Poate fi implicată Elena Udrea în vreo acţiune fără să pornească un scandal? "Explore the Carpathian garden"

...


Istoria României a fost dominată de-a lungul vremii de câteva Elene, pornind de la Elena Cuza şi Elena Văcărescu, continuând cu Elena Lupescu şi terminând cu sinistra Elena Ceauşescu. Ţinând de vremurile respective, putem face un joc de
imaginaţie şi să spunem că toate au stat la vremea lor în lumina reflectoarelor, influenţând mai mult sau mai puţin deciziile care se luau la nivel înalt (excepţie poate face de la acest caz doar Elena Văcărescu, exilată la Paris datorită idelei pe care o avea cu principele moştenitor al României Ferdinand I). Oricum ar fi, Elenele României au fost "sensibilităţi" ale sefilor statului, indiferent că s-a numit Al. I. Cuza, Ferdinand I, Carol al II-lea sau Nicolae Ceauşescu. Revenim la zilele noastre descoperim cu "încântare" că încă avem o Elenă, chiar două (a doua trebuie să mai crească, dar are potenţial).




Este bineînţeles vorba de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, un minister bogat, care nu cunoaşte criza! Astăzi la Expoziţia Mondială de la Shanghai, este ziua României, iar ministrul de resort lansează un nou slogan turisitic: "Explore the Carpathian garden". Un slogan absolut penibil, cu
un logo pe măsură! Vechiul slogan turistic al României - "Land of choice" nu mai este de actualitate aşa că madan Udrea s-a gândit să vină cu ceva nou... Iar dacă vechiul slogan a costat "doar" 1,5 milioane de euro, noul slogan va costa 74 de milioane de euro, bani alocaţi din fonduri europene până în 2013. 74 de milioane de euro fraţilor!!! Unde mai punem că noul logo al României seamănă izbitor cu logo-ul unei firme britanice de transport în comun. Pe blogul său, piticu prezintă informaţii interesante despre noul logo al turismului românesc! Chiar vă invit să-i vizitaţi blogul!


sursa : antena3.ro



Niciodată, în nici un guvern de după 1989, ministrul turismului nu s-a bucurat de o asemenea influenţă, de atâta putere de gestionare a fondurilor europene şi nu numai! Posesoarea unui portofoliu mic, Elena Udrea eclipsează însă miniştrii mult mai importanţi, ale căror puncte de vedere chiar ar trebui să conteze... Dar când ne gândim la un Boc, Videanu, Berceanu sau Vlădescu e de înţeles această atitudine!


Continuarea o puteţi citi "la un pahar... de vorbă..."



Multi au fost... putini vor ramane...

Ma uit, analizez si trag concluzii. Concluzia de azi spune cam asa: a fost frumos cat a fost, dar si-a pierdut din farmec si din interes. Si-i vorba despre blogger-it. A inceput in urma cu multi ani de zile. O buna perioada, nu toti erau implicati... apoi, s-au implicat cat mai multi. Dar acu', destui si-au pierdut din interes, din chef, din inspiratie, s.a.m.d. Nu este ceva brusc, ci usor, treptat. Si nu cred ca este vorba despre faptu' c-a venit vara si toata lumea are alte lucruri de facut. La fel am curaj sa bag mana in foc ca va fi si in toamna, apoi in iarna si tot asa. Se lasa de meserie multi, ramanand doar acei cativa. La unii, explicatiile sunt logice: "muncesc acu', ce timp sa mai am de blog" sau "facultate, familie, prieteni..." si alte cateva. La altii, este vorba pur si simplu despre faptu' ca nu mai prezinta interes, nu prea mai pare sa fie la moda. Si care ziceai nenica ca blog-urile vor lua amploare din ce in ce mai mult? Bag de seama ca blog-urile incep s-o ia in jos. Momentan, ma uit prin blogroll-u' meu si-al altora, ma uit si pe aici pe 100Ro si vad ca doar cativa se mai tin de treaba.Sau, cativa apar acu', baga doua trei cuvinte si mai mult ca sigur o vor lasa balta putin mai tarziu cea mai mare parte dintre ei. Ma rog, poate n-am avut eu destul timp la dispozitie ca sa observ cum trebuie treaba asta si n-o fi asa cum zis-au concluziile mele. 



Pana data viitoare, hai pa!

Summer Sky

In statiunea Cavnic de langa Baia Mare a fost instalata o partie artificiala, prima de acest gen din Romania care permite doritorilor sa experimenteaze sporturile de iarna in mijlocul verii.

Vezi reportajul de pe Antena 1 aici

Castigatorul concursului La Mall

Fostul vicepresedinte al ligii studentilor “Pintea Viteazul”, Lucretiu Pop a castigat cu un clip de departe cel mai bine realizat dintre cele inscrise in concurs si spun asta fiind impartial. Dupa cum spuneam si prima data cand am scris despre acest clip, ar putea fii cu usurinta un video-clip oficial al melodiei La Mall. Iata ce ne spune Lucretiu:

In perioada 7 iunie – 7 iulie, trupa Cassa Loco a desfasurat un concurs intitulat “La Mall”. Impreuna cu o colega de la Jurnalism, Andreea Achim, ne-am pus pe treaba și dupa vreo 6 zile de filmari si o dupa masa de momtat, videoclipul a fost gata.

Deși a fost relativ tarziu înscris (celelalte avand avantajul de a fi inscrise cu 2 saptamani inaintea noastra sau chiar mai mult), a acumulat un număr mare de fani. Până la sfarșitul concursului a devenit al 3-lea cel mai vizionat clip (din cele 48 înscrise), al doilea cel mai votat si primul cel mai comentat

Cassa Loco a anunțat castigatorul concursului în cadrul unui concert în Bistrița, iar astazi oficial pe pagina concursului (trilulilu). Castigatorul este clipul facut de noi, băimărenii :D

Daca doriti puteti sa mai vizualizati clip-ul aici


România - ţara unde românii sunt umiliţi! Zi de zi...

...

Să ţie potrivnicii minte
Că-s vii, când e vorba de ţară,
Şi morţii-n morminte!

("Moartea lui Gelu" de George Coşbuc)


Am văzut cu toţii relatările de sâmbătă de la Băile Tuşnad. Am văzut prestaţia preşedintelui şi presiunile pe care le fac ungurii prin vocea lui Laszlo Tokes pentru autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, pornind de la modelul Kosovo.


Având în spate un panou pe care totul era scris în limba maghiară şi flancat de Victor Orban - premierul maghiar şi de Laszlo Tokes - vicepreşedintele Parlamentului European, preşedintele nostru a stat cuminte între cei doi, şi le-a ascultat prin c
ăşti discursurile (inclusiv pe cel al pastorului reformat Tokes care a fost susţinut în limba maghiară - culmea tupeului - asta a arătat cât de respectat este Traian Băsescu), iar în momentul în care a luat cuvântul, preşedintele pur şi simplu a aberat fără nici o noimă despre geografia spaţiului balcanic şi despre norocul fiecăruia dintre noi că pământul este rotund şi ne putem imagina că suntem centrul pământului. Discurs de preşedinte fraţilor! Incredibil! Ridicol peste culme! O ruşine de preşedinte!



Nu am înţeles ce căuta Victor Orban la Băile Tuşnad! De unde până unde amestecul sefului executivului maghiar în probleme care încalcă Constituţia României! Încă s
untem un Stat naţional, unitar şi indivizibil, al cărui teritoriu este inalienabil, şi unde poporul român este suveran! Dacă poporul român este suveran, cum 5% din populaţie poate decide ce anume se poate întâmpla într-o anumită zonă a ţării? De ce doar ungurii pot cere redesenarea regiunilor de dezvoltare? Ăştia chiar nu înţeleg că trăiesc în România? Nu le convine? Ura şi la gară nene că ne-am săturat de nazurile lor! Să plece în Ungaria, în Uganda, unde vor ei dacă nu vor să înţeleagă că suntem în România şi trebuie să respecte legile acestei ţării! Secole de-a rândul grofii şi-au bătut joc de românii din Ardeal. Cât mai trebuie să îndurăm aceste umilinţe? Dacă mergi în Covasna şi intri într-un magazin să cumperi o pâine, există riscul să nu o primeşti dacă ceri în limba română. S-ar putea să ai noroc doar dacă magazinul are o vânzătoare angajată, dacă nu e nimeni prin zonă şi dacă ai tupeul să tragi o înjurătură zdravană la adresa vânzătoarei, fapt ce-i reaminteşte pe loc că ştie şi limba română.


















Nu putem fi acuzaţi de rea credinţă
! Slavă Domnului, la origini, suntem un popor cu suflet mare! Un popor prost dar bun la suflet. Noi românii le-am dat cam tot ce au cerut ei... Le-am dat de la plăcuţele bilingve la învăţământ în limba maternă! La bac au probă în limba lor. Foarte bine! Le merită. Libertate confesională au! Foarte bine! Merită. Mulţi dintre ei şi au primit înapoi proprietăţile confiscate de comunişti în 1948! Foarte bine! Merită. Dar să ne umilească merită? Răspundeţi voi! Cu complicitatea celor de la P.D.-L., care se îndârjesc cu orice preţ să rămână la guvenare, Istoria Românilor şi Geografia României vor fi studiate tot în limba maghiară. Astfel Burebista va deveni Boros Pista, Ştefan cel Mare - Nagy Istvan, Mihai Viteazu - Mihaly Vitez, Alexandru Ioan Cuza - Kuza Janos Sandor, şi exemplele pot continua. Merităm oare toate astea? Până când domnule Bela? Până când domnule Frunda? Până când domnule Boc? Până când domnule Băsescu? Cât veţi mai lovi ţara asta în sufletul ei?


Continuarea o puteţi citi "la un pahar... de vorbă..." !




DOMNUL ISUS HRISTOS ESTE ATOTPUTERNIC

Pe cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb sedea lînga drum si cersea. Cînd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este. I-au spus: “Trece Isus din Nazaret.” Si el a strigat: “Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine!” Cei ce mergeau înainte, îl certau sa taca; dar el tipa si mai tare: “Fiul lui David, ai mila de mine!” Isus S-a oprit, si a poruncit sa-l aduca la El; si, dupa ce s-a apropiat, l-a întrebat: “Ce vrei sa-ti fac?” “Doamne”, a raspuns el, “sa-mi capat vederea.” Si Isus i-a zis: “Capata-ti vederea. Credinta ta te-a mîntuit.” Numaidecît, orbul si-a capatat vederea, si a mers dupa Isus, slavind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a vazut cele întîmplate, a dat lauda lui Dumnezeu.” Luca 18: 35-43

Pe paginile Bibliei gasim multe istorisiri despre oameni a caror viata a fost schimbata radical de Domnul Isus Hristos. Marturiile acestor oameni sînt o dovada vie a faptului ca Domnul Isus lucra cu putere, iar rezultatul acestui fapt a fost ca un numar mare de oameni l-au primit pe Dumnezeu în vietile lor.

Dar, nu toti am experimentat ceva dramatic în vietile noastre si nu toti am fost martori ai unor miracole. Cu toate ca nu avem un trecut care sa poata fi subiect de roman, aceasta nu înseamna ca nu putem avea impact pentru cei din jurul nostru…

Atunci cînd îl inviti pe Domnul Isus în viata ta, El începe sa lucreze pentru si prin tine.

În fiecare zi El te schimba si îti restaureaza viata, ajutîndu-te sa te asemeni tot mai mult cu chipul Domnului Isus. El îti transforma viata, cu aceeasi putere cu care a lucrat si în viata orbului. Marea problema este ca noi nu vedem totdeauna aceste lucruri…

Datorita problemelor de fiecare zi, este posibil sa nu observam modul în care Domnul raspunde rugaciunilor noastre, ne vorbeste prin Cuvîntul Sau, sau cum se ocupa de fiecare împrejurare prin care trecem, daruindu-ne ajutor si încurajare.

În fiecare clipa din viata ta, Dumnezeu încearca sa-ti arate ca este prezent alaturi de tine si ca lucreaza în viata ta, pentru ca si tu sa devii o marturie vie a puterii Sale. Da, Domnul Isus este atotputernic si lucreaza cu putere si în viata ta!

De aceea, te încurajez ca zi de zi sa privesti cu atentie la modul în care Dumnezeu lucreaza în viata ta si sa le spui si altora despre experientele pe care le traiesti împreuna cu Domnul.

Nu astepta sa ti se întîmple lucruri spectaculoase pentru a le vorbi si altora despre Domnul Isus. Spune-le doar cum lucreaza Dumnezeu prin lucrurile de zi cu zi, pentru ca El lucreaza nu numai prin minuni spectaculoase ci si prin lucruri obisnuite.

DOMNUL ISUS HRISTOS ESTE ATOTPUTERNIC SI LUCREAZA CU PUTERE SI ÎN VIATA TA!

CERE-I LUI DUMNEZEU

„Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfîntului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sînt cu voi în toate zilele, pîna la sfîrsitul veacului. Amin.” Matei 28: 19-20

Ar fi gresit din partea ta sa descoperi tratamentul pentru cancer si sa-l tii doar pentru tine. Nu-i asa ? Crestinii au gasit viata vesnica, si cu toate acestea nu spun si celorlalti despre aceasta descoperire.

Daca îl cunosti pe Domnul Isus îti vei dori ca si altii sa-L cunoasca. Daca crezi ca ti-a iertat toate pacatele si ti-a schimbat viata, daca ti-a dat o nadejde vie si un viitor – acela de a fi pentru vecie împreuna cu El, mai poti oare sa nu vorbesti despre Domnul tau ?

Daca esti un copil al lui Dumnezeu, vreau sa te îndemn sa te analizezi si sa vezi cum Dumnezeu ti-a schimbat viata. Ce gînduri te framîntau în trecut, pe care acum nu le mai ai? Caror obiceiuri le erai sclav, dar fata de care acum esti liber ? Cîte îngrijorari te împovarau în trecut si ce fel de pace si liniste ai acum în viata ta?

Apoi, as vrea sa te încurajez sa vorbesti cu cineva despre toate aceste schimbari din viata ta. Nu încerca o conversatie fortata, ci trimite mai degraba un bilet de încurajare unei persoane care sufera, sau da un telefon cuiva caruia sa-i spui ca te rogi pentru ea.

Orice îti cere Domnul sa faci, fa-o! Daca esti speriat sau emotionat, cere-i lui Dumnezeu putere si tarie, pentru ca în numele Domnului Isus Hristos, sa-L poti împartasi pe Dumnezeu unei alte persoane.

Cred ca atunci cînd te angajezi sa îl împartasesti altora pe Dumnezeu, El îti va da o masura de tarie cum nu ai mai avut vreodata. Si cred ca El te va folosi si pe tine pentru a atinge vietile oamenilor din jurul tau.

CERE-I LUI DUMNEZEU SA-TI DEA PUTEREA DE A VORBI UNEI PERSOANE ÎN ACEASTA SAPTAMÎNA DESPRE DRAGOSTEA SI ADEVARUL DOMNULUI ISUS HRISTOS!

ÎMPACAT CU EL ?

„Deci, fiindca sîntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care sîntem; si ne bucuram în nadejdea slavei lui Dumnezeu. ” Romani 5: 1-2

Esti unul dintre crestinii plini de optimism? Si nu fac referire la o forma artificiala de optimism, ci la acea atitudine sincera prin care privesti cu încredere la tot ceea ce ti se întîmpla, fiind încrezator ca vei reusi…

Epistola catre Romani ne spune în mod foarte clar ca o viata traita fara Isus Hristos este o viata condamnata. Si daca viata s-ar reduce numai la aceasta afirmatie, atunci chiar ar trebui sa fim pesimisti. Însa avem o veste buna! Sîntem salvati si justificati prin jertfa Domnului Isus, atunci cînd hotarîm sa ne încredem în El.

Datorita acestei justificari care ne este data de însusi judecatorul Universului, Dumnezeu cel Atotputernic, acum avem dreptul de a sta în prezenta Sa. Majoritatea oamenilor nu înteleg ce implica aceasta justificare si de aceea nici nu stiu care le este statutul spiritual. Însa, daca vei întelege ce înseamna a fi justificat, (îndreptatit înaintea lui Dumnezeu), vei întelege si de ce crestinul trebuie sa fie optimist..

Ca si crestin dobîndim pacea cu Dumnezeu prin Domnul Isus. Iar atunci cînd vom întelege unde gasim adevarata nadejde, vom descoperi si binecuvîntarile oferite de iertarea primita de la Domnul.

Prima dintre aceste binecuvîntari este linistea. Asa cum ne spune si versetul de astazi, vom experimenta pacea lui Dumnezeu si aceasta pentru ca în calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în pace cu Domnul. Avem nevoie de o astfel de împacare fiindca am fost nascuti separati de Dumnezeu din cauza pacatului. Domnul Isus este Acela care ne-a împacat cu Tatal. El a refacut podul rupt dintre noi si Dumnezeu, pentru ca sa putem avea o relatie personala cu El.

A doua benecuvîntare este încrederea, dobîndita prin acceptarea jertfei Domnului Isus. Apostolul Pavel a spus: „Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu în cine am crezut. Si sînt încredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am încredintat pîna în ziua aceea.” 2 Timotei 1: 12. Datorita acestui fapt, nu trebuie sa mai traim stapîniti de frica, fiindca pasii omului îndreptatit (justificat), sînt condusi de însusi Tatal cel Ceresc.

Si în cele din urma, prin jertfa Domnul Isus avem siguranta. Avem acea pace care acopera orice lucru trecut, avem siguranta ca de prezentul nostru poarta de grijă Dumnezeu si nadejdea ca tot El ne pregateste si viitorul.

Acum cred ca întelegi de ce crestinul ar trebui sa fie optimist. Avem speranta pentru azi, pentru mîine si pentru vesnicie.
Avem motive sa fim optimisti, pentru ca stim ca „nici înaltimea, nici adîncimea, nicio alta faptura, nu vor fi în stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” – Romani 8: 39

CA SI CREDINCIOS, POTI EXPERIMENTA PACEA LUI DUMNEZEU, PENTRU CA ESTI ÎMPACAT CU EL.
( misiune.ro)

ÎN ARMONIE CU DUMNEZEU

ÎN ARMONIE CU DUMNEZEU
„Încrede-te în Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta! Recunoaste-L în toate caile tale, si El îti va netezi cararile.” Proverbe 3: 5-6

Te-ai întrebat vreodata daca reusesti zi de zi sa cunosti voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta?

Da-mi voie sa te asigur ca da, poti cunoaste voia Domnului! Da, este posibil sa te armonizezi cu lucrarea Duhului Sfînt în fiecare zi.

Sa te armonizezi cu Duhul, este mult mai mult decît sa raspunzi unui presentiment pe care îl ai sau sa actionezi pe baza intuitiei tale. Aceasta sincronizare apare atunci cînd asculti de Isus Hristos si lucrezi în acord cu ceea ce si El lucreaza.

Permite-mi sa-ti pun o întrebare: De cîte ori te gîndesti la Domnul Isus în cursul unei zile?
Cred ca problema majoritatii bisericilor din lumea de astazi este ca enoriasii se gîndesc la Dumnezeu numai duminica dimineata, iar în rest îsi traiesc vietile fara a mai fi interesati de voia Domnului.

Pentru a putea fii în pas cu Dumnezeu si a cunoaste voia Lui cu privire la vietile noastre, trebuie sa ne concentram mult mai mult asupra puterii Sale.

Stiu ca responsabilitatile vietii ne pot ocupa mult timp, si ca exista mii de alte lucruri care ne distrag atentia. Insa, vreau sa te provoc sa începi sa îi oferi din timpul tau Domnului.

În fiecare dimineata cînd piciorul tau calca podeaua, multumeste-i Domnului si încredinteaza în mîna Lui ziua ce îti sta înainte. Cînd ai o sedinta la locul de munca, roaga-l pe Dumnezeu sa te întelepteasca. Cînd îti pui capul pe perna seara, multumeste-i Domnului pentru înca o zi de viata.

Daca îti îndrepti atentia asupra dragostei si puterii Sale, vei vedea cum Dumnezeu te va calauzi în orice lucru.

PENTRU A PUTEA FI ÎN ARMONIE CU DUMNEZEU, TREBUIE SA ÎNVETI SA-TI CONCENTREZI ATENTIA ASUPRA DOMNULUI ISUS ÎN FIECARE ZI DIN VIATA TA!

U. Cluj - Steaua 1-2

Steaua a fost mai buna din punct de vedere tactic, a dominat adversarul, si desi a avut emotii dupa deschiderea scorului a celor de la U cluj, a reusit sa castige cele 3 puncte.
Astfel, Victor Piturca reuseste sa debuteze cu succes la Steaua, reusind sa castige, nu fara emotii in deplasarea de la Cluj, 2-1 contra Universitatii. Gazdele au deschis scorul rapid, in minutul 8, fostul dinamovist Claudiu Niculescu reusind sa transforme penalty-ul obtinut de Acosta.
Primul gol s-a lasat asteptat pana in ultimul minut al primei reprize, marcator Dorel Stoica. A doua repriza a debutat intr-o usoara nota de dominare a Universitatii Cluj, insa lucrurile au revenit la normal, in mintul 73 Bogdan Stancu marcand golul de trei puncte al Stelei, fructificand o pasa buna a lui Cristi Tanase.
Mijlocasul Stelei, Cristian Tanase, vorbeste despre victoria reusita de ros-albastri în fata Universitatii Cluj:
"Am luat punctele, asta e important. Ne-am revenit repede după gol, ne bucura extrem de mult victoria. Ne-am simtit in largul nostru, am dominat tot meciul, posesia a fost excelenta. Am avut in fata adversari foarte valorosi Niculescu, Bostina, nimeni nu poate spune ca nu sunt nume mari.
Vrem stadionul plin cu Universitatea Craiova, numai impreuna cu fanii nostri putem sa ne atingem obiectivele. De-abia s-a terminat meciul, vedem de miine ce avem de facut ca sa batem!", a spus Cristi Tanase la Fanatik Show, pe Digisport.

Campionat 2010-2011

A inceput … si toti microbistii stau cu sufletul la gura si au inceput sa isi incurajeze echipa favorita. Fie ca este Rapid, Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova etc., toate echipele s-au pregatit vara aceasta si au facut multe transferuri care mai de care mai profitabile sau nu, pentru a “urca” cat mai sus in noul campionat.
Dar ce s-a intamplat pana acum?
Meciul de deschidere a campionatului, a fost vineri, 23 iulie, intre Sportul Studentesc si Otelul Galati. Acesta s-a incheiat cu victoria Otelului, Sportul nereusind sa inceapa cu dreptul dupa 4 ani de absenta in liga 1. Unicul gol al echipei galatene a fost inscris de Iorga inca din minutul 4.
Cel de al doilea meci a avut loc intre Pandurii si Unirea Urziceni. Meciul s-a incheiat cu scorul de 0-0, niciuna din echipe nereusind sa fructifice vreo ocazie.
Ultimul meci care s-a jucat vineri a fost cel dintre Rapid si FC Vaslui, incheiat cu victoria Giulesteana. Impinsi de la spate de public si de pe margine de Sumudica, giulestenii s-au aruncat in atac inca din start. Vasluienii, si ei cu un nou antrenor dupa despartirea de Lacatus, au opus rezistenta cat au putut. Asta pana in minutul 28, cand Herea a reluat cu capul mingea in plasa o lovitura libera executata perfect de Spadacio. In repriza a doua Cesinha a dat lovitura de gratie, reluand imparabil cu capul o centrare a aceluiasi Spadacio.
A doua zi a campionatului a adus in prim plan doua echipe la care toata lumea se astepta la mai mult. CFR Cluj nu a reusit decat un 0-0 cu Universitatea Craiova, FC Timisoara a terminat 2-2 cu Gloria Bistrita.
Ambele meciuri au avut o serie de evenimente neasteptate. Sa nu mai spunem din nou de greselile arbitrilor de centru care au fost pe masura si de data aceasta: penalty-uri neacordate, goluri anulate pe banda rulanta pe motive neintemeiate (offside, fault in atac…) si eliminari contestate.
Astazi, 25 iulie este penultima zi din prima etapa si vom avea doua echipe care au facut cele mai multe transferuri, iar cu noii antrenori speram ca vom vedea si o alta mentalitate. Dorim sa vedem schimbari majore atat in echipa Stelei cat si in echipa celor de la Dinamo.
Asteptam cu interes meciurile Universitatea Cluj – Steaua Bucuresti si  Astra Ploiesti – Dinamo.
In ultima zi a etapei avem meciuri mai putin interesante, avandu-le ca protagoniste pe FCM Targu Mures impreuna cu FC Brasov in primul meci si Victoria Branesti impreuna cu Gaz Metan Medias in cel de-al doilea.

“Care este scopul meu pe pamântul acesta?”

“Am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte” (Efeseni 2:10)

De fiecare data când te întrebi: “Care este scopul meu pe pamântul acesta?” Raspunsul Bibliei este sa facem: “faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele”.

Dumnezeu te-a creat pentru un scop stabilit dinainte. Suntem niste recruti, nu niste voluntari. Tu nu poti decide care este chemarea ta. Si este o greseala sa încerci sa imiti chemarea altcuiva. Îti aduci aminte de Moise? Dumnezeu îl cheama pentru a scoate poporul Israel din Egipt, dar el încearca sa o faca dupa metodele lui. Dupa ce a ucis un dusman pentru a salva viata unui aliat, el traieste patruzeci de ani ca fugar. Dupa ce a trait în pustie si si-a învatat lectiile, el se întoarce pentru a face voia lui Dumnezeu – pe calea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, nu doar cei numiti într-o lucrare anume, suntem chemati sa facem lucrarea lui Dumnezeu dupa metodele Lui. “Dar de unde stiu care este chemarea mea?” întrebi tu.

1) Lucreaza cu darurile tale spirituale. Cu totii primim daruri de la Dumnezeu care “da fiecaruia în parte, cum voieste” (1 Corinteni 12:11). Lasa-L pe Dumnezeu sa-ti arate prin cele mai adânci do­rinte ale tale si prin abilitatile tale care este cel mai potrivit loc în care poti sa slujesti.

2) Supune-te celor care te conduc dupa voia lui Dumnezeu. Pastorul tau te poate ajuta sa te echipezi si te poate îndruma. Dumnezeu “a dat pe unii … pastori … în vederea lucrarii de slujire” (Efeseni 4:11-12). Cu totii avem nevoie de ajutor; nu putem face nimic singuri.

3) Dedica-ti darurile si resursele în zidirea bisericii din care faci parte. Dumnezeu a conceput darurile si chemarile “pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12).

4) Dezvolta-ti un spirit de slujitor. “Fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10). Nu-ti cunosti darurile? Începe sa slujesti si Dumnezeu ti le va descoperi.

AIMP2 vs. Winamp

Afara ploua cu lopata! Bam bam! Deci, se sta in casa si se viseaza la cai verzi pe pereti. Da-i cu o discutie "tematica" pe mess, da-i cu ascultat de muzica... si iacata, brusc, vine o idee. Cati dintre voi folositi Winamp pentru a asculta muzica? Maaaaaaaarea majoritate zic eu. Io-te io-s mai al dreaq si nu folosesc Winamp. De fapt, nu mai folosesc Winamp de aproximativ un an de zile, dupa ce, vreo alti 7 ani i-am fost fidel Winamp-ului. Am crescut alaturi de el. :)) Mai nou, sunt fan declarat AIMP2. Si nu pentru ca, cei pe care i-am auzit vorbind de el, au spus ca-l folosesc pentru ca roade mai putine resurse (chiar asa este, dar nu despre asta e vorba). Il folosesc pentru ca are cateva facilitati pe care Winamp nu ti le ofera neam. Unele dintre facilitatile astea ar suna cam ca in urmatoarele exemple:

Asculti o melodie si, in timpu' asta, stai de vorba cu cineva pe mess. Placandu-ti melodia, vrei sa i-o dai respectivei persoane. Daca folosesti Winamp, tre' sa stai sa vezi in ce folder ai melodia in cauza, apoi sa te duci pana acolo, apoi drag & drop in fereastra de mess... boooooring. Mai simplu e daca ai AIMP2. Pur si simplu dai un drag & drop din playlist in fereastra de mess si gata. Un alt exemplu poate fi atunci cand, ascultand o melodie, realizezi ca nu-ti mai place si vrei s-o stergi. Daca ai folosi Winamp, ar trebui sa vezi in ce folder se afla melodia, sa te duci pana acolo si s-o stergi. Avand AIMP2, nu tre' decat sa selectezi in playlist melodia cu pricina si, ori dai click dreapta iar apoi s-o stergi, fie tastezi direct Shift + Delete si gata. :D

Evident, player-u' are si alte chestii in plus fata de clasicul si celebrul Winamp, chestii pe care le poti descoperi descarcand AIMP2 de site si probandu-l. Hai, succesuri!



Pana data viitoare, te pupa Ade! :*

PRESA ESTE VINOVATA


Refuz sa ma mai uit la stiri de mai bine de un an. Nu am nimic de castigat si cu atat mai putin de pierdut. Talk-show-urile si-au depasit intelesul si au alunecat in mascarada la care participa mascaricii media si mascaricii politici. Nu mai votez de doi ani si nu am absolut niciun regret. Nu am pe cine. Aceiasi si mereu aceiasi mincinosi cupizi, o haita de lupi flamanzi, indiferent de culoarea blanii de oaie cu care se acopera, care nu ajung niciodata in puscarie. Sunt la fel de roman ca toata lumea dar de mintea si de interesele mele prefer sa ma ocup singur. Putreziciunea morala a ajuns pestilenta chiar si de dincolo de televizor. 
"Prindeti hotul' striga cel mai mare hot de suflete: MEDIA ROMANEASCA. Nici macar scarba nu-mi mai este. Sunt indiferent. Motivele?




Va invit sa cititi dintr-un articol de Tom Gallagher.
Scrie rar dar bine.
 
Cea mai coerentă şi categorică opoziţie continuă s-o facă mogulii media - cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu. În prezentele vremuri de criză economică se tem, fireşte, pentru averile şi puterea lor, un lider cu idei politice subversive şi determinat să le mai reducă din influenţă constituind un factor de risc major. Aşa se explică virulenţa şi grobianismul atacurilor lansate constant la canalele de ştiri cu cea mai mare audienţă - atacuri care se extind cu mult dincolo de opoziţia faţă de un singur om. Cetăţenii sunt bombardaţi, invariabil, cu mesaje care invită, în fond, la o conformare în faţa unui sistem specializat în deturnarea banilor celor care muncesc din greu către cei bine conectaţi, recte posesorii eternelor "pile, cunoştinţe şi relaţii". Publicului - în special celui tânăr - îi este propovăduit, seară de seară, un set de pseudovalori, bazate exclusiv pe căpătuială. Abia după ce Băsescu va fi părăsit scena politică se vor putea evalua, mai la rece, impactul pe care degradantul şi nonsensicul spectacol tv l-a avut asupra evoluţiei/involuţiei intelectuale a naţiunii, cât şi şansele cetăţenilor de a se mai trezi din actuala lor infantilizare. 

Cum sa-ti cumperi pantofi femei online. Instructiuni pentru blonde

Daca vrei sa-ti cumperi pantofi femei primul lucru care trebuie sa-l faci e sa cauti pe Google exact ceea ce doresti, ca doar asa ne recomanda si Base. Apoi trebuie sa alegi cea mai buna oferta pentru pantofii care iti plac. Daca nu cauti ceva anume, navigheaza pe toate site-urile cu produse de acest gen ca poate vei gasi ceva care sa-ti placa, dar atentie, daca esti dependenta de shopping incearca sa te rezumi la atatea perechi cate iti permiti deoarece cand va veni coletul va trebui sa iei bani imprumut ca sa-l poti obtine de la firma de curierat.
Dupa ce ti-ai ales perechea potrivita nu uita sa te uiti si la marime, la culoare chiar si la accesroriile incluse in pret dar si la ofertele cu durata limitata si reducerile nelipsite in acesta industrie a pantofilor pentru femei. Daca toate detalile au fost stabilte adaugi in cos produsul, verifici inca o data marimea, culoarea, cantitatea si alte detalii tehnice care te intereseza.

Dupa ce ai verificat pentru ultima data apesi delicat butonul pe care scrie Plaseaza comanda dupa care vie completa formularul de comanda cu datele personale sau cu ale sotului, iubitului, amantului numai sa ai grija sa fie valide. Alege intotdeauna ca livrarea sa se faca urgent pentru ca stiu ca nu vei dormi noptile pana ce coletul cu pantofii mult asteptati nu vor ajunge la tine.

Daca esti blonda nu te obosi sa urmezi instructiunile acestea pentru ca sigur vei gresi ceva, suna la numarul din dreapta sus a site-ului si poate, zic poate vei fi indrumata corect.

Cum sa-ti cumperi pantofi femei online. Instructiuni pentru blonde

Daca vrei sa-ti cumperi pantofi femei primul lucru care trebuie sa-l faci e sa cauti pe Google exact ceea ce doresti, ca doar asa ne recomanda si Base. Apoi trebuie sa alegi cea mai buna oferta pentru pantofii care iti plac. Daca nu cauti ceva anume, navigheaza pe toate site-urile cu produse de acest gen ca poate vei gasi ceva care sa-ti placa, dar atentie, daca esti dependenta de shopping incearca sa te rezumi la atatea perechi cate iti permiti deoarece cand va veni coletul va trebui sa iei bani imprumut ca sa-l poti obtine de la firma de curierat. Dupa ce ti-ai ales perechea potrivita nu uita sa te uiti si la marime, la culoare chiar si la accesroriile incluse in pret dar si la ofertele cu durata limitata si reducerile nelipsite in acesta industrie a pantofilor pentru femei. Daca toate detalile au fost stabilte adaugi in cos produsul, verifici inca o data marimea, culoarea, cantitatea si alte detalii tehnice care te intereseza. Dupa ce ai verificat pentru ultima data apesi delicat butonul pe care scrie Plaseaza comanda dupa care vie completa formularul de comanda cu datele personale sau cu ale sotului, iubitului, amantului numai sa ai grija sa fie valide. Alege intotdeauna ca livrarea sa se faca urgent pentru ca stiu ca nu vei dormi noptile pana ce coletul cu pantofii mult asteptati nu vor ajunge la tine.
Daca esti blonda nu te obosi sa urmezi instructiunile acestea pentru ca sigur vei gresi ceva, suna la numarul din dreapta sus a site-ului si poate, zic poate vei fi indrumata corect.

Lecturi, hrana pentru suflet

Saptamana cu vesti triste.... oboseala... putere pentru a incuraja pe cele dragi mie, asa ca, m-am refugiat in lectura.
Am finalizat: "Parinti si copii" de I.S. Turgheniev
Mi-au placut enorm de mult descrierile, parandu-mi-se foarte stilate si pline de viata. Personajele dragute, cu pofta de viata. Tema iubirii, care aduce implinire dar si suferinta. Dragostea parinteasca bine evidentiata. Cat de greu este sa-ti vezi copilul cum se stinge?! Cumplit... groznic... infiorator. Doi batrani care merg sa isi viziteze fiul la cimitir, imagine lacrimogena.
Citate:
"... o frunza uscata de artar s-a desprins si cade la pamant. Zborul ei este aidoma zborului unui fluture. Nu gasesti ca e ciudat? Un lucru neinchipuit de trist si de mort seamana cu altul, neinchipuit de vesel si pin de viata."
"O, cat sunteti de aproape, tanara, proaspata, curata... in odaia aceasta mizerabila... Dar adio! Sa traiti mult, e cel mai bun lucru, si profitati de viata, cat mai e vreme. Iata, priviti ce spectacol dezgustator: un vierme aproape strivit se mai zvarcoleste! Si ma consideram capabil sa fac atatea, unde sa ma fi gandit la moarte! As! Aveam o misiune de indeplinit, caci ma credeam un gigant! Iar acum misiunea gigantului e sa moara cat mai cuviincios, desi cui ii pasa de asta... ?"

"Mecanica inimii" de Mathias Malzieu

Iubirea de mama, de prieteni, de iubita... merita traita intens, merita sa lupti pentru iubire, chiar daca doare, chiar daca ai momente de nesiguranta, de gelozie, de dezamagire, poate.
E importanta sa ne pastram sufletul (inima) de copil, sa ne bucuram de viata, sa traim intens.
Citate:
"Orasul acesta pare un tort de nunta cu o biserica la ultimul etaj.""Face gropite atat de jucause, zambestee in atat de multe feluri, incat, nu stiu cum, dar nu ma mai satur privind-o!" (citeam si in revista "24fun" ca barbatii se indragostesc de zambetul unei femei, scria Mihai Dobrovolski).
"Visele dospesc in mine, ca un aluat in vatra, si sunt gata sa devina realitate."
"Intotdeauna, in vorbele oamenilor mari biruie uratenia."
"Chinurile dragostei preschimba oamenii in monstri de tristete."
"Niciodata nu putem reveni asupra faptelor savarsite in trecut, chiar daca avem un ceasornic in inima."
"Cand intru in panica, mecanica inimii mele o ia razna atat de tare, incat ma simt ca o locomotiva cu abur ale carei roti sar de pe calea ferata la curbe. Ratacesc pe snele propriei frici. De ce ma tem? De tine, mai precis, de mine fara tine."
"Sa-i oferi inima in dar femeii pe care o iubesti nu e putin lucru!"
Visele se implinesc - adesea, uneori dau gres. Trebuie sa avem vise si sa luptam penru ele.

Apoi, am citit "Stilul tau - pentru femeia care merita" de Andreea Papp

O carte de psihologie aplicata, care merita citita si daruita.
Lecturi numeroase si placute, la umbra unui copac, in gradina proprie sau in parc!

Patru intrebari ..

„Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult în cunostinta si orice pricepere, ca sa deosebiti lucrurile alese, pentru ca sa fiti curati si sa nu va poticniti pîna în ziua venirii lui Hristos.” Filipeni 1: 9-10

Scriptura ne vorbeste în mod deschis despre multitudinea de probleme cu care ne putem confrunta în viata de zi cu zi. Desi asupra unora dintre aceste probleme se poate argumenta foarte mult, noi trebuie sa ne folosim de principiile Sfintei Scripturi pentru a sti cum sa procedam în fata deciziilor grele pe care trebuie sa le luam.

Urmatoarele patru întrebari te pot ajuta atunci cînd trebuie sa iei o decizie dupa voia lui Dumnezeu:

Întrebarea 1: Este constructiv ceea ce doresc sa fac?
În 1 Corinteni 6: 12, apostolul Pavel ne spune: „Toate lucrurile îmi sînt îngaduite, dar nu toate sînt de folos.” Ceea ce doreste sa accentueze Pavel aici este faptul ca decizia pe care o vom lua trebuie sa ne ajute sa crestem în relatia cu Dumnezeu si sa îl onoreze pe El.

Întrebarea 2: Ai devenit robul lucrului pe care vrei sa îl faci?
Tot în 1 Corinteni 6: 12 este scris: „ toate lucrurile îmi sînt îngaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapînire pe mine.” Daca simti ca esti controlat de lucrul pe care vrei sa îl faci, ar trebui sa fii atent!

Întrebarea 3: Este decizia ta una care sa îi includa si pe ceilalti?
Traim în zilele noastre într-o generatie a Eu-ului, adica a ceea ce „vreau EU” sau „am nevoie EU.” Definitia dragostei ne spune însa ca trebuie sa decidem în functie de nevoile celorlalti. Daca ceea ar trebui sa ma întreb daca nu cumva ceea ce doresc sa fac ar cauza pierderea unor relatii, caderea unui prieten. Daca raspundul la acesta întrebare este afirmativ, atunci ar trebui sa îmi revizuiesc atitudinea si sa actionez în numele iubirii pe care spun ca o am pentru semeni.

Întrebarea 4: Esti consecvent?
Ceea ce vrei sa faci este o marturie consecventa în fata lumii? Pentru ca sîntem crestini, noi trebuie sa avem o dorinta vie de a-i vedea pe ceilalti întorcîndu-se la Dumnezeu si de aceea nu trebuie sa facem nimic care sa îi împiedice sa faca pasul acesta catre Domnul Isus.

Sper ca aceste patru înrebari sa te ajute sa iei decizii sfinte referitoare la viata ta, indiferent de circumstante.

CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU NE AJUTA SA DISCERNEM VOIA LUI ÎN ORICE SITUATIE NE-AM AFLA.

Sfaturi intelepte

UNU.
Da-le oamenilor mai mult decât se asteapta si fa-o în mod placut.

DOI.
Casatoreste-te cu un barbat/o femeie cu care iti place sa si vorbesti. Cu înaintarea în vârsta, abilitatea de a conversa va fi mai importanta decât orice altceva.

TREI.
Nu crede tot ce auzi, nu cheltui tot ce ai si nu dormi atât cât vrei.

PATRU.
Când spui “Te iubesc", asa sa fie.

CINCI.
Când spui “Îmi pare rau", priveste persoana în ochi.

SASE.
Fii logodit pe putin sase luni înainte de casatorie.

SAPTE.
Crede în dragostea la prima vedere.

OPT.
Sa nu râzi niciodata de visele cuiva. Oamenii care nu au vise nu au prea multe.

NOUA.
Iubeste adânc si cu pasiune. S-ar putea sa te ranesti, dar e singura cale de a trai o viata completa.

ZECE.
În neîntelegeri, lupta corect. Te rog, nu insulta.

UNSPREZECE.
Nu judeca oamenii dupa rudele lor.

DOISPREZECE.
Vorbeste încet dar gândeste repede.

TREISPREZECE.
Când cineva îti pune o întrebare si nu vrei sa raspunzi, zâmbeste si întreaba “De ce vrei sa stii?”

PAISPREZECE.
Aminteste-ti ca marea dragoste si marile realizari presupun mari riscuri.

CINCISPREZECE.
Spune “fii binecuvântat" când auzi pe cineva stranutând.

SAISPREZECE.
Când pierzi, nu-ti pierde învatatura.

SAPTESPREZECE.
Aminteste-ti cei trei R:
Respect pentru tine;
Respect pentru altii;
Responsabilitate în actiunile tale.

OPTSPREZECE.
Nu lasa o mica disputa sa strice o mare prietenie.

NOUASPREZECE.
Când ai realizat ca ai facut o greseala, fa imediat pasii necesari corectarii ei.

DOUAZECI.
Zâmbeste când raspunzi la telefon.
Cel care te-a apelat va auzi asta în vocea ta.

DOUAZECI SI UNU.
Stai un timp singur.

:: Vara nu-i ca iarna

Titlu*:Vara nu-i ca iarna
Autor:*:Gmx
Poza:
Articol*:De câteva zile temperatura ridicată a devenit insuportabilă pentru mine dar nu şi pentru colegele mele de birou. Lupta pe aerul condiţionat a reînceput, dar eu nu mai sunt aşa de încăpăţînată pentru că mi-am adus de acasă un ventilator de birou. Aşa că dimineaţa dau drumul la aparatul de aer condiţionat şi apoi îl opresc ele când vor. Eu am renunţat să mă mai lupt cu ele deşi nu înţeleg cum suportă cloceala şi căldura dintr-un birou populat cu 8 oameni, plus restul lumii de cealaltă parte a ghişeelor. Dar din când în când mai deschid câte un geam şi apoi mă fac că nu aud protestele şi rugile lor de a închide geamul. Spre deosebire de vara trecută când îşi mişcau partea dorsală şi închideau geamul, acum au pretenţia absurdă să îl închid eu, cea c! are am avut tupeul de a le lăsa pradă curentului nemilos care le trage pe la..urechi.
Din când în când mai iau câte o mică pauză şi ies afară ca să iau o gură de aer proaspăt şi fierbinte şi să îmi reîncarc bateriile cu o cafea şi o ţigară. Apoi mă întorc cuminte la biroul meu unde tronează mult iubitul şi ascultătorul meu ventilator.

Aş vrea să fie din nou iarnă pentru că urăsc vara! Prefer să fie frig decât să sufăr din cauza căldurii şi a ipohondriei unora!

IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie. Sursa: DEX '98

Read more: http://www.gmxul.ro/2010/07/16/vara-nu-i-ca-iarna/#ixzz0txegdcw2



Powered by EmailMeForm

:: Delicatetea sentimetelor

Titlu*:Delicatetea sentimetelor
Autor:*:troskplosk
Poza:
Articol*:Un val cu coama laptoasa se sparge surd si ii atinge piciorul facandu`l sa se trezeasca din gandurile`i efemere…e acolo la malul marii dintr`un motiv anume,un motiv bine intemeiat,stie asta,o simte in toata fiinta lui insa pe moment nu realizeaza care este de fapt adevaratul motiv…

Se ridica si se plimba agale pe plaja in timp ce la orizont,acolo unde marea se uneste cu cerul,primele raze de lumina se lupta sa izbandeasca impotriva intunericului…isi spuse zambind ca e timpul pentru o noua pauza si se aseza pe un sezlong uitat pe plaja pustie a carei stapani absoluti la ora aceea erau pescarusii si albatrosii…

Razele violacee asemeni unor suliti imense aruncate de`un ciclop strabat intunericul iar discul rosiatic al soarelui pare a se ivi din inima valurile carora Poseidon le`a permis sa fie linistite in acea dimineata….


Privi la lupta ce se dadea in fata sa,lupta in care putin cate putin soarele castiga teren in fata intunericului si a mandrei luni,ce inca isi etala semeata, frumusetea pe bolta cereasca…"o luna cu par lung si zambet pur" isi spuse doar pentru el, "o luna care uneori se uita in ochii mei si ramane pierduta pe ganduri"…

Se indrepta catre iesirea de pe plaja intelegand in cele din urma de ce se afla aici…venise la malul marii pentru…frumusetea locurilor, pentru linistea de dinaintea rasaritul de soare si pentru…gingasia sentimentelor si delicatetea fiintei umane…



Powered by EmailMeForm

:: Daca societatea nu-ti convine

Titlu*:Daca societatea nu-ti convine
Autor:*:Odorica Ion
Poza:maimutoi.jpg
Articol*:DACA SOCİETATEA NU-Tİ CONVİNE, BAGA-İ O GRENADA'N CUR Şİ SALTA-İ SİGURANTA...

autor Gonderen EdebiMevzulaR

http://khaos-4o.blogspot.com/

http://singurafelina.weblog.ro



Powered by EmailMeForm

:: Defazarea a doi "luptatori" pe meterezele publicis

Titlu*:Defazarea a doi "luptatori" pe meterezele publicisticii
Autor:*:Odorica Ion
Poza:stelian-tanase-dinescu.jpg
Articol*:De curind de cind e moda Pa si Pa-uri, am vrut sa scriu si eu un articol ca un ciot si sa trimit cititorii la alte publicatii in alte limbi si pe alte tarimuri ale Pamintului. Acum voiam sa fac ceva despre emisiunea de vineri seara de la Realitatea, unde cei doi vajnici "luptatori" pe meterezele publicisticii cauta, prin ris idiot (Stelian Tanase), vorbind despre anul 2012 cind vor fii alegeri parlamentare si de anul 2014 cind vor fi alegeri prezidentiale, cind poporul in intelepciunea lui, v-a schimba acest "corp compact de politicieni profesionisti," de la conducerea tarii. Mircea Dinescu bilbiit spune intr-una, ca sa se faca inteles ca nu mai este timp pina atunci, ca totul trebuie schimbat poimiine. Asta se produce pe nervii striviti la max. ai privitorului.Am vrut numai sa pu! nctez acest dialog divergent intre 2 care nu au nimic comun in discutie. Unul ride timp, vorbind de situatia de peste 4-5 ani si celalat bilbiit vrea sa se faca inteles ca totul este urgent.Si asta se intimpla cind, fiecare vorbeste peste celalat. Eu nu am reusit a fac Pauri si P... caci, mereu am zis ca nu ma mai uit la aceasta emisiune, dar imi spuneam ca trebuie sa dau totusi dovada de rabdare, ca pina la urma am sa inteleg si eu ceva. Deci Pa si P... am sa pun in funciune ca, nu mai am rabdarea necesara cu toata vointa mea de fier.
Aceste discutii searbede se desfasoara in timp ce, la Constanta se vrea desfiintarea Teatrului Liric si acolo am vazut artistii lirici,( era si amanta lui Nicu Ceausescu, Daniela Vladescu, dar nu mai spun ca sint criticata, puschea pe limba), care se rugau sa nu se desfiinteze acest teatru, care nu se va mai putea recreea din nou. Ei spuneau ca vor veni sa cinte gratis, numai pentru ca peste un an si jumatate, se va ameliora situatia economica din tara si atunci vor fi din nou platiti. Este impresionanta acesta daruire fizica si psihica a lor. Dar din ce vor trai?"?? Se vor ruga de manelisti sa le acorde si lor pe la petrecerile tiganesti posibilitatea ca, din mila, sa fie lasati sa cinte si ei o arie de succes, incit sa fie acceptata de nobilimea tiganeasca imbuibata de pe urma "afacerilor" din Occident sau din Tara? Si asta pentru ca acesti artisti lirici, sa fie paratrasnetul tignilor in caz ca v-a exista o nemultumire.Unde s-a ajuns ? Oare numai unul care ! ride timp observa, ca nu se poate astepta 4-5 ani pentru a fi maturati de la putere acesti nemernici? Dar daca vor fi din nou alesi? Mai incing cine stie ce jocuri tiganesti, cu manelisti si gata alegerea lor este ca si facuta.
Vedeti ca nu am reusit sa fac si eu un art.Pa, dar poate ca da ca dvs. subintelegeti ce vreau sa spun. Si nu trebuie sa va trimit in miezul satrelor tiganesti.
Si nu vreau sa uit ca din timp in timp, Stelian Tanase vine cu un teanc de carti scrise de el si oferindu-le galant invitatilor sugereaza ca, mai are timp si pentru scris. Oare cine sint "negrii" care il ajuta(sau scriu special), la aceste carti (eu nu am citit niciuna, dar dupa risul lui timp si defazat fata de Mircea Dinescu nu mai ma obosesc sa citesc nici un rind ,ca ma enerveaza destul la tv . intr-o ora.
Capul sus, pieptul inainte !!! papapa
In privinta Pa-urilor nu este ironie, am vrut dar nu am reusit.
http://singurafelina.weblog.ro/



Powered by EmailMeForm

:: O mare de licurici

Titlu*:O mare de licurici
Autor:*:troskplosk
Poza:
Articol*:Undeva…departe dar totusi aproape de tumultul cotidian se afla acel parc…pare rupt de lume si de realitate,o lume de vis impletita din miros de tei si cantecul pasarilor ce merg la culcare…

Pasesc agale pe una din alei si ma bucur de racoarea serii ce se lasa peste intreg orasul si arunca umbre pline de mister in parcul care este practic o padure intr`un oras in mijlocul caruia strajuieste o fantana ce`si imbata trecatorii in serile de weekend cu jocurile ei feerice de lumina,sunet si jeturi de apa…

In urma mea tumultul strazii nu se mai aude,doar cantecul de leagan al pasarilor pe jumatate adormite ce se ascund in ramurile ca niste brate primitoare si calduroase ale arborilor ma insotesc in plimbarea mea…

O sclipire undeva in iarba…o alta putin mai spre dreapta…tresar…oare ce s`a intamplat? a luat foc padurea? …dintr`o data pe alee imi apare in fata un covor de sclipiri …parca sute de maini nevazute scapara amnare in semiobscuritatea ce ma inconjoara…sclipiri de foc ce par a se prinde intr`un joc "de`a v`ati ascunselea" printre firele de iarba ce`si tanguie tristetea…

Zambesc…imi aduc aminte de copilarie si de curtea casei bunicilor si indraznesc sa sper ca ceea ce vad acum este real…ma las prins in jocul entitatii de sclipiri si realizez ca nu ma insel..sunt licurici..sunt sute si sute,poate chiar mii de licurici ce par a fi prinsi de delirul mirosului emanat de florile de tei…intind mana dintr`un gest involuntar si unul dintre ei mi se aseaza in palma…il privesc fascinat cum imi lumineaza palma si nu indraznesc sa mai schitez nici un gest de teama ca i`as putea face rau…

Din clepsidra timpului s`a scurs aproape o ora…cuprins de transa i`am privit pana ce acel mic talisman sclipitor si`a luat zborul din palma mea si s`a alaturat dansului feeric din jurul meu…
Stiu…licuriciul acela ai fost TU…doar TU cu zambetul tau,doar tu cu ochii tai ma puteai fascina atat de mult incat sa devin inconstient de scurgerea nemiloasa a timpului…mi`ai oferit o ora,o ora desprinsa din realitatea inconjuratoare..o ora in care ai sclipit doar pentru mine….


P.S. Toate locurile, faptele, orasul si parcul-padure, licuricii, etc ce sunt reliefate mai sus nu sunt pur intamplatoare,ele chiar exista si s`au intamplat 



Powered by EmailMeForm

COLECŢIE CONCEPTUALĂ, DE LA GALA UAD.

Colecţia aparţine Paulei Costea, licenţiată a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca.
Ea s-a inspirat din spaţiul urban plin de cabluri de tot felul, foarte plin!











Fotografiile au fost realizate de Robu Daniel.
Pentru că am participat la această Gală UAD şi am văzut colecţia în întregime, o felicit pe domnişoara Paula dorindu-i mult succes !
Regret că nu am acces la mai multe fotografii.

:: Munca nu este nici frumoasa, nici de dorit

Titlu*:Munca nu este nici frumoasa, nici de dorit
Autor:*:derscanu.net
Poza:
Articol*:MUNCA DAUNEAZA GRAV SANATATII!

Patronul unei firme isi aduna toti angajatii in curtea institutiei si in cadrul sedintei le spune ca de acum inainte nu se va mai lucra decat miercurea. O mare bucurie i-a cuprins pe toti si strigau, tipau, aplaudau. Din spatele multimii o voce a rasunat peste tot vacarmul, intrband: "In fiecare miercuri?"

Un simplu banc, sau o realitate din ce in ce mai reala? Ma uitam la tv. cum Boc a fost huiduit la scena deschisa de niste tineri care cel putin la prima vedere nici nu cred ca aveau servicii. Sau poate erau agenti de paza. Oricum fara a comenta prea mult pe marginea subiectului: cine i-a platit sa huiduie, caci si PDL si PSD au aceleasi metode de manipulare, mi-a placut reactia lui Boc: "Duceti-va la munca, baieti cu muschii umflati!"

Dar hai sa fim seriosi, din toti tinerii de acolo care huiduiau si isi etalau muschii, cati din ei ar fi dispusi sa se angajeze la un serviciu, unde sa care, sa ridice, sau altceva decat ce au facut pana acum, adica sa stea degeaba si sa fie platiti de primarie.

Vremurile se schimba, dispar meserii si functii vechi si apar altele noi. Daca meseria de strungar nu se mai cauta trebuie sa te reprofilezi, nu o sa vina nimeni sa iti caute un loc de munca in locul tau, nu o sa iti dea nimeni bani asa degeaba. Statul a intretinut si inca intretine destui paraziti, care desi sunt in putere nu vor sa munceasca, si primariile le ofera ajutoare sociale. Daca ai terminat dreptul si nu iti gasesti de munca pe specializarea ta, de ce nu accepti si altceva, pentru o perioada pana se va gasi un loc disponibil si pentru tine?

E normal ca un om de 43 de ani isi va gasi mult mai greu un loc de munca, insa sunt sute de tineri cu varste de pana in 27 de ani, care nu vor sa munceasca decat in anumite conditii, desi nu sunt pregatiti suficient, ei vor bani multi si munca putina. Ei bine, nicaieri in lumea asta nu o sa gaseasca asa ceva. Poate doar angajat la firma lui tata, atat. citeste tot pe: http://derscanu.net/referinte/bani/economie/hai-la-munca-sa-muncim-da-doamne-sa-nu-gasim/



Powered by EmailMeForm

:: Sfinta Treime si Maradona

Titlu*:Sfinta Treime si Maradona
Autor:*:EdebiMevzulaR
Poza:maradona.jpg
Articol*:"Daca Dumnezeu ar avea un chip concis l-aş fii tatuat pe antebrat alaturi de Che Guevara şi Fidel Castro" , declara Diego Maradona ıntr-un reportaj dat presei Argentiniene.
Sursa:Radikal-ul Turcesc
Traducere: EdebiMevzulaR



Powered by EmailMeForm

Google nu iti ofera usi industriale ci doar indexeaza continutul site-urilor cu acest tag

Nagigand pe internet haotic, cautand posibili clienti pentru agentie am dat peste categoria asta de usi industriale care din cate am inteles merge destul de bine in situatia actuala deci au si bani pentru publicitate spre deosebire de alte categorii de afaceri care nu pot nici ca se tina pe linia de plutire. Nu am insistat asupra aceste categori de afaceri pentru ca mi s-au parut prea industriale pentru mine. Nu a trecut mult timp si un prieten mi-a cerut sa-i recomand o usa industriala pentru o hala a sa. Eu de obicei ma documenteze de pe internet adica caut pe Google ce ma intereseaza, asa cum a zis Base sa facem, ca doar nu avem nevoie sa invatam chestile astea pe de rost, deci am cautat pe Google usi industriale. Rezultatele nu au fost prea pe gustul meu pentru ca site-urile de pe primele pagini nu ofereau informatii corecte si complete despre produsele oferite si asa am ajuns pana pe la lagina a 10, poate chiar mai mult unde am gasit un site pe placul meu. Aici am aflat ca usile industriale sunt formate din panouri de otel cu grosimea de 40 mm umplute sub presiune cu spuma poliuretanica neinflamabila.Usile prezinta chedere duble pe toate cele patru directii rezultand o izolare perfecta..Toate componentele metalice sunt din otel galvanizat si sunt de calitate superioara asigurand o functionare sigura si de lunga durata.Usile sunt dotate cu sisteme de rupere impotriva ruperii arcurilor si a sufelor.Pe langa informatia eficienta am gasit si o gama completa a produselor de acest gen.
Ce vreau eu sa remarc e ca nu intotdeauna informatia de pe prima pagina din motorul de cautare Google e cea mai buna ci trebuie sa cauti uneri ore intregi pentru a gasi ceea ce doresti sau poate, unele informatii nici nu se gasesc pe internet si trebuie sa recurgi la carti si documente aflate prin biblioteci sau librari. Deci Domnule Basescu poate cautand despre Herodot pe internet nu vei da peste informatia portivita niciodata dar sigur ca biblioteca vei gasi informatile necesare.

A deveni sfant

A deveni sfant

"De aceea, pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta." Isaia 43:4



Dragostea trebuie sa inceapa acasa, inainte ca ea sa poata merge in lume.Trebuie sa fii capabil sa te uiti in oglinda si sa spui : "'Doamne ai facut o treaba buna ! ".Altfel, vei accepta orice de la oricine -ti ofera ceea ce tu nu esti capabil sa-ti oferi. Nu poti deveni trufas dar trebuie sa gasesti un echilibru sanatos undeva intre martiraj si narcisism. Pana vei reusi sa faci acest lucru, nevoia oricarei alte persoane va fi mai importanta decat nevoia ta.Cand acest lucru se va intampla,vei inceta sa mai fii plin de resentimente,, sa traiesti fara lucrurile pe care nu ai destul respect de sine sa le ceri- deoarece nu crezi ca le meriti
Daca nu crezi in tine insuti si nu-ti respecti propriile pareri, o sa ajungi sa traiesti multumind pe toti ceilalti.O singura privire gresita din partea lor si te vei topi, iar un singur cuvant critic te va face sa spui : "Nu voi mai face acest lucru niciodata...".Sa vorbim despre vulnerabilitate si nesiguranta.!
Nimeni nu te va aprecia si respecta cu adevarat pana cand vei deveni stabil si sigur.Mai intai, ceilalti trebuie sa te auda cantand propriul tau cantec; apoi ei vor dori sa ti se alature. Tu doar asigura-te ca ei sunt in armonie, atunci cand o vor face-oi. Nu uita , tu ii antrenezi pe altii sa te trateze prin felul cum te tratezi pe tine insuti.Cumparatorul nu va plati mai mult decat cere vanzatorul.Du-te azi la Cuvantul luim Dumnezeu si lasa-L sa-ti spuna el cine esti si cat pretuiesti, pentru ca Dumnezeu spune : "...Pentru ca ai pret in ochii Mei,pentru ca esti pretuit si te iubesc.."Isaia 43:4 ...gandeste-te la acest lucru !

:: Comorra Neapole (Mafia)

Titlu*:Comorra Neapole (Mafia)
Autor:*:Odorica Ion
Poza:Neapole.jpg
Articol*:Scuzati-ma ca, nu stiu de ce a iesit asa data trecuta. Sper sa se vada acum.

http://odorica.blogpost.com /



Powered by EmailMeForm

Suflet tras până in infinit

Am citit printre ridurile de pe chipul nopţii

Plasa cernită a bucuriilor vieţii.

Am căutat printre pupilele sparte

Urmele pe nisip ale ultimelor şoapte.

Eu nu le înteleg iubirea.

Ele nu ştiu sa îmi deseneze fericirea.

Dar ştiu să o sărute

Pe gene, pe degete....pe frunte.

Tu eşti fericit acum căci pe degetul tău se odihneşte un inel,

Inel vechi de aramă ce caută neobosit către cer.

Dacă asta este calea spre săruturile sărate de lună

Nu îi dărui acest suflet stingher!

Poate tot ce vrea este o fugă nebună.

Nu uita: sufletul tău este o scrisoare

Ce aleargă prin cosmos fără raze albastre sub picoare!

Nu uita: sufletul tău este o floare,

Un trandafir ruginit a cărui speranţa niciodată nu moare!

Cum să îţi afunzi degetele golaşe în rugină?

Nu îţi este teamă că inima degetelor tale suspină?

Eşti om! Dăruieşti viaţă lucrurilor din jurul tău!

Nu ai voie să greşeşti!

Nu arunca lumina într-un aşa de adânc hău!

Îti interzic ca priviri stinghere să cerşeşti!

Îti ordon să iubeşti!

Totul: lumina, focul şi sarea

Cearta , iubirea şi marea.

Privirea , dorinţa şi iubirea

Dansul, creionul şi nemurirea.

Speranţa , pămantul şi bătrâneţea

Frumosul , zâmbetul şi tinereţea.

 Eşti un suflet subjugat de aţa ciocolatie  a norilor.

Eşti un suflet căţărat pe fruntea zărilor.

:: Ce casa de moda?

Titlu*:Ce casa de moda?
Autor:*:Odorica Ion
Poza:sandale.jpg
Articol*:Nu luati patentul !!!
http://www.seumadroga.com



Powered by EmailMeForm

:: Facindu-l sa rida pe Dumnezeu

Titlu*:Facindu-l sa rida pe Dumnezeu
Autor:*:Odorica Ion
Poza:valea libanului.jpeg
Articol*:La ınceputul lunii mai, curınd dupa ca zapada a ınceput sa se topeasca pe cararile muntilor din Pakistan,İran şi Turcia,firişoare ondulate de fum ıncep sa se ridice deasupra Vaii Libanului. Aşa se ıntımpla ın fiecare an: la sfırşitul iernii, cand caile contrabandei cu droguri din Asia se deschid,ıncepe sezonul de rafinare a heroinei ın Valea Libanului.



Pana ın urma cu cıtiva ani,tarani din aceste locuri, cultivau pe zeci de mii de hectare,planta cabanis,folosita la fabricarea haşişului, şi cantitati enorme de mac,pentru opium. Dar sirienii şi guvernul libanez ıi ıngradesc acum pe cultivatori şi de aceea ei s-au concentrat asupra fabricarii de droguri din materii prime importate. İarna ,ei lucreaza mai putin,rafineaza mai ales cocaina pentru piata europeana din pasta de coco,bruta. " Marfa" ajunge la ei pe cale maritima şi aeriana din America de Sud.Dar odta cu venirea primaveri, marii traficcanti de droguri asiatici şi libanezi reiau transporturile din zonele ın care se cultiva macul pentru opium,ın sud-estul şi centrul Asiei. Din acel moment fabricarea heroinei se afla pe prim plan.Drogul acesta are cea mai mare cerere ın lume.



Materia bruta,pasta cafenie care se numeşte "morphine base" ajunge ın marile centre ale de rafinare din Valea Libanului, unde este tranformata ın heroina alba sau ın "coke persan" a carui calitate este mai proasta.



Reporterul Ron Ben İshai de la "İediot Aharonot" relateaza ca ın aceste zile lucreaza din plin zeci de "laboratoare" de rafinare a drogurilor, ın interiorrul şi ın jurul oraşului Baalbek. Acestora li s-au adaugat şi micile laboratoare casnice care şomau ın timpul iernii şi şi-au reluat activitatea pentru a face fata cereri de "moarte alba" , din Europa Occidentala,Statele Unite şi Orientul Mijlociu.



Este vorba de o industrie care produce droguri grele ın valoare de 3,7 miliarde de dolari pe an,şi a carei existenta nu esteun fapt nou. Dar ın ultima vreme,la serviciile de informatii din Statele Unite eu parvenit ştiri care arata ca fenomenul a trecut din domeniul criminalitatii internationale cu droguri, la cel al luptei pe tarım ideologic, strategic, şi economic, pe care o poarta islamizmul extremist ımpotriva Occidentului ın general.



Cultivarea şi productia de droguri grele ın Liban, este o ındeletnicire relativ recenta.Pana la razboiul civil care a izbucnit ın 1975, ın Liban se cultiva canabis din care se producea haşiş de buna calitate. Canabisul este ın ochii libanezilor un produs agricol ca orce altul,cum sunt livezile de cireşi şi de viile de struguri care cresc de asemeni din abundenta ın Valea Libanului. Dupa ce razboiul civil a distrus aproape toate celelalte ramuri de producctie, de care se ocupa aproape toti factorii şi comunitatile existente ın aceasta tara.



Cotitura cea mare s-a produs odata cu intrarea armatei siriene ın Liban ın 1976, ın scopul declarat de a "reinstaura ordinea" .Valea Libanului a trecut sub controlul unei divizii speciale, "divizia de aparare a revolutiei" , sub comanda lui Rıfat Asad, fratele preşedintelui Siriei.Vazınd cımpiile de canabis,acesta a ınteles ce potential financiar reprezinta ele. Valea Libanului aflındu-se sub stapınirea lui totala, le-a permis taranilor sa cultive macul şi opiumul ın mod nelimitat. In mai putin de un deceniu, ramura drogurilor ın agricultura libaneza s-a extins de la 10% la 90% din teritoriu cultivat.



Dar nu este suficient ca drogurile sa fie cultivate. Ele trebuie sa fie şi rafinate,dar mai ales exportate pe cai aeriene şi maritime mai mult sau mai putin oficiale, care se afla toate, sub controlul strict al militarilor şi functionarilor sirieni.Astfel s-a dezvoltat o industrie ıntreaga de mita şi protectionizm. In fruntea acestei liste "respectabile" se afla numele lui Mustafa Tlas, ministrul sirian al aparari care emitea autorizatii de circulatie pe şoselele Siriei pentru traficantii de droguri. Aceştia transportau "morphine base" trecut prin contrabanda la granita cu Turcia,spre Valea Libanului, ın vederearafinarii. Heroina rafinata era dusa ınapoi ın Turcia, prin Siria. De acolo lua drumul Europei. Rıfat Asad care a continuat sa faca trafic cu droguri prin intermediul fiilor sai şi dupa ce a fost expulzat din Siria, la Geneva ,ın 1984. Şeful serviciilor de spionaj siriene,generalul Ali Duba şi guvernatorul militar sirian ın Liban, g! eneralul Aazi Knaan,erau promotorii acestui trafic.



Intre 1992 şi 1993, cınd ın Valea Libanului se cultivau şi se produceau 720 de tone de haşiş şi 15 tone de heroina, ( dupa aprecierea americanilor) , economia siriana a profitat din plin, aceasta industrie aducınd bugetului de stat 3-4 miliarde de dolari pe an.



Dar ın 1993, a intervenit o schimbare ın atitudinea Siriei fata de industria de droguri din Liban. Preşedintele Asad, care pına ın acel moment n-a ridicat un deget pentru a ımpiedica implicarea tarii lui ın acest trafic, a decis,ın urma presiunilor exercitate de administratia Clinton, sa actioneze ferm ımpotriva contrabandiştilor. ( pentru ca Siria sa fie ştearsa de pe lista Departametului de Stat a tarilor care ıncurajeaza exportul de droguri) El i-a numit pe fiul sau Basel , şi pe generalul Ali Duba, ın fruntea actiunii de distrugere a recoltelor de droguri din Liban.



Soldatii sirieni de sub conducerea lui Basel, ınsotiti de politişti guvernului libanez, au descins pe cımpiile din Valea Libanului şi au distrus sistematic recoltele de droguri.Dar, dupa aproximativ un an de la lansarea acestei actiuni, Basel a murit ın ımprejurari misterioase, ıntr-un accident rutier. İmformatii parvenite de curınd din Occident dezvaluie ca nu a fost vorba de un acident şi ca Basel a fost victima unei crime planuite pana ın cele mai mici amanunte.



Administratia americana n-a ramas datoare, şi a alocat celor doua tari sume importante ca despagubiri, sume care n-au ajuns desigur, niciodata, la cultivatori. Siria şi Libanul n-au fost totuşi,şterse de pe lista tarilor exportatoare de droguri, deoarece actiunile lor au continuat. Actualmente ın Liban sunt zeci de laboratuare, aflate sub controlul organizatiei Hizbullah. İnterpolul considera ca Libanul este centrul mondial de depozitare şi prelucrare a unei materii chimice, indispensabile rafinarii heroinei.



Hizbullah aduna circa 200 milioane de dolari,de pe urma traficului cu drguri. Dar asta reprezinta o suma modesta fata de profiturile celorlalti factori implicati ın aceasta mare industrie.



Organizatia sprijinita de iranieni a ınceput sa fie implicata ın acest trafic imediat dupa ınfiintarea ei, ca o mişcare de ımpotrivire la ocupatia israeliana la sfırşitul razboiului din Liban. Deoarece zona ın care se cultiva drogurile este populata de şiiti, Hizbullah a devenit foarte repede principala militie ınarmata care stapıneşte locul. Familii ıntregi din rındurile marilor conducatori ai organizatiei se ocupa de aproape toate fazele fabricarii şi livrarii drogurilor. Cum Hizbullah nu se considera o banda ınarmata, ci o mişcare sociala şi politica, ea nu cere bani ci droguri ın schimbul protectiei. Mişcarea aceasta a devenit reprezentanta cultivatorilor siriene şi libaneze, care interzic acest trafic.



Despre aspectul difuzarii de droguri ın scopul slabirii "marelui teritoriu" cum este numita America de membrii organizatiei, şi a "micului teritoriu" cum este denumit İsraelul, aproape ca nu se publica nimic. Dupa legile Curanului (nu Coranului-greşit), consumul de droguri este interzis. Nu se ştie daca e interzisa şi difuzarea lor. Hizbullah justifica o asemenea practica ca urmarind distrugerea duşmanilor. Aceasta ideologie este lansata de ayatolahii din İran care au acordat şi autorizatia, din punct de vedere religios, de a se lansa pe pietele occidentale dolari şi bani europeni falşi, ın scopul dezorganizarii economice acestor tari. Şi falsificarea banilor se efectueaza ın Valea Libanului. In centrul oraşului Britel, se afla o mare tipografie de bani care functioneaza deschis.



Traficul se efectueaza prin intermediul emigrantilor libanezi şiiti din America Latina. Tot ei recruteaza atentatori "comandati" şi se ştie ca cele doua mari atentate coise la Buenos Aires ıpotriva unor foruri evreieşti şi israelieni au fost facute de "profesionişti".



Intrebarea care se pune este de ce serviciile de informatii israeliene nu dau dovada de creativitate şi nu-i lovesc pe sirieni şi Hizbullah? De ce nu loveşte İsraelul ın exportul şi chiar ın productia de droguri a acestora?



Serviciile secrete nu-i au obiectiv pe traficantii de stupefiante. Dari unde miroase a opium,ıntotdeauna se ınvırte un agent secret.

- Unde este opium şi haşiş exista şi faradelege sau terorism, spunea un şef al diviziei operative din Mosad. Pofta de ınavutire rapida a atras evrei ın aceasta lume a crimei.



El da exemplu israelianului Eli Tamuz, care a stat ıntr-o ınchisoare engleza aproape 5 ani. Dupa ce a fost eliberat,Eli Tamuz ( ın vırsta de 40 de ani) , a scris o carte intitulata " Facındu-l sa rıda pe Dumnezeu". El dezvaluie peripetiile a trei tineri israelieni care au ınfiintat o rete de contrabanda de droguri, din Valea Libanului, ın Europa. Marile lovituri le-au dat ın timpul actiunii "Pace Galilului", ın uniforme ale Tahalului, cınd treceau cu o maşina ınchiriata printre bazele şi pozitiile militare, dandu-se drept agenti ai Şabakului. La ıntılnirea cu un reporter de la " İediot Aharonot" Tamuz s-a prezentat cu o cascheta gri şi cu ochelari de soare care-i acopereau fata. Azi e un om aşezat,se ocupa de bunuri imobiliare. Arata bine: detine centura neagra la karate, circula cu o motocicleta puternica,fumeaza tigara de la tigara.



Prima ıntrebare,fireasca, e de ce a tinut sa scrie cartea,daca vrea sa-şi pastreze anonimatul. Tamuz se mişca stınjenit ın scaun,ıncercınd sa arate dur: "A ınceput ca o autoterapie. De cınd am ieşit din ınchisoare am trecut prin multe, am fost cat se poate de sus ş icat se poate de jos. Am scris, prietenilor le-a placut şi m-am decis sa public."



Dupa cum spune Tamuz, a fost un joc cu sfırşitul cunoscut dinainte. Ştia ca va fi prins, şi tocmai de aceea a refuzat sa se ocupe de heroina,deci e mult mai uşor sa treci prin contrabanda 200 de grame de heroina,decıt doua tone de haşiş.



"Eu personal nu fumez haşiş, dar nu cred ca e ceva atıt de groaznic. Numai ca societatii nu-i place." Tribunalul englez n-a gandit ca e, cand l-a condamnat, pe Tamuz ş ipe camarazii lui, la zece ani de detentiune ın cele mai strajnic pazite ınchisori din Anglia, alaturi de asasini,terorişti şi criminali sexuali. Martorul statului care a depus marturie ımpotriva lor a fost un complice la difuzarea drogurilor,un terorist englez din " Brigazile maniei" , o organizatie de extrema stınga care seamana teroare ın Marea Britanie. O temerara ıncercare de evadare, cu ajutorul unui helicopter, a sporit aureola de car ese bucura Tamuz ın ınchisoare. Centura neagra la karate şi respectul purtat Mosadului israelian l-au ajutat şi ele sa treaca cu bine detentiunea, ( dupa ce pedeapsa i-a fost redusa, la apel, la patru ani şi jumatate).



Din presa engleza : " Un fost terorist din << Brigazile maniei>> şi trei rezervişti israelieni au fost condamnati ieri ın total,la 36 ani de ınchisoare, dupa c eşi-au recunoscut participarea la tranzactii de droguri contra arme, ın suma de 5 milioane de lire sterline. Surse de securitate şi-au exprimat convingerea ca reteaua cuprindea şi falangişti libanezi creştini, precum membri ai Armatei republicane İrlandeze. Doua tone de haşiş au fost aduse prin contrabanda ın Marea Britanie, ıntr-un compartiment secret al unui cargou care transporta mobila italiana. Dupa cat se pare, contrabandiştii renuntasera la tranzactia cu falangiştii şi erau dispuşi s avında oricui altcuiva armele obtinute ın schimbul haşişului. İ.R.A. era un client potential. Banuind ca israelieni vor sa ıncalce acordul, luptatorii libanezi i-au denuntat, probabil, autoritatilor britanice".



A fost una din cele mai mari cantitati de haşiş capturate vreodata ın Marea Britanie. In urma ei, detectivii vamii au condus o ancheta complicata, care a durat luni ın şir. İsraelieni au recurs la tactici profesioniste pentru a scapa din mainile anchetatorilor. In servieta conducatorului bandei, detectivii vamii au descoperit o << lista de cumparaturi>> , cuprinzınd rachete de umar şi rachete sol-aer Sam-7, lansatore de grenade şi de rachete, precum şi grenade şi rachete,precum şi mitraliere grele. Toti cei patru au fost tinuti ın conditii de maxima securitate, dupa ce F.B.İ.-ul a avertizat Ministerul de İnterne ın privinta unui plan de evadare, cu ajutorul unui helicopter".



Povestea a ınceput ın 1978. La şase luni dupa eliberarea din armata, Tamuz a deschis un atelier de reparat motociclete ın cartierul tel-avivian ın care crescuse. De la 14 ani era nebun dupa motociclete. Lef ura şi circula fara permis. La atelier l-a ıntılnit pe Ronen, un baiat din cartier. Apoi, cei doi s-au ımprietenit cu Zwika, un tip zgomotos şi entuzist. " Ceilalti doi erau de familie buna, fara nici o experienta penala", spune Tamuz, "ın timp ce eu veneam din alta lume, dintr-o familie saraca. Trebuia sa obtin singur tot ceea ce voiam. Cand am ınceput sa fur motociclete din nordul Tel-Avivului, m-am simtit bine, pentru ca noi nu aveam nimic, iare ei aveau totul din belşug".



Au ınceput cu contrabanda de motociclete şia u trecut la contrabanda de droguri din Gaza. Dar afacerea şchiopata. Pına cand a ınceput razboiul din Liban, ın 1982 Zwika, mobilizat ca rezervist, a venit cu idea sa importe droguri de acolo, dupa ce vazuse saci ıntregi care fusesera gasiti zacınd fara nici o supraveghere pe un debarcader din Sidon. İ-a aranjat lui Tamuz un drum ın nord, i-a facut rost de uniforma şi-a furat pentru el placute de identitate: "Am trecutpe la bariera de la Roş Hanikra. Era un haos total, transportoare de tancuri, autocamioane, soldati,tunuri. Am avansat de-a lungul şoselei litoralului. De ambele parti ale drumului,casele erau distruse , gaurite de gloante. Şoseaua era plina de militari. Beirutul mi-a amintit de Haifa. In estul oraşului, atmosfera era liniştita. Noaptea am dormit ın casa unui şeic kuweitian, cu robinete de aur ın baie. Mi s-a aprins imaginatia. Libanul era un loc anume facut pentru anarhişti. Acolo totul era pos! ibil".



A doua zi s-au ıntors ın tara, dupa ce studiasera potecile şi drumurile. Dupa cateva zile au ınchiriat o maşina, i-au agatat semne distinctive de vehicul miltar şia u revenit ın Liban, din nou ın uniforma. "Ne-am alaturat falangelor. Comandantul garzii care ne ınsotea, Jojo Hariri, ne-a invitat la el acasa. İ-am spus : E razboi , e simpatic, totul e ın regula,dar nu pentru asta am venit noi aici." Au stabilit ca ın saptamına urmatoare sa plece ın munti la plantatiile de haşiş. Pe drum, Zwika şi-a notat coordonatele, ca ın viitor sa poate ajunge singuri ın sate şi sa ıncheie afaceri.



S-au ınapoiat ın tara, au ınchiriat un jeep şi i-au montat pereti dubli. Petse droguri au pulverizat gaz lacrimogen, pentru a deruta cainii dresati sal e caute, ın cazul ın care vor da petse ei la granita. Asta nu s-a ıntımplat niciodata. Au cumparat de la nişte traficanti locali şi doua puşti. M 6, care aratau tocmai potrivite cu uniformele.



Tamuz a devenit de-al casei la Beireut."Nu eram soldat, nimeni de la armata nu ma cauta.Ii vizitam pe traficantii de droguri şi de arme." Cınd a intrat şi Ronen ın actiune, au ınchiriat o camioneta Subaru. "Lui Ronen nu-I placea sa poarta unififorma, aşa ca ne-am pus salopete albastre. Am ajuns la gardul cel bun. Am spus ca suntem instalatori de macarale, am prezentat autorizatii şi am trecut. Drumul era ıntesat de convoaie militare. Macarale uriaşe ridicau tancuri arse şi le ıncarcaupe transportoare. Toata şoseaua era un imens dop de circulatie. Ronen a preluat comanda şi, cu mare autoritate, i-a ordonat comandantului trupelor san e elibereze drumul, deoarece <<avem o misiune importanta>>. Tonul lui şi ochelari de soare I-au facut pe oameni sa creada ca e de la Mosad".



In plina noapte, povesteşte Tamuz, ne-am apropiat de litoralul libanez. İci şi colo, pe mare se vedeau luminile vapoarelor şi ale ambarcatiunilor de razboi. Am trecut pe lınga un vas foaarte mare, probabil American. Foarte aproape de tarm am dat peste o nava israeliana purtatoare de rachete. A fost un moment de ıncordare, s-au apropiat de noi şi ne-au luminat cu un proiector.dar n-au controlat mai ındeaproape. Am intrat ın portul Djunie. Djamil a anuntat prin radio şi langa un debarcader ne-a aşteptat un BMW.Am pornit fara probleme spre Beirut ,am trecut pe la cateva bariere, dar baietii lui Bashir aveau toate autorizatiile."



"Bashir ne aştepta ın vila lui, la Beirut. Cu libanezii totul era simplu. Mobilurile lor erau clare: banii şi puterea. Erau vicleni, fara ,fara ındoiala,darn u ipocriti ca baietii englezi. A doua zi am plecat cu Bashir sa vedem containerul ın care urmau sa fie puse doua tone de haşiş, pentru a fi trimise la Londra. Containerul se afla ıntr-omagazie mare, ın Beirutul de vest. Cladirea era plina de gauri de obuze .Erau acolo paznici cu puşti M-6, ın uniformele falangelor. Am verificat treaba. Parea ın regula.



Bashir s-a ınteles cu un ofiter sirian san e duca ın Valea Bekaa,sa controlam haşişul. In Liban erauzile de ıncordare: Hizbullah luase ostatici occidentali şi ın Bekaa erau concentrate şiitii. Aş fi preferat ca Bashir sa se duca singur şi sa-mi aduca mostre la Beirut,dar el a insistat.



Am pornit cu BMW-ul. Ne precedau, ıntr-un Mercedes, Bashir şi ofiterul sirian. Era ıntuneric şi ei mergeau destul de repede.Circulam pe şoseaua Beirut-Damasc, şi am vazut pentu prima oara de aproape soldati sirieni.Combinatia dintre ofiterul sirian, cu toate autorizatiile, şi Bashir de la falange deschidea ın fata noastra toate barierele. Stateam cu Odelia,libaneza, pe bancheta din spate, şi la fiecare bariera ıncepeam san e pipaim şi san e sarutam.



Şi mai departe:



"Am ajuns la o casa veche, construia ca un mic palat.M-au prezentat sub numele englezesc , John Brown. In timpul mesei Bashir mi-a explicat cum functioneaza sistemul. Pamantul era al lor, al familiei creştine al lui Bashir, iar felahii care-l lucrau erau musulmani şiiti. Pe atunci şiiti erau groaza Libanului, dar afacerile sunt afaceri. Bashir cumpara de la ei ın avans toata marfa şi , pamantul fiind al lui, o platea ieftin. De acolo haşişul lua drumul unei fabrici din Bekaa,unde era prelucrat. Cumpararea şi prelucrarea costau o nimica toata pe lınga ce trebuia platit pe drum, din Bekaa pına la Beirut, pentru a trece toate barierele."



La calatoria urmatoare dup ace Ronen s-a deprins cu locurile, au ınceput sa pregateasca terenul pentru a organiza un transport din Liban ın Europa. Lucrurile nu mergeau ıntotdeauna ca pe roate. "Intr-un rand, coboram pe şoseaua litoralului. Langa Damur ne-a oprit la o bariera a armatei israeliene. In aceasta parte a Libanului atmosfera era cu totul alta. Soldatii erau ıncordati şi nervoşi. Cine sunteti? De unde veniti? Unde va sunt ınsotitorii? Ronen şi-a scos ochelari de soare şi a spus: N-avem nevoie de ınsotitori, eu ıl ınsotesc pe el şi el pe mine,şi ın afara de asta avem autorizatie.N-eau lasat sa trecem,crezınd ca suntem agentii Mosadului.



Incepuse sa se lase ıntunericul, şi ınainte de satul Sil ne-am apucat sa cautam o scurtatura, ca sa ocolim bariera israeliana. Ne-am ınscris ıntr-un şir de maşini libaneze, şi atunci am vazut deodata ca aeroportul din Beirut se afla la dreapta noastra,nu la stınga, ceea ce ınsemna ca ne ındreptam spre Beirutul de vest,fortareata militiilor şiite.Eram ıntr-un ambuteiaj uriaş, la intrarea ın oraş, şi nun e puteam ıntoarce. Eram ınconjurati de locuitori din vestul Beirutului, adica de musulmani şiiti, aveam o maşina ınchiriata cu numar israelian şi toti se uitau la noi. Am bagat un glont pe teava.



O jumatate de ora ın ambuteiajul acela ni s-a parut o veşnicie. Am propus sa coborım şi san e ıntoarcem pe jos, dar Ronen, cu calmul lui, a spus ca nu putem lasa un vehicul israelian ınchiriat la intrarea ın vestul Beirutului:vom avea ıncurcaturi daca se va gasi aici o maşina abandonata. In cele din urma am ajuns la la o bariera a armatei libaneze. Ne-au oprit şi a ınceput scandalul. Ronen n-avea paşaport, şi au crezut ca e neamt, din bandele Baader- Meinhoff. Era un premiu pus pe capul acestora, şi Ronen parea unul dintre ei. In continuare era o bariera a şiitilor, care rapisera cativa ostateci occidentali. In spate – armata israeliana, careia nu prea aveam ce-I povesti. Intre timp au sosit la bariera nişte oameni din militia musulmana şi au ınceput sa se uite la noi. Ronen parea ıngrijorat. S-au apucat sa scotoceasca prin portbagaj."



In ultima clipa au fost salvati de un Traficant de droguri, cu care reuşisera sa ia legatura, dup ace-l convinsesera pe comandantul barierei sa-I lase sad ea un telefon. İndividul a izbutit sa-I smulga din mıinile soldatilor recurgınd la mijlocul cel mai sigur:mita. Fiul acelui Traficant a fost cel care I-a denuntat mai tırziu Scotland Yardului, ınainte de a fi asasinat.



Prin intermediul legaturilor pe care le aveau libanezii la Londra, au ınceput sa se organizeze transporturi. Din Valea Libanului haşişul ajungea ın portul Djunie cu un convoy, ınsotit de un ofiter sirian, care primea 50 de dolari de kg. Plateau taxa cuvenitafalangelor şi drogul era ıncarcat ıntr-un vapor, ın containere. Libanezii erau ınteleşi cu vameşi italieni, greci şi ciprioti, şi din porturile acestora ıncarcatura pornea spre diverse destinatii. In Egipt, drogul ajungea la bordul unor ambarcatiuni pescareşti egiptene. In Olanda- ın continuare. In Anglia- ıntr-un container cu pereti dubli. In Austria şi ın Canada-ın cutii de conserve.



- Ce te-a ındemnat sa faci asta? Il ıntreaba reporterul pe Tamuz.

- Fantezia de a fi bogat.

- Şi ai reuşit?

- Eram foarte bun, şi nu trebuia sa muncesc prea greu, dar milionar n-am devenit.

- Dar afacerile astea pe scara mondiala ti-a magulit ego-ul.

- Da de aici şi titlul cartii, <<Facındu-l sa rıda pe Dumnezeu>>



Inainte de a fi arestati, ne credeam, atotputernici. Aproape ca nu ştiam ce-I frica. Totul era ca ıntr-un film de suspense,cand imaginile ıti trec prin fata ochilor.

- Ti-e dor de Liban?

- Foarte tare, aş vrea sa ma ıntorc acolo şi sa-mi revad prietenii.

- Ai fost cıt pe aici sa te ınsori cu o libaneza.

- Da, au vrut sa ma introduca ıntr-o mare familie de traficanti de droguri prin casatorie, cum se obişnuieşte acolo. Sunt bucuros ca n-am facut-o, altminteri n-aş mai fi ieşit din asta.

- In Valea Libanului domneşte Rıfat Assad. Te-ai ıntalnit cu el?

- Aproape. Unul din traficanti care opera mana-n mana cu Assad, a vrut sa aranjeze o ıntılnire. N-a lipsit mult sa se faca, fiindca Assad socotea ca-I va fi de folos ın afaceri, dar tocmai atunci ne-au prins.

- Cum se ımpaca lista de arme gasita la partenerul tau cu afaceri cu droguri?

- Traficantii de droguri cu care lucram erau implicate şi ın tranzactii cu arme. Zwika a intrat ın povestea asta şi a ajutat la transportul prin contrabanda al unor arme ın America de Sud. Eu n-am vrut sa ştiu nimic despre asta.

- In cele din urma , care-I adevarul? Ati avut sau nu vreo legatura cu Mosadul?

- Ronen avea un bun prieten cu o pozitie ınalta ın Mosad. Inaintea unor actiuni mai riscante pe care le faceam, se sfatuia cu el, ca sa fim siguri. Cea mai mare teama a mea era ca voi fi acuzat de spionaj, de aceea era important pentru mine ca cineva de la Mosad sa fie la current. Cand ın ziare englezeşti s-a scris despre aşa-zisw-le noastre legaturi cu Mosadul, la noi, la ınchisoarei şi-a facut aparitia un reprezentant al ambasadei israeliene de la Londra, care ne-a cerut san u ne facem partaşi la aceste zvonuri. In perioada aceea Mosadul facuse cateva gafe ın Marea Britanie. Uitasera patru paşapoarte britanice false ıntr-o cabina telefonica, şi pentru presa a fost o adevarata sarbatoare. A mai fost "afacerea Vaanunu", şi povestea unui Palestinian banuit a fi agentul Mosadului, care era ın aceeaşi ınchisoare cu noi, acuzat de asasinarea unui ziarist Palestinian.



Tribunalul I-a condamnat la zece ani de ınchisoare, dup ace un fost terrorist englez a aparut ımpotriva lor ca martor al statului. Sotia acestuia era gravida şi-l amenintasera ca noul nascut le va fi luat pentru adoptiune. Dupa apel, pedeapsa a fost redusa la patru ani şi jumatate. Erau paziti cu straşnicie, deoarece ıncercasera sa evadeze. İntrasera ın legatura cu un cascador, care ıncheiase o ıntelegere cu un pilot American de helicopter. Dar americanul a denuntat totul FBİ-ului. L-a scurta vreme dupa aceea, o banda de infractori locali a organizat o ıncercare asemanatoare. Au ıncercat sa-l implice şi pe Tamuz la evadarea lor.

- Am refuzat, deoarece planuiau sa-I puna pilotului un pistol ın tımpla, relateaza Eli Tamuz. Evadarea englezilor a reuşit şi a fost pusa ın contul israelienilor, care eu fost puşi sub o paza şi mai severa şi trimişi ın trei ınchisori separate.



"Am fost ın cea ma bine pazita ınchisoare din Marea Britanie. In jurul meu toti erau fie ucigaşi cu sınge rece, fie criminali sexuali, dar numai eu eram ınsotit pretutindeni de paznici vınjoşi, tinut ın catuşe, şi nu mi se ıngaduia sa stau de vorba cu nimeni. Asta a facut o impresie puternica ın ınchisoare. Toti se temeau de mine şi ma respectau".



- Am fost destul de multumit sa pot deschide o pagina noua, fara parteneri mei, spune Tamuz care nu ştie nimic despre soarta lor, de cınd s-au despartit. S-a ınsurat ınca ın timpul detentiunii cu fata unui preot, dar casnicia a eşuat. In 1992 s-a ıntılnit pentru prima oara cu parteneri sai libanezi. "Cam la un an dupa ieşire din ınchisoare am primit un telefon de la Zwika. Era ın İtalia. Mi-a spus ca a reuşit sa aranjeze o ıntılnire ın Grecia cu <<omul cel mare>>. La un hotel din Atena s-au prezentat la ıntılnire Bashir şi un şofer de curse din Canada, care ne ajutase la contrabanda. Amandoi se ıngraşasera enorm, purtau costume scupmpe, lanturi de aur, inele cu diamante. Imbratişari, sarutari şi tot tacımul. Ne-am aşezat şi am stat de vorba douasprezece ore ın şir. Libanezii traversasera toti anii aceştia fara nici un accident. Odelia, frumoasa libaneza cu care ıncercasera sa ma ınsoare , se maritase ın cele din urma cu u! n Traficant de heroina din Franta. Acum – ne-au povestit – trimit heroina ın Europa prin Romania şi Bulgaria. A fost o ıntılnire simpatico, şi la urma ne-au propus san e ia partaşi, ca san e ajute san e punem pe picioare. Am refuzat politicos."

- Acum privind ınapoi, a meritat sa faci tot ce-ai facut?

- Privind ınapoi probabil ca nu.

- Daca ai putea lua totul de la capat, ai face acelaşi lucru?

- Fara nici o ındoiala.





Facındu-l sa rıda pe Dumnezeu - Eli Tamuz



Traducere EdebiMevzulaR



Powered by EmailMeForm