Ce sa mai credem?

Dacă eşti în necunoştinţă de cauză mai bine taci, şi nu învăţa pe altul ceea ce nu este corect/adevărat. Sunt surprins să aud, în zilele noastre, de la unii „învăţaţi” lucruri false despre existenţa Lui Dumnezeu. Trebuie să ne fie clar că lumea aceasta trecătoare este materială, tangibilă, însă viaţa de apoi va fi veşnică şi se va desfăşura într-o lume imaterială.

Este extrem de adevărată expresia că există printre noi tineri bătrâni şi bătrâni tineri. Adică există acele persoane care încă din copilărie deţin Harul înţelepciunii, cunosc foarte bine tainele credinţei dar există şi bătrâni care în acest domeniu au rămas copii, cărora le lipseşte cu desăvârşire cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dintre aceştia se găsesc câte unii care, deşi nu cunosc învăţătura creştină, spun cu glas tare că nu există Dumnezeu, asta pentru că nu vor să se supună Stăpânului adevărat. Ei se cred dumnezei, sunt mândri exact ca şi diavolul şi se vor duce în locul pregătit acestuia. Dar noi suntem nişte dumnezei mai mici, noi suntem dumnezei creaţi de Dumnezeu, Care este necreat şi am fost puşi stăpânitori peste întreaga lume văzută. Noi suntem legătura dintre Dumnezeu şi creaţie. Printre creştini mai sunt mulţi alţii care cred cu adevărat în Dumnezeu, însă aceştia sunt mai limitaţi în cunoaştere şi rămân cu învăţătura primită la grădiniţă şi spun aceştia că există viaţă după moarte, că există Rai şi Iad, că Raiul ar fi plin de râuri cu lapte şi miere, cu tot felul de flori şi altele asemenea şi este pregătit celor care cred în Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui, iar Iadul, spun ei, este acel loc întunecat cu foc şi cazane de smoală pregătit diavolilor şi celor ce iau urmat sfaturile pe lumea aceasta.

Aceasta nu este o credinţă neapărat rătăcită, ci o credinţă naivă. Ei bine treaba nu stă tocmai aşa. Trebuie să uităm de cazane de smoală de foc de râuri cu lapte şi miere. Dacă lumea viitoare este una nematerială, ce să caute toate acestea acolo? Iată cum se poate explica totuşi în cuvinte Raiul şi Iadul. Raiul este acea bucurie de vieţuire în preajma Lui Dumnezeu, a sfinţilor şi îngerilor Săi, ceea ce e de nedescris, locul unde vom face lucrurile pentru care am fost creaţi, îi vom aduce slavă Lui Dumnezeu, iar Iadul este acea tristeţe de a fi departe de Creator, durere de nedescris iarăşi. Sufletul nostru sau conştiinţa cum îi spun unii se va bucura de unul dintre aceste locuri. Credinţa noastră nu ne opreşte să studiem ci din contră ne îndeamnă la aceasta pentru a ajunge la cunoştinţa adevărată, Dumnezeu nu se opune progresului tehnic,nu, ci se opune utilizării neraţionale a lucrurilor descoperite. Toate virtuţile nu le-a lăsat Dumnezeu la întâmplare, toate se leagă între ele şi nu poate exista una fără de cealaltă.

Nu-L iubim pe Dumnezeu!

       Nu este necesar să-i spunem asta în faţă, deşi unii mai fac şi excepţii… De ce zic că nu-L iubim ? Păi câte nu facem noi pentru o persoanâ iubită?...,facem orice numai să-i fie bine, nu contează prin ce sacrificii. In primul rând încercăm să nu o supărăm şi apoi să-i facem bine, să o facem fericită. Şi unii dintre noi chiar reuşesc să aducă fericirea în viaţa persoanei iubite.

      Pretindem că suntem copii ai Lui Dumnezeu şi că suntem dintre aceia care-i cunosc învăţătura. Faptul că el ne iubeşte, este ştiut, pentru că vedem că ne ţine încă pe Pământ lăsându-ne să ne bucurăm de toate bunătăţile, create special pentru noi. El ne iubeşte ca un tată adevărat, însă noi ce facem în schimbul nemărginitei Lui iubiri?... Ne purtăm ca nişte copii neascultători, ne cerem partea de moştenire şi fugim departe de El cheltuind-o în desfătări, iar pe El îl uităm complet , sau din contră aducem mereu vorba de El , însă cum? -în tot felul de înjurături ( mai ales poporul nostru ) de parcă, înjuratul ar fi un job indispensabil. Şi într-adevar este un job, dar care ne duce spre Iad, pentru ca astfel îl jignim pe Dumnezeu. Cu toate acestea iubirea Lui pentru noi nu scade, insă din dreptate ne trimite departe de El, pentru că noi înşine alegem acest lucru – să trăim departe de El aici pe Pămănt… şi cum să fim acolo alături de El dacă aici toată viaţa noastră L-am hulit.
     Dumnezeu ne iubeşte însă nu obligă pe nimeni , (tot din iubire), să-L iubească. De aceea unii dintre noi Îl neagă toată viaţa şi doresc ca în viaţa viitoare să fie alături de el însă asta e imposibil. Şi ce anume ar trebui să facem pentru a ne arăta dragostea faţă de Dumnezeu ? Nu putem să afirmăm că îl Iubim pe Dumnezeu atâta timp cât ne urâm semenii.Este necesar să ne iubim mai întâi aproapele şi abia mai apoi o sa ajungem la dragostea de Dumnezeu, pentru că El nu este ceva palpabil. După ce eşti împăcat cu toată lumea, trebuie să te rogi, iar rugaciunea trebuie să fie personalizată, şi din inimă, pentru că rugăciunea este vorbirea cu Dumnezeu, iar El vrea să vorbească cu noi. În rugăciune este bine ca mai întâi să mulţumim, şi apoi să cerem. Cel mai bine vorbeşti cu Dumnezeu în casa Sa, în Biserică, pentru că rugăciunea Bisericii este mult mai puternică decât cea personală, căci aşa ne spune Domnul: Unde sunt două persoane adunate în numele Lui este şi el între ei.. E nevoie de mai multă dragoste de Dumnezeu.