una alta eu vă doresc să aveţi parte de linişte, putere de muncă, fiindcă ştiu că trebuie să faceţi curăţenia de Crăciun, şi s-aveţi parte de multă sănătate!

La mulţi ani românule

LA MULŢI ANI, fraţii şi verii Păunescu... Ce??? La mulţi ani fraţilor şi verilor. E ziua noastră, să bem, să mâncăm şi să ne uităm la parada militară de 1 mai?? 1 decembrie. Ne-am unit acum 91 de ani să fim acum mai dezbinaţi ca atunci. Anul ăsta schimbăm dictatura din PDL în PSD+PNL=Love(Kinky Love). Să trăieşti române. Bine.

http://www.youtube.com/watch?v=vSivVYwKwZc

Chiar crezi ca este adevarat?

Banc cu Base si Geoana

Basescu si Geoana zboara cu elicopterul.
Basescu arunca o bancnota de 100 de lei si zice: − Vreau sa fac un roman fericit!
Geoana arunca doua bancnote si zice: − Vreau sa fac doi romani fericiti!
Pilotul îi întreaba: − De ce nu va aruncati amandoi, sa-i faceti fericiti pe toti romanii ?!?

Mesaj întârziat

Mă bucur că avem de ales între doi comunişti. Cei cinci ani care vor urma o sa fie exact la fel sau poate la fel de buni. Eu am vontat pentru Remus Cernea. Vot irosit cică. Da, mai bine votam pe Antonescu ca toţi profesorii care mi-au contestat alegerea. Mă bucur că l-am votat pe Remus Cernea. După cum ne-a învăţat profa de istorie astăzi, am contestat puterea. Nu cu Antonescu, pe care toţi îl văd un salvator al României. Pentru mine, primi 6 candidaţi Nu sunt o speranţă pentru ţara asta. Nici Antonescu, nici Băselu, nici le petit con, nici Oprescu, Vadim sau BKL.

Crin Antonescu, onania bunului simt

Chiar daca alegerile au trecut eu o sa ve prezint un filmulet despre Crin Antonescu.

P.S. Sa nu credeti ca ii fac campanie sau altecav dar ma amuzat acest video.

România captivă

Exact acum douăzeci de ani aveam un eveniment major în familie: cumnată-mea îsi punea pirostriile…Omenirea făcea – vorba lui Mao , “saltul înainte” dar, in ciuda memoriei lui, cumva înapoi. “Zidul” căzuse de trei zile și românii așteptau înfrigurați că poate, poate, la Congresul al XIV –lea,  Ceaușescu, un bătrân și bolnav tiran, va avea o scurtă clipă de rațiune și va face pasul îndarat. N-a făcut-o și gestul i-a fost fatal. După cum se știe, a primit de Moș Crăciun (sau, după caz, “Gerilă”) drept cadou “ultimul cartuș”.

 Îmi puneam mari speranțe după 1990. Am trăit luni de zile ciupindu-mă ca să îmi dau seama dacă nu visez. Au trecut anii asistând neputinicios la perindarea a tot soiul de chemați și de nechemați sosiți să preia frâiele acestui popor blestemat. După un prim deceniu în care am avut parte de lideri proveniți din vechile structuri, pigmentat la un moment dat cu un profesoraș ce se voia a fi adevăratul  reprezentant al memoriei naționale, cea care se revendica direct din străbunii zugrăviți în manulalele de istorie, au venit anii 2000. Nimic nou sub Soare. Țara a încăput de-a lungul anilor, mulți deja, căci douăzeci e o cifră importantă în calendarul unui neam, pe mâna sigură, invizibilă și parcă imposibil de îndepărtat a unor indivizi lipsiți de scrupule, uneori carismatici dar totdeauna neînduplecați. Cercul s-a închis. Ne-am întors încet dar sigur acolo de unde cu avânt și speranță am plecat în 1990. România a fost devalizată și violată barbar în esența ei rând pe rând de clanuri aflate într-o perpetuă încrengătură greu de imaginat. Iliescu, Constantinescu, Băsescu, toți acești cetățeni  în care ne-am pus speranțe deșarte, s-au dovedit până la urmă doar șefii supremi ori cei care au ocrotit cu bună știință samavolnicii fără pereche, ticăloșii fără de margini, hoții pătate cu un dispreț suveran la adresa unui popor slab, lipsit de spirit civic, în esență mediocru și văduvit cu venală intenție de orice perspectivă.

 România a devenit în douăzeci de ani o țară captivă, din care este nu greu ci imposibil de evadat. Captivă și supusă grupurilor obscure și vorace ocrotite de puterea politică și cu directa ei interferență, captivă și supusă unei puteri judecătorești hulpave, egoistă și lipsită de interesul unei minime obiectivități esențială actului de justiție, captivă unui sistem de sănătate revoltător, mai bolnav decât ultimul bolnav al universului, captivă unui învățământ bizar – înșelător, în care regulile se schimbă dimineața în urma viselor din noapte ale ministrului de resort al momentului. Captivă, supusă și abandonată unei fără de leac totuși, maladii naționale…

 Am ajuns la o nouă “iarnă a vrajbei noastre”… Suntem mai buni, mai bogați fie și sufletește decât în iarna stropită cu sânge din 1990? Suntem mai civilizați, mai mândri că aparținem acestei nații pe care clanțăii naționali  nu contenesc s-o slăvească cu vorbe sterpe ce pornesc din guri ce put a nesimțire, lăcomie și obediență? Avem o viață mai curată, mai liniștită, mai lipsită de griji materiale ori de altfel? Avem cumva mai multă demnitate decât în iarna aceea tulbure dar fericită? Eu  personal mă simt înfrant. Mă simt înfrânt de urgia și nedreptatea unor ani – cei mai frumoși din viață, căci mi-au cuprins în acolada lor nefastă tinerețea, ani pe care i-am vrut altfel, mă simt înfrânt seara, când așez capul pe pernă și mă întreb ce voi face mâine, mă simt înfrânt  pentru că îmi place să visez că drumul Golgotei ar fi putut fi altfel ori deloc.

  În noapte aceea de noiembrie 1989, când fermecat priveam micul ecran al televizorului “Olt” proptit pe vecie parcă pe televiziunea sârbă, că bucuria lumii năruia simbolul disprețuitor al comunismului de esență pură, nu-mi imaginam nicio clipa că peste doua decenii mă voi alege doar cu nostalgia tristă a unor ani maculați de infinite “soluții imorale”….