Se afișează postările cu eticheta politehnica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politehnica. Afișați toate postările

Poli Timisoara

Suporterii timisoreni explica de ce sustin echipa din liga a cincea: “Pornim de jos, dar cu capul sus”

autor: FrontPress 24.07.2012
În Timişoara, din acest an, vor fi două Poli. Una e ACS, alta e ASU. Una e în liga a doua, alta e în liga a cincea. Nu ar fi prima dată când mai multe echipe poartă acest nume în acelaşi timp, însă de această dată suporterii care s-au bucurat împreună la sute de meciuri s-au împărţit în două.
Sătui de compromisuri, după ce au “înghiţit” actele de caritate Dacia Piteşti 2000 şi AEK 2002, suporterii din Peluza Sud şi membrii Druckeria au spus pas proiectului Recaş. Astfel, echipa pe care primarul Timişoarei a botezat-o ACS Poli nu va avea parte de susţinătorii cei mai înverşunaţi ai echipei de pe “Dan Păltinişanu”, în deceniul cel mai bulversant din fotbalul timişorean (vezi procese, depunctări, retrogradări la masa verde, interdicţia de a purta un nume şi o culoare). Decizia pe care aceşti suporteri au luat-o a fost aceea de a spune adio fotbalului modern şi de a susţine echipa de amatori a Politehnicii, formată din studenţi şi cadre didactice, formaţie care a promovat în sezonul trecut dion liga a şasea în liga a cincea.
“Dacă nu ar fi fost ASU Politehnica, am fi pus fularele în cui”
Unul dintre liderii Druckeria, Emanuel Cernescu, a explicat care au fost evenimentele din această vară care i-au împins pe fanii alb-violeţi să susţină o echipă în campionatul judeţean, deşi în urmă cu doi ani visau să se bucure de câştigarea campionatului. “Noi ne-am întâlnit cu domnul Robu imediat după alegeri şi am plecat de la acea întâlnire cu ideea că nimeni nu îşi doreşte nicio fuziune sau un alt fel de artificiu de acest gen, ca să vedem apoi că proiectul Recaş prinde contur. E clar că ei merg pe o pistă pe care noi nu o putem urma, aşa că am ales să susţinem pe ASU Poli. Să se înţeleagă clar: nu e un răspuns de genul “ba pe-a mă-tii”, nu avem nimic cu proiectul Recaş, doar că nu îl putem susţine. Am spus doar că e posibil să ne destrămăm, noi ca grup de suporteri şi ar fi păcat. Dacă nu ar fi fost ASU, am fi pus toţi fularele în cui, nu mai mergeam la fotbal”, a spus Cernescu.
Cât despre această scindare între suporterii pătimaşi, care nu mai acceptă compromisuri şi spectatorii de rezultat, care se bucură de mutarea Recaşului la Timişoara, suporterul timişorean a spus: “E o scindare între suporteri şi consumatori. Sunt şi multe semnale din ţară, din partea unor oameni care ne-au felicitat şi ne-au încurajat să fim primii care adoptă o metodă atât de radicală împotriva fotbalului modern. Mergem să susţinem o echipă de amatori, doar un anumit gen de oameni poate să înţeleagă acest lucru. Acum, acesta este fotbalul în care găsim plăcere”.
Chetă pentru echipament
Suporterii au început deja să strângă bani pentru a achiziţiona două rânduri de echipament pentru fotbaliştii de la ASU Poli. Pe viitor, dacă va mai fi nevoie şi de un alt fel de ajutor, fanii timişoreni sunt dispuşi să pună umărul. “Să vedem ce ar mai fi nevoie să facem noi. Deocamdată, Politehnica poate susţine bugetul pentru liga a cincea, dar noi o să încercăm să atragem şi sponsori”, a spus Cernescu.
Campionatul judeţean (liga a cincea) începe la sfârşitul lui august, însă ASU Poli îşi va amâna primele partide, pentru că studenţii-fotbalişti nu sunt în oraş pe perioada vacanţei de vară. “Vor începe cu aproximativ o lună întârziere şi vor juca duminică – miercuri – duminică. Aşa au făcut şi în sezonul trecut, când au terminat pe primul loc în campionatul municipal”, a mai spus Emanuel Cernescu.
“Onoarea şi demnitatea, mai importante decât palmaresul”
Momentan, palmaresul echipei înfiinţate în 1921 a fost cedat de către ASFC Politehnica societăţii lui Marian Iancu. Acesta din urmă a dat asigurări că îl va ceda, la rândul său, clubului ACS Poli, cel care va juca în liga a doua în acest sezon. Acesta este un subiect delicat pentru suporteri, care au luptat, alături de Iancu, în ultimii ani, pentru recunoaşterea numelui şi a palmaresului.
“Sunt mai bine de zece ani de când încercăm să reparăm greşelile făcute de alţii. Zece ani în care am încercat să adunăm la un loc toate părţile unui întreg care a început să se distrugă de prin 1991, culminând cu ieşirea Institului Politehnic de la propria echipă. Lupta noastră nu a fost pierdută, sfârşitul anului 2012 ne-a găsit purtând din nou cu mândrie numele Politehnica Timişoara. Din păcate, ne lovim acum din nou de aceleaşi probleme. Din nou, suntem puşi în faţa unui altoi pe care nu-l vrem în istoria noastră. Din nou ASFC-ul a devenit obiectul unor înţelegeri pe care nu mai putem să le înţelegem. Palmaresul este un lucru important. Dar considerăm că mai importante decât el sunt onoarea şi demnitatea acestei echipe, atât de încercate în ultimul timp. În virtutea acestui crez considerăm că singurul drum normal, atât pentru simbolul Politehnicii cât şi pentru noi ca suporteri este să începem de jos, dar cu capul sus”, a explicat Silvian Radosav, unul dintre liderii Peluzei Sud. De Radu Faur – ProSport
«

Politehnica nu moare !


AMURG DE VARA VIOLET

autor: FrontPress 10.07.2012
Oamenii au obiceiul să închidă ochii sau să întoarcă privirea de la problemele care nu îi afectează în mod direct. Mulți cred că unele lucruri nu li se pot întâmpla tocmai lor, iar atânci când se confruntă cu ele se văd completamente copleșiți.
Fotbalul nu este cel mai important lucru în viața, dar energia pozitivă pe care o emană acest fenomen, forța coagulantă de care dă dovadă și posibilitatea pe care ți-o oferă de a-ți etala mândria zonală și patriotismul local, reprezintă niște fenomene deloc de neglijat.
Evident, fotbalul s-a transformat de mult dintr-un sport într-o industrie, într-o proiecție a politicului, și doar un orb nu vede că FIFA și UEFA duc cea mai asiduă propagandă globalistă tocmai prin intermediul sportului, în detrimentul fair-playului pe care îl invocă patetic la tot pasul. Aproape că nu mai există naționale europene care să nu fie peticite sau umplute de-a binelea cu jucători non-europeni, iar toată această ciorbă ne este prezentată ca un fenomen pozitiv.
Pe plan local se întâmplă însă un lucru care ne afectează în mod direct, și anume disoluția unui brend și a unei stări de spirit – Politehnica Timișoara. Nu voi analiza amânuntele plicticoase și birocratice într-un moment dramatic, în care mulți suporteri vechi sunt pregătiți să-și agațe fularul violet în cui, confruntați cu sucombarea inevitabilă a echipei pe care au susținut-o, iubit-o și urmat-o o viață întreagă. Așa cum moartea clinică nu poate fi considerată viață, așa nici surogatele violete nu pot fi considerate Poli. Șantajul emoțional la care am fost supuși ani de-a rândul a lăsat sechele adânci și răni nevindecate, iar noi ne-am amăgit singuri prea mult timp pentru a putea închide încă o dată ochii în fața unui nou metisaj identitar.
Uneori nu este suficient să-ți pui mâinile la ochi pentru a evita primejdia inerentă care te paște. Poli nu este singura echipă care se stinge, au mai fost și altele, mai vechi și mai glorioase. Dar dispariția lui Poli va atrage după sine și dispariția unei peluze în care a pulsat decenii întregi dragostea efervescentă pentru tot ce înseamnă Timișoara, Banatul și culorile alb-violet. Fără peluza sud pentru mine nu mai există Poli, cu tot respectul pentru ceilalți iubitori de fotbal din Timișoara. Mulți dintre noi și-au investit toată tinerețea într-o luptă și într-un tumult, și doar cine nu ne cunoaște crede că ne poate duce cu zăhărelul. Fiecarare om poate să facă ce dorește sau ce îi dictează conștiința, dar peluza, unul dintre ultimele bastioane ale oamenilor liberi, va cânta și va sări doar sub bagheta propriei pasiuni, nedirijată de nimeni din afară.
Există destui oameni care sunt dispuși să susțină orice echipă a orașului în diviziile A sau B, nu e nici o problemă, dar noi, acel grup adesea înjurat și arătat cu degetul, am crescut, am trăit și vom muri doar cu Poli.
Epoca galopantă și nefirească în care trăim a mai făcut o victimă. Nu este nici prima, nici ultima. Evident, vina aparține unor persoane bine definite, dar dacă deschidem mai larg ochii vom vedea că astfel de persoanaje fac parte dintr-un sistem care ne fură identitatea și ne îngrădește libertățile pe zi ce trece. Probabil că toată România trebuie să țină doar cu Steaua și Dinamo, că ziarele oricum numai despre ele scriu, iar din lume cu Barcelona, Juventus, Manchester United sau Real Madrid. Restul – oricum nu mai contează.
Dacă pot cumpăra la colțul străzii, bănățean fiind, ceapă din China, lubeniță din Turcia sau ardei din Olanda, de ce să nu pot ține și cu echipe de fotbal care se află la sute sau mii de kilometri distanță? Acestea sunt raționamentele care ni se inoculeză pe față sau subliminal, în timp ce identitatea, mândria și personalitatea ne sunt terfelite și metisate în toate modurile posibile. Evident, în numele unor algoritme ale democrației pe care nu le mai înțelege nimeni.
Într-un moment în care prea puține lucruri depind de noi în mod direct, și când se pare că nu mai rămâne nimic de făcut, putem promite doar atât:
“Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.
Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…
Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat”De Goran Mrakici – FrontPress.ro

Încă mai există...

Astăzi, 16 Decembrie 2009, în sala de festivități a Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnice din București, a avut loc un spectacol care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru a fi trimise unui centru de plasament, în spiritul Crăciunului. Evenimentul a constat în mai multe reprezentații cum ar fi interpretări de muzică ușoară, stand-up comedy, și colinde pentru toată lumea. Evenimentul a fost organizat de către Liga Studenților Electroniști. Asta ca o dovadă că încă mai există suflete curate.

Imnul Politehnicii



Într-o încercare fulgerătoare de a evada de efectele tămâii, a trecut pe lângă mine un frate al necuratului, și m-a pus să dau la Politehnică.

Strofa I

M-a trimis mama departe
Ca să fac o facultate.
Nu știu pe care din ele
Că e multe și e grele.

Ironia sorții a fost că la mine, Politehnica e cam trăsătură de familie, cel puțin 50 la sută din neamul meu a trecut prin cleștele bazelor electrotehnicii cel puțin odată, deci totul a fost mai mult decât eficient.

Strofa II

Nu știu ce m-a apucat
Politehnica s-o fac, măi.
Eu credeam că nu-i greoaie,
Un fel de apă de ploaie.

La început a fost ușor, partyuri studențești prin cameră, lipsă de griji, nicio problemă, lume de treabă, fără cocalari, profesori înțelegători, și tot tacâmul. În concluzie era acolo o fericire de zici că era campanie electorală.

Strofa III

Mamă, câți copii mai ai,
La Electro să nu-i dai, măi
Că m-a dat mama pe mine,
Și-ai văzut că nu e bine.

Facultatea de Electrotehnică este legendară pentru aglomerarea de fosile umblătoare, transfigurate în formă de profesori. Trăind încă pe vremea când lumea dădea cu ciocanul in seceră, aceste fenomene matusalemice stârnesc o curiozitate, ceva de speriat.

Strofa IV

Și m-am dus la asistent,
Și i-am dus cartuș de Kent, măi
Să se facă o minune,
Să iau cinci în sesiune.

În perioada sesiunilor de examene, biserica Sfântul 5 se aglomerează anormal de mult. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu merge pe ideea că "dacă ăștia se roagă, pe ăștia îi trecem!" Vă aștept cu drag în minunata noastră Politehnică. Analiză plăcută.