Am promis că voi scrie şi partea a doua a lucrurilor normale din perspectiva unuia din personajele romanului "Învingătorul este întotdeauna singur" al lui Paulo Coelho. Aşadar continuăm:
24) Să te foloseşti de toate mijloacele posibile ca să araţi că, deşi eşti o persoană normală, eşti infinit mai sus decât celelalte fiinţe omeneşti.
25) Într-un mijloc de transport în comun să nu priveşti niciodată o persoană drept în ochi, pentru că ai putea fi acuzat de harţuire.
26) Când intrii în ascensor, să te aşezi cu faţa spre ieşire, să te porţi ca şi când ai fi singur, indiferent cât de plină e cabina.
27) Să nu râzi niciodată în hohote într-un restaurant, oricât de bună ar fi o glumă.
28) În emisfera nordică, să te îmbraci tot timpul conform anotimpului: cu mânecă scurtă primăvara (oricât de frig ar fi) şi veston de stofă de lană toamna (oricât de cald ar fi).
29) În emisfera sudică, să acoperi pomul de Crăciun cu zapadă artificială, chiar dacă iarna nu are nici o legatură cu naşterea lui Isus.
30) Pe masură ce îmbatraneşti, să te crezi stăpanul întregii înţelepciuni a lumii, chiar dacă nu ai trăit îndeajuns ca să ştii ce e greşit şi ce nu.
31) Să te duci la o sindrofie caritabilă şi să crezi că aşa ai contribuit la rezolvarea inechitaţilor sociale din lume.
32) Să mănânci de trei ori pe zi, chiar şi când nu ţi-e foame.
33) Să crezi că ceilalti sunt totdeauna mai buni în toate: sunt mai frumoşi, mai capabili, mai bogaţi, mai inteligenţi. E mult prea riscant să te aventurezi dincolo de propriile limite, mai bine stai şi nu faci nimic.
34) Să foloseşti maşina ca pe o armă şi ca pe o armură invincibilă.
35) Să înjuri în trafic.
36) Să crezi că toate greşelile fiului tău sunt din cauza anturajului pe care şi l-a ales.
37) Să te căsătoreşti cu prima persoană care-ţi oferă o poziţie socială mai bună. Dragostea poate să aştepte.
38) Să spui mereu "am încercat" chiar şi atunci când n-ai încercat absolut deloc.
39) Să amâni să trăieşti lucrurile cele mai interesante din viaţă până când nu te mai ţin puterile pentru aşa ceva.
40) Să eviţi depresia cu doze zilnice mari de emisiuni TV.
41) Să crezi că poţi fi sigur de tot ce ai obţinut.
42) Să crezi că femeilor nu le place fotbalul, iar bărbaţilor nu le place să facă ordine şi să gătească.
43) Să dai vina pe guvern pentru toate relele care se petrec.
44)Să fii convins că un om bun, decent, respectuos e privit de ceilalţi ca un om slab, vulnerabil şi uşor de manipulat.
45)Să fii deasemenea convins că un comportament agresiv şi mitocănesc e sinonim cu personalitate puternică.
46) Să-ţi fie frică de endoscopie (ca bărbat) şi de naştere (ca femeie).
Lista ar fi continuat dacă personajul nu ar fi fost ucis la 4 foi de carte după prezentarea listei. Lista poate fi îmbogaţită şi de noi, cei care ducem o viaţă normală, dar care suntem deranjaţi de normalul prea banal care ne înconjoară. De noi cei anormal de normali.
Se afișează postările cu eticheta Paulo Coelho. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paulo Coelho. Afișați toate postările
Paulo COELHO: Poveste de Craciun
Ca intotdeauna, in ajunul Craciunului, regele il invita pe prim-ministru sa faca o plimbare impreuna. Ii placea sa vada cum erau impodobite strazile - mai mult pentru a evita cheltuielile excesive decat pentru a se bucura de ceea ce vedea. Cei doi se deghizara, ca de obicei, imbracand haine de negustori de pe alte meleaguri.
Se plimbara prin centru, admirand ghirlandele luminoase, brazii, lumanarile aprinse pe scarile caselor, magazinele de cadouri, barbatii, femeile si copiii care plecau de acasa, grabiti sa se intalneasca cu rudele si sa sarbatoreasca in noaptea aceea in jurul unei mese imbelsugate.
Pe drumul de intoarcere trecura prin cartierul cel mai sarac. Acolo totul arata complet diferit. Fara lumini si lumanari, fara mireasma placuta a mancarurilor imbietoare. Pe strada nu era aproape nimeni si, ca in fiecare an, regele ii spuse ministrului sau ca trebuie facut ceva pentru saracii din regat. Prim-ministrul dadu afirmativ din cap, stiind ca in scurt timp planul acela avea sa fie uitat si ingropat in birocratia de zi cu zi, aprobarea bugetului, Intalniri cu demnitarii straini.
Cand, deodata, observara ca din una dintre casele cele mai saracacioase se auzea muzica. Prin crapaturile din lemnul putred se putea vedea inauntrul cocioabei. Acolo se petrecea ceva cu totul neobisnuit: un batran intr-un scaun cu rotile care parea a plange, o tanara complet cheala care dansa si un tanar cu ochi tristi care canta la tamburina un cantec popular.
- Hai sa vedem ce se petrece aici, zise regele. Batu la usa. Tanarul se opri din cantat si se duse sa deschida.
- Suntem negustori si cautam un loc unde sa dormim. Am auzit muzica, am vazut ca nu v-ati culcat si am vrea sa stim daca ne-am putea petrece noaptea aici.
- Domniile Voastre ar trebui sa caute un loc intr-un hotel din oras, pentru ca noi, din nefericire, nu va putem ajuta. Desi aici se canta, casa asta e plină de tristete si suferinta.
- Am putea sti de ce?
- Din cauza mea, zise batranul din scaunul cu rotile. Toata viata am incercat sa-mi educ fiul pentru a invata caligrafia, ca sa fie si el copist la palat. Dar anii au trecut si inscrieri pentru slujba asta nu s-au facut niciodata. Azi-noapte insa am avut un vis prostesc: se facea ca un inger imi cerea sa cumpar o cupa de argint, fiindca regele o sa ma viziteze, o sa bea putin si o sa-i dea o slujba fiului meu. Aparitia ingerului a fost atat de convingatoare, incat am vrut sa fac intocmai cum imi spusese. Cum nu aveam bani, nora mea s-a dus de dimineata la piata, si-a vandut parul si am cumparat cupa asta pe care o vedeti. Acum ei doi incearca sa ma inveseleasca, cantand si dansand, pentru ca este Craciunul, dar degeaba.
Regele vazu cupa de argint, ceru sa i se dea putina apa pentru ca ii era sete si, inainte de a pleca, le spuse gazdelor:
- Ce coincidenta! Adineaori chiar vorbeam cu prim-ministrul si-mi spunea ca inscrierile vor incepe saptamana viitoare.
Batranul dadu din cap, fara sa se increada prea mult in ceea ce auzea, si-si lua ramas-bun de la cei doi straini. Dar ziua urmatoare o proclamatie a regelui putu fi citita in toata tara: era nevoie de un nou copist la palat. La data anuntata, sala de audiente era plina de oameni, dornici cu totii sa-si incerce norocul si sa obtina acea mult ravnita slujba. Prim-ministrul intra si le ceru sa-si pregatească foile si tocurile de scris:
- Iata tema de disertatie: de ce un batran plange, o femeie cheala danseaza si un tanar trist canta?
Soapte nedumerite strabatura toata sala: nimeni nu stia ce sa astearna pe hartie! Doar intr-un colţ, un tanar cu haine jerpelite zambi larg si incepu sa scrie.
(bazata pe o poveste indiana)
Se plimbara prin centru, admirand ghirlandele luminoase, brazii, lumanarile aprinse pe scarile caselor, magazinele de cadouri, barbatii, femeile si copiii care plecau de acasa, grabiti sa se intalneasca cu rudele si sa sarbatoreasca in noaptea aceea in jurul unei mese imbelsugate.
Pe drumul de intoarcere trecura prin cartierul cel mai sarac. Acolo totul arata complet diferit. Fara lumini si lumanari, fara mireasma placuta a mancarurilor imbietoare. Pe strada nu era aproape nimeni si, ca in fiecare an, regele ii spuse ministrului sau ca trebuie facut ceva pentru saracii din regat. Prim-ministrul dadu afirmativ din cap, stiind ca in scurt timp planul acela avea sa fie uitat si ingropat in birocratia de zi cu zi, aprobarea bugetului, Intalniri cu demnitarii straini.
Cand, deodata, observara ca din una dintre casele cele mai saracacioase se auzea muzica. Prin crapaturile din lemnul putred se putea vedea inauntrul cocioabei. Acolo se petrecea ceva cu totul neobisnuit: un batran intr-un scaun cu rotile care parea a plange, o tanara complet cheala care dansa si un tanar cu ochi tristi care canta la tamburina un cantec popular.
- Hai sa vedem ce se petrece aici, zise regele. Batu la usa. Tanarul se opri din cantat si se duse sa deschida.
- Suntem negustori si cautam un loc unde sa dormim. Am auzit muzica, am vazut ca nu v-ati culcat si am vrea sa stim daca ne-am putea petrece noaptea aici.
- Domniile Voastre ar trebui sa caute un loc intr-un hotel din oras, pentru ca noi, din nefericire, nu va putem ajuta. Desi aici se canta, casa asta e plină de tristete si suferinta.
- Am putea sti de ce?
- Din cauza mea, zise batranul din scaunul cu rotile. Toata viata am incercat sa-mi educ fiul pentru a invata caligrafia, ca sa fie si el copist la palat. Dar anii au trecut si inscrieri pentru slujba asta nu s-au facut niciodata. Azi-noapte insa am avut un vis prostesc: se facea ca un inger imi cerea sa cumpar o cupa de argint, fiindca regele o sa ma viziteze, o sa bea putin si o sa-i dea o slujba fiului meu. Aparitia ingerului a fost atat de convingatoare, incat am vrut sa fac intocmai cum imi spusese. Cum nu aveam bani, nora mea s-a dus de dimineata la piata, si-a vandut parul si am cumparat cupa asta pe care o vedeti. Acum ei doi incearca sa ma inveseleasca, cantand si dansand, pentru ca este Craciunul, dar degeaba.
Regele vazu cupa de argint, ceru sa i se dea putina apa pentru ca ii era sete si, inainte de a pleca, le spuse gazdelor:
- Ce coincidenta! Adineaori chiar vorbeam cu prim-ministrul si-mi spunea ca inscrierile vor incepe saptamana viitoare.
Batranul dadu din cap, fara sa se increada prea mult in ceea ce auzea, si-si lua ramas-bun de la cei doi straini. Dar ziua urmatoare o proclamatie a regelui putu fi citita in toata tara: era nevoie de un nou copist la palat. La data anuntata, sala de audiente era plina de oameni, dornici cu totii sa-si incerce norocul si sa obtina acea mult ravnita slujba. Prim-ministrul intra si le ceru sa-si pregatească foile si tocurile de scris:
- Iata tema de disertatie: de ce un batran plange, o femeie cheala danseaza si un tanar trist canta?
Soapte nedumerite strabatura toata sala: nimeni nu stia ce sa astearna pe hartie! Doar intr-un colţ, un tanar cu haine jerpelite zambi larg si incepu sa scrie.
(bazata pe o poveste indiana)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)