:: Cuplul Berlusconi – Basescu = love(ste) din nou

Titlu*:Cuplul Berlusconi – Basescu = love(ste) din nou
Autor:*:http://sictireli.wordpress.com/
Poza:berlusconieweb.jpg
Articol*:Jurnaliştii italienii din presa scrisă au încetat să lucreze încă din 8 iulie pentru a împiedica apariţia ziarelor în 9 iulie. La radio şi televiziune nu s-a difuzat niciun program în direct, ci doar în reluare. Excepţie făcând programele tv controlate de Silvio Berlusconi.

Jurnaliştii italieni au dezbătut îndelung forma de protest, având de ales între a manifesta în stradă, fapt ce s-a mai întâmplat, şi a stopa apariţia publicaţiilor, preferând astfel să boicoteze diseminarea informaţiei.

"Este un gest de responsabilitate a ziariştilor italieni care vor să denunţe guvernul şi să atragă atenţia tuturor cetăţenilor asupra unei legi care afectează protecţia legalităţii, lupta împotriva criminalităţii şi circulaţia liberă şi transparentă a informaţiilor", scria joi pe prima pagină cotidianul La Repubblica

Protestul întregii mass-media din Italia a fost denumit"Ziua tăcerii". Demersul jurnalistic este îndreptat împotriva unui proiect de lege emanat de guvernul lui Silvio Berlusconi. Potrivit acestui proiectul de lege se prevede o pedeapsă de două luni cu închisoare şi amendă de până la 464.700 euro pentru editorii mass-media care difuzează interceptări sau înregistrări audio şi video în timpul unei anchete judiciare.

Vi se pare cunoscut un astfel de demers? Ceva similar s-a încercat în urmă cu ceva timp şi în România sub pretextul păstrării secretului de serviciu şi influenţarea anchetelor. Dacă memoria nu mă înşeală, proiectul de lege prevedea "arestarea" instrumentelor folosite de redactori şi reporteri : calculatoare, aparate foto, reportofoane, socotindu-se probe la dosar.

Silvio Berlusconi, contestat vehement in ultimii ani pentru politica sa păguboasă şi încercările de a-şi subordona media, întâmpinat cu ostilitate de societatea civilă care-l acuză de legături strânse cu Mafia, a încercat în repetate rânduri să limiteze opiniei publice accesul la informaţie, crezând că astfel se va pune la adăpost de criticile ce i se aduc. Mai subtili, oamenii lui Berlusconi nu au introdus mass-media între vulnerabilităţile ţării, ci doar sancţionează (cu privare de libertate) editorii dacă difuzează interceptări audio-video. În felul acesta guvernul Berlusconi, care seamănă ca două picături de apă cu guvernul lui Băsescu, cel puţin în această direcţie, vrea să-şi securizeze cercurile de interese, să le pună la adăpost de mâna lungă a presei tot mai dispusă să nu facă rabat de la informarea corectă a opiniei publice şi la lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii care a (re)curpins sferele înalte ! ale puterii în Italia.

Dacă se va adopta această lege, ea va impiedica investigaţiile jurnalistice şi va îngrădi libertatea presei de a informa cetăţenii în privinţa chestiunilor de interes public, sunt de părere membri Federaţiei Naţionale a Presei din Italia (FNSI), dar şi poliţiştii, procurorii, ziariştii, editorii de presă şi partidele de opoziţie.



Powered by EmailMeForm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu