O zi nefasta - 15 martie

Acest material a fost publicat acum cinci ani şi republicat în 14-15 martie 2010. Agresiunile iterate zilele acestea de Viktor Orban şi de consoarta ambasadorului Hungariei la Bucureşti, „explicaţiile“ de-a dreptul insultătoare date printre dinţi de acest reprezentant al hungarismului revizionist, fapta penală a moghiorului care l-a „spînzurat“ pe erou naţional Avram Iancu – acţiune ignorată cu totul de antiromânismul, laşitatea şi slugărnicia Guvernului Boc 5 –, şmecheria U.D.M.R.-iştilor – în special a farsorului Gheorghe Frunda – de a se „delimita“ de aceste acţiuni secesioniste, pe care le urmăresc şi le îndeplinesc de 20 de ani, toate acestea şi multe altele relevate în acest articol fac necesară republicarea lui, pentru a revigora starea de veghe a românilor, care au început să cam uite şi să adoarmă.

Cît despre atitudinea lui Crin Antonescu, care-l laudă pe ambasadorul hungarist cum că este un „om de cea mai bună calitate“, ce să mai spun decît că este cum am mai spus: „Crin Antonescu-Vorbete Histrionu’“. Referitor la alegaţiile escrocului politic internaţional Vladimir Tismăneanu-Tismineţki – prin care se screme să pună semnul egalităţii între „naţionalişti şi canalii“ –, precum şi la lichelismul său consecvent faţă de posteriorul preşedintelui Traian Băsescu, nu pot decît să rog toate redacţiile să republice articolul meu „Tismăneanu ticălosu’ şi Băsescu bengosu’“. Iar despre actualul Parlament, care a admis sărbătorirea zilei de 15 martie în România – deşi ea reprezintă o zi a crimelor imprescriptibile comise de unguri contra românilor la 1848 şi ulterior –, nu pot spune altceva decît că este extensia Parlamentului caracterizat de preşedintele Traian Băsescu ca fiind „ticăloşit“; cu precizarea că este şi mai ticăloşit, deci mai vinovat!

***

Zilele acestea am avut ocazia nefericită să constatăm, din nou, că parlamentarii produşi de „sistemul ticăloşit“ – după cum l-a definit corect şi întemeiat, dar nu l-a stîrpit deloc preşedintele Traian Băsescu – au mers cu inconştienţa politică şi cu lenea profesională pînă acolo încît au acceptat propunerea fasciştilor din U.D.M.R. de a declara nefasta zi 15 martie 2010 ca zi de sărbătoare: asta ca să insulte mai vîrtos martirii poporului român şi poporul român, în întregimea sa, şi să mai chiulească o zi din Parlament, deşi primesc o simbrie nemeritată. Iată de ce parlamentarii creaţi de Legea uninominalului – şi cu cîteva excepţii, inclusiv cei de dinaintea actualului mandat – pot fi caracterizaţi ca făcînd parte dintre „idioţii utili“ ai societăţii postdecembriste: idioţi pentru noi, românii, şi utili pentru u.d.m.r.-işti.

În 13 martie 2006, am publicat, în revista SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, articolul pe care-l republic acum, mai jos, ca un memento şi ca un semnal că inacţiunea autorităţilor de atunci, prelungită în inconştienţa acestora de azi, va determina, cît de curînd, un grav pericol pentru securitatea, suveranitatea şi unitatea ţării. Totodată, trebuie să precizez că materialul republicat acum reprezenta aducerea la zi a unui studiu anterior, intitulat „Naţionalistu’ sicofant: Adrian Năstase“, tipărit, în serial şi cu intermitenţe, în revista România Mare, din martie pînă în noiembrie 2000. După cum pot constata cititorii, situaţia României s-a agravat profund, în acest răstimp de un deceniu, din cauza subminării suveranităţii naţionale de către aceeaşi organizaţie fascistă U.D.M.R., în deplină înţelegere cu aceeaşi clasă politică ticăloşită, care ne sufocă de două decenii! Redau, mai jos, textul din martie 2006, dar cu bibliografia esenţială de pînă în 2000.

***

Ziariştii Claudia Cristofan şi Andi Topală publică, sub titlul „AU ÎNCEPUT DIVERSIUNILE“ (Gardianul, nr. 1146, 9.03.2006), un material consistent despre preparativele şi incertitudinile mimate ale maghiarilor angrenaţi în provocarea evenimentelor planificate pentru 15 martie. Titlul relevă, totuşi, neînţelegerea funciară de care dau dovadă, în marea lor majoritate, ziariştii români care tratează mişcarea revizioniştilor maghiari din România, devenită tot  mai virulentă după 1989.  Pentru simplul  fapt  că nu  este  vorba  de  diversiuni,  ci,  dimpotrivă,  de  acţiuni  premeditate, subsumate ideii majore care domină revizionismul hungarist,  „Jos Trianonul!“

De aceea, după 16 ani de permanente provocări făţişe  şi de acţiuni subversive,  opinia publică şi autorităţile româneşti ar fi trebuit, acum, să fie ferme asupra unui punct clar: interzicerea oricăror manifestări ale maghiarilor în 15 martie. Deoarece este aniversarea „revoluţiei“ maghiare de la 1848, iar această „revoluţie“ este echivalentă cu  războiul de exterminare a românilor (şi nu numai a lor!), dus de cei 13 generali criminali conduşi de Iosif Bem şi spânzuraţi de Împăratul austro-ungar. Prin manifestările lor din  15  martie, maghiarii ne insultă în mod inadmisibil.

Dar nu numai ziariştii făcuţi în pripă consideră, minimalizând pericolul, drept simple diversiuni respectivele acţiuni antiromâneşti ale iredentiştilor maghiari. De această insuficienţănaţională suferă şi mulţi politicieni şi parlamentari, mai ales că şi domniile lor au ajuns în această postură tot în pripă. Ei nu-şi pun întrebarea: „Care secui?!“  Căci nu mai există. Au fost toţi maghiarizaţi. S-a ajuns chiar la ideea că ar trebui ca preşedintele Traian Băsescu să se ducă la Odorheiu Secuiesc, deşi ar fi cea mai mare greşeală, pentru că ar da gir prezidenţial acţiunilor lor antistatale. Ar trebui să trimită Armata, pentru a preîntâmpina orice manifestare,  „proclamaţie“, „declaraţie“ etc.

Un exemplu de penibilă bâlbâială politică a relevat-o şi emisiunea „Ştirea zilei“, din 10 martie 2006, de la Antena 3, dedicată viitoarelor acţiuni planificate de maghiari, care i-a avut ca invitaţi pe deputaţii Adrian Severin  (P.S.D.) şi Adrian Cioroianu (P.N.L.). În urmă cu câţiva ani, tot într-o emisiune televizată, acest Cioroianu ţinea o dizertaţie istorică (el fiind istoric) şi vorbea de o personalitate din cunoscuta familie nobiliară spaniolă „de Aragon“, după numele provinciei pe care a stăpânit-o, Aragon. Dar „marele“ nostru istoric a indicat-o „de Oregon“ (sic). În realitate, Oregon este un stat al S.U.A.! Evident, acest „liberalism“ în exprimarea „ideilor“ sale (adică a prostiilor sale) l-a făcut să intre Partidul Naţional Liberal şi, ca dovadă a competenţilor de acolo, să ajungă şi în Parlament şi să reprezinte România la forurile internaţionale. Tot aşa de liberal  a vorbit şi la emisiunea „Ştirea zilei“, iar când nu vorbea, se uita pe pereţi.

Cât despre Adrian Severin, a rămas aceaşi panglicar de pe vremea când tăia panglici la inaugurările făcute de Tovarăşul şi Tovarăşa. Acest Severin, care nu este prost, ci doar paraşiv, poltron şi trădător al intereselor naţionale, putea să spună, ca să-l contracareze pe Szazs Jenö, primarul oraşului Odorheiu Secuiesc şi unul dintre antiromânii cei mai înverşunaţi, măcar atât: că încă din 21-22 decembrie 1989, U.D.M.R. şi celelalte organizaţii maghiare neorevizioniste au practicat acelaşi petardism propagandistic, incluzând jocul de scenă cu lupta dintre „radicali“ şi „moderaţi“, trucul cu documentul-pirat – care nu le-ar aparţine lor, ci ar fi fost contrafăcut de români (eventual de P.U.N.R. sau P.R.M.), ca să-i compromită pe nevinovaţii maghiari –, jocul cu „delimitarea“ lui Marko Bela et comp. de „radicali“, cu faptul că ar fi o greşeală de traducere, căci ei nu „inţelege“ bine limba română, la care se adaugă permanenta denigrare a României în presa maghiară din ţară, din Ungaria, precum şi la diverse foruri internaţionale etc., etc. Deci, deşi avea atâtea argumente interne ca să-l combată pe individ, el îi dădea într-una cu Rezoluţia 1735 a Consiliului Europei, ca şi cum respectivul document ar fi menţionat în detaliu ce acte antistatale şi antiromâneşti comit maghiarii în România. Dar, oricum, el nu putea să facă un act proromânesc, de vreme ce el le comisese pe cele antiromâneşti: de exemplu, în 6 noiembrie 1991, după dezbateri tensionate, în Adunarea Constituantă, U.D.M.R. a încercat, din nou, prin deputatul  Károly Kerekes, să obţină dreptul de a folosi limba maghiară ca o a doua limbă în stat «în relaţiile cu autorităţile comunale şi orăşeneşti». Grupul Petre Roman-Adrian Severin, din cadrul F.S.N., a susţinut acest amendament“ (cf. Cartea neagră a U.D.M.R. Acţiunile antiromâneşti [care, pînă în 2000, apăruse pe site-ul  www.cybcity.com/udmr/1989.html. Acum, la această adresă, site-ul este administrat de alcineva; dar, cronologia din Cartea neagră a U.D.M.R. se regăseşte, în linii mari, în cartea lui Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase, Războiul spionilor, Editura Phobos, 2006, pag. 253-309 – n.n., V.I.Z.]. Prin politica paşilor mărunţi şi prin aprobarea tacită sau expresă ale unora ca acest Adrian Severin, U.D.M.R. a ajuns la guvernare.

Pentru a se înţelege mai exact poziţia noastră în problema atât de spinoasă a revanşarzilor maghiari din interiorul şi din exteriorul ţării (îndeosebi din Ungaria şi din Occident), este necesară o retrospectivă.

Scurtă retrospectivă de presă

Încă din toamna lui 1998, deputatul P.D.S.R. Adrian Năstase începuse să pozeze,   crescendo, în naţionalist extremist, denunţându-i vehement pe iredentiştii unguri, fie ei din Ungaria sau din România.

Ca să nu fim acuzaţi de subiectivism sau de atac la persoană, redăm, pentru început, opinia lui Traian Ungureanu, exprimată la B.B.C. – un post de radio faţă de care aproape toată lumea se prosternează, din cauza obiectivităţii  lui. Iată cum se adresa realizatorul emisiunii de la B.B.C. preopinentului său, Dan Tăpălagă, incitându-l:  „Acum un an şi ceva, Adrian Năstase descoperea, în timpul unei întâlniri electorale, că Transilvania îşi trăieşte ultimele zile. Pericolul maghiar se înşuruba mai abitir, domnul Năstase aflase, din fericire, acest lucru şi voia, cu orice preţ, să apere pământul românesc. Acum, domnul Năstase este prim-ministru şi, probabil, acesta este motivul pentru care duşmanul s-o fi sinucis în secret, iar Transilvania poate dormi liniştită. Mai mult, U.D.M.R. este în relaţii cordiale cu P.D.S.R., dar armonia este un pic şubredă. Pronosticurile P.D.S.R. s-au cam topit. S-a pripit U.D.M.R. sau a dat dovadăde realism la cîştig, fie el şi minim?

Dan Tăpălagă: U.D.M.R. primeşte cadou de la P.D.S.R. numirea unor subprefecţi în judeţele cu majoritate maghiară şi poate chiar un subsecretar de stat la Departamentul pentru Minorităţi. În schimb, U.D.M.R. a semnat un protocol cu P.D.S.R. Cu ce concesii, ce câştigăşi ce pierd cele douăpartide aflate, până mai ieri, pe poziţii aparent ireconciliabile? (Realizator: Traian Ungureanu; reporter: Dan Tăpălagă, emisiunea „Relaţiile U.D.M.R. cu P.D.S.R. “, B.B.C., 8 ianuarie 2001, ora 21).

Cu o ironie vizibilăîncădin titlu – „O alianţă sfîntă în Bucureşti“ – se exprima şi un alt reporter obscur, Alfredo Amellone: „Situaţie paradoxală la Bucureşti. Iliescu, «pericolul roşu», care, ales, ar fi îndepărtat România de Europa şi ar fi reinstaurat puterea neocomunistă, în ajunul alegerilor prezidenţiale a devenit stindardul democraţiei. Învinşii centrului-dreapta, adversarii implacabili democraţi şi liberali, alături de monarhişti şi de Biserica Ortodoxă, cheamă alegătorii la urne pentru a-l vota pe Iliescu, duşmanul lor numărul unu până acum două săptămâni  (La Stampa, 10 decembrie 2000, p. 9). Evident, Amellone trata problema în planul general, dar acestuia i se subsumează şi cazul Adrian Năstase, ca lider al P.D.S.R. şi premier, căci şi el constituia un caz paradoxal, contrazicându-se pe sine şi făcând o alianţă sfîntă cu U.D.M.R., împotriva căreia, mai an, vituperase emfatic.

Pseudonaţionalismul lui Adrian Năstase

Pentru a înţelege mai bine lucrurile şi ca să demonstrăm că el este un sicofant, iar noi obiectivi, trebuie să reconstituim atmosfera de atunci, reproducând unele materiale de presă, uneori prin câteva citate sau, alteori, suficient, prin titluri.

Începem printr-un text care relevă caracterul premeditat al exhibiţionismului naţionalist al d-lui dr. în drept Adrian Năstase:  „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R., Adrian Năstase, a declarat că periplul lui Radu Vasile în Covasna şi Harghita i-a creat senzaţia că primul-ministru efectuează o vizită în străinătate. Năstase este de părere că Verestoy Atilla, care l-a întâmpinat pe Vasile, a corespuns cel mai bine, prin atitudinea sa, rolului de preşedinte al «statului Harghita-Covasna». Afirmaţia lui Radu Vasile, conform căreia în respectiva zonă nu sunt probleme, a stârnit mânia lui Năstase. Acesta spune că deţine informaţii că investiţiile în zonă, în valoare de 30 de milioane de dolari, sunt făcute sută la sută de maghiari, fie din România, fie din Ungaria sau din diasporă (cf. România liberă, 18 apr. 1998, p. 3).

Desigur, în zonă erau probleme rămase încă de la Trianon, pe care ungurii îl blesteamă cu incontinenţă. Marile puteri occidentale îşi schimbaseră planul în legătură cu cazul Kosovo – care fusese, până atunci, ţinut în surdină, ca să mascheze şi să aplaneze propriile lor conflicte interetnice, gen ETA, IRA – şi, în consecinţă, incendiau acum atmosfera, iar, în România, contextul politic internaţional îi incita pe maghiari. D-l general de divizie Stan Stîngaciu avertizase: „Există preocupări privind refacearea organizaţiilor terorist-diversioniste horthyste din anii ’40  (Naţional, 22 ian. 1998, p. 3). Cristina Zărnescu atrăgea atenţia: „Ar putea exista un plan «Kosovo» şi pentru România“  (Cotidianul, 15 iun. 1998, p. 10).

Ca întotdeauna, propaganda ungară produce mereu literatură iredentistă, un astfel de ideolog fiind Pomogats Bela, care încerca să teoretizeze  problema Ardealului, de exemplu, în articolul  „Pro Transylvania“ (Magyar Hirlap, Ungaria, nr. 233, 5 oct. 1998, p. 7). Şi, după teorie, apăruseră acţiunile politice ale noului guvern ungar, de extremă dreaptă. Reacţia formală a liderilor României se limitase la faptul că premierul României îşi zbârlise mustaţa: „Radu Vasile va cere ambasadorului ungar explicaţii referitoare la declaraţiile revizioniste ale lui Victor Orban“  (Jurnalul Naţional, nr. 1521, 28 mai 1998, p. 12). Încurajat de oficialii unguri, în stilul lor propriu, intrigant, un maghiar din Bucureşti, care se ascunde în anonimat, se întreabă: „Se coace ideea unei Transilvanii independente?! “ (Romaniai Magyar Szo, nr. 2839, 24 sept. 1998, p. 8). Întâmplător sau nu, în România apăruse cazul Sabin Gherman şi, în consecinţă, P.D.S.R. cere Parchetului General să se sesizeze împotriva autorului manifestului «M-am săturat de România» (Ovidiu Drugă, în Cotidianul, 18 sept. 1998, p. 4).

Sintetizând, Cristina Zărnescu şi Roxana Frosin avertizaseră: „Războiul pentru refacerea Ungariei mari se dezlănţuie pe toate fronturile / Budapesta dă bani parohiilor reformate maghiare din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia în Transilvania  (Cotidianul, 15 ian. 1999, p. 10). Mai mult, Cristina Zărnescu suna alarma: „S.O.S. Ardealul / Odorheiul Secuiesc, gulagul românilor“  (Cotidianul, 20 ian. 1999, p. 5). Tot ea releva acţiunile denigratoare ale hungarismului:  „Presa din Budapesta prezintă România ca pe o ţară oligofrenă“ (Cotidianul, 9 febr. 1999, p. 2). În România, unul din mulţimea virulenţilor neorevizionişti maghiari este Sylvester Lajos, al cărui şovinism se manifestă, aluziv, încă din titlul „Cine iubeşte străinii…“  (în Haromszek, Covasna, nr. 2538, 6 ian. 1999, p. 3). După ce Liliana Brad dezvăluise că „Un document-pirat cere «autonomie pentru Ţara Secuilor»“ (România liberă, nr. 2507, 26 iun. 1998, p. 2) – aşa cum se iterează, acum, vorbirea despre un „document-pirat“ în Gardianul din 9 martie 2006 –, Cosmin Nicolescu afirma că „U.D.M.R. pune în practică programele de autonomie“ (Cuget liber, Constanţa, nr. 1791, 22 sept. 1999, p. 2). Ciprian Ranghel titra: „P.U.N.R. crede că Budapesta e în spatele autonomiştilor“, citând declaraţiile d-lui Valeriu Tabără (Cotidianul, 19 sept. 1999, p. 4). De fapt, P.U.N.R. nu „credea“, ci ştia precis, dar, fiind reprezentat de nişte lideri fără anvergură politică, aceştia credeau că, dacă se exprimă circumspect – deşi ungurii niciodată nu procedaseră astfel –, atunci dau dovadă că au  spirit european, deşi nu aveau decât unul provincial. Privind dincolo de orizont şi, astfel, surclasându-i pe p.u.n.r.-işti, Bogdan Petrescu ne asigura că „Lobby-ul maghiar din S.U.A. vrea Ardealul stat independent“ (Cotidianul, 7 dec. 1998, p. 2). Sorin Petrescu arata că iredentismul hungarist are direcţii multiple de acţiune: „Preşedintele Partidului Naţional Slovac, Jan Slota, afirmă: «Ungaria doreşte reanexarea unor părţi din România, Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia»“ (Cotidianul, 12 mai 1999, p. 11). Agitaţiile iredentiste maghiare îşi găsesc ecou în presa internaţională: „Le Monde: Transilvania a devenit martora aspiraţiilor la autonomie a minorităţii maghiare“ (Cotidianul, 25.05.1999, p. 11).

Şantajarea Puterii de către U.D.M.R.

În presă apăreau tot mai frecvent alegaţii la adresa Puterii, pentru că se lăsa şantajată de U.D.M.R. Ziarul Naţional, din 29 iunie 1998, etala editorialul „C.D.R., sluga docilă a U.D.M.R. “; Ileana Sandu publica articolul „Cui i-e frică de Budapesta? “ (Timpul   în 7 zile, 9-15 iun. 1998, p. 5-6); George Duma şi Traian Golea relevau: „Tendinţele hungariste sunt neconforme cu preceptele europene şi internaţionale“ (Timpul în 7 zile, 7-13 iul. 1998, p. 8); în acelaşi număr din Timpul, Virgil Popa, scria, mai ferm, „Nu vrem Kosovo în Ardeal“; Coriolan Dobre denunţa: „Senatorul ţărănist Vasile Lupu sprijină din răsputeri iredentismul maghiar“ (Atac la persoană, nr. 16, 26 apr.-3 mai 1999, p. 12). Şi tot aşa. În sfîrşit, se publică un material intitulat, semnificativ, „Un document realizat de lucrători ai unui serviciu secret relevă: În Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă economică în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie preponderent de origine maghiară“ (Cotidianul, 13 mai 1999, p. 17); faptul că materialul este nesemnat, dar este deosebit de consistent şi acoperă o gamă largă de aspecte atestă că ziarul nu se lăuda şi că analiza era făcută, într-adevăr, de lucrătorii unui serviciu secret şi, întrucât articolul trata problemele interne ale României, puteţi ghici şi singuri de care serviciu secret era vorba (I.R.S.?!).

Acest context marcat de războiul din Kosovo şi propice mascării pseudonaţionalismului i-a servit lui Adrian Năstase ca decor pentru a-şi exhiba patriotismul de paradă.

Apoi, în septembrie 1999, marele ziarist ungur Biro Bela, din Covasna, ne liniştea în felul următor: „Adrian Năstase a prevăzut încă de la începutul verii că, până la căderea frunzelor, în Transilvania se va sfârşi pacea. Iredentiştii maghiari ar provoca conflicte interetnice. (…) Situaţia economică se degradează de la o lună la alta, societatea românească consumămai mult decît produce. Catastrofa devine, astfel, o chestiune de timp“ (Biro Bela, „Toamnă transilvăneană“, Haromszeki Figyelo, Covasna, nr. 41, 22-28 sept. 1999, p. 6). Să reţinem, de aici, în primul rând ironia la adresa lui Adrian Nastase, viceliderul, de atunci, al P.D.S.R., ironie cam de acelaşi calibru cu cea exhibată de reporterii de la B.B.C., citată la început.

Între timp, situaţia incendiară din Kosovo îi făcuse pe unguri să considere că le venise ocazia să dea lovitura şi şi-au isterizat iredentismul şi neorevizionismul, apelând la ajutoare diplomatice engleze, după cum remarcase Marcela Feraru: „Christopher Krabbie şi Nigel Thorpe scrutează terenul cu două zile înainte de întâlnirea maghiaro- maghiară de la Budapesta“ (Cotidianul, 19 febr. 1999, p. 4). Apoi, din 23 martie, S.U.A., prin N.A.T.O., au început să bombardeze Kosovo şi Iugoslavia în draci, inclusiv în zilele de Paşti, dar, în mod „umanitar“, cu uraniu sărăcit (unii militari americani scriseseră pe bombe „Paşte fericit“, căci ei nu sunt creştini, ci satanişti). Asasinarea, în 11 martie 2006, a lui Slobodan Miloşevici în celula sa din Haga se adaugă crimelor de atunci. Presupun că preşedinta T.P.I., Carla del Ponte, fiind vinovată instituţional şi moralmente, ar trebui bagată în celula lui Miloşevici. Mai scrutătoare decât cei doi ambasadori britanici, aceeaşi Marcela Feraru observase scena europeană: „La sfârşitul lunii septembrie (1998 n.n.), la Strasbourg, Adrian Năstase atrăgea atenţia Consiliului Europei, în plină dezbatere asupra crizei din Kosovo, că se încearcă rescrierea dreptului internaţional. La acea vreme, discursul său a fost apreciat ca o «adevărată lecţie de drept internaţional». La nici şase luni de la acea dezbatere, rescrierea dreptului internaţional este un fapt împlinit şi noua ordine mondială se desfăşoară sub ochii noştri“ (cf. „Summit-ul N.A.T.O. de la Washington se va desfăşura în plin război / Adrian Năstase: «Iugoslavia este poligonul de încercare a noii ordini mondiale»“ (Cotidianul, 6 apr. 1999, p. 3).

Lansat pe scena lumii ca profesor, strateg şi polemolog, Adrian Năstase îşi etala şi calităţile de spadasin naţionalist, în contradicţie cu faptul că, ca cavaler de Malta, ar fi trebuit să fie un spirit caritabil: „Comisia Juridică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost, ieri dimineaţă, teatrul unei ciocniri deschise între György Frunda şi Adrian Năstase. Senatorul U.D.M.R. foloseşte prilejul conflictului din Kosovo pentru a obţine o comisie ad-hoc a Consiliului Europei pentru minorităţi şi un protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului privind autonomia culturală. (…) Frunda a încercat să susţină că, în Convenţia-cadru privind drepturile minorităţilor naţionale, drepturile colective sunt consfinţite…“ Aşa descria Marcela Feraru competiţia, în „Meci Frunda-Năstase la Consiliul Europei. György Frunda încearcă să-i prostească pe membrii Consiliului Europei“ (Cotidianul, 30 apr. 1999, p. 4). Ca o paranteză, ţinând cont de cele comise de senatorul U.D.M.R. Gheorghe Frunda, la începutul anului 2006, reamintim că acesta este un recidivist în materie.

Meciul Frunda-Năstase

Dar, fireşte, Frunda nu putea să îl prostească pe marele naţionalist Adrian Năstase, care, de prin 1998, începuse o campanie acerbă contra nerorevizioniştilor maghiari. Renegatul de Gheorghe Frunda era, deja, un recidivist, aşa că cavalerul de Adrian Năstase nu îl iertase nici în antecedentul comis atunci când şi-a prezentat, la Consiliul Europei, Raportul său asupra Serviciilor Secrete: „Termenul de drepturi colective, care apare destul de des în acest document, a fost acceptat ca atare în Comisia Juridică?“, îl chestionase ziarista intransigentă pe antimondialistul de faţadă Adrian Năstase. La care el răspunsese cu modestia care-l caracterizează: „Din fericire, nu. Eu, personal, am insistat destul de mult pe eliminarea acestuia şi am fost susţinut şi de alţi colegi, astfel că, în urma unui amendament, la punctul 4 din rezoluţie, sintagma «dreptul colectiv de securitate» a fost înlocuită cu «dreptul societăţii democratice». S-a eliminat, de asemenea, referirea din varianta engleză de la punctul doi la «dreptul individual» pentru că, pe cale de consecinţă, acesta ar fi trimis la «dreptul colectiv».  (…) Eu, personal, nu cred că proiectul de rezoluţie are mari şanse de adoptare, iar în ceea ce priveşte ideea unei Convenţii europene, suntem încă destul de departe“, zise Adrian Năstase şi mai împuşcă un fazan. Toate acestea, şi multe altele, sunt descrise cu acribie ştiinţifică de către Marcela Feraru în articolul „György Frunda a acuzat Cotidianul în faţa Comisiei juridice a Consiliului Europei că este «nedemocratic»“ (cf. Cotidianul, 9 ian. 1999, p. 2; vezi şi idem, „György Frunda pune bazele unei Convenţii-cadru care transformă Serviciile Secrete din Europa în mânăstiri de măicuţe…“, Cotidianul, 6 ian. 1999, p. 10).

Dvs., însă, care credeţi că a fost rezultatul acestei şarje de cavalerie malteză, făcută de impetuosul nostru naţionalist?! Nu vă amintiţi, aşa că vă spunem tot noi: cinci împărţit la doi! Ne-o spune şi Marcela Feraru, căreia nu-i scăpa nimic, deşi nu-i convenea d-lui prof. univ. dr. Adrian Năstase, care dă lecţii de drept internaţional la tot cartierul occidental: „Raportul privind controlul serviciilor de securitate internă a fost adoptat în Adunarea Parlamentară. György Frunda a reuşit să impună în Consiliul Europei conceptul de drepturi colective“ (cf. Cotidianul, 28 apr. 1999, p. 3).

Dar, nu contează! Acest eşec al lui Adrian Năstase avea să treacă neobservat, în comparaţie cu atacul său la baionetă, făcut de pe cal, contra neorevizionismului maghiar.

(Continuare  în numărul viitor)

***

Pentru că, din diverse motive, nu am mai putut publica, în SANTINELA, în 2006,  partea a doua a acestui studiu, am publicat-o, în 16 martie 2009, pe Altermedia. Aşa arăta – reflectată în presa naţionalistă – situaţia României în urmă cu un deceniu. Privind retrospectiv, trebuie să admitem că, între timp, situaţia ei s-a agravat radical sub aspectul politicii interne şi externe privind prezervarea unităţii şi suveranităţii naţionale. Şi această situaţie a ajuns astfel, cum am subliniat în preambul, tocmai din cauza trădării intereselor naţionale a „naţionalistilor“ de acest gen – în frunte cu actualul P.D.-L., secondat de P.N.L. şi P.S.D. –, coalizaţi în cleptocraţia postdecembristă şi care se schimbă „democratc“ la Putere.

14 martie 2010

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Episodul 1

Textul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe, este textul pregătit pentru publicare în martie 2006. Partea întîi a fost tipărită în SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, şi republicată, în 14 martie 2010, pe AlterMedia.

Dar, pentru a întregi retrospecitva şi a evalua pericolul escaladării politicii secesioniste a U.D.M.R., cititorii pot face un efort intelectual să-şi reamintească situaţia de atunci. Ea nu diferă de asta de azi decît prin agravarea agresiunilor axiologice, politice, cultice, economice etc. comise de fasciştii din U.D.M.R., cărora Puterea ticăloşită le dă mînă liberă, căci, altfel, nu ar mai fi ajuns şi nici nu s-ar mai fi menţinut la „ciolan“.

***

Chiar dacă Adrian Năstase nu va fi găsit vinovat în cauzele penale pentru care este (re)anchetat acum (deşi sper ca va fi), el este întrutotul vinovat pentru modul cum a minţit poporul cu propaganda sa antihungaristă, după care a readus la Putere organizaţia fascistă U.D.M.R. Atitudinea lui Marko Bella inclusiv la 15 martie 2006 este şi consecinţa directă a trădării – în formă continuată, cum zice Codul penal – a lui Adrian Năstase, comisă doar pentru a ajunge şi a se menţine la Putere el şi clica lui – acum în degringoladă, dar până mai ieri atotputernică pentru ei şi în dauna României.

*

Marcela Feraru: Cassandra de fier a României

Neiertătoarea Marcela Feraru înfiera lichelismul guvernanţilor de la Bucureşti: „Prin «Diktatul de la Washington», România intră în războiul împotriva Iugoslaviei“ (Cotidianul, 21 apr. 1999, p. 3). Ungurii din Iugoslavia şi din România, sprijiniţi direct de cei din Ungaria şi, îndeosebi, din S.U.A., agitau problema autonomiei Voivodinei. De exemplu, Alina Bârgăoanu atragea atenţia: „Politicienii unguri cer autonomie pentru Voivodina“ (Naţional, nr. 571, 27 apr. 1999, p. 9). Pasul următor este semnalat şi de Marcela Feraru: „Se pregăteşte U.D.M.R. să ceară  «autonomie» substanţială pentru Harghita şi Covasna?“ (Cotidianul, 23 apr. 1999, p. 3).

România se afla, în 1999, ca şi în 2006 şi în 2010, realmente, într-o situaţie ascendent periculoasă, căci, acum, Istoria e făcută de ageamii, de nişte „terchea-berchea“, cum scria, acum 12 ani, Ion Cristoiu. Tot el se întreba: „«Protecţia umanitară» – o formulă abilă de invadare a Serbiei de către trupele N.A.T.O.?“ (Cotidianul, 5 apr. 1999, p. 1 şi 4); în acelaşi număr din Cotidianul, Mario Balint semnala că „Românii din Voivodina sunt indignaţi şi surprinşi de poziţia României“. Oricum, însă, „Cu ochii la fiecare strănut de la Washington, Emil Constantinescu practică manipularea mediatică“ [Marcela Feraru, Cotidianul, nr. 287(2332), 19 apr. 1999, p. 2]; căci, într-adevăr, „Când e vorba de pierderile României, preşedintele improvizează“ (articol nesemnat, în Adevărul, nr. 2764, 27 apr. 1999, p. 1). În acest context propice, „Extremiştii unguri aşteaptă garanţii de la Conferinţa de pace care va încheia războiul împotriva Iugoslaviei / Dezbaterile din Parlamentul ungar despre referendumul privind revizuirea frontierelor“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 7 mai 1999, p. 4). Mai mult, încurajaţi de poziţia Parlamentului ungar, „În pregătirea Congresului U.D.M.R. / Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agită problema autonomiei Transilvaniei. Senatul României a pus şi el o piatră de temelie, introducând limba maghiară limbă oficială în administraţie“ (Marcela Feraru şi Sorin Petrescu, Cotidianul, 12 mai 1999, p. 4). Şi, ne reamintim, în presa din 1-15 martie 2006, tot alde Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agitau problema autonomiei Transilvaniei, dar, marşând, acum, mai pe ocolite: insistau pe problema aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“, iniţiată în urmă cu vreo 14 ani de acelaşi intrigant Adam Katona.

Agresiunile axiologice, cultice, informaţionale, psihologice, imagologice etc. ale hungarismului iredentist erau contracarate, în 1999, de naţionaliştii români Marcela Feraru, Lucian Gheorghiu, Amalia Ionescu şi Cristina Liţescu – conduşi de „moderatul“ Ion Cristoiu – cu ironii ineficiente, de acest tip: „Ieri, coaliţia guvernamentală P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R. a făcut istorie: Camera Deputaţilor a adoptat limba maghiară ca a doua limbă oficială de stat“ (Cotidianul, 30 iunie 1999, p. 3). Parlamentul de atunci al României a comis această crimă antinaţională în pofida faptului că, cu doar o lună înainte, Franţa crease un precedent pe care România se putea baza în apărarea interesului ei naţional, interes pe care „imbecilii care ne-au condus“ l-au ignorat: „Într-o declaraţie făcută publică la Budapesta o dată cu semnarea Cartei limbilor regionale şi minoritare / Guvernul Franţei nu acceptă folosirea limbilor minoritare în administraţie şi justiţie şi nici sustragerea de la învăţămîntul în limba franceză“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 10 mai 1999, p. 4). Marcela Feraru a crezut că, pe cale de consecinţă, se impunea deducţia: „«Demonstraţia Kosovo» s-a încheiat. Urmează «Demonstraţia Transilvania»? / Nemeth Zsolt citează, în Occident, declaraţia intelectualilor români care «cer autonomie pentru minoritatea maghiar㻓 – cu aluzia, evidentă, la Sabin Gherman şi gaşca lui (Cotidianul, 11 iunie 1999, p. 3); de asemenea, Cristian Ghica şi Eugen Ciufu consideră că „Sabin Gherman ar putea fi o pârghie a celor care încearcă să rupă Ardealul de România“ (Jurnalul Naţional, nr. 1619, 19 sept. 1999, p. 9). În acest sens, imbatabila naţionalistă dezvăluia: „Un document edificator – stenograma consfătuirilor U.D.M.R.: Transilvania este condusă spre tutela Uniunii Europene prin autonomizare economică, politică, administrativă şi financiară faţă de Bucureşti“ (Cotidianul, 16 iunie 1999, p. 2). Ca atare, „România se află pe un teren minat / Deşi U.D.M.R. cere un Rambouillet pentru minoritatea maghiară, politicienii Coaliţiei îşi bagă capul în nisip“ (Marcela Feraru şi Amelia Ionaşcu, Cotidianul, 18.05.1999, p. 4).

Impasul în care se afla România era atestat de oficialii cei mai avizaţi: „Raportul S.R.I. confirmă: România este în pericol de federalizare“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 26 iunie 1999, p. 3). Care a fost „rezultatul“ acestei politici obediente duse de „aceşti imbecili care ne conduc“ – dacă îmi permiteţi să utilizez titlul cărţii lui André Santini, fost preşedinte al Parlamentului Franţei?! Îl dezvăluie, puţin vitriolat, tot Marcela Feraru: „Autorităţile române tot obţin ceva după ce au făcut sluj / Madeleine Albright va face o vizită de consolare în Slovacia, România şi Bulgaria după summit-ul N.A.T.O. de la Washington“ (Cotidianul, 5 aprilie 1999, p. 11).

Hungarismul sub şarja maltezului Adrian Năstase

În acest cor al mincinoşilor a intrat să-şi facă numărul şi d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase, specializat în drept intern, internaţional şi orbital. Prin unele afirmaţii şi acţiuni dovedea că este specializat în drept-curmeziş; dar să nu anticipez.

Am relevat mai sus cum îşi pregătise terenul să pozeze în naţionalist. Contextul, reliefat succint, era propice mascării caracterului sicofant al intervenţiei sale – părând să aibă o dimensiune salutară, patriotică. Spre a demonstra falsul-i naţionalism şi, totodată, spre a evita o acţiune în justiţie sub pretextul „denigrării imaginii publice“ (deşi nu cred că-i mai dă mâna, acum, când este ţinut în şuturi de D.N.A. şi de foştii colegi de „partid“!), redau, ca şi până acum, în mod ştiinţific, cu probe, cu bibliografia necesară, câteva titluri. Aşadar, 1) articolul redacţional „Adrian Năstase: «Pe Internet, etnicii maghiari solicită sprijin pentru Sabin Gherman şi Fundaţia Pro Transilvania»“, în Adevărul, 5 mai 1999, p. 3; 2) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase acuză impotenţa guvernanţilor români“, în Cotidianul, nr. 249(2394), 30 iunie 1999, p. 4 – în care Adrian Năstase se referise la „declaraţiile iresponsabile“ ale generalului Wesley Clark, făcute la Budapesta, şi la slugărnicia autorităţilor române, manifestată, prin totala lipsă de reacţie, inclusiv atunci, în inie 1999, apoi, în martie 2006, ca şi de data asta, în martie 2010!; 3) B.T.I., „Adrian Năstase a avertizat că, după Kosovo, va apărea tentaţia schimbării unor frontiere“, în Naţional, nr. 633, 8 iulie 1999, p. 4; 4) articolul redacţional „Adrian Năstase avertizează că, în toamnă, revizioniştii maghiari vor declanşa în România cea mai gravă criză de după 1989“, în Cotidianul, nr. 261(2406), 14 iulie 1999, p. 3; 5) Ioniţă M. Marin, „Adrian Năstase prezintă un calendar / «Primăvara ’99-Kosovo; Vara ’99-Voivodina; Toamna ’99-Ardealul»“, în Adevărul, nr. 2832, 15 iulie 1999, p. 1; 6) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase crede că planurile revizioniştilor maghiari prefigurează un conflict militar în Europa“, în Cotidianul, nr. 371(2416), 26 iulie 1999, p. 3; 7) Amelia Ionaşcu, „Numărul 2 în P.D.S.R. acuză autorităţile române de diletantism / Năstase: «Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate»“, în Cotidianul, nr. 373(2418), 28 iulie 1999, p. 4; 8) fără autor, „După Adrian Năstase, Ardealul e ca şi plecat de acasă“, în Academia Caţavencu“, nr. 29(400), 27 iulie-2 august 1999, p. 9; 9) Adrian Năstase, „Semnal de alarmă / Revizionismul sfârşitului de secol – doctrina destabilizării Europei“, în Cotidianul, nr. 2420, 30 iulie 1999, p. 15; 10) fără autor, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie / România a fost şi va fi amânată să intre în N.A.T.O. pentru că se are în vedere detonarea «problemei Transilvaniei»“, în Cotidianul, nr. 2483, 12 octombrie 1999, p. 14 (pentru diverse reacţii la opinia lui, vezi, în Curierul Naţional, nr. 2617, 13 octombrie 1999, p. 3: de ex., Robert Lorentz, „Declaraţiile lui Adrian Năstase cu privire la neintegrarea României în N.A.T.O. fac valuri. Se pregăteşte sau nu din afară «detonarea» Transilvaniei?“); 11) C.G., „Năstase, Paşcu şi «planul Ungariei contra României»“, în Cronica Română, nr. 2052, 13 octombrie 1999, p. 1.

Între timp, Adrian Năstase ajunsese premier, iar Ioan Mircea Paşcu ministrul Apărări Naţionale – dar cu ajutorul inamicului de ieri, U.D.M.R. De aceea, aveau să uite să facă alte dezvăluiri senzaţionale privind acţiunile agresive ale Ungariei contra României, deşi ele exitau atunci, ca şi acum! Acum, însă, Năstase vrea să o reîngroape pe mătuşa Tamara, iar Paşcu a dispărut ca măgaru-n ceaţă.

Până una-alta, mai facem noi câteva dezvăluiri. Hermeneutica expresiilor „Adrian Năstase prezintă un calendar“, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie“, din titlurile de mai sus, induce ideea că Adrian Năstase, graţie documentelor sale secrete (pe care le clamase atunci şi pe care le-a invocat şi prin februarie 2006, ca argument de împotrivire la percheziţia din Zambaccian, dar, curios, Parchetul nu s-a sesizat sub acest aspect!), avea o bază de date referitoare la planurile hungariştilor şi îşi permitea să facă dezvăluiri. Nu prea era aşa; el doar plagiase titlul „Astăzi Kosovo, mîine Voivodina, poimîine Ardealul“, apărut în Erdelyi Magyarsag, nr. 37, din 3 iulie 1999, chiar pe coperta 1 a publicaţiei – care, însă, apare în Ungaria. E-adevărat, d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase ştie câteva limbi străine occidentale, dar nu ştie şi limba maghiară, care este doar sferto-occidentală. Dar asta nu-i o problemă: îl avea pe lângă dânsul pe Attila Verestoy (citeşte: Vereştoiu) care monitorizează presa ungară. Şi, fiind prieteni ei doi, sigur că se consilia şi cu Vereştoiu.

Demagogia naţionalistă şi trădarea

sicofanţilor Năstase, Stoica, Tăriceanu

În baza prezumţiei de nevinovăţie, aş fi admis autenticitatea naţionalismului d-lui prof. univ. dr. Adrian Năstase. Dar, nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’ fusese la Putere când s-a elaborat şi trebuia rezolvat Raportul Harghita-Covasna?! Ba da, însă, după ce câştigaseră, atunci, alegerile, văzându-şi sacii în căruţă, nu i-a mai interesat drama Transilvaniei. Nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’, care, fiind în Opoziţe, a înaintat Moţiunea Harghita-Covasna, în 1997, cerând apărarea interesului naţional în respectiva zonă?! Iar în noiembrie 2000, înainte de alegeri, situaţia s-a repetat: singura carte pe care o puteau scoate din mânecă rămăsese naţionalismul, fiindcă doar acesta îi mai făcea credibili şi cu care mai aveau ceva şanse la cei ce nu erau cu băgare de seamă.

Culmea tupeului este că aceşti naţionalişti-improvizaţi şi-au făcut un stindard electoral din apărarea interesului naţional, dar tot la modul internaţionalist, ca să nu se supere internaţionaliştii, mondialiştii, adică ignorând, de facto, tragediile din Transilvania: alungarea românilor din localităţile locuite majoritar de maghiari, maghiarizarea istoriei, a românilor, a învăţământului şi chiar agresarea românilor, cum s-a întâmplat – inclusiv la începutul lunii noiembrie 2000, adică în ajunul alegerilor! – în Odorheiu Secuiesc, cu suporterii dinamovişti, care fuseseră bătuţi de neorevizioniştii maghiari. Pentru cei care vor alte exemple antiromâneşti, le reamintesc să studieze Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, pe site-ul www.cybcity.com/udmr/1989.html. [Reamintesc, acum acest site găzduieşte altceva. Pentru cronologia agresiunilor hungariste, vedeţi cartea lui Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase, Războiul spionilor.]

Şi mai bizar este faptul că, deşi aceşti naţionalişti-de-campanie-electorală, blânzi ca nişte „boi pe plai“, apărau ţărişoara noastră cu Ardeal cu tot, totuşi, nu fuseseră deranjaţi absolut deloc de agresiva propagandă secesionist-iredentistă şi de acţiunile concrete şi tot mai numeroase ale maghiarilor din ţară şi din afară – deja anticipate de d-l g-ral de divizie (r.) Traian Ciceo, într-un interviu la emisiunea d-lui Dan Diaconescu, în 1999, şi confirmate între timp. Naţionaliştii-făcături nu fuseseră alarmaţi nici de faptul că S.R.I.-ul nu simţise nevoia să apere interesul naţional şi, în mod deosebit, Transilvania, considerând că nu este nici un pericol, de vreme ce scosese capitolele respective din bilanţul anual prezentat Parlamentului. Ba, chiar purtătorul de palavre al preşedinţiei pretinsese, în primăvara anului 2000, că în C.S.A.T. nu se discutase despre „ameninţările atipice“ – şi, dacă nu s-a discutat, atunci ele „nu se egzistă“, cum zicea „ţărănistul“ Ion Diaconescu în Parlament!

„Naţionaliştii“ noştri de campanie electorală, gen juristul-sociolog-cavaler Adrian Năstase, avocatul Valeriu Stoica ş.a. erau buni doar pentru jocuri de scenă, pentru petardism electoral, pentru scheme politice, pentru diversiune şi dezinformare, dar nu şi pentru a-şi asuma curajul de a lupta singur „în calea lupilor“, cum făcuseră, tot timpul, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Ion Coja, Paul Goma, Petre Ţurlea, generalii Lucian Culda şi Mircea Chelaru şi alţi câţiva români.

Semnificativ este faptul că, pentru a-şi masca aranjamentele de culise în detrimentul interesului naţional, atât P.D.S.R. – prin atitudinea îngâmfată a lui Adrian Năstase –, cât şi P.N.L. – prin apariţia non-charismatică a lui Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă – au negat o eventuală coaliţie electorală şi postelectorală. Dar asemenea mişmaşuri fuseseră demascate inclusiv de foştii „tovarăşi de drum“ ai P.N.L., abandonaţi în gangul Istoriei: „C.D.R. 2000 crede că «o explicaţie posibilă şi foarte plauzibilă a modului în care Colegiul C.N.S.A.S. a găsit de cuviinţă să rezolve problema candidatului Ion Iliescu stă în subordonarea politică a acestei instituţii. Nu putem trece cu vederea faptul să preşedintele Colegiului, d-l Gheorghe Onişoru, a fost propus de P.N.L. Este de notorietate faptul că interesele P.N.L. şi P.D.S.R. sunt convergente. D-l Onişoru este şi el un liant al legăturii trainice dintre liberali şi pedeserişti»“ (Ioana Ciobanu, „Deconspirarea colaboratorilor Securităţii se întoarce împotriva celor care au iniţiat procesul / Legea bumerang“, Cotidianul, nr. 2829, 23 noiembrie 2000, p. 3).

Dar, de ce, până în noiembrie 2000, ţărăniştii nu au relevat convergenţa dintre P.N.L. şi P.D.S.R.?! Sau aceea dintre P.D.S.R. şi U.D.M.R.? Unde le fusese minima moralia, până atunci?! Până atunci nu văzuseră că le fuge pământul istoriei de sub picioare.

Oricum, însă, acest naţionalism de paradă, oportunist, a fost o formă majoră de fraudă electorală, căci a avut scopul de a debusola electoratul, de a-l deruta spre a-l îndepărta de naţionalismul autentic.

Dar, pe tăcute şi nebăgare de seamă, a fost trecută sub tăcere toată campania mediatică din 1998-2000, prin care Adrian Năstase poza în „vocea patriotului naţionale“, viitorul „hungarocton“. După alegerile din noiembrie 2000, într-adevăr, „minune“, adică trădare: P.D.S.R. (devenit, printr-o şmecherie, P.S.D.) s-a aliat tocmai cu U.D.M.R., „duşmanul lor numărul unu până acum două săptămâni“ – cum zisese Alfredo Amellone!

Ca atare, revizionismul hungarist s-a dezvoltat lejer şi în forţă, devenind un stat în stat, sub privirea „dreaptă“ a juristului-trădător Adrian Năstase. Chiar el şi ministul de Externe, Mircea Geoană, fost inginer tinichigiu, ajuns diplomat printr-un concurs de împrejurări, aranjaseră jefuirea, în favoarea Ungariei, a Patrimoniului Gojdu, definitivată – firesc, pe linie trădătoare – de premierul Tăriceanu şi ministrul cu un nume predestinat, (austro)Ungureanu. După alegerile din noiembrie 2004, nu a mai fost nici o „minune“, deoarece prin coaliţia „D.A“. era reconstituită, „natural“, fosta C.D.R. (fără P.N.Ţ.C.D., intrat, definitiv, în „lumea drepţilor“), care adusese organizaţia fascistă şi antiromânescă, U.D.M.R., la guvernare.

Escaladarea neorevizionismului hungarist

Acum, în anul de graţie 2006, la începutul lui martie, s-a escaladat campania neorevizionistă, asezonată cu un nou pretext, instituit juridic în timpul mandatului lui Năstase-Mătuşă, aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc (C.N.S.), reluând-se petardismul propagandistic: „documentul-pirat“ care circulă nu este al C.N.S., U.D.M.R. se delimitează, Tökes delirează etc., etc. De când secuii, care au dispărut de peste două secole din istorie, au devenit o „naţiune“, şi încă în România, unde, la ultimul recensământ s-au declarat vreo 200 de indivizi?! Şi cum de toţi „secuii“ vorbesc numai moghioreşte?! Dar autorităţile româneşti P.S.D.-iste au acceptat aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc ca persoană juridică, are cont în bancă, îşi tipăreşte documentele lui antistatale, iar guvernul P.S.D. nu l-a interzis, cum nu l-a interzis nici Alianţa „D.A.“, fiindcă, fără voturile U.D.M.R., ar fi căzut de la Putere. Asta subliniază dimensiunea trădătoare a guvernanţilor, începută prin preşedintele Emil Constantinescu şi continuată prin Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Preşedintele Traian Băsescu, în 7 martie a.c. [repet, e vorba de anul 2006!], s-a uitat urât la U.D.M.R.-işti şi a avertizat că nimeni nu se joacă cu integritatea ţării etc. Dar U.D.M.R.-işti şi-au zis că nu se uita la ei – pentru că d-l Băsescu se uită cruciş  –, ci la alţii şi şi-au văzut de revizionismul lor, exprimat clar prin măgăriile debitate de Morco Bela, care, culmea trădării!, este cocoţat pe postul de vicepremier şi, acum, nimeni nu-l dă jos!

Fireşte, asemenea exhibiţii antiromâneşti sunt consecinţa neputinţei de a-i pune la punct a celor insinuaţi – evident, prin fraudă electorală – la conducerea statului român. Dar, pentru a se menţine la Putere, ei, fie că erau din C.D.R., fie din P.D.S.R., erau şantajaţi de U.D.M.R., fără a-l cărei sprijin nu puteau – era să zic guverna! – să se menţină la Putere. Căci, în fond, nu au guvernat, ci, ca să folosesc o variantă coruptă (lingvistic), s-au chivernisit, lăsând ţara pradă nevoilor şi, mai ales, acţiunilor revizioniste ale maghiarilor.

Autonomia culturală pe care o pretind ei nu trebuie să li se acorde tocmai din acest motiv: pentru că este forma de mişcare camuflată a neorevizionismului hungarist, care se manifestă, printre altele, prin acţiuni de genul celor aranjate pentru zile ca 15 martie. Iar subsumate lozincii lor de bază „Jos Trianonul!“, ei au tot felul de aniversări ale „maghiarilor“. Numai că aici este România. Or, nu mai trebuie admise şmecherii de genul celor acceptate de maleficul Viorel Hrebenciuc: „Dacă psalmul ăsta e imnul lor, să-l cânte!“ Nu. Asemenea cântări „maghiare“ să cânte doar în casele lor, sau în Ungaria. În locurile publice din România să cânte doar româneşte, cântece româneşti! Dacă nu le place, să se ducă în Franţa, căci acolo, pentru pretenţii mult mai mici, sunt expulzaţi în 24 de ore doar cu ceea ce au pe ei!

De aceea am afirmat, încă la început, că aniversarea zilei de 15 martie trebuie interzisă şi trebuie să repetăm mereu: deoarece este aniversarea „revoluţiei“ maghiare de la 1848, iar această „revoluţie“ este echivalentă cu războiul de exterminare a românilor (şi nu numai a lor!), dus de cei 13 generali criminali conduşi de Iosif Bem şi spânzuraţi, justificat, de Împăratul Austriei. Acei 13 generali trebuie consideraţi, în frunte cu Iosif Bem, criminali de război, iar numele lor şi simbolurile dedicate lor trebuie subsumate prevederilor O.U.G. nr. 31/2002.

În plus, trebuie promulgată, urgent, Legea antidefăimare, după modelul izraelit şi american. Dacă tot vor americanii să-şi pună bazele lor militare aici, atunci trebuie să punem şi noi bază măcar pe modelul lor legislativ şi acţional. Cine atentează la valorile şi la simbolurile naţionale, la siguranţa României, să fie pedepsiţi exemplar – după model american. Să le fie frică să mai vină aici sau să mai stea aici. Nu suntem antiamericani, antiruşi, antimaghiari, antievrei, antiţigani. Dar, cel puţin, să fim proromâni.

Martie 2006

***

Revoluţia bate la uşă!

Aşa cum am precizat în preambulul primei părţi, această parte a doua nu a mai fost publicată în revista SANTINELA, din motive de priorităţi editoriale. În urmă cu un an, a fost, totuşi, postată pe Altermedia. Reamintesc şi precizarea că studiul a fost tipărit – sub pseudonim şi cu titlul „Naţionalistu’ sicofant: Adrian Năstase“ – în revista România Mare, în serial, în anul 2000, „din primăvară pînă-n toamnă“.

Consider că este util să fie republicat în această formă, pentru retrospectivă şi pentru a reliefa că, în esenţă, s-a confirmat, şi de data aceasta, predicţia făcută de mine în acest studiu, precum şi în celelalte, pe tema agresiunilor hungariste, expuse opiniei publice în urmă cu un deceniu.

Un exemplu, dintre nenumărate altele, este scandalul vizitei de anul trecut a premierului ungar pentru a sărbători, în România, această aşa-zisă „zi mondială a ungurilor“, care a avut, ca şi în toţi aceşti 20 de ani postdecembişti, acelaşi caracter neorevizionist şi provocator – fapt comentat, în 15 martie 2009, pe postul Antena 3. Iar cometariile forumiştilor la articolul „Marko Bela: ‘Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara’“, publicat pe site-ul 9 AM, în 16 martie 2009, confirmă, o dată în plus, starea de spirit a românilor – care se menţine şi acum. Mai rămîne ca această stare de spirit să fie pusă, în sfîrşit, şi în forţă, în practică. Acum, cît nu este prea tîrziu.

Dar, după cum se vede, reacţia instituţiior statului la agresiunea hungaristă via U.D.M.R. lipseşte cu desăvîrşire, de 20 de ani. Unde este estropiatul Theodor Stolojan, care, ritos nevoie mare, zisese odată – a uitat lumea cînd anume şi cred că a uitat şi el! – că „cu suveranitatea ţării nu e de glumit!“, cu referire expresă la acţiunile neorevizioniste şi fasciste ale U.D.M.R.?! Ei, iată că moghiorii nu iau suveranitatea ţări în glumă, ci o iau peste picior. De ce?! Pentru că acelaşi ambuscat Theodor Stolojan este acum vice-preşedintele P.D.-L., partid care îşi împarte privilegiile Puterii tot cu U.D.M.R., tot aşa cum, le împărţiseră, alternativ, şi P.S.D, şi P.N.L., efemera C.D.R., defunctul P.N.Ţ.C.D., şi, în genere, toată cleptocraţia postdecembristă!

Iar acum, viitorul puşcăriaş Marko Bela, după ce a fost obrăznicit că a emis un act oficial – în calitate de vicepremier! – de la Cancelaria premierului (!) în limba moghioră, a anunţat, şi mai obrazic, că va continua să facă la fel. De ce?! Pentru că, deşi i s-a întocmit dosar penal pentru cele două miliarde de lei (vechi) primiţi ca „avans“ pentru a scrie o carte de poezele (!) – bani care, de fapt, erau o mită mascată –, i s-a muşamalizat dosarul. Iarăşi, de ce?! Pentru că premierul Boc este – ca să-l parafrazăm pe Nigel Farage descriindu-i, zeflemitor, charisma belgianului Herman Van Rompuy, abia ales preşedintele Consiliului European – „o cîrpă de şters pe jos“, ceea ce şi face U.D.M.R.-ul cu Emil Boc. Iată de ce puşcăriabilul Marko Bela putea declara, în 28 noiembrie 2009, la fel de agresiv, în România, la adresa românilor: „Maghiarii nu pot sărbători la 1 decembrie: această dată înseamnă 70 de ani de agonie“! Şi, evident, să rămînă la fel de nepedepsit! Dar pentru cît timp?! Pentru că, deşi ar fi, chipurile, de şapte decenii „în agonie“, au devenit tot mai viguroşi, mai mulţi şi mai agresivi! Între ăştia – alde Marko Bela, Attila Vereştoy, Gheorghe Frunda, Jozsef Csapo, Adam Katona, Laszlo Tökes, Bela Pomogats, Kelemen Hunor et ejusdem farinae – şi criminala „Divizie Secuiască“ diferenţa rezidă doar în mijloacele de agresiune.

Unde este impetuosul pseudonaţionalist Adrian Năstase, care, după ce-i încondeiase pe reorevizioniştii maghiari, în anii 1998-1999, guvernase, imediat, în anii 2001-2004, sprijinindu-se în cîrja numită U.D.M.R.?! Acum nu mai guvernează, iar opinia publică are memoria scurtă şi a uitat de mezalianţa P.S.D.-U.D.M.R., astfel că, acum, fiind în „Opoziţie“, ar putea să-şi reia şarja contra secesioniştilor maghiari. De ce n-o face, măcar, aşa, pentru imagine retro?! Din păcate, Adrian Năstase a pus „batista pe ţambal“ şi, în contrapartidă, se aude vocea din off a „idioţilor utili“ din radio-televiziunile de toate felurile, care vorbesc, în prostie, de secuii din „Ţinutul Secuiesc“ şi de manifestările festiviste ale moghiorilor fără să releve niciodată că astfel de acţiuni sunt provocări deliberate şi profund denigratoare la adresa României. La fel, politicienii de mucava constată, cu emfază, că „declararea limbii maghiare ca limbă oficială în ţinutul secuiesc este neconstituţională“! Ei şi?! De asta nu mai pot moghiorii – care n-au votat Constituţia! – că se exprimă aceşti ventrilogi la microfonul Parlamentului sau al unor televiziuni! Mass media au devenit – în pofida autoconvingerii lor că sunt „Cîinele de pază al democraţiei“ – un pechinez care latră fără nici o eficienţă. Pentru că autorităţile statului au devenit autorităţi ale partidului aflat la Putere, care – din 1996 încoace – sunt în cîrdăşie făţişă cu U.D.M.R., altfel ar cădea de la Putere. Parchetul General, condus de o „Kövessi“, este „lipsit de rol activ“ – ca să mă exprim, cu preţiozitate, în termeni juridici.

Dar, ceea ce a devenit de-a dreptul periculos şi intolerabil sub aspect instituţional este faptul că U.D.M.R. a început să şteargă pe jos şi cu Parlamentul României. Nu numai că a impus ca ziua de ieri, 15 martie, să fie acceptată ca zi de „sărbătoare“, dar, anterior, prin criminalul art. 75 din Constituţia-revizuită-în-2003 referitor la aşa-zisa „aprobare tacită“, U.D.M.R. a trecut, prin Senat, proiectul de lege privind regionalizarea României – cu scopul reînfiinţării stalinistei „Regiuni Autonome Maghiare“. Ceea ce este, deja, un atentat inadmisibil la securitatea naţională. Este, deci, absolut necesar ca la proxima revizuire a Constituţiei să fie eliminată reglementarea „aprobării tacite“ – reglementare pe am mai incriminat-o în articolul „Problema holocaustului“, precum şi în alte materiale de presă tocmai pentru că a fost introdusă deliberat spre a se permite astfel de şmecherii legislative, de care profită, acum, fascista U.D.M.R. După cum, la fel, trebuie interzisă sărbătorirea zilei de 15 martie – întrucît este o insultă la adresa românilor.

Oare Guvernul Boc-Hopa-Mitică, dacă a fost demis pe care parlamentară – „democratică“ – şi a revenit la Putere pe cale măsluită, politicianistă, chiar crede că nu poate fi alungat ca, în 1991, Guvernul Roman?! Chiar dacă acum Guvernul Boc cochetează cu minerii – spre a-i fraieri, ca altă dată Guvernul Ciorbea –, ar putea apărea alţii care să le preia rolul şi să apere Naţiunea – mai ales că nemulţumirea poporului se apropie vertiginos de incandescenţă! Pentru că, după cum ne-am convins prea îndeajuns, „democraţia“ este bună numai pentru cleptocraţie: pentru popor e bună doar democraţia cu damf de dictatură. Or, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului se relevă că poporul are dreptul să se revolte contra guvernanţior dacă aceştia nu le mai apără interesele. Şi, de 20 de ani, clicocraţia postdecembristă sabotează grav interesele naţionale. Întrebarea este cît va mai răbda poporul: să sperăm că iminentele greve vor constitui pregătirea pentru viitoarea Revoluţie – dar una autentică, nu ca Retrovoluţia din decembrie 1989!

15 martie 2010

EPILOG

            Dacă nu reacţionăm în nici un fel şi lăsăm guvernul maghiaro-antiromânesc Boc 5 să ne călărească în continuare, atunci ne merităm soarta!
            16 martie 2011

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU