Refuz!... Refuz!!... Refuz!!!...

Ca tot veni vorba in ultimele zile despre refuzul vaccinarii in randul elevilor de liceu... Unul din motivele invocate de cei care au refuzat vaccinarea a fost ca nici nu stiau despre ce este vorba. Oare? In fond, accesul la internet este acum la indemana majoritatii; totul e sa vrei si sa vrei sa stii sa cauti informatii. In momentul in care cauti, informatiile vin spre tine cu duiumul.
Vaccinul administrat acum este contra difteriei si tetanosului. Dar ce sunt aceste boli si cum se manifesta? Ia sa cautam pe internet!
Sa cautam intai informatii despre difterie. Cautand, mai intai ne apar informatii pe wikipedia. Iata-le:
"
Difteria este o boală infecțioasă a căilor respiratorii, agentul etiologic fiind Corynebacterium diphtheriae, o bacterie gram-pozitivă care produce toxina difterică. Este o boală gravă la care complicațiile pot duce la cazuri mortale. Pentru prevenirea bolii există un vaccin eficient.

Istoric

Boala a fost numită astfel de către medicul francez Pierre Fidèle Bretonneau (1778 - 1862), care a preluat termenul din limba greacă: διφθέρα - diphthéra = suluri de piele. Numele a fost dat după pseudomembranele difterice care apar pe mucoasele distruse de boală."
 Cam putin. Dar sa mai cautam... Iata ce mai gasim:
" Difteria - toxiinfectie cauzata de bacilul Klebs-Loeffler

Generalitati

Sus

Difteria este o afectiune bacteriana ale carei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de catre Corynebacterium diphtheriae, numit si bacilul Klebs Loeffler. In forma respiratorie, in functie de localizarea infectiei, difteria afecteaza amigdalele, faringele, laringele si nasul; la tropice, forma cutanata cauzeaza ulceratii ale pielii.

Difteria afecteaza toate grupele de varsta, dar in special copiii sub 15 ani nevaccinati. Boala apare mai ales in timpul iernii si in zonele temperate. Factori predispozanti pentru aparitia bolii sunt: spitalizarea prelungita, imunodepresia si terapia antimicrobiana anterioara.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Mod de transmitere
3. Simptome
4. Tratament

Mod de transmitere

Sus

Difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, stranut) si prin contactul direct cu pielea contaminata. Sursa de bacili difterici este reprezentata de purtatorii sanatosi sau persoanele bolnave de difterie, care prezinta bacili difterici la nivelul orofaringelui sau la nivelul pielii.
Bolnavul este contagios timp de 6 saptamani, in absenta tratamentului. In timpul izbucnirilor epidemice copiii purtatori de germeni la nivelul orofaringelui sau pielii, care nu prezinta semne si simptome de boala, pot transmite boala.

Simptome

Sus

Perioada de incubatie este de 2-6 zile, dar simptomele pot sa apara uneori si dupa un interval de sase zile. Tabloul clinic depinde de localizarea si intensitatea procesului difteric. Forma laringiana este grava; forma nazala este mai putin severa, dar cu posibilitate de cronicizare. Numeroase cazuri sunt subestimate, deoarece infectia se poate manifesta si in forme inaparente. In angina si laringita difterica primele simptome sunt durerea de gat, pierderea apetitului (anorexie), febra moderata. Dupa 2-3 zile se formeaza false membrane alb-sidefii, aderente, care cuprind tot faringele, sangerande la incercarea de a le indeparta. Evolutia poate fi spre vindecare sau deces in urmatoarele zile.

In forma cutanata, leziunile sunt dureroase. Orice leziune cutanata cronica poate fi infectata cu bacilul difteric.
Complicatiile se datoreaza mai ales toxinei difterice, care difuzeaza in organism, determinand fenomene toxice la distanta, afectand mai ales inima (miocardita) si sistemul nervos. In forma respiratorie, boala e mortala in 5-10% din cazuri.

Tratament

Sus

Se recomanda izolarea pacientului pentru a evita transmiterea bolii. Pacientii devin ne-contagiosi dupa doua zile de la inceperea tratamentului. Antibioticele de tipul penicilinei sau eritromicinei sunt in general eficiente in eliminarea bacilului difteric de la pacientii bolnavi sau purtatorii sanatosi.
Modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este mentinerea unui nivel inalt de imunizare in comunitate. In majoritatea tarilor din lume vaccinul antidifteric se administreaza concomitent cu vaccinul antitetanic si antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin asociat antidifteric-antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea."

Si inca:
"
Exista boli care prin vaccinare pot fi prevenite si chiar eradicate. In lume nu mai exista variola. In Romania, datorita vaccinarii incepand de la nastere, evolutia difteriei a scazut drastic.

Ce este difteria?

Difteria este o afectiune acuta caracterizata prin manifestari datorate infectiei cailor respiratorii superioare si manifestari sistemice datorate efectului toxinei difterice. Toate celulele umane au receptorul pentru toxina difterica, astfel incat toate tesuturile pot fi afectate in cadrul difteriei.
Cauza este reprezentata de infectia cu Corynebacterium  diphtheriae, o bacterie care se gaseste in tractul respirator superior, in plagi, pe tegumentele persoanelor infectate sau la purtatori sanatosi.
Transmiterea difteriei se face direct prin contact cu persoanele infectate sau pe cale aerogena (stranut, tuse).

Simptomele difteriei

Difteria  prezinta o perioada de incubatie de aproximativ 7 zile. Primele mainifestari apar dupa o saptamana de la contactul infectant.

Exista 2 faze ale evolutiei difteriei: o faza initiala cu faringita severa cu membrane care pot determina sufocare si o a doua faza, tardiva, sistemica determinata de efectele toxinei circulante asupra tesuturilor.
Simptomele si semnele difteriei sunt:
- la debut: astenie, anorexie, febra, dureri faringiene;
- edem important al regiunii submandibulare si cervicale anterioare cu limfadenopatie ce determina aspectul de "gat de taur";
- raguseala;
- tuse uscata;
- respiratie zgomotoasa si prelungita;
- prezenta unei membrane asimetrice la nivelul amigdalelor, adenopatie cervicala;
- secretii nazale purulente sau sero-sanguinolente;
- ulcere tegumentare cu margini edematiate care nu se vindeca la tratament obisnuit;
-caracteristica difteriei este formarea unei membrane la nivelul unei plagi care nu se vindeca;
- tahicardie, marirea frecventei cardiace;
- paloare.

Complicatiile difteriei

Infectia cu C. diphtheriae determina o serie de complicatii sistemice aparute ca urmare a prezentei toxinei in sange:
- complicatiile cardio-vasculare (miocardita) pot surveni in primele 2-4 saptamani de la debutul bolii si sunt insotite de astenie progresiva, dispnee, insuficienta cardiaca, uneori stop cardiac;
- complicatii neurologice cu paralizia valului palatin si imposibilitatea alimentatiei corecte, paralizia nervului oculomotor ce determina tulburari de vedere si polinevrita periferica.
- complicatii renale care pot evolua catre insuficienta renala acuta sau cronica;
- suprarenalita toxica prin leziuni hemoragice sau degenerative.

Stabilirea diagnosticului de difterie

Exista o serie de persoane predispuse la infectia cu C. diphtheriae: cele care nu au fost vaccinate pentru difterie sau au intrat in contact cu persoane cu aceasta afectiune. Si persoanele care au calatorit intr-o regiune in care difteria nu a fost eradicata (Africa, Asia) prezinta un risc crescut.
Prezenta unei membrane amigdaliene asimetrice, aderente, insotita de adenopatie si tumefierea (umflarea) regiunii cervicale la o persoana cu febra, stare generala alterata, astenie, paloare sunt elemente sugestive pentru diagnosticul de difterie.
Confirmarea diagnosticului se realizeaza prin efectuarea examenelor de laborator:
- izolarea C.diphtheria din diferite prelevate (tampon nazal, faringian);
- testul Elek- demonstreaza prezenta toxinei in sange;
- examen microscopic direct.

Tratamentul difteriei

Difteria este o boala infecto-contagioasa, grava, care necesita o schema complexa de terapie. Tratamentul difteriei include:
- tratament specific cu Antitoxina difterica cu scopul de a neutraliza toxina care nu estefixate pe celule;
- antibioticele stopeaza producerea de toxina la pacientii infectati (Panicilina,Eritromicina). Dupa 48 de ore de tratament cu antibiotice pacientii nu mai sunt contagiosi. Tratamentul difteriei dureaza 14 zile.
- suport nutritiv (alimente bogate in toate principiile energetice: carne, lactate,fructe, legume);
- repaus strict la pat in cursul perioadei acute de difterie (timp 30-60 de zile).

Prevenirea difteriei

Difteria afost tratata cu succes inca din 1913 cand a fost creat vaccinul compus din toxina difterica denumita anatoxina. Din 1940 se realizeaza profilaxia difteriei prin vaccinul combinat DTP (diftero-tetano-Pertussis). Imunizarea in copilarie determina persistenta antitoxinei pana in perioada adulta, cand este necesar un nou rapel, de aceasta data cu toxoid difteric.
Rapeluri regulate cu toxoid difteric sunt importante pentru adultii care calatoresc in zonele in curs de dezvoltare in care difteria reprezinta o problema de sanatate."
Continuam cautarile cu informatii despre tetanos... Iata intai informatiile de pe wikipedia:

Tetanos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Tetanos
Clostridium tetani - agentul etiologic al tetanosului
Clasificarea după	CIM-10
A33	Tetanosul neonatorum
A34	Tetanosul obstetrical
A35	Alte forme de tetanos
site adresă	[1]
v • d • m

Tetanos neonatal, cu contractură în opistotonus

Tetanosul este o boală infecțioasă gravă, cu potențial fatal, cauzată de tetanospasmină, o exotoxină neurotoxică produsă de bacilul tetanic (Clostridium tetani).
Forma de rezistență, sporulată, a bacteriei se găsește în sol pe toate ariile geografice. Germenul pătrunde în organism la nivelul soluțiilor de continuitate produse prin diverse tipuri de traumatisme, cum sunt plăgile înțepate sau plăgile datorate unor mușcături. Îmbolnăvirea se produce ca urmare a germinării sporilor și multiplicării bacteriei, care produce două toxine puternice. Dintre acestea, tetonospasmina, cu acțiune proteolitică, lezează nervii periferici, cauzând paralizii și crampe musculare tipice. Cealaltă toxină, tetanolizina, produce leziuni la nivelul mușchiului cardiac. Toxina tetanică după gradul de toxicitate este pe locul doi pe lista substanțelor toxice după toxina botulinică."

Si inca:
 "

Tetanos

boala infectioasa cauzata de o bacterie gram pozitiva, bacilul lui Nicolaier, ori clostridium tetani. Bacilul lui Nicolaier traieste sub forma de spori in pamant si in intestinul mamiferelor.

Cauze - Tetanosul este transmis omului avand ca poarta de intrare o leziune cutaneomucoasa (ranire, muscatura), indiferent ca plaga este profunda sau, din contra, foarte usoara, chiar infima, ca o zgarietura, o intepatura intr-un spin de trandafir, o aschie etc. Aceasta mai poate fi si o leziune cronica ce nu atrage atentia ca atare, ca un ulcer varicos al gambei.
Nou-nascutul poate contracta boala plecand de la plaga ombilicala atunci cand, dupa obiceiurile din unele tari in curs de dezvoltare, se aplica pamant pe bontul ombilical

Simptome si semne - Simptomele tetanosului sunt determinate de actiunea toxinei germenelui, neurotoxina.
Dupa o incubatie de 3 pana la 30 zile, primul semn, intotdeauna deosebit de semnificativ, este un trismus (constrictie a maxilarelor cauzata de contractura involuntara a muschilor masticatori). Masticatia devine dureroasa in cateva zile, uneori chiar mai repede; bolnavul nu are febra si isi pastreaza luciditatea.
Tetanosul se numeste generalizat atunci cand trismusul este insotit de contractura, de asemenea permanenta, a muschilor gatului apoi ai trunchiului. Aceasta contractura antreneaza atitudini caracteristice, ca cea a trunchiului in arc de cerc cu concavitatea posterioara, sau opistotonusul. Aceasta faza, zisa de extensie, dureaza una sau doua zile, iar durata ei constituie cel mai bun indicator al gravitatii bolii. In cursul paroxismelor, febra creste si este insotita de transpiratie abundenta si de accelerarea ritmului cardiac. Poate surveni o asfixie fie prin spasm al laringelui, fie prin blocarea custii toracice
Tetanosul poate ramane localizat la un membru; el este atunci de o gravitate mai mica

Tratament - Tratamentul tetanosului generalizat necesita o spitalizare intr-un serviciu de reanimare si consta, in afara ingrijirilor specifice care se aduc unei plagi daca ea este inca reperabila (dezinfectie, antibioterapie), la administrarea in doza mare de ser antitetanic uman (gamaglobuline specifice) si mai ales la incercarea de a face sa cedeze contracturile prin folosirea de miorelaxante: barbiturice sau benzodiazepine in doza mare, chiar curara in cazurile foarte grave. Scopul este acela de a evita asfixia asteptand incetarea spontana a efectelor toxinei.

Evolutie - Vindecarea este obtinuta in mai mult de 80% dintre cazuri, sechelele nefiind rare: blocaje articulare, rupturi tendinoase si musculare. Faptul de a fi fost bolnav de tetanos nu confera nici o imunitate ulterioara.

Prevenire - Complexitatea si lungimea acestui tratament (3 pana la 5 saptamani) contrasteaza cu eficacitatea si simplicitatea vaccinarii. Aceasta este obligatorie si asigura o prevenire perfecta daca ea este bine practicata: 3 injectii la interval de o luna cu rapel dupa1 an, apoi din 10 in 10 ani (interval maxim), fara nici o contraindicatie. Aceasta vaccinare este adesea asociata cu vaccinarea impotriva difteriei, tusei convulsive (DTP) si uneori si cea impotriva poliomielitei (DTPP)."

Mai vreti? Inca:

"

Tetanosul

Generalitati

Sus

Tetanosul este o intoxicatie acuta a sistemului nervos central produsa de toxina bacilului sporulat gram-pozitiv anaerob Clostridium tetani; este o boala infecto-contagioasa tratata in cadrul serviciilor de boli infectioase, rolul chirurgului fiind acela de a preveni producerea infectiei (in cazul plagilor cu risc tetanigen), iar odata infectia aparuta, de a trata poarta de intrare.

Cuprins articol

1. Generalitati
2. Etiologie
3. Etiopatogenie
4. Factorii de risc
5. Simptome
6. Tratament
7. Evolutie

Etiologie

Sus

Bacilul tetanic este un germene teluric (e gasit cel mai frecvent sub forma de spori in pamant, mai ales in zonele fertilizate cu balegar); poate exista si in intestinul gros si chiar subtire al oamenilor si animalelor, de unde este eliminat odata cu materiile fecale. Aceasta explica posibilul tetanos postoperator si posibila aparitie la bolnavi ce au suferit in urma cu multi ani rani de razboi, inmagazinand in cicatrice spori de bacil tetanic, cu eliberarea acestora in cursul interventiilor chirurgicale recente si trecere in forma vegetativa.

Etiopatogenie

Sus

Bacilul ramane cantonat la poarta de intrare unde se multiplica si elibereaza neurotoxine care ajung in circulatie; acestea difuzeaza electiv de-a lungul trunchiurilor nervoase si se fixeaza pe placa neuromusculara si pe receptorii neuronilor din centrii nervosi producand initial hiporeflectivitatea nervilor periferici si apoi hiperexcitabilitatea maduvei si a trunchiului cerebral. Odata fixata pe celula nervoasa, toxina nu mai poate fi inlaturata.

Factorii de risc

Sus

O serie de situatii favorizeaza dezvoltarea acestui germene:
- plagi (anfractuoase, delabrante, muscate, contaminate cu pamant);
- intepaturi, arsuri, degeraturi, fracturi deschise;
- avorturi septice (instrumente nesterilizate - tetanos postabortum);
- catgut insuficient sterilizat (tetanos chirurgical; posibil si tetanos neonatolium, in cazul contaminarii bontului ombilical);
- la care se adauga prezenta tarelor organice sau a starilor de imunodeficienta.

Simptome

Sus

Debut (dupa 3-20 zile de incubatie): apare durere surda, senzatie de arsura, sensibilitate la frig si parestezii la nivelul unei plagi aparent vindecate sau pe cale de vindecare (plaga necicatrizata devine uscata, cu oprire a granularii), urmate de fibrilatii musculare si chiar contracturi ale grupurilor musculare perilezionale (fenomene usor atenuate la unii indivizi in cazul existentei unei profilaxii antitetanice insuficiente).

Perioada de stare propriu-zisa se caracterizeaza prin disfagie, iritabilitate, urmate rapid de hiperreflexivitate si aparitiea contracturilor musculare indolore ce pot produce rupturi musculare sau chiar fracturi osoase si sunt insotite de pierdere ponderala marcata prin consum mare de energie si imposibilitatea alimentatiei:
- contractura muschilor maseteri si pterigoidieni produce trismusul;
- contractura musculaturii fetei produce faciesul sardonic cu imobilitate, sprancene ridicate, risus sardonicus;
- contracturile generalizate produc atitudini particulare cunoscute sub numele de emprostotonus, opistotonus, ortotonus sau pleurostotonus;
- constienta bolnavului ramane prezenta, dar spasme ale glotei sau ale muschilor respiratori pot duce la crize de asfixie prin apnee si deces.
Exceptand leucocitoza, datele paraclinice sunt neconcludente.

Tratament

Sus

Tratamentul poate fi de doua tipuri.

Tratamentul profilactic, urmareste 2 directii:
- tratament chirurgical corect al plagilor potential tetanigene
- asigurarea imunizarii antitetanice a populatiei.

Tratamentul curativ:
- toaleta corespunzatoare si lasare deschisa a plagii
- la care se adauga imunizarea activa si/sau pasiva (in functie de starea de imunitate prezenta stabilita printr-o anamneza riguroasa)
- antibioticoterapie (penicilina G in doze mari timp de 7-10 zile)
- reechilibrare hidroelectrolitica si metabolica.

La toate acestea se adauga izolarea bolnavului la pat in camere ferite de orice agenti excitanti, cu administrare de sedative, relaxante musculare, eventual oxigenoterapie hiperbara.

Evolutie

Sus

Mortalitatea declarata in cazul acestei boli este de 40% pe plan mondial, afectand cu precadere tinerii si varstnicii. Evolutia este cu atat mai grava cu cat plagile contaminate sunt situate la cap, fata sau gat. In cazul supravietuirii, vindecarea este completa."

Si inca:
"

Tetanos este o boala acuta, adeseori fatala, cauzata de exotoxina produsa de bacteria Clostridium tetani. Se caracterizeaza prin rigiditate generalizata si spasme convulsive ale muschilor scheletali. Rigiditatea musculara implica, de obicei, maxilarul (trismus) si gatul, iar apoi se generalizeaza.

Desi documentele din antichitate (sec. 5 i.e.n) contin descrieri clinice ale tetanosului, Carle si Rattone au fost primii care au produs pentru prima data tetanosul la animale, injectandu-le cu puroi de la un caz fatal de tetanus la om. In acelasi an, Nicolaier a produs tetanos la animale injectandu-le cu probe de sol. In 1889, Kitasato a izolat microorganismul de la o victima umana, a aratat ca acesta produce boala atunci cand este injectat la animale si a raportat ca toxina poate fi neutralizata prin anticorpi specifici. In 1897, Nocard a demonstrat efectul protectiv al antitoxinei transferate pasiv; imunizarea pasiva a omului a fost utilizata pentru tratament si profilaxie in timpul Primului Razboi Mondial. Toxicoida tetanica a fost dezvoltata de Descombey in 1924. A fost utilizata la scara larga pentru prima data in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Clostridium tetani

C. tetani este un bacil anaerob, gram-pozitiv si sporulat, avand un aspect microscopic de “bat de toba”. Microorganismul este sensibil la caldura si nu poate supravietui in prezenta oxigenului. Sporii, in schimb, sunt foarte rezistenti la caldura si la antisepticele obisnuite. Acestia pot supravietui in autoenclava la 249.8°F (121°C) timp de 10-15 minute. Sporii sunt de asemenea rezistenti la fenol si alti agenti chimici.

Sporii sunt frecvent raspanditi in sol si in intestinele si materiile fecale ale cailor, oilor, vitelor, cainilor, pisicilor, sobolanilor, porcusorilor de Guineea si gainilor. Solul tratat cu ingrasamant natural poate contine mari cantitati de spori. In zonele agricole, numerosi adulti pot purta microorganismul in corp. Sporii se pot gasi si pe suprafetele cutanate si in heroina contaminata.

C. tetani produce doua exotoxine, tetanolisina si tetanospasmina. Functia tetanolisinei nu este cunoscuta cu certitudine. Tetanospasmina este o neurotoxina care cauzeaza manifestarile clinice ale tetanosului. In functie de greutate, tetanospasmina este una dintre cele mai puternice toxine cunoscute. Doza letala minima estimata la om este de 2,5 nanograme per kilogram corp (un nanogram reprezinta a miliarda parte dintr-un gram), sau 175 de nanograme pentru un om cu o greutate de 70 kg (154lb).

C. tetani  intra de obicei in organism printr-o rana. In prezenta conditiilor anaerobe (oxigen scazut), sporii germineaza. Toxinele sunt produse si diseminate prin sange si ganglionii limfatici. Toxinele actioneaza in diferite zone din sistemul nervos central, inclusiv placile motorie terminale, maduva spinarii si creieri, precum si in sistemul nervos simpatic. Manifestarile clinice tipice ale tetanosului sunt cauzate atunci cand toxina tetanica interfereaza cu eliberarea neurotransmitatorilor, blocand impulsurile inhibitoare. Aceasta duce la contractia si spasmul muschilor neopozabili.  Pot aparea convulsii, iar sistemul nervos autonom poate fi si el afectat.

Caracteristici clinice

Perioada de incubatie variaza de la 3 la 21 de zile (in medie 8 zile). In general, cu cat rana este mai departe de sistemul nervos central, cu atat mai lunga va fi perioada de incubatie. Cu cat perioada de incubatie este mai scurta, cu atat vor fi mai mari sansele de deces. La tetanosul neonatal, simptomele apar de obicei la 4-14 zile dupa nastere, in medie 7 zile.
Pe baza constatarilor clinice, au fost descrise trei forme de tetanos.

Tetanosul local este o forma rara a bolii, in care pacientii prezinta contractii musculare persistente in aceeasi zona anatomica in care se afla rana. Aceste contractii pot persista timp de mai multe saptamani, inainte sa scada gradual. Tetanosul local poate preceda instalarea tetanosului generalizat, dar este, in general, mai usor. Numai 1% din cazuri sunt fatale.

Tetanosul cefalic este o forma rara a bolii, care apare ocazional odata cu otita medie (infectia urechii), unde C. Tetani este prezenta in flora urechii mijlocii, sau ca urmare a ranilor de la nivelul capului. Sunt implicati nervii cranieni, in special din zona fetei.

Cel mai frecvent tip (aproximativ 80%) de tetanos raportat este tetanosul generalizat. Boala se prezinta de obicei cu un tipar descendent. Primul semn este trismusul, sau blocarea maxilarului, urmat de intepenirea gatului, dificultate la inghitire si rigiditatea muschilor abdominali. Alte simptome includ temperatura ridicata, transpiratie, tensiune ridicata si episoade de puls rapid. Spasmele pot aparea frecvent si pot dura cateva minute. Spasmele continua timp de 3-4 saptamani. Recuperarea completa poate dura luni de zile.

Tetanosul neonatal este o forma de tetanos generalizat care apare la nou nascuti. Tetanosul neonatal apare la nou nascutii fara imunitate pasiva protectiva, deoarece mamele acestora nu sunt imune. Apare de obicei prin infectarea bontului ombilical nevindecat, mai ales cand acesta este incizat cu un instrument medical nesterilizat. Tetanosul neonatal este frecvent in unele tari in curs de dezvoltare (cifra estimativa de peste 257.000 de decese anuale in intreaga lume in 2002-2003), dar foarte rar in Statele Unite.

Complicatii

Laringospasmele (spasmul coardelor vocale) si/sau spasmul muschilor respiratori afecteaza respiratia. Fracturile coloanei vertebrale sau ale oaselor lungi pot avea ca rezultat contractii si convulsii prelungite. Hiperactivitatea sistemului nervos autonom poate duce la hipertensiune si/sau ritm cardiac anormal.

Infectiile nozocomiale sunt frecvente datorita spitalizarii prelungite. Infectiile secundare pot include sepsis de la catetere, pneumonii dobandite in spital si ulcere de decubit. Embolismul pulmonar este o problema speciala intalnita in randul consumatorilor de droguri si pacientilor in varsta. Pneumonia de aspiratie este o complicatie frecventa tarzie a tetanosului, intalnita la 50%-70% din cazurile autopsiate. In ultimii ani, tetanosul a fost fatal la aproximativ 11% din cazurile raportate. Cazurile cu cele mai mari sanse de a deveni fatale sunt cele care apar la persoanele cu varsta de peste 60 de ani (18%) si la persoanele nevaccinate (22%). La aproximativ 20% din decesele provocate de tetanos nu se identifica nicio patologie evidenta, iar decesul este atribuit efectelor directe ale toxinei tetanice.

Diagnosticul de laborator

Nu exista constatari in laborator caracteristice tetanosului. Diagnosticul este in intregime clinic si nu depinde de confirmarea bacteriologica. C. tetani este recuperata din rana la doar 30% din cazuri si poate fi izolata la pacientii care nu au tetanos. Identificarea microorganismului in laborator depinde in mod esential de demonstrarea productiei de toxina la soareci.

Management medical

Toate ranile trebuie curatate. Tesutul necrotic si impuritatile trebuie indepartate. Daca apar spasmele tetanice, terapia de sustinere si mentinerea unei cai respiratorii adecvate sunt critice.

Imunoglobulina tetanica este recomandata persoanelor cu tetanos. Imunoglobulina tetanica poate ajuta numai la indepartarea toxinei tetanice nelegate. Aceasta nu poate afecta toxina legata de terminatiile nervoase. In general, copiilor si adultilor li se recomanda o singura doza intramusculara de 3.000-5.000 de unitati, cu o parte din doza infiltrata in jurul ranii, daca este posibil. Imunoglobulina intravenoasa (IVIG) contine antitoxina tetanica si poate fi utilizata daca imunoglobulina tetanica nu este disponibila.

Datorita eficacitatii extreme a toxinei, tetanosul nu are ca rezultat imunitatea la tetanos. Imunizarea activa cu Toxicoida tetanica trebuie sa inceapa sau sa continue imediat ce s-a stabilizat starea persoanei.

Ingrijirea ranii

Profilaxia tetanosului cu antibiotice nu este nici practica si nici utila in ingrijirea ranii; imunizarea corecta joaca un rol mai important. Necesitatea imunizarii active, cu sau fara imunizarea pasiva, depinde de starea ranii si de istoricul de imunizare al pacientului (pentru detalii vezi MMWR 2006;55[RR-17]). Rar au aparut cazuri de tetanos la persoanele cu serii primare documentate de toxicoida tetanica.

Persoanele care prezinta rani care nu sunt curate sau minore si care au primit 0-2 doze prealabile de toxicoida tetanica sau au un istoric neclar de doze anterioare trebuie sa primeasca imunoglobulina tetanica, precum si Td sau Tdap. Aceasta deoarece primele doze de toxicoida pot sa nu induca imunitatea; acestea pot doar sa pregateasca sistemul imunitar. Imunoglobulina tetanica ofera imunitate temporara asigurand direct antitoxina. Astfel se asigura ca nivelurile de protectie de antitoxina sunt atinse chiar daca raspunsul imun nu a aparut inca.

Epidemiologie

Tetanosul apare peste tot in lume dar este mai frecvent intalnit in regiuni dens populate din zonele cu clima calda si umeda, cu sol bogat in materii organice.  Microorganismele se regasesc in principal in sol si in tractul intestinal al animalelor si omului.

Mod de transmitere

Transmiterea se face in principal prin rani contaminate (aparente si inaparente). Rana poate fi grava sau minora. In ultimii ani, totusi, un mare numar de pacienti au prezentat rani minore, probabil deoarece ranile grave au mai multe sanse sa fie ingrijite corect. Tetanosul poate aparea in urma operatiilor elective, a arsurilor, ranilor prin intepare profunde, ranilor prin strivire, otitei medii (infectia urechii), infectiilor dentare, muscaturilor de animale, avortului si sarcinii.

Tetanosul nu se transmite de la o persoana la alta. Este singura boala care poate fi prevenita prin vaccinare care este infectioasa, dar nu este contagioasa.

Eficacitatea vaccinurilor

Dupa o serie primara (trei doze de toxicoida tetanica administrate la intervale corecte la persoanele cu varsta peste 7 ani si patru doze la copii cu varsta de pana la 7 ani), in esenta toate persoanele vaccinate ating niveluri de antitoxina considerabil mai mari decat nivelul protectiv de 0,1 IU/mL.

Eficacitatea toxoidei nu a fost niciodata studiata in cadrul testelor de vaccin. Din nivelurile de antitoxina protective se poate deduce ca o serie completa de toxicoida tetanica are o eficacitate clinica de aproape 100%; cazurile de tetanos aparute la persoanele complet imunizate, a caror doza ultima a fost administrata in ultimii 10 ani sunt extrem de rare.

Nivelurile de antitoxina scad in timp. In timp ce unele persoane pot fi protejate pe toata durata vietii, la 10 ani dupa ultima doza, majoritatea persoanelor prezinta niveluri de antitoxina care doar se apropie de nivelul protectiv minim. Drept urmare, dozele periodice de rapel sunt recomandate o data la 10 ani.

La un mic procent din indivizi, nivelurile de antitoxina scad sub nivelul protectiv minim inainte de trecerea celor 10 ani. Pentru a se asigura niveluri protective adecvate de antitoxina, persoanele care prezinta mai mult timp o rana care nu este curata si nici minora trebuie sa fie vaccinate cu o doza de antitetanos de rapel, daca au trecut mai mult de 5 ani de la ultima doza. (Pentru detalii despre persoanele care au primit anterior mai putin de trei doze, consultati sectiunea “Ingrijirea ranii”.)

Contraindicatii si precautii la vaccinare

O reactie alergica severa (anafilaxie) la o componenta a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de toxicoida tetanica reprezinta contraindicatie la primirea de toxicoida tetanica. Daca se suspecteaza ca o reactie generalizata reprezinta alergie, poate fi util ca pacientul sa fie trimis sa efectueze o testare cutanata corespunzatoare inainte de a se intrerupe imunizarea cu toxicoida tetanica. O afectiune moderata sau acuta grava reprezinta motiv pentru amanarea vaccinarii periodice; aceasta nu se aplica si in cazul unei afectiuni minore.
Daca exista o contraindicatie pentru utilizarea preparatelor care contin toxicoida tetanica, trebuie luata in considerare imunizarea pasiva cu imunoglobulina tetanica ori de cate ori apare o rana care nu este curata si nici minora o perioada mai lunga de timp.

Reactii adverse dupa vaccinare

Reactiile adverse locale (ex.: eritem, induratie, durere la locul intepaturii) sunt obisnuite, dar de obicei sunt auto-limitate si nu necesita terapie. In zona de injectie se poate sesiza un nodul palpabil timp de cateva saptamani. S-a raportat abces la zona de injectie. Febra si alte simptome sistemice nu sunt obisnuite.

Ocazional se raporteaza reactii locale exagerate (tip Arthur), ca urmare a administrarii unui vaccin care contine toxicoida difterica sau tetanica. La aceste reactii apar inflamari dureroase extinse, adeseori de la umar la cot. Acestea apar in general la 2-8 ore de la injectii si sunt raportate cel mai frecvent la adulti, mai ales la aceia care au primit doze frecvente de toxicoida difterica sau tetanica. Persoanele care prezinta aceste reactii severe au de obicei niveluri foarte ridicate de antitoxina serica; acestia nu trebuie sa mai primeasca doze aditionale de rutina sau de rapel de urgenta de Td mai des decat o data la 10 ani. La persoanele care au primit doze de rapel multiple prealabile pot aparea reactii locale mai putin severe.

S-au raportat reactii sistemice severe, cum ar fi urticarie generalizata, anafilaxie, sau complicatii neurologice dupa administrarea de toxicoida tetanica. Dupa administrarea de toxicoida tetanica s-au raportat putine cazuri de neuropatie periferica si sindrom Guillain-Barré. Institute of Medicine a concluzionat ca probele disponibile favorizeaza o relatie cauzala intre toxicoida tetanica si nevrita brahiala si sindromul Guillain-Barré, desi aceste reactii sunt foarte rare.

Depozitarea si administrarea vaccinurilor

Toate vaccinurile care contin toxicoida diftero-tetanica trebuie depozitate constant la temperaturi de 2°- 8°C. Congelarea reduce eficacitatea componentei tetanice. Vaccinul expus la temperatura de congelare nu trebuie niciodata administrat.

Sursa: Vaccinnet (website-ul Vaccinnet a fost creat cu sprijinul Comisiei Europene prin proiectul VACSATC)"

Si inca:
" 

TETANOSUL

1. DEFINIŢIE

            Tetanosul este o boală infecţioasă acută, necontagioasă, comună omului şi animalelor, determinată de exotoxina bacilului tetanic (tetanospasmina) şi manifestată  clinic prin contractură tonică generalizată şi dureroasă a muşchilor striaţi, contracturi spastice supraadăugate, paroxistice.

Este o boală cu evoluţie severă şi letalitate crescută (30-60%).

1.       ETIOLOGIE

   Clostridium taetani, bacil Gram pozitiv, anaerob, familia Bacilacee, genul Clostridium;

   Rezistenţă: sporii sunt foarte rezistenţi la întuneric, la alcool, antiseptice;

   Sporii sunt omorâţi prin căldură, la 100⁰C sau prin autoclavare în 15 minute.

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

Ca urmare a introducerii imunizării antitetanos, evoluţia acestei boli este sporadică, cazurile apărând mai frecvent la adulţi, bărbaţi, în mediul rural.

Incidenţa la 100.000 locuitori a fost de 0,1 în România şi 0,05 în zona de vest a ţării.

4. DIAGNOSTIC POZITIV

4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

   Incubaţia:  două zile-câteva luni; în medie incubaţia este de 6-14 zile. Durata incubaţiei este primul indice prognostic: la o incubaţie mai scurtă de o săptămână letalitatea este > 60%. În ultimele 2-3 zile de incubaţie pot apare furnicături, parestezii, arsură, modificări de culoare în apropierea plăgii tetanigene.

   Debutul durează 1-4 zile, de la apariţia trismusului până la generalizarea contracturii tonice. Durata debutului este al doilea indice prognostic (< 2 zile, prognostic foarte  rezervat). Simptomatologia de debut cuprinde: trismus, disfagie, iritabilitate, insomnie, tahicardie, subfebrilitate (rar febră).

   Perioada de stare

   sindrom de contractură tonică însoţit de hiperreflexivitate osteo-tendinoasă; contractura tonică este foarte dureroasă, nu cedează la narcoză şi nici în somn, imprimă poziţii particulare ale corpului (opistotonus, ortotonus, pleurostotonus, emprostotonus) şi facies caracteristic (risus sardonicus);

   contracturi paroxistice care prin prezenţă, durată, frecvenţă reprezintă un alt indice prognostic. Pot fi declanşate de zgomot, lumină, durere, deglutiţie, glob vezical, meteorism abdominal. În timpul contracturilor paroxistice pot surveni rupturi musculare, luxaţii, fracturi sau muşcarea limbii cu hemoragie fatală;

   tulburări generale: febră, transpiraţii profuze (direct proporţionale cu gravitatea cazului), tulburări cardiovasculare şi respiratorii, oligurie prin deshidratare, glob vezical prin spasm pe sfincterul extern al uretrei;

   tulburări metabolice: acidoză, deshidratare hipotonă, hiperglicemie, retenţie azotată, creşterea catecolaminelor serice.

La persoanele parţial imunizate tetanosul poate lua forma localizată (cu vindecare 100%), cronică (cu crampe musculare care apar la 3-4 săptămâni).

La nou-născut tetanosul este deosebit de grav cu letalitate de 90-100%.

4.2. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR este un diagnostic de confirmare care se solicită numai când trebuie stabilită responsabilitatea medicală pentru un caz de tetanos (postoperator, postpartum, cu punct de plecare de la bontul ombilical).

                        A. Teste de laborator nespecifice

   evidenţierea sindromului inflamator (leucocitoză cu devierea la stânga, VSH moderat crescut), în complicaţii septice;

   hiperazotemie, hiperglicemie, acidoză, în complicaţii metabolice.  

B. Diagnostic bacteriologic, specific

1.       Examen direct

Nu se recurge la frotiuri din cauza riscului de confuzie cu alţi germeni anaerobi saprofiţi.

2. Izolarea

 Culturile se însămânţează pe medii îmbogăţite (Holmann, Hibler) în anaerobioză. De pe aceste medii se însămânţează pe mediul Zeissler după o încălzire intermediară pentru distrugerea florei obişnuite (100 grade, 2 minute), rezistând doar sporii. Se preferă cultivarea în tuburi Weiberg în diluţii succesive pentru a putea obţine colonii izolate.

2.       Identificarea

   examinarea pe frotiuri colorate cu verde malachit: germenul apare roşu, iar sporul terminal verde;

   însămânţare în bulion V.F. (se obţine cultură pură);

   identificare biochimică;

   inocularea la şoarece, din mediul V.F., pentru a diferenţia alţi germeni de bacilul tetanomorf, identic morfologic, dar nepatogen;

   seroaglutinare.

3.       Toxicogeneza se cercetează pe două loturi de şoareci inoculaţi cu filtrate din cultura pe bulion V.F., un lot fiind protejat în prealabil cu antitoxină.

C. Diagnostic serologic

Confirmarea este adusă prin cercetarea titrului de antitoxină din ser. Se apreciază că titrul minim protector, decelabil la 3-5 ani de la o vaccinare completă este de 0,01 u antitoxice/ml.

Orice titru inferior exprimă receptivitatea şi, în contextul clinic, permite confirmarea bolii.

4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE

Factorii epidemiologici principali

1.       Sursa de infecţie

   animale (bovine,cai, etc), care elimină bacilul prin materiile fecale;

   solul, bogat în spori, mai ales în mediul rural;

   omul, poate elimina bacilul prin tractul digestiv.

2.       Transmiterea

   prin contact direct a unei soluţii de continuitate cu solul sau cu obiecte contaminate cu materii fecale, care se poate realiza: traumatic, chirurgical, plagă uterină, ombilicală sau criptogenetic (poartă de intrare necunoscută).

3.       Receptivitatea

   generală, încă din primele zile de la naştere, dacă mama nu are anticorpi în titru protector (minim 0,01UAI/ml).

4.       Imunitatea

    prin boală, nu este durabilă;

   10 ani, prin imunizare activă.

Profilaxie şi combatere

1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie

   depistare: epidemiologic, clinic, laborator.

   declarare: nominală, lunară.

Cazurile vor fi raportate la 24h de la depistare.

   izolare: internare obligatorie, nefiind necesară izolarea şi nici dezinfecţia.

2. Măsuri faţă de căile de transmitere

   nu este necesară dezinfecţia.

3. Măsuri faţă de receptivi

   imunizare activă cu vaccin antidifterotetanopertussis (DTP), începută la vârsta de 2 luni (vezi capitol imunizări).

   imunizare activă a gravidelor cu ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită), fie imunizare completă cu 2 doze de 0,5 ml la interval de o lună şi cu rapel la 1 şi 5 ani la cele fără antecedente de vaccinare în ultimii 10 ani, fie doar un rapel cu o doză de 0,5 ml, la cele vaccinate, care se administrează la vârsta de 7,5 luni, a sarcinii.

Comportamentul în faţa unei plăgi cu risc tetanigen (zdrobită, înţepată, prin arme de foc, prin intervenţii chirurgicale pe abdomen, intestine, arsuri, degerături, ulcere varicoase, fracturi deschise, plaga ombilicală, plăgi suprainfectate cu floră aerobă);

a. Persoane vaccinate şi revaccinate:

   tratament chirurgical al plăgii: apă oxigenată, permanganat de potasiu, infiltraţii cu antibiotice;

   antibiotice 10 zile(Penicilină, Eritromicină);

   0,5ml ATPA, intramuscular.

b. Persoane vaccinate incomplet:

   tratament chirurgical al plăgii;

   antibiotice 10 zile;

   vaccinare de urgenţă cu 3 doze de ATPA de 0,5ml, la interval de 14 zile.

c. Persoane nevaccinate sau la care nu au trecut 14 zile de la vaccinare:

   tratament chirurgical al plăgii;

   antibiotice 10 zile;

   vaccinare de urgenţă cu 3 doze de ATPA de 0,5ml, la interval de 14 zile;

   în altă zonă a corpului, imunoglobuline specifice antitetanos 250-500UI, intramuscular;

   imunizarea pasivă cu imunoglobuline specifice, 250-500UI, oferă protecţie pe o perioadă de 30-60 zile; în absenţa acestora se poate utiliza şi serul antitetanic, în doză profilactică de 1500-5000UI, dar cu testarea sensibilităţii, deoarece poate produce reacţii serice.

5.TRATAMENT

   Anularea sursei de exotoxină prin suprimarea focarului tetanigen şi neutralizarea toxinei circulante prin administrare de ser sau imunoglobuline specifice antitetanice;

   Antibioterapie adresată bacilului tetanic (penicilină) şi germenilor asociaţi la nivelul plăgii tetanigene;

   Combaterea sindromului de contractură prin asocierea diazepamului (miorelaxant, sedativ, anxiolitic) cu fenobarbitalul;

   Corectarea dezechilibrelor metabolice;

   Profilaxia şi tratamentul complicaţiilor;

   Îngrijiri generale cu importanţă deosebită în evoluţia şi prognosticul bolnavului.

NOTĂ: Vaccinarea antitetanică este obligatorie deoarece boala nu imunizează, toxina fiind slab imunogenă."

Acum ma intreb: Citind toate aceste informatii (si sunt extrem de putine, caci daca cautam si prin biblioteci gasim infinit mai multe informatii) ne putem asuma riscul de a nu ne vaccina pentru a capata imunitate contra acestor boli, riscand sa ne imbolnavim de ele? Cine isi asuma riscul pe propria piele?