Steaua a fost mai buna din punct de vedere tactic, a dominat adversarul, si desi a avut emotii dupa deschiderea scorului a celor de la U cluj, a reusit sa castige cele 3 puncte.
Astfel, Victor Piturca reuseste sa debuteze cu succes la Steaua, reusind sa castige, nu fara emotii in deplasarea de la Cluj, 2-1 contra Universitatii. Gazdele au deschis scorul rapid, in minutul 8, fostul dinamovist Claudiu Niculescu reusind sa transforme penalty-ul obtinut de Acosta.
Primul gol s-a lasat asteptat pana in ultimul minut al primei reprize, marcator Dorel Stoica. A doua repriza a debutat intr-o usoara nota de dominare a Universitatii Cluj, insa lucrurile au revenit la normal, in mintul 73 Bogdan Stancu marcand golul de trei puncte al Stelei, fructificand o pasa buna a lui Cristi Tanase.
Mijlocasul Stelei, Cristian Tanase, vorbeste despre victoria reusita de ros-albastri în fata Universitatii Cluj:
"Am luat punctele, asta e important. Ne-am revenit repede după gol, ne bucura extrem de mult victoria. Ne-am simtit in largul nostru, am dominat tot meciul, posesia a fost excelenta. Am avut in fata adversari foarte valorosi Niculescu, Bostina, nimeni nu poate spune ca nu sunt nume mari.
Vrem stadionul plin cu Universitatea Craiova, numai impreuna cu fanii nostri putem sa ne atingem obiectivele. De-abia s-a terminat meciul, vedem de miine ce avem de facut ca sa batem!", a spus Cristi Tanase la Fanatik Show, pe Digisport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu