4 oameni spanzurati

ZIUA MUNCII: Cei 4 oameni spanzurati pentru programul de 8 ore

autor: FrontPress 01.05.2012

Ziua Muncii are o istorie interesantă, dar destul de crudă. Ziua Muncii a fost dedicată, iniţial, unor muncitori care şi-au pierdut viaţa într-un monstruos complot al poliţiei.

Întoarcere în timp: anul 1886

În ziua de 1 mai 1886, circa 300.000 de muncitori din întreaga Americă au ieşit în stradă, cerând ca ziua de lucru să aibă opt ore. În Chicago, epicentru al mişcării, s-au strâns 40.000 de oameni. Anarhiştii, cu discursurile lor mobilizatoare şi viziunea lor revoluţionară, au câştigat în scurt timp simpatia muncitorilor, dar şi ura industriaşilor, a afaceriştilor.

 La sfârşit de secol XIX, protest violent al muncitorilor americani

Cu anarhiştii în frunte, demonstraţia a căpătat, uneori, accente violente. Şi numărul muncitorilor care hotărau să se alăture mişcării creştea, ajungând la 100.000. De la 2 mai 1886, timp de şase luni, bătăile dintre poliţie şi grevişti au devenit obişnuinţă. În acea zi, muncitorii din Metal Workers Union au aruncat cu pietre spre poliţişti, iar aceştia au răspuns cu focuri de armă. Cel puţin doi muncitori au murit.

Diversiunea de la Chicago

Anarhiştii au anunţat, pentru ziua ce urma, o întâlnire publică, pentru a discuta despre brutalitatea poliţiei. Totuşi, din cauza vremii şi a proastei răspândiri a anunţului, doar 3.000 dintre muncitori au venit a doua zi la locul stabilit, Piaţa Haymarket. Muncitorii au venit cu familiile şi copiii, iar la întâlnirea a ţinut să fie prezent şi primarul din Chicago.

În timpul discuţiilor, doi detectivi au sosit la poliţie şi au anunţat că liderii muncitorilor folosesc limbaj ce instigă la violenţă. În timp ce poliţia risipea mulţimea, o bombă a explodat în zona forţelor de ordine. Imediat, poliţia a tras înspre grevişti. Oficial, 7 sau 8 muncitori au murit (deşi unele mărturii anunţă mai mulţi), iar 40 au fost răniţi. 8 poliţişti şi-au pierdut viaţa, dar numai unul dintre ei din cauza bombei. Ceilalţi au fost victimele colegilor lor poliţişti, care au tras fără ţintă în mulţimea din faţa lor.

8 anarhişti au fost condamnaţi pentru crimă. Patru au fost spânzuraţi în ziua de 11 noiembrie 1887, unul s-a sinucis înainte de execuţie, iar trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Juriul a fost format numai din oameni de afaceri, într-un act de justiţie scandalos de corupt. Mai târziu, s-a dovedit că niciunul dintre cei opt (unii nici măcar nu se aflau la protest) nu era vinovat de atentat. În fapt, explozia fusese pusă la cale chiar de poliţie, nu de anarhişti.

Originile programului de 8 ore

În memoria celor opt şi a altor muncitori care au murit, s-a hotărât ca 1 Mai să fie Ziua Muncii. Că regimurile comuniste au folosit “Ziua Muncii” pentru propagandă e altceva. Cert e că, atunci, oamenii au obţinut zile de lucru de opt ore, fără reducerea salariilor. Acum, 1 Mai este sărbătorită ca Ziua Muncii în multe state ale lumii. În istoria americană, evenimentele au rămas în amintire ca May Day, dar, astăzi, americanii petrec Ziua Muncii în prima zi de luni din luna septembrie (Labor Day). De pe Realitatea

Hai in Vama Veche

Audaces, fortuna juvat!
Am luat foarte in serios asta. Am incercat un weekend liber, fara limite, fara stres, fara sa ma gandesc "dar daca". A iesit bine. Cred ca trebuie sa faci asta, din cand in cand.
Am plecat spre Vama Veche cu norocul in spate, la propiu. Fara bani, fara nici un plan. Doar eu si o tipa cu minte deschisa. Ne-am decis sa nu cheltuim nimic peste strictul necesar. Asa am si facut. Asa am aflat ca poti sa te lasi dus de val din cand in cand. Am mers pe gratis, ne-am cazat fara sa dam un ban, am gasit oameni cu care sa ne petrecem timpul, am gasit un prieten care sa-si faca griji, am cunoscut oameni noi, oameni deschisi. Ne-am facut cativa prieteni: unul de 50 de km si altii de vreo 200. Prietenia noastra se masoara in km petrecuti impreuna. Am fost in Vama si mi-am incarcat bateriile, am simtit nisipul sub piciore... ce dor mi-a fost de asta. Si marea... si valurile si iar nisipul carat in pantofi acasa. Si aerul sarat si soarele lipit de piele, si mirosul de piele incinsa de soare. Si o bere pe plaja, si asculti marea si undeva, dupa mirosul de peste prajit, dupa mirosul de foc de tabara, gramezi de oameni.
E un cliseu sa te duci de 1 Mai in Vama Veche, stiu. Dar acolo, esti liber sa faci ce vrei. Nisipul ala a vazut prea multe ca sa-i mai pese de inca un amarat. N-ai ce sa faci din ce nu s-a mai facut. Singura parte mai putin buna e ca se scumpeste locul si cocalarii incep sa auda ca Vama= fun. Doar ca nu genul lor de fun, dar ei nu se prind.
Cazare gasesti: daca ai bani ai camere destule, daca ai cort ai plaja din plin, daca n-ai nimic te lipesti de un grup si gasesti un loc intr-un sac sau o masina. Daca nici asta nu tine, adormi la un foc, cumva, tot ai sa atipesti, doar ca e frig. Mai e pana la vara, cand poti sa faci pe omul boem si sa dormi direct sub stele.
De baut gaseti, mai mult sau mai putin ieftin. Daca te lipesti de un grup sau te intalnesti cu cineva cunoscut, si mai bine. Bei moca! Tigari gasesti din plin, chistoacele inlocuiesc nisipul incet incet... dar nu-i bai... asa e locul. Se hraneste cu chistoace si bere la PET. Si cu vise si cu picioare si maini ingropate in nisip.
Stuf-ul e plin, ca de fiecare data. Am prins si un concert, am auzit de Iris dar au avut intrare. Cateva locuri au ramas la fel. Cativa nudisti se tavalesc pe plaja, cativa curajosi fac baie in mare. Cupluri de rockeri se plimba pe mal, spre 2 Mai. Eu stau la plaja, in blugi, cu picioarele in nisip si camasa sub cap. Miroase a peste si a sare si-mi place.
N-am nevoie de nimeni aici, doar de mare.
Doar ca Vama se schimba si e amenintata cu renovarea. Noi nu vrem asta. Vrem Vama inapoi. Vrem nisip si mare si bere ieftina, motoare si scoici.
Mai vrem si liniste si vrem sa nu mai plecam.