Dragi prieteni, autori 100Ro si vizitatori,
Sunteti invitati cu totii, ca prin comentariile voastre sa deveniti coautori la povestea piramidala ce da sa se infiripe, "OUATU". Numai prin voi povestea se va povesti pe sine. Pentru cei care inca nu ati "rasfoit" postarile anterioare, e bine sa stiti ca povestea a plecat de la o propunere.
Intrati pe comentarii si continuati de unde s-a oprit povestea. Nu exista reguli, oprelisti si nici intelegeri prealabile intre autori. Fiecare contribuie cu harul, priceperea si interesul propriu pentru eroii nascuti si inca nenascuti de muzele bloggerilor. Orice ar iesi din povestea aceasta: drama, psaltire, tragedie, ghid turistic, tragicomedie, SF, roman fluviu, poveste de amor, etc..., nu va conta. Important este sa mearga mai departe. Sunteti bineveniti! Intrati si scrieti de cate ori va va facea placere! Curaj, mult succes si... aventura placuta!
"Ceapa am, ulei si sare am, varza iau din butoi.... boia am... niste marar mi-ar trebui" se gandea Sultana ramasa cu ochii pironiti in camara."Nu, nici vorba.... n-am sa ma duc pe gerul asta la piata, doar pentru o legatura de marar. Stai ca poate are Paraschiva'!"
-Vecinaaaa....!!! Doamna' Paraschiva...! Hei! Doam-na-Pa-ras-chi-vaaaaa!.. se-auzi glasul Sultanei, catarata pe un morman de caramizi si tinandu-se cu mainile de ulucile gardului.
In linistea diminetii de ianuarie, numele Paraschivei trecu ca aceeleratu' prin peretii mai multor case. Strada Vatraiului era foarte linistita ca orice strada de targusor de provincie. Usa casei vecinei se deschise si un barbat sleampat, ca la vreo cincizeci de ani, aparu in prag.
-Da doamna Sultana, ce s-a intamplat? Saru'mana! Nevasta-mea nu-i acasa!
-Buna dimineata vecine! Pai ce sa-se-ntample dom' Vasile!? Uite, ma gandeam sa tai rata si am vazut ca n-am marar. N-ai oleaca de marar uscat, ca parca nu m-as duce acum la piata. Ti l-oi da inapoi zilele-astea....
"Hihihihi... taie rata!"
-Stai, sa vad! si disparu inauntru.
Dupa cateva minute se-ntoarse tinand in mana o legaturica de marar si i-o intinse peste gard.
-Multumesc dom' Vasile! Uite, ia mai bine de-aici un leu'!
-Lasa vecina ca nu-i nevoie! Sa fii mata sanatoasa! Hmmm.... Vream sa-ti zic ceva de rata.... Pe care vrei s-o tai?
-P'aia fara guler, pe Tzushca. Da' de ce?
-Hmm... pai tocmai despre aia vream sa-ti zic. Acu' vreo trei saptamani, devale, inainte sa ninga, l-am vazut pe unu' care o fugarea pe balta ca un apucat. Ala mic al popii, parea sa fie sau poate m-am inselat, nu stiu. Credeam ca n-o mai ai.
-Aaa... nuuu, nu! E-n cotet. Oricum e ultima si n-a mai ouat de aproape juma' de an. Multumesc inc-o data dom' Vasile! "Ce-o fi vrut sa zica oare cu fugaritu', ca beat, asa de dimineata... nu prea... parea? Poate ca are ea dreptate, Paraschiva, cand zice ca vorbeste-n dodii."
Sultana intra in bucatarie, lasa mararul pe masa si lua cutitul. Ii parea rau de Tzushca pentru ca o crescuse de boboc. Inca se mai tinea dupa ea prin curte macanind, cand o vedea, ca de-aia nici n-o taiase pana acum. Sultana n-avea copii. Da' acu' ce sa faca!? Pe ratoiul cel motat cu capul verde si pe inca doua rate ii bagase cu mana ei in oala, acum doua luni, pentru parastas. "Viata-i grea.." isi zise si iesi din nou in curte.
De-aici va las pe voi sa continuati. Ca sa va vina mai lesne la inceput, urmati firul povestii acesteia. (clic pe poveste). Urmatoare postare, dupa comentariile voastre, o voi posta eu ca demo, dupa care urmatorul episod va fi gazduit de catre primul comentator.
Succes!
