"Un mare vrăjitor, vrând să distrugă un regat, a turnat o băutură vrăjită în puţul de unde beau toţi locuitorii lui. Oricine bea din apa aceea înnebunea.
A doua zi de dimineaţă, a băut din ea toată populaţia şi toţi şi-au pierdut minţile, afară de rege, care avea un puţ doar pentru el şi pentru familia lui, la care vrăjitorul nu putea să ajungă. Alarmat, regele a încercat să ţină în frâu poporul, luând o serie de măsuri de siguranţă şi de sănătate publică: dar poliţaii şi inspectorii băuseră din apa otrăvită şi socoteau că deciziile regelui erau o absurditate, hotărând să nu le respecte cu nici un chip.
Când luară cunoştinţă de acele decrete, locuitorii regatului rămaseră încredinţaţi că suveranul înnebunise, şi acum scria lucruri fără sens. Strigând, o porniseră spre castel şi-i ceruseră să abdice.
Disperat, regele a fost de acord să părăsească tronul, dar regina l-a oprit, zicând: „Să mergem acum şi noi până la fântână şi să bem din ea. Astfel vom fi şi noi la fel ca ei.”
Zis şi făcut: regele şi regina au băut din apa nebuniei şi-au început numaidecât să îndruge lucruri fără noimă. Supuşii lor s-au căit pe loc de vreme ce regele dovedea atâta înţelepciune, de ce să nu-l lase să-şi cârmuiască ţara?
Şi ţara a trăit mai departe în pace, deşi locuitorii ei se comportau în chip foarte diferit de vecinii lor. Regele a putut să cârmuiască până la sfârşâtul zilelor sale". (Paulo Coelho - Veronika se hotărăşte să moară)
În cazul acesta vă întreb:
- care sunt reperele normalităţii?
- în funcţie de ce spunem că un om este sănătos mental sau nu?
- cu ce drept încadrăm un OM în anormalitate?
- cât se respectă în societate individualitatea, personalitatea unică?
Se afișează postările cu eticheta normal. Afișați toate postările

Lista de lucruri normale II
Am promis că voi scrie şi partea a doua a lucrurilor normale din perspectiva unuia din personajele romanului "Învingătorul este întotdeauna singur" al lui Paulo Coelho. Aşadar continuăm:
24) Să te foloseşti de toate mijloacele posibile ca să araţi că, deşi eşti o persoană normală, eşti infinit mai sus decât celelalte fiinţe omeneşti.
25) Într-un mijloc de transport în comun să nu priveşti niciodată o persoană drept în ochi, pentru că ai putea fi acuzat de harţuire.
26) Când intrii în ascensor, să te aşezi cu faţa spre ieşire, să te porţi ca şi când ai fi singur, indiferent cât de plină e cabina.
27) Să nu râzi niciodată în hohote într-un restaurant, oricât de bună ar fi o glumă.
28) În emisfera nordică, să te îmbraci tot timpul conform anotimpului: cu mânecă scurtă primăvara (oricât de frig ar fi) şi veston de stofă de lană toamna (oricât de cald ar fi).
29) În emisfera sudică, să acoperi pomul de Crăciun cu zapadă artificială, chiar dacă iarna nu are nici o legatură cu naşterea lui Isus.
30) Pe masură ce îmbatraneşti, să te crezi stăpanul întregii înţelepciuni a lumii, chiar dacă nu ai trăit îndeajuns ca să ştii ce e greşit şi ce nu.
31) Să te duci la o sindrofie caritabilă şi să crezi că aşa ai contribuit la rezolvarea inechitaţilor sociale din lume.
32) Să mănânci de trei ori pe zi, chiar şi când nu ţi-e foame.
33) Să crezi că ceilalti sunt totdeauna mai buni în toate: sunt mai frumoşi, mai capabili, mai bogaţi, mai inteligenţi. E mult prea riscant să te aventurezi dincolo de propriile limite, mai bine stai şi nu faci nimic.
34) Să foloseşti maşina ca pe o armă şi ca pe o armură invincibilă.
35) Să înjuri în trafic.
36) Să crezi că toate greşelile fiului tău sunt din cauza anturajului pe care şi l-a ales.
37) Să te căsătoreşti cu prima persoană care-ţi oferă o poziţie socială mai bună. Dragostea poate să aştepte.
38) Să spui mereu "am încercat" chiar şi atunci când n-ai încercat absolut deloc.
39) Să amâni să trăieşti lucrurile cele mai interesante din viaţă până când nu te mai ţin puterile pentru aşa ceva.
40) Să eviţi depresia cu doze zilnice mari de emisiuni TV.
41) Să crezi că poţi fi sigur de tot ce ai obţinut.
42) Să crezi că femeilor nu le place fotbalul, iar bărbaţilor nu le place să facă ordine şi să gătească.
43) Să dai vina pe guvern pentru toate relele care se petrec.
44)Să fii convins că un om bun, decent, respectuos e privit de ceilalţi ca un om slab, vulnerabil şi uşor de manipulat.
45)Să fii deasemenea convins că un comportament agresiv şi mitocănesc e sinonim cu personalitate puternică.
46) Să-ţi fie frică de endoscopie (ca bărbat) şi de naştere (ca femeie).
Lista ar fi continuat dacă personajul nu ar fi fost ucis la 4 foi de carte după prezentarea listei. Lista poate fi îmbogaţită şi de noi, cei care ducem o viaţă normală, dar care suntem deranjaţi de normalul prea banal care ne înconjoară. De noi cei anormal de normali.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)