:: Giurgiu - BAC 2010 - ramane cum am stabilit

Titlu*:Giurgiu - BAC 2010 - ramane cum am stabilit
Autor:*:http://metaxatraian.blogspot.com/
Poza:
Articol*:Procentul final de promovabilitate în judeţul Giurgiu la BAC 2010 este de 60,8%, sub media înregistrată la nivel naţional de 69,30%. Rata de participare la nivel naţional la aceasta sesiune a fost de 96,39% (202.500 prezenti din 210.086 elevi inscrisi). Au fost 244 elevi eliminaţi din examen, întrucât au fraudat sau au încercat să fraudeze examenul de Bacalaureat. Cazuri semnalate şi la Giurgiu.
La nivelul judeţului Giurgiu, dacă facem o comparaţie cu rezultatele obţinute la BAC 2009, rata de promovare de anul acesta este cu 12,17% mai mică. În topul judeţelor cu cele mai bune rezultate se plasează judeţele Suceava 88,94%, Bihor 87,48% şi Hunedoara 86,55%, Arad (86,39%) si Neamt (85,59%), iar la coadă se plasează Ialomiţa 48,87%, Galaţi 52,74%, Dâmboviţa 53,28%, Călăraşi 55,24% şi Iaşi 55,82%.
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an (august-septembrie) se va desfăşura între 23 august şi 9 seprembrie.
La calitatea învăţământului pe care-l avem la Giurgiu, procentul se înscrie în limitele predictibile. Nenorocirea este că an de an scade procentul şi nimeni nu ia nicio măsură. Nu-i de mirare dacă ne uităm la ce se întâmplă în Inspectoarul Şcolar Judeţean de vreo 10 ani (să nu spunem mai mult), modul în care sunt promovaţi inspectorii, dar mai ales înspectorul general (cumetrii, apartenenţă politică, aranjamente de culise şi mai puţin competenţă) şi cum se fac numirile pe posturi de directori în toate instituţiile de învăţământ, aproape fără excepţie. Când pe un director de şcoală îl interesează mai mult să iasă bine în faţa lui X om politic cu decizie şi mai puţin îi pasă ce se întâmplă cu elevii şi profesorii... nu prea mai este nimic de comentat.
Din păcate şi anul acesta vom vorbi doar de statistică. Nicio decizie importantă nu se va lua, nici la nivel local, nici naţional. După cum constatăm, statisticile sunt pentru comentatori, nu, cum ar fi firesc, instrument de lucru pentru factorii decizionali.



Powered by EmailMeForm

3 comentarii: