Raia comunista

Scapam prea greu de raia comunista

autor: FrontPress 26.01.2013

Ideea comunistă că statul trebuie să umilească cât mai urât cetățenii săi servea scopului de a menține oamenii docili și ascultători în fața aberațiilor dictaturii. S-au creeat atunci reflexe care nu mai dispar, ca o râie păcătoasă, imună la orice tratament.

Dacă întrebi birocrația de stat de ce nu e capabilă să mențină o relație decentă și de respect cu cei care îi plătesc existența, primești foarte des răspunsul că lipsa fondurilor este o problemă. Ba sunt sediile vechi, ba sunt salariile mici sau lipsesc banii pentru consumabile. Primești un ropot de scuze în care nu vei regăsi niciodată problemele de mentalitate pe care le au încă prea mulți dintre cei angajați la stat.

Într-un oraș mare al României, în anul 2013, se produce o situație ce demonstrează fără echivoc efectele perverse ale mentalităților comuniste din capetele multor funcționari publici. Exemplul este cu atât mai revoltător cu cît nu e vorba de bani, sedii necorespunzătoare sau lipsa consumabilelor.Au condiții ca în Germania funcționarii care produc aberația și cu toate acestea atmosfera e tipic comunistă.

Statul a investit aproape 12 milioane de euro în construirea unui nou sediu pentru Finanțele Publice Timiș. Clădirea modernă are parcare subterană, săli de așteptare frumos amenajate, sistem de programare și plasme care îți spun când îți vine rândul. Îi lipsesc doar șefi care să  fie capabili să gândească civilizat, două anomalii stupide stând mărturie îna cest sens.

Programul cu publicul, la ghișee, începe la ora 8.30, dar clădirea începe să fie populată cu funcțonari încă de la 8.00. La ora 8.00 parterul instituției mișună de jandarmi și polițiști și spațiile au sistem de supraveghere video.

Cu toate acestea, contribuabilii care ajung înainte de 8.30 la Finanțe sunt ținuți pur și simplu în stradă, unde se creează ditamai coada. Nici măcar faptul că este frig în această perioadă nu contează pentru personalul de pază care stă cu ceasul în mână și ține zeci de oameni în stradă ”la secundă”.

Dacă îi întrebi de ce nu pot oamenii să aștepte în interior, în sălile de așteptare frumos amenajate, jandarmii răspund invariabil: ”așa e ordinul!”. Un ordin complet idiot și comunist!

Spațiile moderne din interior conțin un element important care merită remarcat. Constructorul a conceput zonele de ghișee cu un fel de tejghea după care se află funcționarii. Peste acest pult, cei de la Finanțe au trântit termopane masive în care sunt ghișee meschine, plasate în așa fel încât fiecare plătitor de taxe e obligat să facă plecăciuni umile.

Poate părea un amănunt nesemnificativ pentru mulți, dar modul acesta de organizare a spațiilor trădează mentalitatea celor care au comandat utilitatea lor. Vă dați seama ce efecte produce mentalitatea aceasta în zone care nu sunt atât de vizibile, cum e sediul unei instituții?

Unul dintre ele se desprinde și din eficiența cu care lucrează funcționarii din clădirea de 12 milioane de euro: le-a luat 2 ore și 45 de minute să înregistreze un contribuabil, după ce l-au plimbat pe la șase ghișee.

Exemplul de la Timișoara ne arată cât de greu se schimbă mentalitățile în sfera birocrației și cum suntem încă sub imperiul unor mecanisme prin care comuniștii își impuneau controlul societății. De Malin Bot – Evenimentul Zilei

FASOLEA CU CEAPĂ ŞI ÎMPĂRATUL

Autor Doina Popescu

http://doinapopescu.wordpress.com

Mama era elevă la liceul de fete şi într-o zi a fost anunţată că părinţii au fost trecuţi la chiaburi şi este exmatriculată.

Tatăl ei, moş Ilie, disperat că-i fuseseră luate pământurile, caii, vitele şi uneltele la CAP, îşi lăsase o barbă de patriarh punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu.

Dar la aşa faptă strâmbă, împreună cu alt fruntaş din sat, moş  Andrei, luară calea Bucureştiului ca să-şi vadă fetele iar la şcoală.

Deci, s-au dus oamenii în audienţă la Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Din zori au stat la uşa conducătorului dar, acesta nu şi-a găsit timp de ei.  Erau rupţi de foame şi deşi aveau pâine, brânză, ouă fierte şi ceapă la ei, n-au îndrăznit să mânânce şi nici să plece şi să rişte să nu mai fie primiţi.

Pe seară, Gheorghiu-Dej a ieşit să plece  şi a dat cu ochii de cei doi ţărani.

-Drăcie! Am uitat de voi! Moşule, semeni cu Engels dar, mata eşti mai frumos. Îmi pare rău de voi dar, trebuie să mă mai aşteptaţi să mă întorc de la masă. N-am mâncat nimic toată ziua!

-Aicea ne găseşti, măria ta!- zice moş Ilie, bucuros că totuşi avea să se întoarcă.

Conducătorul făcu câţiva paşi şi apoi se răzgândi:

-Ia, mai bine veniţi cu mine, că precis nici voi n-aţi mâncat nimic. Cât mâncăm îmi spuneţi of-ul şi mai câştigăm timp, că eu mă întorc.

Moş Ilie, îndoit de foame, pe de o parte se bucură de bucatele alese ce avea să le mănânce la masa împăratului, pe alta era cam sfios fiindcă nu ştia dacă se cade la un ţăran atâta cinste.

S-au aşezat la o masă mare şi au fost serviţi imediat. Spre uimirea ţăranilor, mâncarea le-a fost tare cunoscută: fasole cu pâine neagră.

-Bună mai era o ceapă la fasolea asta!- zice Gheorghiu-Dej cu lingura-n fasole.

-Am eu în desagă!-zice moş Ilie. Acum o scot.

A spart ceapa cu pumnul, a împărţit-o în trei şi au mâncat în tăcere: ciorbă de fasole, fasole scăzută şi fasole făcăluită.

Uimirea ţăranilor era deplină. Să mănânci fasole cu ceapă şi cu pâine neagră ditamai împăratul? Mare minune! Fără tingirii de aur, fără pocale de argint!

Gheorghiu-Dej povesti cât de greu se conduce o ţară, cât de multe vrea să facă şi cât de puţin îi stă în putere, câtă trădare e-n jurul lui şi că-şi trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Câtă deznădejde îl cuprinde că ruşii ne-au încălecat ţara şi vor să ne mănânce fripţi. Ruşii, ruşii, ruşii!

La sfârşit, ţăranii povestiră motivul urnirii lor pe drumul Bucureştiului şi Gheorghiu-Dej promise că va repara abuzul imediat.

Săptămâna următoare o comisie de la partid veni în anchetă şi mama fu reprimită la şcoală.

Dar, ghinion! Cum învăţa foarte bine, stârni invidia fetei unui ştab de la partid.
Răzgâiata se dădu cu curu’ de pământ că fiica de chiabur a luat notă mai mare decât ea, fată de activist onorabil cu origine sănătoasă.

Pentru a nu-şi mai produce duduia vânătăi şi cu altă ocazie, direcţiunea hotărî pentru a doua oară exmatricularea elementului antisocial.

La moartea lui Gheorghiu-Dej, moş Ilie s-a aşezat pe prispă cu gazeta pe ghenunchi şi a plâns de i s-a zguduit pieptul. Vecinii s-au mirat, ştiind că un comunist mort e mai bun decât un comunist viu. S-au mirat şi fiindcă moş Ilie suferise îngrozitor din cauza colectivizării, blestemându-i pe comunişti de câte ori cumpăra lână şi grâu ca să-şi plătească cotele criminale.
Dar moş Ilie avea propriul lui adevăr: ştia că împăratul a fost omorât de ruşi şi temea că Moscova îşi va pune slugă supusă care v-a vitregi ţara şi mai rău. Plângea de mila ţării!

Cinci ani mai târziu, moş Ilie a murit pe prispă aşteptând americanii.

Moscova a reuşit abia peste alţi 20 de ani să-şi pună oamenii în fruntea bucatelor la Bucureşti dar, americanii nu au mai venit niciodată.

Citiţi PROZĂ AFURISITĂ şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

Comunismul a murit, dar spiritul a ramas in tara

Anul acesta am vazut zeci de expozitii de arta contemporana. Unele bune, altele slabe. Un singur lucru m-a deprimat si m-a enervat: laitmotivul obsesiv al tematicii expozitionale din Bucuresti care isi trage seva din comunism. Figura fostului dictator in zeci de ispostaze, reluata la nesfarsit. S-a terminat de 20 de ani! S-a dus, dar noi nu ne putem opri sa privim in urma, sa regandim, sa reinterpretam acest moment dramatic din istoria romanilor. Un cliseu deja deranjant, anost si lipsit de substanta. Chipul fostului dictatorului este zugravit de oameni tineri, oameni care n-au cunoscut comunismul, n-au suferit drama intelectualului constrans. Se joaca, aluneca, intr-un trend deja facil, creeaza o tendinta care nu onoreaza arta romaneasca! Deja s-au impotmolit intr-un trecut rece si dur, un trecut ale carui pete multi romani le poarta pe constiinta. Astept sa depasim momentul, astept sa vad o arta inspirata din contemporan, o arta puternica si capabila sa spuna "asta e Romania contemporana". Astept cu nerabdare sa apara artisti preocupati de tehnica si mai ales de un mesaj actual si real nu de un trend vadit occidental. Occidentul ne priveste cu un interes amestecat cu stupoare si mila. Comunismul nostru este pentru ei acel soc venit dinspre o cultura mica, neinsemnata si limitata. Se mira si trec mai departe! Arta inspirata de comunism poate vinde, dar nu face istorie. Cu ce sunt diferiti domnii si domnisoarele artist care picteaza "actual" liderii comunismului de acei atat de criticati artisti ai partidului? Avem cumva la putere o noua scoala Sabin Balasa in pictura? Trist. Oare pana cand?

Sunt oameni - trecuti prin comunism, marcati de societatea si evenimentele din acea perioada care trebuie sa vorbeasca. Oameni care, bineinteles, nu pot fi inclusi in categoria celor care au alunecat intr-un trend facil si de prost-gust. Bineinteles ca nu m-am referit la Dan Perjovschi, Herta Muller, Ion Grigorescu etc. Acesti artistii, si altii din generatia lor au ce sa povesteasca din comunism, nu pot sa uite si sa treaca pur si simplu mai departe. Comunismul va ramane pentru totdeauna o perioada din istoria romanilor pe care trebuie s-o cunostem si sa ne-o asumam. Nu imi place, dar niciodata nu voi putea sustine ca e deplasat sau facil sa discuti despre comunism in cazul celor care au trait in comunism! Revenind la textul anterior de pe blog: nu faptul ca se vorbeste despre comunism ma deranjeaza ci varsta celor care o fac. Tineri care aveau 4-5-6 ani la Revolutie, care isi amintesc... ce? Noi nu am fost pionieri, nu i-am dat flori lui Ceausescu si parintii nostrii nu ne-au dat portocale doar de Craciun. Pentru ca... cei care au acum sub 25 de ani nu au de unde sa aiba amintiri din comunism. De aici cred cu tarie ca s-a format un trend facil, tocmai pentru ca fondul este nul.
Si daca Warhol a avut succes cu Mao-pop, Ceausescu-pop in anii 2009 n-are ce sa caute. Pentru ca pop-art-ul a trecut, iar Ceausescu nu poate si nu trebuie sa devina un icon al lumii contemporane. Pentru ca imaginea lui Ceausescu este intiparita artificial pe retina tinerilor care-l descriu. N-a fost multicolor, nu poate sa ne inveseleasca, si nu e normal sa ne zambeasca saptamanal pe peretii galeriilor de arta contemporana.