Autor:: http://colocvii.wordpress.com
Articol: Emoții. Toamnă…
Soarele arde încă, dar festivitățile s-au încheiat. Cuvintele frumoase s-au spus. Premiile s-au dat. Brațele sunt pline de flori. Pe fețe ne stăruie un zâmbet, dar încet, obosit, se stinge. Euforia a trecut. S-a mai încheiat un an școlar, ne-am despărțit de încă o generație de elevi sau de două sau de trei. Peste puțin timp copiii "noștri" vor susține ceea ce cu mândrie, cu nedisimulată spaimă, dar și cu o satisfăcută încântare vor numi "bacul". Examenul de bacalaureat. Pe ceilalți "copii", pe cei ce încă nu au absolvit, îi vom revedea peste trei luni, mai înalți, mai serioși, mai maturi, mai frumoși. Până atunci... mai este...
*
Deja soarele nu mai dogorește, iar firele de nisip se preling ușor printre degete... Nisipul vacanței ce tocmai s-a încheiat. Particulele minuscule închid în ele, fiecare, o lume, un vis sau o amintire. Treptat, nisipul se metamorfozează într-o clepsidră, ce măsoară timpul, alunecând fin, pe nesimțite, în trecut.
"A venit toamna"... oftează salcâmii, scuturându-se grațios și demn. "A venit toamna"... suspină evantaiul roșcat de frunze din parc, scârțâind ușor sub pantofi. "A venit toamna"... poc, poc, clinchetesc castanele, vesel, căzând chiar la picioarele mele.
Întotdeauna m-au încântat castanele bocănind zglobii pe trotuar, ca niște copii ghiduși ce îmi aduceau aminte, înainte a deschide poarta liceului, că... totuși... aici e școala, dar școala este plină de copii - șturlubatici, poznași, ștrengari, puși pe șotii, cum vreți, dar copii. În cel mai frumos mod cu putință copii, adică în sensul inocenței spiritului, în sensul naivității vârstei, dar și în sensul generozității nemăsurate și al elanului sufletesc uriaș.
*
Așez firele de nisip și florile culese astă-vară într-o mică vază. Lângă ele sunt câteva frunze – roșii, aurii, violete. Cutiuța cu amintiri e gata.
Mă îndrept apoi, cu inima zvâcnind, tic-tic, tic-tic, spre liceu. În mână țin câteva castane, ca și cum aș ține un talisman. Elanul pe care îl am se datorează bucuriei că toți "copiii" mi-au "luat" bacalaureatul și au fost admiși la facultate. Asta mă face să țin capul sus și să merg mai departe. Pulsul accelerat și roșeața din obraji au apărut la gândul revederii copiilor pe care îi mai am lângă mine un an, dar și datorită emoției de a-i cunoaște pe cei "noi", pe cei ce nu m-au văzut vreodată și care își vor îndrepta, știu, ochii mari spre mine, ca să mă "citească" dintr-o privire. Sunt înfrigurată și în același timp de-abia aștept...
*
15 septembrie. Nisip, castane, frunze, flori, caiete, stilouri, mirosul cărților proaspăt tipărite, cuvinte timide, râsete puternice, menite să mascheze valul de teamă amestecat cu speranță, priviri grăbite, speriate, melancolice, poznașe. A început școala. Toamnă. Emoții...
--
Visitor Ip: 188.27.197.55
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu