...si chiar sunt...EU

Pornind de la ideea ca vroiam cu toii sa stim cine este 100Ro...eu as fi curioasa sa stiu cine sunteti fiecare din voi...asa ca incep eu...(e una dintre postarile de inceput de pe blog-ul meu, schimbata, ca m-am schimbat din ianuarie, am mai crescut un centimetru:)))






M-am nasct in Tg. Neamt, un orasel de munte- micut, curat si cu idei multe! Am terminat Colegiul National "Stefan cel Mare" sectia filologie. Mi-a placut mult, si consider ca acolo m-am format, ca facultatea....hmm...poate doar faptul ca m-am mutat intr-un oras greoi din toate punctele de vedere in care a trebuit sa ma adaptez repede, ca sa pot rezista ca in rest....!!!???? Dar acum il ador:)

Urasc etichetele puse oamenilor si faptul ca unii ne spunem parerile aiurea de tot despre altii, pe care nici macar nu ii cunoastem destul! Brusc am capatat numele de "admis" in urma examenului de admitere al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii Bucuresti, de ce nu stiu, poate doar pentru faptul ca din copilarie imi ziceam ca vreau sa ajut oamenii??? dar acum degeba...ca acum am ajuns la concluzia ca daca nu te ajuti singur, nimeni nu te ajuta?!

Dar acum imi place la nebunie ca sunt la facultatea asta, mai sunt pentru doar cateva luni si daca as fi din nou in clasa a 12-a cred ca asta as alege din nou, doar poate as schimba orasul...din curiozitate.
Dintotdeauna am vrut sa fac teatru si atat, in asta ma regasesc...dar cred ca si asta e de fapt o forma de a cauta si mai ales de a gasi raspuns la intrebarea "Cine sunt eu?" de fapt.
Analizez lucrurile foarte mult, iau decizii fara sa gandesc prea mult, visez mult cu ochii deschisi, am idei, dar niciodata planuri...aaaa degeaba imi fac planuri, ca doar traiesc in Romania!!!, vorbesc mult, critic, si cred doar in munca proprie, niciodata nu castigi pe spinarea altuia!!! dar sincer, uneori ai senzatia ca poti castiga...mai ales in sesiune....

Nu mai cred in studentul care invata si stie mult timp dupa sesiune ceea ce a acumulat, cred doar in studentii aia care beau 2l de cafea pe zi in sesiune, care au ochii umflati, care isi dau examenele si dupa nu mai conteaza nota ci doar daca au luat "celebrul 5" (desi mie nu-mi place sa iau 5, mie imi place sa iau doar 10, desi asta se intampla doar uneori:D...asa ca sa vedeti ca sunt si modesta uneori:)))...cui nu ii place sa ia doar 10, oare???) si care mai mult ca sigur in momentul in care au predat lucrarea nu mai stiu nimic! Sa fiu sincera, in sesiune imi vine ideile cele mai ingenioase de a petrece timpul liber, de a face rost neaparat de romanul nu stiu care, si un chef nebun de plimbare...

Ador:
- sa scriu
- sa citesc
- copii
- sa joc tenis
- sa ma plimb cu bicicleta si sa merg pe jos
- sa merg la film
- sa cant
- sa rad
- sa imi fac prieteni
- sa iubesc
- sa fiu pupata pe frunte:d
- sa fiu copil
- sa ma imbrac colorat
- sa dansez
- sa ascult muzica
- sa mergul la seminarul de psioterapie
- sa ma duc la biblioteca si sa dau peste o carte interesanta si sa nu mai plec de acolo prea curand
- ador toamna
- ador muntele
- ador sa fotografiez
- sa fac clatite
- etc etc etc






Singurele lucruri de care sunt convinsa total sunt acelea ca Dumnezeu exista si ca orice am face tot murim la un moment dat!!! Restul sunt doar ganduri, idei, vise, iluzii si sperante adesea spulberate de modul in care ne alegem desfasurarea propriei existente...

Nu cred in pedepse divine, cred doar ca absolut tot ceea ce ni se intampla rau, sunt doar consecintele faptelor si alegerilor noastre, ale fiecaruia. Nu e nimeni responsabil de faptele mele, asa cum nici eu nu sunt responsabila de faptele altora.

Sper ca intr-o zi voi scrie o carte, voi juca pe scena si voi transmite celor din sala o invitatie scurta la a visa frumos, la a lasa inima sa vibreze cand iubirea rasuna armonios....si atat!

Iar daca cineva citeste randurile mele, inseamna ca a meritat efortul de a sta in fata laptop-ului...:)

Va multumesc ca existati, tuturor celor care-mi faceti viata frumoasa!:)

Cu drag,

Povestea martoagei

A fost o data ca niciodata, intr-o frumoasa seara de noiembrie cand...

O soferita berbanta, prin care hormonii topaiau de zor si ai carei neuroni erau plecati in vacanta a hotarat ca e cazul sa o calce mai tare, doar masina noua trebuie purtata cu viteza pe drumurile capitalei pentru a impresiona fetele de pe bancheta din spate.

Si cum calarea soferita noastra noul cal naravas pe nume Megan Doi, un nefericit care se incapatana sa respecte viteza regulamentara ii aparu in fata. Si ce face fata noastra la cei 21 de anisori ai ei? Acceleratia o calca si pe linia de tramvai o lua. Dar vai ce sa fie, ce sa fie, semaforul in fata ii aparu si coloana de masini se infiinta, calutul nostru naravas nemaiavand pe unde sa o ia se proptii in cel din fata lui, dar fiind un cal naravas, care nu crestea intr-o zi cat altii intr-o luna, nu se multumi doar cu un alt cal, din nari fremata si mai lovi un cal, si inca unul si inca unul.

Si asa calatoria eroului nostru spre soare apune, pentru a cauta un nou cal incepu. Intai se infiinta la giudet si calul la inspectie il prezenta. Acolo un mare mester intr-ale potcovirii si nutretului hotari ca calul si-a trait traiul si si-a mancat malaiul si bine ar fi ca eroul nostru ca mearga la domnul vistier sa ceara banii inapoi pe el si cu banii de pe martoaga sa ia unul mai trainic si mai frumos, dar nu pe rau in jos.

Eroul nostru la vistiernic se ducea si jalba in protap si-o punea, dar vistiernicul om calit si preacinstit se codi, ca de calul tanar nu prea mai era, dintii nu si-i prea mai spala si galbeni nu multi merita. Si tot asa scart, scat pana marti il ameti pe nefericitul nostru erou care nici nu mai stia pe unde sa o ia.

Stan patitul nostru, doua luni in cap porumbei trimise, si vistiernicului mila facandu-i-se de un biet crestin, partea sa isi lua si restul de galbeni lui stan dadea. Da acum Stan trebuia martoaga sa o dea si negutatori n-avea; ba negutatori avea, dar unii tuciurii, de galbeni plini.

Ce sa faca omul nostru, cu martoaga nimic nu mai facea, asa ca lua galbenii, spuse bogda proste si merse la negutator sa ia cal nou, ca de poveste, ce nu mananca jeratic, da-i numa' bun de carat desagi. Da aici ce sa vezi, stupize, stupize galbenii nu-i ajungea, asa ca la spatar mergea, trei plocoane facea si asa-i zicea: marite spatar eu om nenorocit ramasei fara martoaga mea si am venit la tine dreptate sa faci si sa-mi dai si mie un galban, doi cal sa iau.

Criza fiind si musterii neavand, spatarul isi rase in barba si cu dulci cuvinte pe Stan il ademeni: om bun, bre' nu te-ngriji ca bani io ti-o dai si cal nou ti-i lua. Da sa tii minte pe langa drum sa nu calci si peste un an cu bani sa te-ntorci, nu un galban doi acolo ci cu suta sa imi vii. Stan in san scuipa, de sfinti injura, fruntea pleaca si accepta.


Orice asemanari cu situatii sau personaje din viata reala nu sunt o intamplare!