Avem timp --- Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am
scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le
respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un
accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa
amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l
reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te
iubeasca;
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul… depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-a putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci pe CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute;
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea
ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci;
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a
rezolva;
Am invatat ca oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete;
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi
cu cuvinte calde;
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi;
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti;
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte;
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,
Dar nu stiu s-o arate;
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am
DREPTUL sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau;
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa
existe chiar si la distanta,
Iar asta e valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai
vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca, indiferent cat de bun iti este un
prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii
iertat de altii;
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti;
Am invatat ca, indifferent de cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar
putea influenta
personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii;
Am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu
Inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale;
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit;
Am invatat ca, indiferent de consecinte,
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata;
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in
cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti;
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede…
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.


We have time for everything:
to sleep, to run from one place to another,
to regret having mistaken and to mistake again,
to judge the others and to forgive
ourselves,
we have time for reading and writing,
for making corrections to our texts, to regret ever having
written,
we have time to make projects and never
respect them,
we have time to make illusions and gamble
through their ashes later on.
We have time for ambitions and illnesses,
to blame it all on ambitions and details,
we have time to watch the clouds, advertisements or
some ordinary accident,
we have time to chase our wonders away
and to postpone the answers,
we have time to break a dream to pieces and then
to reinvent it,
we have time to make friends, lose them,
we have time to learn our lessons and then
forget them quickly afterwards,
we have time to be given gifts and not understand them.
We have time for them all.
But there is no time for just a drop of tenderness.
When we are about to get to that too – we die.
I have learned some things during my lifetime,
experiences that I am now sharing with you!!
I have learned that you cannot make somebody
love you;
All you can do is be the beloved one.
Everything else… depends on the others.
I have learned that, no matter how much I might care,
Others might not care at all.
I have learned that it could take years to earn somebody’s confidence
And only a few seconds to lose it.,
I have learned that it is not WHAT you have in life,
But WHO is there for you to have.
I have learned that charms could be of use for only
About 15 minutes,
Afterwards, nevertheless, you had better know something.
I have learned that you should never compare yourself
to what others can do better than you,
but you what you can do yourself;
I have learned that what happens to the others is not as import as
what I can do to help;
I have learned that in whatever you might cut things,
They will always turn out to have two sides;
I have learned that when you have to depart from your dearest ones,
you should do it with the warmest words;
It could be the last time you see them.
I have learned that you could carry on for a long time
After stating you cannot take it anylonger;
I have learned that heroes are those who do what is right,
when the ought to,
regardless of the consequences;
I have that there are people who love you
But do not know how to show it;
I have learned that when I am upset I have
the RIGHT to be so
But I do not have the right to be mean as well;
I have learned that true friendship continues
to exist even when great distances are involved
And that goes for true love too.
I have learned that, if somebody does not love you
the way you might want to be loved,
It does not mean they do not love you with all their heart.
I have learned that no matter how good a friend might be to you,
They will inevitably hurt you from time to time
And you will have to forgive;
I have learned that it is not always enough to be
forgiven by others,
Sometimes you must learn how to forgive
your own self;
I have learned that, regardless of how much you might suffer,
The world will never cease running because of your pain.
I have learned that the past and circumstances
could alter your
personality,
But it is certainly YOU to be held responsible for what you become;
I have learned that, if two people argue, it does not mean
they do not love each other,
As well as their not arguing would not prove that they subsequently
are in love.
I have learned that you should sometimes put the person
in the first place
And not their deeds;
I have learned that two persons could be watching the very same thing
And perceive two totally different meanings;
I have learned that, in spite of any consequences,
Those who are fair and honest with themselves
reach higher peaks in life;
I have learned that one’s life could be changed
in only a few hours’ time
By people who might have never even known them;
I have learned that when you believe there is
nothing more you could offer,
You will always find the strength to help a friend
who in need.
I have learned that writing,
Just like speaking,
Could soothe your inner pain.
I have learned that the ones you hold dearest
Are taken away from you far too soon…
I have learned that it is far too difficult to realize
Where to draw the borders between kindness, not hurting the others
and firmly sustaining your ideas.
I have learned to love
In order to be loved in my turn.

Translated by Sorana Lucia Salomeia

Cheia --- Adrian Paunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa...
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .


Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern...


Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.


Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si... basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei


Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!


Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ...
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.


E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa...


Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?


Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.


Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
"Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata."


Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..


Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei..
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.


Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie....... jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele?


Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!


'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia "fa",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.


Si... zicind cum zic batranii.... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti amintirea...
*"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!"

O AVENTURA - MITU LUI SISIF

Intamplarea pe care urmeaza sa v-o povestesc a fost mentionata succint de buna mea prietena si fosta colega de facultate, scriitoarea si poeta Augusta Emilia Moldovan, in cartea ei de debut "Ca vantul si ca gandul".

Eeeei...daaa... Si-acum sa trecem la subiect!

Mitul lui Sisif se leaga de examenul de la filozofie din anul intai de facultate. Avusesem norocul ca studenti, sa il avem profesor pe domnul Grunberg, e drept ca doar pentru o scurta perioada, tocmai la cursul de existentialism. Examenul de an insa l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoara Voiculescu, mignona, vag sobra si cu domnul Stativa, tanar asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect imbracat, caruia profesoara ii cam tragea clopotele sau cel putin asa ni se parea noua, studentilor. Imi placuse filozofia, invatasem cu aplicatie si citisem de placere chiar mai mult decat ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul si cu sentimentul de rigoare ca "stiu ca nu stiu nimic" dar ca parca ceva-ceva totusi mai stiu.

Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!

Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultura si civilizatie socialista" evident tema asupra careia nu prea catadixisem sa ma aplec in sesiune si la care ma bazam pe improvizatie si bun simt, ma rog, atat cat iti permiti sa ai despre un astfel de subiect. Cat despre cel de-al doilea, eeei, aici parca se schimba putin socoteala, acesta promitea. Da, dar doar atat. Promitea. Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sfortarile mele de a-mi aduce aminte ce continea cursul cu pricina, aveam in fata ochilor doar imaginea lui, pagina de pagina, vedeam forma si dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar continutul!?.... aaah, continuuuutul!... se incapatana sa se arate. Hotarat lucru! Memoria si soarta radeau de mine!

Mamaaaa... iau PATRU! Ptiu!

Solutie, solutie! So...luuuu...tieeeeee...!!!

A, gata! Stiu! O sa-i fac sa zambeasca!

Imi vine randul, ma asez in prima banca si-mi iau avant:

-Fiind vorba despre cultura si civilizatie am sa incep cu un banc filosofic. Stiti bancu' cu mitu' lui Sisif?

Amandoi examinatorii ridicara usor sprancenele... Norocul meu, a mirare!

-Nu, imi raspunse Stativa usor contrariat. Spuneti!

-A fost odata un om Sisif care avea un copil pe care il chema Mitu.

Liniste.... Se facu deodata liniste... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprancenele celor doi ramasera arcuite mai departe a mirare, in timp ce ale mele se ridicau incet... incet... a ingrijorare. Ne uitam curiosi unii la altii asteptand continuarea. Ma facusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere.

"PATRU!"

-Stiti, ma gandeam ca fiind filosofic... o sa-l gustati!

-Va rog sa tratati subiectul!

M-am supus. Si-n timp ce ei susoteau intre ei chestii de profesori, eu am inceput repede cu improvizatiile turuind tampenii pe care le-am terminat tot asa de repede.

-Asta-i tot? ma intreba madam Voiculescu.

-Mmmda... ! raspunsei neconvins sub reprosul privirii lui Stativa care ma stia de "student bun".

-Treceti va rog la subiectul doi!

Si dai si lupta si lupta si dai... si l-am terminat si pe acesta si mai repede, dar si mai lamentabil decat pe primul. Liniste...

-Bun, si mai departe?

Eeeei... na-ti-o! Pai mai departeeee.....? Care "mai departe"?

Ce-o fi, o fi!

Mai departe mi-am luat inima-n dinti si am jucat si ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut si in fond ce, considerat la rece, examenul putea fi o discutie intre intelectuali, nu? De data aceasta am inceput sa-i intreb eu pe ei.

-Stiti, am o problema cu paranormalul si nu stiu cum sa-l incadrez filosofic in ceea ce am invatat.

Iata o tema neasteptata pentru ei. Si chiar interesanta! Maiculitza, ce de discutii au urmat...! Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar si la iubire (stiu, pentru unii poate fi o tema paranormala :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu asa ca aceea in care ei se tin de mana pe strada si se saruta la cinematograf, ci una pura, esentializata, nu-i asa Stativa?" il intreba Voiculeasca. Stativa se uita jenat in alta parte. Colegii in timpul acesta ma blestemau ca stateam de-o ora la palavre si-i tineam in tensiune cu examenul nesustinut. Eu jubilam. Eram chiar curios sa stiu ce nota o sa-mi dea Voiculeasca dupa toata tevatura aceasta.

ZECE!

Normal, ca doar dupa ce participasem activ si afectiv la o astfel de conversatie palpitanta ar fi fost si rusinos sa ma trozneasca.

VANGHELION 2010 - CEARDAS - XIV

DE UNDE SE VEDE TREABA CA TOTUL E BINE CAND RAMANE CA-N TREN 

episodul al XIV-lea  CEARDAS 

In harmalaia generala, in marea de oameni care incercau sa se aseze in formatii dar care nu erau prea decisi in care gasca sa se pozitioneze mai bine, sa se bage mai in fata..., pentru cand o veni ciolanu' sau mai in spate..., pentru cand o fi sa se lepede de Mesia, un barbat se desprinse din multimea zgomotoasa si se duse la Seful Orchestrei. Ii sopti ceva la ureche si-i flutura o hartie de 5.000.000 de euro. Doar Vocea sesiza intamplarea si spuse ca pentru sine: ,,Verestoaie, verestoaie o sa te cam strang de… Nu, nu-i bine! O facusi vere de oaie!”. Barbatul se-ntoarse cu fata la vanghelionii care incepusera sa se-mpinga, sa se scuipe si sa prolifereze cu strambaturi si tzipurituri, numai ce limba noastra stramoseasca poate imagina, iar orchestra ataca in forta un ceardas. Care este. 

Sala amuti, se mai foi putin, apoi incremeni. Toti ramasera cu gurile cascate ca-n ‘49 cand au castigat comunistii alegerile. Dintr-un colt se auzira cateva urlete amestecate cu urale:
-Acuma-i momentu’! Pa ei ca nu-i atenti!
-Traiasca Tinutul Secuiesc! Uraaa!!!
-Guraaa!!! Traiasca Ungaria Mareeee! 

-Moldovaaa, luati-le Moldova! 

-Dobrogeaaaa! Traiasca Bulgaria Mareeee! 

-Banatul! Banatul e sarbesc! 

-Bucovina! Sa le luam Bucovina!
Formatiile se desfacura rapid iar vanghelionii uitand subit de pasiunile lor politice incepura sa se-ndrepte in tacere catre locul de unde incepuse scandalu’, ca sa vada mai bine.
-Ce baaaa....?! Ce zice astia? 

-Ce sa ne luati ba? Pai ce, ni le-ati dat voi? 

-Sa fie de la vinuri, ca le-am dat de toate, de la toti! gandi cu voce tare Marean.
-Iote-te la ei, bai Carolica! Asa iti faceau si tie? zambi Ilic apucandu-l de brat pe rege ca pe un Michael Jackson. Avea oareshce experienta cu regii, mai facuse asta si cu fiu-sau, cu Mishu.
-Ba mai rau! ii raspunse Alteta Sa.
Seful Orchestrei incepu pe gratis si din proprie initiativa ,,Tu Ardeal”.

-Bai baieti, ia veniti voi ba incoa’ si cantati asta cu orchestra! Daca nu stiti va invatam noi. Urlatorii se conformara rapid. Se suira pe podium si sustinura vocal, mai pe romaneste, mai cu cuvintele lor, care cum se pricepura, prestatia orchestrei.
-Asa fratilor, vedeti ca se poate!
-Ia sa vedem, da’ p-asta o stiti? 

Palinca incepu sa curga garla. Toata sala fraterniza. Se aveau ca fratii si se pupau cu totii beti. De fericire. Nu se mai vazuse asa ceva din iarna lui ‘89.
-No bravo! Si-acum hai sa ne bucuram cu totii de urmatorul canticel, ca decat sa ne-ntristam, mai bine un cantec vesel sa cantam:

Vanghelionul continua cacuvantul din poveste inainte mult mai este.

Fiinţă simbiotică

Târăşte-te în sufletul meu
şi rămâi acolo.
Să nu spui o vorbă
sau un cuvânt, ce ar pângări liniştea
sufletului meu.

Rămai acolo, ascunsă,
taină îngropată în sufletul meu
ca o sămânţă în fruct.

În negura sufletului meu,
în colţurile nepătrunse de lumina candelei tale
să te ascunzi ca să nu te mai cunosc, să nu te mai ştiu...

Târăşte-te în sufletul meu
şi lasă-te înghiţită
de negură...