Campion al Tinutului Secuiesc ?

Campion olimpic al Romaniei sau al asa-zisului Tinut secuiesc?

autor: FrontPress 28.09.2012

Recunosc că nu știam că vom fi reprezentați la Jocurile Paralimpice de la Londra. Am avut o surpriză extrem de plăcută când am aflat că harghiteanul Eduard Carol Novak a obţinut o medalie de aur la proba de urmărire şi o medalie de argint în proba de contratimp individual pe distanţa de 24 de kilometri. Sportivul român a avut parte de o primire călduroasă acasă, a fost primit de Premirul Victor Ponta, a fost decorat de Președintele Băsescu și s-a plimbat prin studiourile Antenei 3, televiziunea cu cea mai mare audiență din România.

Am rămas însă cu un gust amar după ce am aflat câteva detalii ale primirii de care Novak a avut parte la el acasă în Harghita. Lăudabil este faptul că Novak a fost primit de autoritățile locale din Harghita ca un erou. Din păcate însă, Președintele Consiliului Județean Harghita, UDMR-istul Borboly Csaba, și primarul din Miercurea Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert, s-au întrecut în a lăuda performața unui secui din așa-zisul ținut secuiesc și au subliniat cum această performanță va ajuta la creșterea notorietății așa-zisului ținut secuiesc.

Citez din comunicatul postat pe pagina de internet a CJ Harghita: ”Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a catalogat primirea entuziastă a sportivilor paralimpici în piața Libertății, ca fiind un adevărat regal. „Succes și vis – cuvinte care de câteva zile sunt asociate cu această regiune, cu oamenii care trăiesc aici, canalele de televiziune de la București vorbesc în mod pozitiv și plăcut, recomandându-ne adesea drept model de reușită. Ede a reușit, ceea ce noi politicieni rareori reușim, ca mare parte a țării să ne recunoască meritele. Mulțumim pentru acest lucru!” – au fost cuvintele președintelui consiliului județean. Aceleași mulțumiri i le-a adresat și lui Török Imre și tuturor sportivilor care au contribuit la ascensiunea regiunii, a județului și a întregului Ținut Secuiesc. „Vă doresc continuarea activităților cu succes și obținerea de medalii, să deveniți un model demn de urmat pentru generațiile viitoare”, a spus preşedintele consiliului judeţean”. Evident, discursurile au fost ținute în limba maghiară. La amenajarea decorurilor în care a fost primit Novak la Miercurea Ciuc a fost folosită doar limba maghiară.

Novák la Miercurea Ciuc fluturând drapelul așa-zisului ținut secuiesc 

Așadar, în Harghita Novak a fost sărbătorit ca un campion olimpic care a reprezentat așa-zisul ținut secuiesc la Jocurile Paralimpice de la Londra. Chiar Novak a fluturat la acea ceremonie un drapel al așa-zisului ținut secuiesc (adoptat între timp ca și drapel oficial al județului Harghita, evident în ciuda obiecțiilor românilor din județ). Discursurile celor prezenți au sugerat fără perdea faptul că medaliile lui Novak aparțin de fapt așa-zisului ținut secuiesc. Iar la final, evenimentul s-a încheiat cu intonarea imnului secuiesc, după cum aflăm chiar de pe pagina oficială de internet a CJ Harghita. Evident, comunicatul postat pe pagina de internet a CJ Harghita nu face vorbire dacă la eveniment s-a intonat sau nu imnul României (sincer, mă îndoiesc că s-a intonat!).

A doua zi, Novak era în lumina reflactoarelor la București, felicitat de Premierul României. De această dată Novak era reprezentantul României, dublu medaliat la Jocurile Paralimpice de la Londra. Mass-media de la București s-a întrecut să obțină interviuri și exclusivități. Eforurile lui Novak au fost recunoscute și vor fi răsplătite.

Din păcate, nu pot să nu remarc lipsa de caracter a unui sportiv ca Novak și ușurința cu care își sacrifică anii de muncă și rezultatele pe altarul politicii revizioniste maghiare de dragul unor poze cu politicienii vremii. În opinia mea doar lipsă de carater se poate numi modul în care Novak flutura într-o marți drapelul așa-zisului ținut secuiesc, pentru a cărui autonomie teritorială pe criterii etnice se luptă toate forțele extremiste maghiare din Harghita și Covasna, fie ele politice sau civice, iar a doua zi poza la București în românul de care o țară întreagă poate fi mândră. Cum poți să te faci părtaș al unei manifestări profund șovine și iredentiste și după aceea să zâmbești la București? Să fie amnezie, prostie sau ticăloșie?

Evident, eforturile lui Novak sunt extraordinare iar performanța lui impune respect. Mă întreb însă dacă Novak a avut impresia că la Londra a reprezentat UDMR-ul sau Primăria Miercurea Ciuc sau Consiliul Județean Harghita sau cumva chiar așa-zisul ținut secuiesc. Mă întreb dacă Novak a uitat cumva că la Londra nu ar fi putut reprezenta Consiliul Județean Harghita sau așa-zisul ținut secuiesc chiar dacă asta și-ar fi dorit dacă este să interpretăm ceea ce s-a întâmplat pe 11 septembrie la primirea sa de la Miercurea Ciuc.

Dacă este interesat cât de puțin să dovedească că are caracter și că sporturile pe care le practică i-au modelat și altceva decât corpul, Novak trebuie să înceteze să mintă cele două tabere. Ori susține în continuare politica revizionistă a UDMR și a celorlalte organizații extremite maghiare împotriva României ori se delimitează clar de manifestările extremiste maghiare și cotinuă să facă ceea ce știe mai bine, adică sport. În ambele cazuri se va bucura de respectul meu. De Dan Tanasa 

Mr Perfect rămâne Mr Perfect

M-am trezit dis-de-dimineaţă ca să-l văd în acţiune pe cel care este cel mai bun tenisman al planetei: Roger Federer. Şi n-am regretat nicio clipă, ba mai mult, m-am bucurat de un regal tenisistic, aşa cum doar marele campion elveţian ne poate oferi. Finala de la Australian Open de anul aceasta i l-a adus în cale lui Federer pe eternul "puşti" scoţian şi speranţa tuturor birtanicilor, Andy Murray. Sunt fan declarat al elveţianului, iar Murray nu numai că nu-mi e simaptic, ba îmi e şi antipatic prin jocul pe care îl face pe teren şi prin atitudine deopotrivă. Cam indolent şi arogant... Amândoi avuseseră un parcurs foarte bun până în finală. Lui Roger au reuşit să-i ia câte un set doar Igor Andreev în primul tur şi Nikolay Davydenko, cel care il învinsese recent pe elveţian la Doha, în sferturi de finală. De partea cealaltă, doar tânărul croat Marin Cilic reuşise să câştige un set în faţa lui Murray, în semifinale. În rest, parcurs constant bun pentru scoţian. Aşadar, măcar la nivel de statistică, meciul din finală se anunţa unul echilibrat, cu doi tenismeni în mare formă, capabili să învingă pe oricine. Pentru Federer era a 22-a finală de Grand Slam a carierei, în timp ce pentru scoţian era doar a doua. Practic, Andy Murray încerca o luptă corp la corp cu istoria tenisului din ultimii ani. Spun asta pentru că istoria sporului alb se confundă de ani buni cu elveţianul-minune, care, în opinia mea, este cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. Deci, grea misiune pentru un tânăr de 22 ani, abia la început de drum, oricum cun un tenis mai "matur" decât în urmă cu un an sau doi, dar poate tot la fel de fragil.

Primele game-uri ale partidei au fost, aşa cum mă aşteptam, de tatonare. Mi s-a părut că Federer nu a forţat, ba chiar s-a autoconservat la început. A vrut să vadă care este tactica lui Murray că doar e un jucător experimentat şi este tenisman-ul care se poate adapta cel mai uşor şi mai rapid la jocul adversarului. Şi bine a făcut. Scoţianul a pistonat mult pe reverul elveţianului, fapt care l-a determinat pe Federer să lovească decisiv cu backhand-ul şi să ne arate de ce e numărul 1 mondial, dacă mai era nevoie. Serviciul lui Mr Perfect a funcţionat la acel înalt nivel cu care ne obişnuieşte de ani buni, astfel că adjudecarea primului set nu a fost decât o simplă formalitate. Nici în setul al doilea lucrurile nu au stat mult diferit. Murray a acuzat nişte dureri la piciorul drept şi la spate, Federer şi-a făcut jocul agresiv, scoţianul s-a apărat, dar nu cu mari sorţi de izbândă. După două seturi, tabela de scor arăta un implacabil 6-3, 6-4. Cel de-al treilea set a fost unul mai tensionat, dar doar pentru Andy Murray. Federer a jucat cu aceeaşi lejeritate carecteristică, a jucat din talent şi plăcere. Adversarul său a luptat mult şi de data aceasta cu folos pentru că a obţinut un break preţios. La 5-3 în favoarea britanicului, Federer a apăsat pe acceleraţie, a făcut la rându-i break şi a trimis setul în prelungiri. În întâlnirile directe, elveţianul avea un avantaj evident la capitolul tie-break-uri câştigate. Şi nu s-a dezis nici anul acesta, la Antipozi. După o luptă crâncenă, cu greşeli copilăreşti şi lovituri extraordinare, Federer a ieşit învingător, o dată în plus. Tie-break câştigat, game, set, meci şi titlu de Mare Şlem! Campionul elveţian a devenit câştigător al Open-ului Australian pentru a patra oară! Acesta este pentru Roger Federer al 16-lea titlu de Grand Slam câştigat! Ce performanţă colosală! Domnul Perfecţiune, ceasul elveţian fără cusur, face istorie, iată, pentru a nu ştiu câta oară. La fel de senin, modest şi fericit s-a bucurat de victoria sa, cu un fair-play caracteristic şi-a felicitat adversarul în final, i-a vorbit uitându-se în ochi şi a promis unui mapamond întreg că se va întoarce anul viitor! Abia te aştept, maestre! Până atunci, mă înclin cu admiraţie!

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE

Atitudine de campion

De câteva zile încoace mă frământă subiectul despre care voi scrie în cele ce urmează. Poate n-am avut timp să scriu despre asta până acum, poate nu am avut starea necesară sau poate aşa a fost să fie. Dar cu siguranţă acesta e mometul cel mai potrivit să scriu despre un subiect care pe alţii îi lasă reci (veţi vedea de ce), dar pe mine nu. Acum aproximativ o săptămână discutam cu un prieten din Azuga pe mess (că de!, aşa e trend-ul) despre faptul că vărul lui, Claudiu David, care este pilot de raliu, nu va mai avea parte de susţinere financiară. Omul mi-a povestit asta cu o indignare teribilă. Era plin de nervi pentru că este cel mai mare susţinător al lui David, aşa cum e şi normal că doar sunt veri. Acum o să ziceţi: "Da, domne, un alt sportiv român nu are susţinere materială... Ştim povestea. Se repetă mereu cu frecvenţă de ceas elveţian!". Dar ştiţi cine e Claudiu David cu adevărat? Nu e un pilot de raliu oarecare. E campion! E român! Şi e sinăian de-al meu! Mă veţi acuza de patriotism local, de lipsă de obiectivism, dar vă voi prezenta situaţia frustă, aşa cum e ea. Claudiu David e primul român care a participat la trei etape din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri. Asta se întâmpla în anul 2007. Şi ce credeţi că a făcut acolo? A reprezentat România, le-a arătat străinilor că şi noi putem să existăm pe harta raliului mondial! Poate nici de asta n-aţi auzit prentru că, de obicei, în buletinele de ştiri sportive apar primele informaţii de genul: ce ceas de zeci de mii de euro şi-a mai luat Mutu, pe cine a mai "agăţat" Messi, ce aberaţii mai scoate pe gură Becali, unde îl mai transferă presa pe Goian. Ştirile despre raliu apar în ultimele 30 de secunde ale bulentinelor sportive. Aşa suntem noi... Dar David nu s-a oprit aici. A revenit în ţară cu o poftă mai mare de luptă. A vrut să le arate tuturor că el este adevăratul campion, deşi în 2006 fusese la doar un punct în spatele campionului naţional. Anul ăsta a obţinut "doar" locul 2 la Raliul Braşovului. Dar, aşa cum fac marii învingători, Clau nu s-a lăsat! A continuat lupta şi a reuşit să câştige Raliul Clujului, victorie ce l-a făcut să afirme: "Back in business!". Cu toţii am fost mândri de el. Apoi, a urmat momentul de cotitură. După ce David revenise în cărţi pentru câştigarea Campionatului Naţional, a venit vestea bombă: principalul său sponsor a decis să-şi retragă susţinerea materială! Urma însă Raliul Sibiului care se desfăşoară chiar în aceste zile. Claudiu David, Mihaela Beldie (copilot) şi întregul staff tehnic cred că au avut multe nopţi de nesomn, încercând să caute soluţii şi sponsori pentru a participa şi la Raliul Sibiului. Au avut ambiţie, n-au vrut să se lase învinşi şi, cu ajutorul prietenilor, familiei, cunoscuţilor, lui Clau i s-a dat din nou şansa să le arate tuturor că el este cel mai bun. Iată ce declara Claudiu David acum doua zile înainte de începerea cursei de la Sibiu.

El, campionul, părea un om trist, dezamăgit, dar nu învins, ci decis parcă mai mult ca niciodată să arate tuturor ce poate. Dar atitudinea lui face diferenţa! Spune sus şi tare că poate uita toate necazurile pentru a-şi focaliza întreaga putere fizică şi mentală asupra cursei de la Sibiu. Asta, reţineţi, se întâmpla acum două zile, pe 17 iulie. Ieri (că acum e deja trecut bine de miezul nopţii), în jurul orei 20, primesc un mesaj pe telefonul mobil în care mi se comunica: "Prima zi d rally! loc 1, conducem detasat!". Da, nici mie nu mi-a venit să cred. În mesaj era vorba de Claudiu David! Parcă am bănuit că pilotul-minune va veni iar cu o surpriză pentru că n-am scris articolul mai devreme, deşi o puteam face. Cuvintele par a fi de prisos pentru a descrie sacrificiile unui astfel de sportiv care la capitolul atitudine ne dă o lecţie nouă, tuturor. M-am bucurat şi încă mă bucur enorm pentru el! Le-a dat un mare şut în fund celor care au încetat să-l mai sponsorizeze din motive care îmi scapă. Dar aşa e în România: valoarea nu e apreciată şi susţinută. La noi se aruncă bani pe maşini de mare fiţă, pe poşetuţe Hermes Birkin, pe săndăluţe de la Albu, pe chiloţei cu Swarovski marca Botezatu. Noi avem alte treburi. De ce să investim în campioni? Să vină alţii să ni-i "fure" şi să stăm apoi cu muci la nas plângând după ei! Cât timp sunt în ograda noastră, nu-i vedem. Când ajung la alţii, îi regretăm. Că aşa suntem noi: gândim cu alte părţi ale corpului atunci când trebuie s-o facem (pe ea, pe gândire) cu cei mulţi sau puţini neuroni (după caz) cu care ne-a înzestrat divinitatea. Oare vom reuşi să apreciem şi noi vreodată valorile autentice aşa cum se cuvine? E o întrebare la care foarte puţini s-ar încumeta să dea vreun răspuns. Nu de frică, dar de scârbă, de jenă. Pentru că un răspuns ne-ar duce pe o altă pantă alunecoasă: cea a întrebărilor retorice care ne-ar putea aduce mai mult rău decât bine (autorităţile abilitate sigur nu ne vor auzi întrebările). Până una-alta: Claudiu, suntem mândri de tine şi te susţinem orice ar fi!

UPDATE: Postarea asta am scris-o în vara lui 2008, dar nu cred că datele sunt esenţiale, ci faptele. Din motivul ăsta, am vrut să împart cu voi ceea ce i s-a întâmplat lui Claudiu...

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE