În 2011 vom primi CARDUL DE SĂNĂTATE.
Cu acesta vom merge la medicul de familie să fie înregistrat şi completat privind bolile avute etc.
Mă mir cât de grijulii devin autorităţile cu românii.
Care să fie „şpirul” acestei griji sporite?
Faptul că dăm pe loc nişte bani pe acest card?
Că vreo firmă portocalie îşi umple contul de la tot muritorul, asigurat sau nu?
E prea puţin „la valoarea” lor!
Important este răspunsul pe care trebuie să-l dăm în privinţa donării ORGANELOR noastre BUNE, după deces desigur!
Vă rog insistent, vizionaţi FILMUL COMA, înainte de a da răspuns la această întrebare!
Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viaţă. Afișați toate postările
ROLUL UNUI DEGET...
Degetul mare, drept , ţinut în sus parcă e un fel de OK! Dar îndreptat spre piept, dă aşa un fel de „cine sunt eu!”
Degetul arătător, are un mare rol, el arată şi zice: „tu faci asta, tu faci cealaltă, tu stai acolo....”, mai face el şi aşa un fel de: „no numa’ no!” adică te ameninţă când nu eşti cuminte.
Mijlociul, după cât de mare este inelul şi diamantul de pe el, arată bogăţia purtătorului. Nu vreau să pun accent pe sensul dat acestui deget, de şoferii neciopliţi când se află în trafic.
Inelarul, îşi spune singur rolul, arată starea civilă a purtătorului de verighetă.
Chiar şi degetul mic are un rol, cu el se mai scarpină omul pe ici pe colo, sau doamnele îl ţin distanţat la dans, spunând astfel ceva despre graţia lor.
Cam lungă introducere pentru ceea ce vreau de fapt să scriu eu în acest articol.
Ştiam că în arenele unde gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte, depindeau de semnul făcut cu degetul de împărat: în sus viaţă, în jos moarte!
Chiar aşa-i în PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
Puterea a votat PENTRU VIAŢĂ, la două legi în favoarea poporului:
1- neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei
2- scăderea TVA-lui la 5% pentru alimentele de bază: pâine, lapte, carne, ulei, zahăr...
Cum s-a făcut, cum nu, au adormit, au fost beţi... sunt nebuni, sau ai dracului...se joacă de-a focul să vadă cât mai putem răbda batjocura?
Ce să fie, ce să fie?
O MARE PROSTIE! Asta au spus-o unii din ei, au greşit!
Oare cei care au greşit sunt toţi produsul „şcolii de tâmpiţi”...şcoala aceea care ştie el ...Băsescu unde se află şi de unde să-i culeagă!!!
Iată azi, Boc le-a făcut unora care au greşit: NO,NO, Voi daţi viaţă !!!
Ca mâine iese Băsescu, scoate pieptul, îndreptă degetul cel mare spre sine:
ŞTIE EL CUM S-O DREAGĂ!!!
Dar noi, noi ce facem? Noi n-avem mâini? Noi nu avem degete?
Care deget şi cum îl vom arăta nemernicilor ăstora?
Răspundeţi voi la întrebarea mea!
Degetul arătător, are un mare rol, el arată şi zice: „tu faci asta, tu faci cealaltă, tu stai acolo....”, mai face el şi aşa un fel de: „no numa’ no!” adică te ameninţă când nu eşti cuminte.
Mijlociul, după cât de mare este inelul şi diamantul de pe el, arată bogăţia purtătorului. Nu vreau să pun accent pe sensul dat acestui deget, de şoferii neciopliţi când se află în trafic.
Inelarul, îşi spune singur rolul, arată starea civilă a purtătorului de verighetă.
Chiar şi degetul mic are un rol, cu el se mai scarpină omul pe ici pe colo, sau doamnele îl ţin distanţat la dans, spunând astfel ceva despre graţia lor.
Cam lungă introducere pentru ceea ce vreau de fapt să scriu eu în acest articol.
Ştiam că în arenele unde gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte, depindeau de semnul făcut cu degetul de împărat: în sus viaţă, în jos moarte!
Chiar aşa-i în PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
Puterea a votat PENTRU VIAŢĂ, la două legi în favoarea poporului:
1- neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei
2- scăderea TVA-lui la 5% pentru alimentele de bază: pâine, lapte, carne, ulei, zahăr...
Cum s-a făcut, cum nu, au adormit, au fost beţi... sunt nebuni, sau ai dracului...se joacă de-a focul să vadă cât mai putem răbda batjocura?
Ce să fie, ce să fie?
O MARE PROSTIE! Asta au spus-o unii din ei, au greşit!
Oare cei care au greşit sunt toţi produsul „şcolii de tâmpiţi”...şcoala aceea care ştie el ...Băsescu unde se află şi de unde să-i culeagă!!!
Iată azi, Boc le-a făcut unora care au greşit: NO,NO, Voi daţi viaţă !!!
Ca mâine iese Băsescu, scoate pieptul, îndreptă degetul cel mare spre sine:
ŞTIE EL CUM S-O DREAGĂ!!!
Dar noi, noi ce facem? Noi n-avem mâini? Noi nu avem degete?
Care deget şi cum îl vom arăta nemernicilor ăstora?
Răspundeţi voi la întrebarea mea!
IERTAŢI-L PE J. LAMBERT !
JONATHAN LAMBERT nu are nici o vină, el doar a „comicărit” pe seama noastră, imitând gestul şi vocea cerşetorilor ...
Dar dacă ne uităm puţin prin „ograda noastră” ce vedem?
Profesorii şi cadrele didactice cerşesc în stradă, de ceva vreme, drepturile băneşti câştigate prin lege.
Agricultorii cerşesc subvenţiile promise şi neacordate de anul trecut.
Pensionarii cerşesc dreptul la un trai decent, după o viaţă de muncă.
Şomerii cerşesc un loc de muncă pe la târgurile de muncă, şi rămân cu „buza umflată”.
Ministrul finanţelor aproape cerşeşte şi el, ceva taxe de la micii cultivatori şi de la vânzătorii ocazionali prin pieţe.
Boc se căciuleşte el, pe ici-colo şi nu rezolvă nimic.
Băsescu mare preşedinte al românilor, cerşeşte pe la porţile Fondului Monetar Internaţional, pe la Banca Mondială şi nu mai ştiu care...să mai capete un împrumut pentru pensii şi salarii.
Între gluma usturătoare la adresa noastră, făcută de umoristul J.Lambert şi ceea ce trăim noi, este o mare diferenţă: VIAŢA! VIAŢA NU ESTE O GLUMĂ!
Acum pun întrebarea:
„S’il vous plait, MESSIEURS!”, cu ce suntem vinovaţi, noi românii de rând, că aceşti guvernanţi ne-au adus în stare de cerşetori la porţile lumii, cu ei în frunte cu tot...
În loc de „Să trăiţi bine!” va trebui să zicem: "TRAIANE NU E DE BINE!"
Dar dacă ne uităm puţin prin „ograda noastră” ce vedem?
Profesorii şi cadrele didactice cerşesc în stradă, de ceva vreme, drepturile băneşti câştigate prin lege.
Agricultorii cerşesc subvenţiile promise şi neacordate de anul trecut.
Pensionarii cerşesc dreptul la un trai decent, după o viaţă de muncă.
Şomerii cerşesc un loc de muncă pe la târgurile de muncă, şi rămân cu „buza umflată”.
Ministrul finanţelor aproape cerşeşte şi el, ceva taxe de la micii cultivatori şi de la vânzătorii ocazionali prin pieţe.
Boc se căciuleşte el, pe ici-colo şi nu rezolvă nimic.
Băsescu mare preşedinte al românilor, cerşeşte pe la porţile Fondului Monetar Internaţional, pe la Banca Mondială şi nu mai ştiu care...să mai capete un împrumut pentru pensii şi salarii.
Între gluma usturătoare la adresa noastră, făcută de umoristul J.Lambert şi ceea ce trăim noi, este o mare diferenţă: VIAŢA! VIAŢA NU ESTE O GLUMĂ!
Acum pun întrebarea:
„S’il vous plait, MESSIEURS!”, cu ce suntem vinovaţi, noi românii de rând, că aceşti guvernanţi ne-au adus în stare de cerşetori la porţile lumii, cu ei în frunte cu tot...
În loc de „Să trăiţi bine!” va trebui să zicem: "TRAIANE NU E DE BINE!"
SINGURĂTATEA DE-A LUNGUL VIEŢII.
Singurătatea are mai multe forme de-a lungul vieţii, însă o conştientizăm altfel, sau deloc.
Copii fiind, fratele meu când rămânea singur acasă, ieşea la poartă şi plângea cât îl ţinea gura, strigând: „mama mea scumpă şi dragă...s-a dus în lume şi aici m-a lăsat”.
Acest fel de SINGURĂTATE-DOR DE MAMĂ, nu o numim aşa deşi, în ultima parte a vieţii, ea revine dar invers.
Mama nu ne-a părăsit nici o clipă.:)
Am crescut şi abia aşteptam să fiu singură, să scap de acasă, să îmi comand şi să-mi aranjez după bunul plac viaţa. Acest fenomen s-a petrecut, dar foarte repede am simţit SINGURĂTATEA INDEPENDENŢEI mele.
Am avut colege, mi-am făcut prieteni şi prietene...dar tot trăiam un fel de SINGURĂTATE-LIPSA JUMĂTĂŢII mele.
De anumiţi prieteni m-am despărţit, din diferite motive independente de voinţa mea: căsătoria lor, schimbarea locului de muncă, mutarea din oraş,etc. Şi în astfel de cazuri am simţit o SINGURĂTATE-PIERDERE, în unele situaţii cauza fiind decesul unor persoane dragi mie.
Pe parcursul anilor, avem impresia că ne-am găsit jumătatea, dar nu întotdeauna este aşa. Despărţirea de un om pe care îl iubeşti, lasă de asemenea un gol, care de data aceasta l-aş numi SINGURĂTATE-INTIMĂ. Pe tema aceasta cuibărită în suflet, am pictat un tablou numit:”logodnică de-a pururi, soţie niciodată”, pe care îl postez aici.
Nu este cazul meu, eu mi-am găsit jumătatea, am trecut de 35 de ani de căsnicie.
Pe parcursul acestor ani, am trecut prin multe faze în care am simţit, din lipsă de comunicare, SINGURĂTATEA-ÎN DOI, la fel de tristă, ca orice fel de singurătate.
Problemele vieţii ne-a readus la normal, prietenia şi puritatea sentimentului iniţial, nu s-a pierdut.
N-aş vrea să spun că mi-e frică de SINGURĂTATEA-SINGURĂ, teamă care stă ascunsă în subconştient. Ştiu însă de la unele persoane, care deşi au copii, după pierderea jumătăţii lor au rămas atât de singure... aceasta fiind cea mai dură, SINGURĂTATEA-DUREROASĂ.
De regulă şi spre norocul unora, această perioadă de viaţă nu este prea lungă.
pictură în ulei, pe sticlă
"Logodnică de-a pururi...soţie niciodată"
Şi-a construit un drum de fier spre inima lui de piatră, dar de prea mult foc...
de iubire, s-a aprins linia ferată !
Copii fiind, fratele meu când rămânea singur acasă, ieşea la poartă şi plângea cât îl ţinea gura, strigând: „mama mea scumpă şi dragă...s-a dus în lume şi aici m-a lăsat”.
Acest fel de SINGURĂTATE-DOR DE MAMĂ, nu o numim aşa deşi, în ultima parte a vieţii, ea revine dar invers.
Mama nu ne-a părăsit nici o clipă.:)
Am crescut şi abia aşteptam să fiu singură, să scap de acasă, să îmi comand şi să-mi aranjez după bunul plac viaţa. Acest fenomen s-a petrecut, dar foarte repede am simţit SINGURĂTATEA INDEPENDENŢEI mele.
Am avut colege, mi-am făcut prieteni şi prietene...dar tot trăiam un fel de SINGURĂTATE-LIPSA JUMĂTĂŢII mele.
De anumiţi prieteni m-am despărţit, din diferite motive independente de voinţa mea: căsătoria lor, schimbarea locului de muncă, mutarea din oraş,etc. Şi în astfel de cazuri am simţit o SINGURĂTATE-PIERDERE, în unele situaţii cauza fiind decesul unor persoane dragi mie.
Pe parcursul anilor, avem impresia că ne-am găsit jumătatea, dar nu întotdeauna este aşa. Despărţirea de un om pe care îl iubeşti, lasă de asemenea un gol, care de data aceasta l-aş numi SINGURĂTATE-INTIMĂ. Pe tema aceasta cuibărită în suflet, am pictat un tablou numit:”logodnică de-a pururi, soţie niciodată”, pe care îl postez aici.
Nu este cazul meu, eu mi-am găsit jumătatea, am trecut de 35 de ani de căsnicie.
Pe parcursul acestor ani, am trecut prin multe faze în care am simţit, din lipsă de comunicare, SINGURĂTATEA-ÎN DOI, la fel de tristă, ca orice fel de singurătate.
Problemele vieţii ne-a readus la normal, prietenia şi puritatea sentimentului iniţial, nu s-a pierdut.
N-aş vrea să spun că mi-e frică de SINGURĂTATEA-SINGURĂ, teamă care stă ascunsă în subconştient. Ştiu însă de la unele persoane, care deşi au copii, după pierderea jumătăţii lor au rămas atât de singure... aceasta fiind cea mai dură, SINGURĂTATEA-DUREROASĂ.
De regulă şi spre norocul unora, această perioadă de viaţă nu este prea lungă.
pictură în ulei, pe sticlă
"Logodnică de-a pururi...soţie niciodată"
Şi-a construit un drum de fier spre inima lui de piatră, dar de prea mult foc...
de iubire, s-a aprins linia ferată !
ELVEŢIA, secretul bunăstării
Autor Doina Popescu
M-a frapat întotdeauna la şoselele Elveţiei, că sunt tăiate în linie dreaptă. Cel mai banal deal străpuns de un tunel, când o construcţie clasică, o şosea de suprafaţă, era perfect abordabilă. Nu m-a lămurit nimeni dar, probabil că s-au evitat exproprierile sau compensaţiile bănoase.
Legată ombilical de comunism prin instruirea şi finanţarea lui Lenin dar, fără să-i simtă talpa pe grumaz, cunoscând al II-lea război mondial ca depozitar al conturilor deopotrivă evreieşti şi germane şi al aurului jefuit de nazişti dar, fără să cunoască ororile războiului altfel decât din gazete, Elveţia a asigurat cetăţenilor ei cea mai bună calitate a vieţii din Europa şi probabil şi din lume.
Dar, marea mea nedumerire a fost legată de case. Case sau căsuţe? Construite cu gust, cu finisaje îngrijite, casele elveţienilor nu au nimic epatant, ba chiar sunt mult mai mici decât casele majorităţii românilor.
Elveţienii, cu venituri stabile de atâtea generaţii, netreieraţi de război, îşi puteau permite ceva mai mult decât căsoaiele răsărite în hemoragia imobiliară din jurul Bucureştiului. Şi totuşi, locuiesc în căsuţe modeste, cu un singur etaj şi geamuri mici, puţine şi majoritatea fixe.
Am încercat să înţeleg.
Mai bogaţi decât majoritatea europenilor, la parter au garajul pentru două-trei maşini iar la etaj bucătăria, adesea minimalistă, living-ul modest şi unul, maximum două dormitoare. Adesea livingul şi bucătăria, arareori folosită, ce-i drept, fiindcă prânzul se serveşte în arealul locului de muncă iar cina, obligatoriu la cârciumă, pe preţuri ajustate buzunarului lor îşi dispută acelaşi spaţiu. Rareori apar proprietăţi costisitoare la vânzare cu menţiunea ”bucătărie americană”.
Am întrebat un localnic din suburbiile Genevei cu care am stat mai mult în poveşti şi care mi-a spus cam aşa:
Dacă îţi înşeli nevasta nu o să intereseze pe nimeni. Toţi o facem mai devreme sau mai târziu. Eşti homosexual? Esta problema ta! Asta nu s-a inventat acum, se practica şi pe vremea Romei antice, ca să nu mai vorbim de Grecia antică. Ai comis o crimă? Vei suporta consecinţele faptei tale în justiţie şi vei răspunde în faţa lui Dumnezeu!
Ai ieşit dintr-o încăpere şi nu ai stins lumina?
Eşti inamicul public numărul unu! Îţi vei pierde prietenii şi respectul tuturor! Noi avem bani - nu pentru că ne cad din cer - ci fiindcă econimisirea banilor şi a resurselor este regula numărul unu care ne guvernează întreaga existenţă. Dacă nu ştii ce înseamnă economisirea vei învăţa sau vei fi eliminat. Nu ne trebuiesc geamuri largi. Suntem o ţară muntoasă şi conservăm căldura prin toate mijloacele. Casele noastre sunt proiectate să asigure optimum din punct de vedere energetic. Şi a fost un exemplu forţat acela cu lumina. Majoritatea caselor sunt dotate cu senzor şi la părăsirea încăperii se sting automat. Apa la toaletă, pe sistem dual-flush, apa la chiuvetă cu debit optimizat pentru o spălare pe mâini. Totul gândit pentru a se evita risipa. Este prima lecţie pe care copilul o învaţă de la părinţi, de la grădiniţă şi care a devenit sensul vieţii noastre.
Revenind în ţară, discutam cu un cunoscut profesor universitar, expert în calitate. Fusese şi dânsul recent în Elveţia, invitat de un român, profesor universitar rezident elveţian.
Gazda a plecat la un simpozion şi l-a lăsat… singur acasă.
Un prieten, fost coleg de facultate, stabilit şi el de mulţi ani acolo, aflând că este în oraş a venit să-l scoată la un seminar. Pentru că erau în criză de timp şi aveau multe de povestit, domnul profesor, în timp ce se bărbierea l-a invitat pe musafir în baie şă-şi continue ideea.
Amicul a sărit ca ars.
-NU! Ai greşit robinetul! Pentru bărbierit se foloseşte celălalt robinet de la colectorul de apă de ploaie. Un metru cub de apă din reţea este o avere: a ajuns un franc elveţian! Omul te-a lăsat pe încredere în casa lui şi tu te comporţi neglijent şi îi consumi nesăbuit resursele!
Domnul profesor, un tip fin şi de o mare eleganţă şi-a cerut scuze şi a încercat să treacă peste incident ca să nu-şi strice seara.
Fiind un tip chibzuit, şi-a cumpărat nişte cartofi să pregătească cina acasă. În timp ce curăţa cartofii, ţâr soneria. Amicul venise iarăşi să-i ţină de urât. În timp ce spăla cartofii, amicul sare iar ca ars:
- Nu! Nu! Nu! Cartofii nu se spală la robinetul de reţea! Te rog să foloseşti robinetul de la colectorul de apă de ploaie! La întoarcere, gazda ta o să citească contorul şi o să se supere definitiv pe tine! Nu te va mai primi niciodată în casa lui! Şi la cât eşti de risipitor, nici eu nu-mi permit să te găzduiesc! Ţin la tine ca la cel mai bun prieten din facultate dar, eşti risipitor şi oamenii trebuie să se ferească de tine!
Da! În copilărie şi mama spăla rufele cu apă de ploaie fiindcă spăla mai bine… Şi noi făceam baie cu apă colectată la streaşină în butoi. Apoi cartierul a evoluat, canalul de la colţ a fost mutat în curte şi în baie şi butoiul a fost pus pe foc: strica aspectul. Încet, încet în încercarea de a ne emancipa am pierdut toate bunele practici şi moştenirile bunicilor noştri. Elveţienii, nu!
Legată ombilical de comunism prin instruirea şi finanţarea lui Lenin dar, fără să-i simtă talpa pe grumaz, cunoscând al II-lea război mondial ca depozitar al conturilor deopotrivă evreieşti şi germane şi al aurului jefuit de nazişti dar, fără să cunoască ororile războiului altfel decât din gazete, Elveţia a asigurat cetăţenilor ei cea mai bună calitate a vieţii din Europa şi probabil şi din lume.
Dar, marea mea nedumerire a fost legată de case. Case sau căsuţe? Construite cu gust, cu finisaje îngrijite, casele elveţienilor nu au nimic epatant, ba chiar sunt mult mai mici decât casele majorităţii românilor.
Elveţienii, cu venituri stabile de atâtea generaţii, netreieraţi de război, îşi puteau permite ceva mai mult decât căsoaiele răsărite în hemoragia imobiliară din jurul Bucureştiului. Şi totuşi, locuiesc în căsuţe modeste, cu un singur etaj şi geamuri mici, puţine şi majoritatea fixe.
Am încercat să înţeleg.
Mai bogaţi decât majoritatea europenilor, la parter au garajul pentru două-trei maşini iar la etaj bucătăria, adesea minimalistă, living-ul modest şi unul, maximum două dormitoare. Adesea livingul şi bucătăria, arareori folosită, ce-i drept, fiindcă prânzul se serveşte în arealul locului de muncă iar cina, obligatoriu la cârciumă, pe preţuri ajustate buzunarului lor îşi dispută acelaşi spaţiu. Rareori apar proprietăţi costisitoare la vânzare cu menţiunea ”bucătărie americană”.
Am întrebat un localnic din suburbiile Genevei cu care am stat mai mult în poveşti şi care mi-a spus cam aşa:
Dacă îţi înşeli nevasta nu o să intereseze pe nimeni. Toţi o facem mai devreme sau mai târziu. Eşti homosexual? Esta problema ta! Asta nu s-a inventat acum, se practica şi pe vremea Romei antice, ca să nu mai vorbim de Grecia antică. Ai comis o crimă? Vei suporta consecinţele faptei tale în justiţie şi vei răspunde în faţa lui Dumnezeu!
Ai ieşit dintr-o încăpere şi nu ai stins lumina?
Eşti inamicul public numărul unu! Îţi vei pierde prietenii şi respectul tuturor! Noi avem bani - nu pentru că ne cad din cer - ci fiindcă econimisirea banilor şi a resurselor este regula numărul unu care ne guvernează întreaga existenţă. Dacă nu ştii ce înseamnă economisirea vei învăţa sau vei fi eliminat. Nu ne trebuiesc geamuri largi. Suntem o ţară muntoasă şi conservăm căldura prin toate mijloacele. Casele noastre sunt proiectate să asigure optimum din punct de vedere energetic. Şi a fost un exemplu forţat acela cu lumina. Majoritatea caselor sunt dotate cu senzor şi la părăsirea încăperii se sting automat. Apa la toaletă, pe sistem dual-flush, apa la chiuvetă cu debit optimizat pentru o spălare pe mâini. Totul gândit pentru a se evita risipa. Este prima lecţie pe care copilul o învaţă de la părinţi, de la grădiniţă şi care a devenit sensul vieţii noastre.
Revenind în ţară, discutam cu un cunoscut profesor universitar, expert în calitate. Fusese şi dânsul recent în Elveţia, invitat de un român, profesor universitar rezident elveţian.
Gazda a plecat la un simpozion şi l-a lăsat… singur acasă.
Un prieten, fost coleg de facultate, stabilit şi el de mulţi ani acolo, aflând că este în oraş a venit să-l scoată la un seminar. Pentru că erau în criză de timp şi aveau multe de povestit, domnul profesor, în timp ce se bărbierea l-a invitat pe musafir în baie şă-şi continue ideea.
Amicul a sărit ca ars.
-NU! Ai greşit robinetul! Pentru bărbierit se foloseşte celălalt robinet de la colectorul de apă de ploaie. Un metru cub de apă din reţea este o avere: a ajuns un franc elveţian! Omul te-a lăsat pe încredere în casa lui şi tu te comporţi neglijent şi îi consumi nesăbuit resursele!
Domnul profesor, un tip fin şi de o mare eleganţă şi-a cerut scuze şi a încercat să treacă peste incident ca să nu-şi strice seara.
Fiind un tip chibzuit, şi-a cumpărat nişte cartofi să pregătească cina acasă. În timp ce curăţa cartofii, ţâr soneria. Amicul venise iarăşi să-i ţină de urât. În timp ce spăla cartofii, amicul sare iar ca ars:
- Nu! Nu! Nu! Cartofii nu se spală la robinetul de reţea! Te rog să foloseşti robinetul de la colectorul de apă de ploaie! La întoarcere, gazda ta o să citească contorul şi o să se supere definitiv pe tine! Nu te va mai primi niciodată în casa lui! Şi la cât eşti de risipitor, nici eu nu-mi permit să te găzduiesc! Ţin la tine ca la cel mai bun prieten din facultate dar, eşti risipitor şi oamenii trebuie să se ferească de tine!
Da! În copilărie şi mama spăla rufele cu apă de ploaie fiindcă spăla mai bine… Şi noi făceam baie cu apă colectată la streaşină în butoi. Apoi cartierul a evoluat, canalul de la colţ a fost mutat în curte şi în baie şi butoiul a fost pus pe foc: strica aspectul. Încet, încet în încercarea de a ne emancipa am pierdut toate bunele practici şi moştenirile bunicilor noştri. Elveţienii, nu!
Mă găsiţi şi pe http://doinapopescu.blogspot.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)