Originea secuilor

Originea secuilor intre etnicitatea autohtonilor si valurile migratoare panonice

autor: FrontPress 13.02.2013

Secuii au o istorie distinctă. Identitatea şi specificitatea lor naţională are o veche tradiţie istorică. Din păcate, în ultimii 150 de ani, secuii au fost maghiarizaţi forţat de către elita nobiliară din podişul Transilvaniei şi câmpia Panoniei. Ei au devenit lingvistic unguri, deşi la ţară, în zona rurală, încă se mai vorbeşte un grai popular cu regionalisme şi arhaisme ce diferă de limba literară maghiară. Multe cuvinte provin din vechea limbă secuiască care a dispărut cu secolul al XVI-lea, când odată cu Reforma, nobilimea maghiară a dus o politică agresivă de asimilare a acestui popor singular şi înfrăţit de secole cu românii din Ardeal, dar şi aliaţi cu domnii Moldovei şi Valahiei în lupte sângeroase împotriva turcilor.

Originea secuilor este incertă. Există teorii că ar fi venit odată cu hunii lui Attila în Panonia în sec. V, rămânând aici după înfrângerea marelui han de către romani. O specificitate tradiţională turanică a culturii secuilor nu poate fi contestată. În Panonia secuii în secole s-au amestecat cu avarii, slavii, bulgarii şi românii formând un trib distinct de luptători folosit ca avangardă de triburile maghiare venite din Asia, în sec. IX, sub conducerea ducelui Arpad. Este evident istoric că secuii nu au sosit cu triburile maghiare din zona scitică Atelkuz şi din preajma Volgăi. Nu cred că secuii sunt kazari, neam turanic sau iranian şi nici fino-ugric. Ei vorbeau deja o limbă distinctă cu scrierea în rune, posibil sub influenţă proto-istorică, prin filiera autohtonă transilvană a tăbliţelor de la Tărtăria sau poate sub influenţa aventurierilor vikingi, când au venit năvălitorii unguri în Panonia.

Cercetările recente a ADN-ului secuilor dovedesc o identitate venită pe filiera cromzonului y din populaţiile româneşti, slave, bulgare şi germane din Panonia. La venirea triburilor maghiare în Panonia secuii formau o populaţie distinctă şi de religie ortodoxă, cum era de fapt întreg aerealul populaţiilor între Tisa şi Munţii Bihorului. Dintre cronicarii arabi și persani care au lăsat informații despre protoungurii de dinainte de strămutarea din spațiul nord-pontic în Pannonia, Ibn Rusta a transmis un detaliu poate semnificativ: printre vecinii maghiarilor se afla și tribul asghil zis și așkil ori eskil. Această populație era un trib protobulgar (implicit ogur sau onogundur). Bulgari erau denumiţi generic locuitorii slavii, românii şi avarii din bazinul Tisei. Ducatul lui Monumerut amintit în Gesta Hungarorum era format şi pe baza populaţiei secuilor ortodocşi din zona Bihorului.

Maghiarii văzând în secui un popor de războinici i-a folosit ca avangardă şi pază la graniţă. Popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de Scichul. Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbeste despre satul Székelyszáz din Bihor. În Transilvania, secuii au fost menționați prima dată într-un document din 1210. O oaste formată din sași, români, secui și pecenegi, condusă de comitele Ioachim de Türje al Sibiului, a fost trimisă în anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului său, țarul asenid Borilă al Bulgariei. Oastea ardeleană s-a deplasat de la Sibiu, pe Valea Oltului, la Vidin, cu misiunea de înăbuși o răscoală.Tot din Transilvania secolului al XIII-lea se cunoaște diploma episcopului Vilmos care referă și la secui. Secuii au trecut la catolicism abia în sec. XIII când au fost aşezaţi în sud-estul Transilvaniei, la umbra Carpaţilor Orientali unde trăiesc şi astăzi.

Nobilii maghiari pedepseau pe nobilii secui foarte aspru când aceştia se ridicau să-şi afirme libertăţile istorice. Nobilii secui nu erau decapitaţi ca cei unguri, ci schingiuiţi şi spânzuraţi ca şi tâlharii. Nobilul secui Gheorghe Doja care s-a ridicat împotriva nobilimii a fost ars de viu şi carnea smulsă de pe oase cu cleştele. Secuii, conform istoricilor Ioan I. Russu şi Gheorghe Popa – Lisseanu, la venirea în arealul de azi, erau circa câteva mii de locuitori şi s-au amestecat cu populaţia autohtonă românească. Până în secolul XIX majoritatea satelor erau româneşti ca într-un secol şi jumătate să fie secuizate sau maghiarizate.

Amestecul cu populaţia românească se poate identifica în limba secuiască şi în tradiţiile sau portul popular. Secuii au porţile de lemn la curţi cu semne solare identice cu porţile românilor maramureşeni, iar stâlpii funerari din scaunele secuieşti sunt identici cu cei din judeţul Gorj, dovedind o influenţă originară ancestrală pe filiera populaţiilor autohtone, chiar dacice. Mai mult în cadrul Fraterna Unio de la 1437, secuii au venit cu un însemn de blazon heraldic distinct: soarele şi lună, specific populaţiilor autohtone de origine dacică. Conform cercetătorului George Liviu Teleoacă, originea secuiască lingvistică şi etnică provine de la veche apopulaţie autohtonă a tribului dacic al cauconilor: “Ca păstrători ai tradiţiilor româneşti, chiar şi secuii maghiarizaţi mai folosesc şi azi aceleaşi cuvinte străvechi pe care le au toţi românii. Printre ele şi cuvântul românesc „răboj”, care a devenit „rovas iras” prin maghiarizare, unde litera B a fost schimbată cu litera V, alternanţă frecventă şi în limba română. Ca altă mostră lingvistică, alături de multe altele, prin care dovedim că secuii sunt urmaşii direcţi ai unui prestigios trib autohton preroman, ei mai posedă şi azi străvechile cuvinte româneşti „cobela” şi „ler”, regăsite şi în limba latină sub forma „cabalus” şi „levir”, cu înţelesul lor de „mârţoagă”, respectiv, de „cumnat de la sora mai mare”. Pentru apartenenţa la trăirea profund românească a tuturor secuilor, mult prea puţin maghiarizaţi în secolele trecute (sub 3%), consemnăm şi faptul că în momentele de grea cumpănă istorică, marile lor adunări aveau loc la Lueta, la Odorhei şi în alte localităţi aflate la doar 10-20 km. de Vlăhiţa, în zonă eminamente valahă, adică românească.”

Secuii şi-au pierdut identitatea specifică şi lingvistică originară, odată cu Reforma lutherană şi calvină, atunci când principele Ardealului a devenit şi comitele secuilor. Ei şi-au păstrat privilegiile grănicereşti, se simt în întreaga lor istorie oameni liberi diferiţi de unguri, dar şi-au pierdut treptat limba specifică fiind maghiarizaţi lingvistic şi chiar cultural, în circa 150 de ani. Şi folclorul secuiesc diferă de cel maghiar din Ardeal şi Panonia. Gestul de închinare a pâinii cu semnul crucii regăsit la secuii trecuţi la calvinismul lipsit de cinstirea Sfintei Cruci este un alt indiciu al orginii lor religioase ortodoxe. Aceeaşi origine ortodoxă o au şi parastasele pe care le fac secuii la înmormântare. Ca mărturie tragică a deznaţionalizării lor forţate încă se mai văd, în mai multe locuri, dărâmăturile unor vechi biserici ortodoxe, semn al comunităţilor de români maghiarizaţi în secuime. Despre grozaviile îndurate în perioada de maghiarizare forţate ne vorbeşte şi monumentul de la Ciceu consacrat celor două sute de secui ucişi în zi de hram de către generalul austriac de tristă amintire Bucow, la 1761, care a mai bătut cu tunul cam tot atâtea lăcaşuri de cult ortodoxe din Transilvania. Este evident că secuii sunt un popor cu o identitate proprie, maghiarizaţi forţat cultural şi lingvistic, dar mai apropiaţi de români şi Ţările Române etnic şi istoric în lupta lor pentru libertate şi identitate proprie. Secuii sunt o zestre etno-culturală minoritară de care România trebuie să se mândrească şi cu care poporul român se înrudeşte etnic, lingvistic şi etno-folcloric. Păstrând proporţiile secuii sunt un fel de aromâni care convieţuiesc cu poporul român în pace şi libertate în inima României. În lunga istorie secuiască domnitorii şi voievozii Moldovei şi Ţării Româneşti au luptat alături de secui împotriva turcilor şi pentru libertatea secuilor împotriva nobililor unguri. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

Istoria secuilor

Cata istorie este in ISTORIA SECUILOR?

autor: FrontPress 17.11.2012

Nu demult a ieşit de sub tipar o carte (234 pag.) întitulată Istoria Secuilor, concepută şi realizată de 11 autori: istorici, arheologi, ziarişti, profesori de istorie, în frunte cu Hermann Gustav Mihaly, asistent universitar la Secţia din Odorheiu Secuiesc a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Npoca. După cum precizează autorii, cartea vrea să fie un “manual şi ghid”, “destinat elevilor din clasele VI-a şi a VII-a, de la şcolile generale (precum şi tuturor celor interesaţi)”. Şi mai departe: “indiferent dacă au vreo legătură directă sau indirectă cu predarea istoriei, indiferent dacă trăieşte în Ţinutul Secuiesc sau oriunde se vorbeşte limba maghiară”.

Multe şi mari sunt semnele de întrebare referitoare la conţinutul acestui ,,manual şi ghid de istorie a secuilor”. Ele încep chiar din primele pagini şi nu se mai sfârşesc. Şi se nasc din precizările făcute de autori, precum şi de modul în care au conceput şi realizat un manual de istorie, care nu poate fi altceva decât o carte cu conţinut ştiinţific. Altfel nu mai poate fi manual!

Cum anume s-a născut acest manual? Din iniţiativa cui? S-a născut oare din nevoia şi din dorinţa cadrelor didactce de a avea un instrument de lucru pe care să-l folosească îm procesul de învăţământ? Nu, iniţiativa nu a fost a celor care semnează ca autori. O recunosc chiar aceştia: ,,Acest manual a fost realizat la cererea şi din grija liderilor politici din judeţele Harghita şi Covasna”!!! Cu alte cuvinte manualul a fost realizat la o comandă poltică, avându-l ca iniţiator principal pe Borboly Csaba, belicosul preşedinte al judeţului Harghita, care s-a evidenţiat şi până acum prin numeroase acţiuni antiromâneşti. El este şi cel care semnează ,,cuvântul introductiv”.

Acum, când ,,manualul” a intrat în atenţia Ministerului Educaţiei, care vrea să vadă cât de legală este folosirea lui în şcolile din România, Borboly Csaba o dă cotită, cum se spune, susţinând sus şi tare că respectiva carte nu este manual, ci doar ,,o carte ce se foloseşte la disciplinele obţionale”, care ,,nu trebuie aprobată de Bucureşti”. (De Budapesta o fi fost aprobată, oare?). Pe cine vrea să prostească Borboly Csaba? Sau, probabil, crede că noi toţi cei de pe aici nu mai ştim să citim ceea ce a scris chiar el în ,,cuvântul introductiv”, anume că elevii ,,să îşi amintească că sunt prima generaţie de elevi secui care pot ţine în mână un manual despre istoria secuilor”! Se vede că a uitat – dacă l-a ştiut! – dictoul latin ,,Verba volant, scripta manent”! Aşa că Borboly Csaba nu mai poate nega, prin vorbe, ceea ce a scris şi a semnat pe o filă a unei cărţi, oricât ar vrea să ne determine să-l credem. Nu putem, fiindcă minciunile sale le cunoaştem prea bine.

Trecând mai departe, la ,,Prefaţa” autorilor, cititorii pot afla un lucru absolut senzaţional, scris negru pe alb, într-un paragraf, în care se afirmă: ,,În primul rând mulţumim elevilor din clasa a VII-a (Anul şcolar 2011-212) din Liceul Pedagogic ,,Benedek Elek”: Tamas Barbara, Gal Orsolya, Sebestyen Bettina şi Sebestyen Tamas, care în vacanţa de vară au citit textul şi au realizat multe adnotări şi care au fost primii critici şi sfătuitori ai autorilor”! Dacă înţelegem bine, elevii mai sus amintiţi, sunt nişte adnotatori, adică nişte persoane avizate asupra a ceea ce citesc şi îşi permit, pe baza pregătirii şi a cunoştinţelor pe care le au, să facă adnotări. Să vină deci cu nişte însemnări pe marginea unui text, să întregească textul respectiv. Cu alte cuvinte, elevii respectivi sunt un fel de consultanţi ştiinţifici, cărora autorii le-au încredinţat textul lor, ca să facă ,,multe adonotări”, devenind deci ,,primii critici şi sfătuitori ai autorilor”!

Citind asemenea enormităţi nu poţi să nu ,,zâmbeşti a râde”, voba lui Sadoveanu, şi să te întrebi care profesor ce se respectă, cât de cât, şi care se pretinde a fi un profesionist în materia pe care o predă, poate accepta ca elevii săi să devină adnotatori ai unui text pe care-l scrie, să fie ,,critici şi sfătuitori” ai acestuia?! Şi asta cu atât mai mult când este vorba de nişte elevi ai ciclului gimnazial! Surprizele nu se opresc însă aici, ele continuă de-a lungul întregului conţinut. Astfel ,,manualul de istorie” se deschide – după Cuvântul introductiv al lui Borboly şi după Prefaţa autorilor – cu un text de geografie, amestecată cu puţină mitologie: ,,Legenda Lacului Sfânta Ana”, după care urmează o poezie, de Kanyadi Sandor, ,,Prolog”! Este adevărat că autorii ţin să precizeze că ,,un manual însumează cunoştinţele în domeniul unei anumite ştiinţe”,dar sunt de acord şi cu faptul că acesta ,,trebuie să cuprindă tradiţiile, legendele, miturile, care deşi au o autenticitate istorică incertă şi chiar pot fi câteodată unanim dezminţite, se găsesc în memoria secuimii”. Da, numai că ştiinţa istorică este una, iar ,,legendele şi miturile” cu totul altceva. Dacă ele se amestecă, nu mai vorbim nici de ştiinţă, nici de mitologie. Din păcate, din câte am constatat, ceea ce au realizat cei 11 autori nu prea are de-a face cu ştiinţa istorică, ci mai mult cu ,,tradiţiile, legendele şi miturile ce se găsesc în memoria secuimii”. Fiindcă este greu să scrii o istorie adevărată, reală, bazată pe dovezi şi documente, atâta timp cât tu nu ştii cine ai fost, cine eşti şi de unde vii. Atunci, desigur, în locul acestora, sunt folosite tradiţiile, legendele şi miturile

Din cap. I aflăm astfel că ,,Ţinutul Secuiesc este o regiune a Europei” – nicidecum nu face parte dintr-o ţară ce se numeşte ROMÂNIA! – ,,unde din punct de vedere peisagistic (!) sunt îndeplinite toate condiţiile necesare dăinuirii şi dezvoltării unui grup etnic”. Probabil că acest ,,grup etnic” trebuie să fie secuii, care, din cele afirmate de istoricul ungur Karacsony, în 1903, ,,nu sunt câtuşi de puţin unguri”, fiindcă ,,şi-au păstrat caracterul nealterat de popor liber”. Dacă şi-ar fi ,,păstrat caracterul nealterat de popor liber” atunci nu ar fi devenit unguri. Însă, iată, istoria se mai schimbă. Fiindcă, între ceea ce se scria la începutul secolului 20 despre secui şi ceea ce afirmă autorii manualului la care ne referim, deosebirea este ca de la cer la pământ. Aceştia afirmă că şecuii nu au fost niciodată… secui! De ce? Pentru că ,,Istoria secuiască este o parte a istoriei maghiare” şi ,,de când lumea, secuimea vorbitoare de limbă maghiară este o parte organică a poporului maghiar”. Probabil, aşa a apărut noua etnie, cea de ,,secui-maghiari”, pe care o promovează cu atâta trudă generaţia actuală de politiceni unguri din România. Iar autorii manualului de istorie a secuilor, răspunzând unei comenzi venite din partea liderilor politici, nu au făcut altceva decât să se alinieze şi să respecte această comandă.

Capitolul II al cărţii, ,,Ţinutul Secuiesc înaintea stabilirii secuilor” debutează cu afirmaţia ,,Înaintea stabilirii secuilor, regiunea a fost cămin pentru diferite popoare şi culturi”. Se pare că în acest ,,cămin” şi-au găsit adăpost, între alţii, sciţii, celţii şi dacii. Oare şi aceştia din urmă să fi venit de undeva? Nu se ştie. Cert este totuşi că ,,în sec.I.î.H. regele Burebista a unit triburile dacice şi a înfiinţat un stat puternic. În timpul lui Burebista şi a urmaşilor acestuia, dacii au purtat frecvent războaie împotriva coloniilor greceşti aflate de-a lungul (?!) Mării Negre, apoi împotriva provinciilor romane” (?). Câteva rânduri mai jos se vorbeşte însă despre ,,Imperiul Roman, care şi-a retras graniţa pe linia Dunării şi a evacuat Dacia, în 271”. De aici înainte, Transilvania a intrat sub stăpânirea ,,Regatului vizigoţilor”. Dacii au dipărut cu totul şi pentru totdeauna din istorie! Fiindcă după vizigoţi au venit hunii, apoi gepizii, apoi avarii, apoi slavii. Însă cum au venit, aşa s-au şi dus. Vremurile i-au spulberat pe toţi. Transilvania a rămas pustie.Vechea teorie imigraţionistă a lui Robert Roesler este repusă pe tapet.

Şi-atunci a venit, ca o salvare cerească, ,,Descălecatul maghiar”! Despre daci, niciun cuvânt! Dar nici despre români, în paginile care urmează! Pentru cei 11 autori, nici noi nu existăm! Câtă intoleranţă şi răutate! Nici un singur cuvânt despre convieţuirea, aşa bună, rea, paşnică, sau mai puţin paşnică, dintre români şi secui! nici un singur cuvânt! Pentru ei există doar un ,,ţinut secuiesc” (O formulare lipsită de sens, din moment ce autorii susţin că ,,secuimea vorbitoare de limbă maghiară este o parte organică a poporului maghiar”!) şi nimic altceva.

P.S.: Ne oprim aici cu ,,adnotările” referitoare la manualul de Istorie a Secuilor. Ele se referă la numeroasele semne de întrebare ce trebuiesc puse în legătură cu cele scrise doar în primele 30 de pagini. Ca să ne referim la celelalte din cele 234 de pagini ale ,,manualului” ar trebui să facem un serial cu multe zeci de articole. De Ilie Șandru - Ziarul Natiunea