Victor Ponta va trebui sa aleaga intre BERLIN si WASHINGTON
“Armata
SUA încearcă să creeze o armă care ar putea distruge orice obiect de pe
suprafaţa Pământului în decursul unei ore. În acelaşi timp, cablurile
electrice atârnă rupte pe stâlpii de lemn de pe străzile din Brooklyn,
Queens şi New Jersey. Uraganul Sandy le-a rupt săptămâna trecută în
multe dintre comunităţile de pe Coasta de Est şi multe locuri rămân în
continuare fără curent electric.
Aceasta este America, unde soluţiile
high-tech sunt accesibile doar pentru elite, iar restul trăieşte în
condiţii asemănătoare cu cele din ţările în curs de dezvoltare… Cei care
văd o contradicţie între aceste fapte, încă nu au înţeles că SUA este o
ţară a capitalismului total. Funcţionarii acestei ţări nu au nevoie de
spitale publice sau de neîntreruperea alimentării cu energia electrică a
cartierelor rezidenţiale. Elitele au infrastructura proprie. Capitalismul
total a lăsat America în ruine şi a ciuntit mecanismul de guvernare…
Căderea Imperiului American a început. Este posibil că cetăţenii ţării
nu ar fi putut opri declinul, indiferent de efortul depus, dar ei nici
nu încearcă.”
Fragmentul de mai sus
nu este citat dintr-un editorial publicat în Pravda sau Odnako de către
un jurnalist scos din epoca Războiului Rece. Sursa citatului este ediţia
on-line a revistei germane Spiegel şi este semnat de cunoscutul
jurnalist Jakob Augstein. Un singur text, chiar dacă este scris în cea
mai influentă publicaţie germană nu poate servi ca bază pentru concluzii
generalizatoare, mai ales dacă a fost publicat înaintea alegerilor din
SUA. Din păcate pentru cei care încă mai cred în existenţa unei alianţe
funcţionale în spaţiul euroatlantic, acest text nu este singular, nu
reprezintă gândirea unei grupări solitare din elita germană şi nu nici
nu poate fi explicat prin „febra electorală” care a existat în mass
media înaintea alegerilor din SUA. Într-un editorial publicat în aceeaşi
revistă Spiegel (deja după alegeri), principalul oponent mediatic al
lui Jakob Augstein, jurnalistul Jan Fleischhauer este mult mai tranşant,
accentuând acelaşi mesaj:
„Este rău că Mitt Romney nu a câştigat
alegerile. Dacă ar fi câştigat republicanii, am fi ştiut că toate
suspiciunile noastre referitoare la căderea iminentă a SUA sunt
corecte… Cu puţin noroc, stafia de pe celălalt mal al Atlanticului se va
„sfârşi” singură. Aşa ceva nu poate fi exclus. Când nu se împuşcă între
ei sau nu se electrocutează din cauza firelor electrice rupte de
uragan, americanii ar putea pur şi simplu să explodeze. Doi din trei
americani sunt supraponderali sau chiar obezi!… Nu există o altă
dorinţă care să-i unească pe toţi nemţii aşa cum îi uneşte dorinţa de a
vedea America în genunchi. Această dorinţă uneşte pe cei de dreapta şi
pe cei de stânga. ”
Două mesaje antiamericane tranşante,
semnate de doi formatori de opinie care provin din părţi opuse ale
eşichierului politic, publicate pe cea mai influentă platformă media,
fiind combinate cu acţiunile Germaniei în contextul relaţiilor dintre
ţările europene, arată că „lanţul de iubire” dintre Washington şi Berlin
s-a rupt definitiv şi irevocabil. Se poate spune că pentru prima dată
după ultimul război mondial, politicienii şi liderii de opinie din
Germania îşi permit să conteste în mod deschis supremaţia americană,
atacând nu doar aspectele de politică externă a liderilor de la
Washington cât şi însăşi esenţa societăţii şi culturii americane. Criza
economică globală a fost factorul care a declanşat şi a scos la iveală
un conflict care deja a încetat să fie un conflict politic, ci a căpătat
trăsături clare ale unui conflict dintre două civilizaţii. Elita
germană încearcă să explice lumii că acest conflict este de fapt un
conflict dintre „capitalismul total” în stil american şi statul social
construit în Europa.
Acest mesaj devine dificil de promovat
în condiţiile în care Angela Merkel este principalul susţinător al
austerităţii în cadrul Uniunii Europene, dar mass-media din Germania îşi
va executa ordinele indiferent de circumstanţe. Există o explicaţie la
fel de probabilă pentru conflictul germano-american. Astăzi, există două
viziuni incompatibile asupra viitorului spaţiului european. Viziunea
germană presupune centralizare, austeritate, etapa finală fiind crearea
şi conservarea în formă perpetuă a situaţiei în care beneficiile
existenţei spaţiului comunitar sunt repartizate vădit neuniform. Există
şi o altă viziune care presupune că în Europa ar trebui să existe mai
multe sfere de influenţă şi nu doar cea germană, iar Germania ar trebui
să plătească o mare parte din costurile aferente crizei europene. Toate
conflictele politice din interiorul Uniunii Europene nu sunt decât
reflecţii ale acestui grandios conflict geopolitic. Fiecare
elită naţională din cadrul UE va trebui să aleagă între susţinerea
„proiectului german” sau al unei viziuni alternative, susţinute mai mult
sau mai puţin tacit de Washington care nu este deloc interesat de
crearea unui stat federativ european sub controlul exclusiv al
Germaniei.
Judecând după poziţia adoptată de Traian
Băsescu în problema bugetului comunitar, Berlinul îi este mai aproape
de suflet. Mulţi analişti au rămas nedumeriţi de curajul lui Victor
Ponta de a ameninţa Germania cu un veto, iar Berlinul a reacţionat dur
şi imediat, atenţionându-l prin intermediul Deutsche Welle că dreptul de
veto este, de fapt, unul formal şi rezervat ţărilor mai „şmechere”
decât România. Comportamentul premierului român devine mult mai uşor de
explicat dacă presupunem că în Palatul Victoria deja se simte gerul
siberian care reflectă răcirea drastică a relaţiilor dintre Washington
şi Berlin. De Valentin Mândrăşescu - Vocea Rusiei
Politica
românească pe lângă faptul că este tribală, coruptibilă şi penibilă,
mai este şi extrem de previzibilă. Este evident că după alegerile din 9
decembrie preşedintele Traian Băsescu nu-l va nominaliza din nou pentru
funcţia de premier pe Victor Ponta. În stilul său caracteristic Băsescu,
pe clasicul mod „dezbină și stăpânește” a scos la licitație funcția de
premier, care este un atuu constituțional pentru el. Pe Băsescu nici
nu-l interesează că USL face 50 + 1% la alegerile parlamentare. El va
numi pe cine va dori premier, chiar din tabăra USL. Clasa politică de la
vârf e plină de cozi de topor dispuse să se sacrifice pentru funcția de
prim-ministru. 
E
mai mult decât evident că Băsescu nu îl va nominaliza pe Ponta în
funcția de premier, nu neapărat că nu doresc asta baronii PSD, ci pentru
că Băsescu are alte planuri cu acest partid. De câteva luni bune fostul
ministru de interne, Ioan Rus, care a făcut un joc de glezne în
favoarea președintelui la referendumul din iulie a.c., oferă acum presei
lungi, plictisitoare și penibile interviuri în cel mai pur stil utecist
deprins pe vremea când era șef la ASC Cluj, cum va conduce el țara dacă
va fi vreodată numit premier și cum va aduce armonie în politica
autohtonă. De câteva luni toate interviurile sforăitoare de ședință de
partid ale lui Rus explică într-un clasic limbaj de lemn ce proiecte
incredibile are el pentru propășirea țării. Deci nu mare va fi surpriza
când a doua zi după alegeri președintele Băsescu îl va nominaliza
premier pe fostul coleg a lui MRU de la plenarele CC ale UTC, d-l Ioan
Rus din Grupul de la Cluj ca și prim-ministru al României. La urma urmei
Băsescu nu încalcă Constituția, ci îl numește pe Ioan Rus de la PSD,
membru USL, din partea partidului câștigător în alegeri, că va avea 49,
51 sau 60%. Nu mai contează…e perfect constituțional, iar oportuniștii
din PSD pentru ciolan vor face zid în jurul noului premier, sursă de
contracte grase cu statul de la bugetul public. De Ionuț Țene – 
