Se afișează postările cu eticheta albania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta albania. Afișați toate postările

Albania


ALBANIA, miracolul european al secolului XXI

autor: FrontPress 07.04.2013
albaniaPuternicele si capitalistele tari europene ar putea lua unele lectii economice de la mica tara balcanica, Albania care, timp de decenii, s-a zvarcolit sub cruda dictatura stalinista. Astazi, Albania are una dintre cele mai promitzatoare economie din Europa. A fost singura economie din Estul continentului care a crescut, realmente!
Este uluitor sa afli asemenea lucruri despre Albania! Dar nu cumva cel care si-a exprimat opiniile consemnate mai sus este un om “dus cu capul”? Vreun ziarist din gradina Domnului? Nu, este insusi Steve Forbes, editorul sef si proprietarul faimoasei publicatii cu acelasi nume, fondata in 1917.
Cand a fost invitat, primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, un intelectual de calitate,instruit in Occident, a prezentat, in birourile Forbes , cifre si informatii de alta natura privind miracolul numit Albania .Daca nu s-a laudat,iata ce a spus: In 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Dupa un deceniu, el depasea 3.500 de dolari.Si azi este in ascensiune. Tara se schimba cu repeziciune.
Cum Dumnezeu s-a intamplat aceasta minune in Albania? Si de ce nu se intampla si in Romania? De ce Albania a decolat, in timp ce Romania, dupa zece ani de crestere, s-a prabusit? Unde este diferenta? Nu e deloc dificil sa observam diferenta.
Si in Albania exista o taxa unica de impozitare. De numai 10%. Si, atentie! Aceasta taxa de numai 10 la suta este atat pe veniturile personale, cat si pe cele din afaceri. Si un singur impozit pe salarii. Care s-a micsorat de la 35, la 15 la suta. In Romania, pentru un salariu de 1.000 de lei mai platesti la stat, tu salariat si tu intreprindere, inca 680 de lei. In Albania platesti doar 150 de lei.
Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la cresterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activitatilor economice, la largirea bazei de impozitare si, nu in ultimul rand, la eliminarea muncii la negru si la dimininuarea evaziunii fiscale. Plus ca Albania trateaza “chinezeste” evaziunea fiscala…Adica, fara exceptii , cu 25 de ani puscarie!
In Albania TVA-ul este de 10 la suta. Dar cine “calca pe bec”… ia de la 10 ani in sus! In Romania TVA-ul este de 24 la suta, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales daca tinem cont de faptul ca limita maxima admisa in Uniunea Europeana este de 25 la suta.
Statele care se duc cu TVA-ul in sus, pierd bani la buget. Experienta europeana a dovedit-o: daca TVA este mare,alte masuri economice compensatoare …diminueaza astfel de “contributii” la pusculita publica si tin sub control evaziunea fiscala…
Statele care se duc cu TVA-ul in jos, castiga bani la buget. Pare un paradox. Dar nu e, daca se aplica la “sange”… si colectarea impozitelor/darilor obligatorii! De fapt, e elementar: TVA-ul redus, ca si impozitele mici pentru firme si salariati, largesc baza de impozitare, dar sunt scoase la lumina si veniturile – uriase ! – din economia subterana… Colectezi mai putin ( dar tot…) de la mai multi si, in final, bugetul de venituri al statului, devine mai mare.
In plus, in Albania, atentie, sistemul judiciar chiar este independent. Iar independenta ei , de la inceput a fost garantata. In Romania, se stie, sistemul judiciar este dependent. Este subordonat presedintelui, primului ministru si ministrului Justitiei.
Ca fapt divers, de cativa ani in Albania a intrat in vigoare o lege care obliga toate constructiile noi, inclusiv statiile de benzina, sa aiba incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de caldura, instalatii eoliene etc. Iar acolo legile se aplica tot “chinezeste”…
Si mai exista o diferenta. Guvernul, in Albania (ca si in Ungaria!) a rezolvat repede si definitiv problema proprietatii. Ceea ce a fost de restituit, s-a restituit (dar minimal) si o lege speciala garanteaza acum toate drepturile derivand din calitatea de proprietar. In Ungaria s-a fixat si un plafon: maximum 10.000 de dolar, adevarat, la nivelul anilor ’90-91 !
Iata de ce Albania nu a recurs la sprijinul FMI. Si nici nu a avut de ce “implementa” ideile contabililor acestei banci mondiale. De pe InfoBrasov

Albania Mare


Visand la “Albania Mare”

autor: FrontPress 12.12.2012
Albania a fost ultima ţară din Balcani care şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman (1912). La fondarea statului albanez, mulţi – în special kosovarii – au rămas pe dinafară. Încă de pe atunci s-a născut ideea unirii “tuturor albanezilor într-un singur stat”.
În Kosovo, visul reunificării cu Albania a renăscut în 2008. Mişcarea naţionalistă “Vetëvendosja” (Autodeterminare) este a treia putere în parlamentul kosovar. “Unirea este un drept incontestabil al albanezilor, întrucât au fost separaţi în mod nedrept”, argumentează Glauk Konufca, figură de vază a formaţiunii “Vetëvendosja”. Partidul avansează ideea unui referendum privind reunificarea celor două părţi. Până acum, propunerea nu a reuşit să treacă prin parlament.
În orice caz, mişcarea naţionalistă “Vetëvendosja” nu este singura formaţiune cu asemenea planuri. Alianţa roşu-negru, “Aleanca Kuq e Zi“, înfiinţată în Albania în vara anului 2012, urmăreşte acelaşi scop. Acestora li se alătură numeroase mişcări şi grupuri albaneze din statele învecinate Macedonia, Muntenegru şi sudul Serbiei.
Fondarea statului albanez
În urmă cu un secol, când părţile victorioase ale primului război din Balcani, cu precădere Serbia, Bulgaria, Grecia şi Muntenegru, au început împărţirea teritoriilor recucerite de la Imperiul Otoman, în oraşul-port Vlora, albanezii îşi proclamau independenţa statului (28 noiembrie 1912). A fost o decizie conjuncturală, explică istoricul Oliver Schmitt. “Declaraţia de independenţă nu a fost vreun rezultat al planurilor mişcării naţionale albaneze.”
Eliminarea dominaţiei otomane şi faptul că trupele din Serbia, Munetengru şi Grecia au înaintat rapid în teritoriile populate de albanezi au stârnit îngrijorarea marilor puteri, “în special a monarhiei austro-ungare şi a Italiei”, adaugă Schmitt. Acestea se temeau că Serbia, o apropiată a Rusiei, se va extinde până la Marea Adriatică, modificându-se astfel raportul de forţe în regiune.
Marile puteri au recunoscut graniţele actualei Albanii prin Conferinţa de la Londra (1913). Astfel, jumătate din populaţie a rămas în afara statului albanez – majoritatea acestor oameni în ulterioara Iugoslavie: Kosovo, Macedonia, sudul Serbiei şi Muntenegru.
Visul albanez
În Kosovo, teritoriu cu populaţie majoritar albaneză, planurile unei republici de sine stătătoare în interiorul Iugoslaviei au eşuat. Abia după destrămarea Iugoslaviei au avut şi kosovarii şansa de a-şi declara independenţa de Serbia (2008).
Naţionaliştii visează de multă vreme la un stat care să reunească toţi albanezii din regiune. Dar cu precădere în Macedonia şi sudul Serbiei se nasc mereu tensiuni între diverse grupuri etnice, ba chiar se ajunge la violenţe. În ziua de azi există două ţări cu populaţie majoritar albaneză şi mai multe regiuni populate de albanezi în ţările învecinate. Astfel, proiectul naţionaliştilor albanezi nu e nici pe departe finalizat.
Sărbătoare pretutindeni
Istoricul Oliver Schmitt afirmă că, în ciuda încărcăturii emoţionale a dezbaterilor, până acum nu a existat un plan concret privind înfiinţarea unui asemenea stat. Consţiinţa apartenenţei există atâta timp cât fondarea statului albanez este sărbătorită în toate teritoriile în care trăiesc albanezi.
Important este faptul că, oficial, “nici în Albania, nici în afara acesteia nu există planuri sau vreo agendă privind crearea Marii Albanii”, declară Veton Latifi, profesor de drept internaţional în Macedonia. “Oficial e doar o singură agendă: integrarea Balcanilor în UE”, adaugă Latifi.
Cei mai influenţi politicieni albanezi din regiune sunt de părere că o convieţuire a tuturor albanezilor ar fi posibilă numai în Uniunea Europeană. Modificarea graniţelor ar atrage după sine o serie de acţiuni imposibil de controlat. Astfel, regiunea ar putea fi din nou mistuită de conflicte. De Zoran Arbutina, Claudia Stefan – Deutsche Welle