Este sâmbătă. Frumoasă zi de week-end, gerul nu ne slăbește. Asta nu înseamnă că pofta de viață pălește în vreun fel. Doar e sâmbătă! Ce faceți în seara aceasta?
Este un obicei al oamenilor (tind să cred ca de prin toate colțurile lumii) ca sâmbătă seara să fie seara distracției, a destinderii, a uitării de grijilor de acasă, de la job, seara pe care o petrec într-un mod cât mai agreabil cu putință, care să ne încarce bateriile pentru următoarea săptămână de muncă.
Sâmbătă seara au loc distracțiile cele mai mari prin cluburi, sâmbătă seara preferă oamenii să își serbeze aniversarea. Tot sâmbătă seara se organizează cocktailurile, petrecerile, chiar și nunțile sau botezurile.
Sâmbătă seara preferăm ori familia ori prietenii ori necunoscuții, dar nu renunțăm sub nicio formă la destindere, relaxare, voie bună!
Însă, pe când pentru unii, ca mine sau ca tine, sâmbăta seară este prilej de distracție, alții sunt la job - la restaurant, la discotecă - și se străduiesc să ne facă pe noi, ceilalți, să ne simșim bine. De asemenea, nu trebuie uitate nici profiturile care încântă buzunarele patronilor, despre care Ziarul Financiar a scris un bun material jurnalistic.
Una peste alta, e sâmbătă și trebuie să îi dăm Cezarului ce este numai al Cezarului, deci... TU CE FACI ÎN SEARA ASTA?
Se afișează postările cu eticheta distractie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta distractie. Afișați toate postările
Creasta Cocosului- partea a II-a "ala e nebun...da are si adidasi buni!" :P
fiti atenti la "nebunul cu adidasi buni"
Creasta Cocosului...creasta mea favorita :P partea I
Uite un filmulet de pe cel mai inalt punct al Maramuresului numit Creasta Cocosului deoarece are forma unei creste de cocos, la fel cum Sfinxul a fost numit asa deoarece are forma unui sfinx. Aici veti observa cativa aventurieri neinfricati dornici de aventura, pregatindu-se de escaladarea peretilor de stanci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)