15 noiembrie 1987: Vieti distruse de revolta de la “Steagu Rosu” din Brasov. 25 de ani fara dreptate!
Numele
uzinei „Steagu Roşu” a fost legat de prima revoltă anticomunistă, în
toamna anului 1987. Atunci, muncitorii au ieşit în stradă şi au
protestat la Prefectură, sediul judeţean de partid de atunci.
Revolta din 15 noiembrie 1987 a
braşovenilor a fost primul protest muncitoresc stradal din anii
regimului comunist. Într-o retrospectivă a acelor evenimente, ar fi două
feluri de eroi. Întâi, muncitorii răzvrătiţi, condamnaţi şi deportaţi
în tăcere. Căderea regimului a însemnat pentru ei bucuria de a reveni
acasă şi reangajarea la „Uzinele Steagul Roşu” din Braşov. Fiind atâtea
condamnări şi suferinţe, istoricii şi jurnaliştii evită chiar să-i
numească pe acesti eroi.
În a doua categorie ar intra Silviu
Brucan şi alţi intelectuali cu contacte externe, care comentaseră
„gorbaciovist” evenimentul şi care cumulaseră puncte de disidenţi. Şi,
tot retrospectiv, ar fi o singură categorie de perdanţi: braşovenii
anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi în 1987. În pofida schimbărilor şi a
campaniilor anticomuniste, niciun iniţiator sau părtaş al acţiunilor
represive din acea toamnă a secolului trecut n-a dat socoteală.
AU ARS PORTRETUL LUI CEAUŞESCU
15 noiembrie 1987 a fost o zi de
duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme,
când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua” pentru plata
datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare”, pentru că pe
15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale.
Braşovul întreg era “împodobit” cu
portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci
mobilizatoare pentru „a face totul” în scopul fericirii şi bunăstării
poporului obturau orice privire aruncată în spaţiul public. Cu cât
se-nmulţeau asemenea semne, românii simţeau mai intens angoasa unei
ocupaţii străine. Căci ce altceva te puteai numi? Erai prizonierul unui
regim care te obliga la cozi şi la cartele alimentare, la mobilizări pe
frontul producţiei de export şi la întreruperi de curent. Şi, mai ales,
la minciună.
Pe fondul acestor iritări şi frustrări
colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export
şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de
la „Steagul Roşu”. Oamenii au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria
oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului, dar au înălţat
tricolorul. Ca un bulgăre de zăpadă rostogolit îndelung, grupul a prins
consistenţă, atrăgând mulţimea. Se strigau lozinci nemaiauzite împotriva
conducătorilor. Şi toţi cântau „Deşteaptă-te române!”.
Pe contestatari i-a întărâtat şi mai
tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente
prohibite cetăţeanului de rând: salam, fructe exotice, ciocolată.
Răzvrătiţii au spart birouri şi ferestre, i-au „bumbăcit” pe cei care li
s-au pus în cale, au aruncat în stradă dosare şi au incendiat portretul
„conducătorului iubit”. Le-au făcut pe toate cu furie prea îndelung
stăpânită.
PATRU SUTE DE ARESTĂRI
Pusă în mişcare, maşinăria partidului
luase însă grabnice „măsuri”. S-au operat repede patru sute de arestări.
Braşovul a intrat în fierbere. Un sfert din cei arestaţi au fost duşi
şi anchetaţi la Bucureşti. Declaraţiile lor au fost încropite cu bătăi
şi cu presiuni psihice extreme.
Pe 26 noiembrie 1987, lui Nicolae
Ceauşescu i s-a raportat cum a decurs plenara cu activul de partid de la
„Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu Braşov”, ţinută cu o zi în
urmă.
„S-a evidenţiat faptul, i s-a transmis,
că toţi oamenii muncii sunt indignaţi de faptele săvârşite de grupul de
huligani şi au cerut ca aceştia să primească pedepse exemplare şi să se
aprobe judecarea lor în uzină în faţa colectivului de oameni ai muncii
pentru actele de vandalism care au adus prin aceasta o pată uzinei şi
daune partidului şi ţării”.Toată conducerea întreprinderii – 15 oameni –
a fost destituită şi împrăştiată prin ţară. Directorul tehnic, Ion
Anghel, şi şeful biroului plan-dezvoltare, Vasile Luca, au fost
condamnaţi la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pentru
„penalizări nejustificate” a retribuţiei muncitorilor. Ca în 1977, când
pe Ceauşescu îl încolţiseră minerii din Valea Jiului, vinovaţi au fost
găsiţi aceia care aplicau „necorespunzător” legile sale.
I s-a mai raportat lui Ceauşescu că
muncitorii „care au provocat dezordini şi au încălcat legea„ vor fi
„mutaţi în alte locuri”, iar „responsabilii direcţi vor fi daţi în
judecată”.
În urma procesului, 61 de muncitori
braşoveni au fost condamnaţi la închisoare cu executarea pedepsei la
locul de muncă sau cu suspendarea condiţionată a pedepsei (între 6 luni
şi 3 ani). Din cei 61 de oameni condamnaţi, 17 au fost trimişi la muncă
în alte judeţe. Ei nu aveau voie să părăsească noile localităţi de
reşedinţă fără acordul Miliţiei. Aceste cifre seci pecetluiesc însă şi
drame ale părinţilor, soţiilor, prietenilor şi rudelor celor
ostracizaţi.
NU S-A FĂCUT NICIODATĂ DREPTATE
În 1987, „Uzinele Steagul Roşu” din
Braşov aveau 22.000 de angajaţi. Mai sunt acum, acolo, la ROMAN SA, vreo
500. În investigaţia coordonată de Marius Oprea şi Stejărel Olaru
(„Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov”, Polirom, Iaşi,
2002), fostul muncitor Florin Postolachi a sintetizat astfel urmările:
„După 1990, procurorul Robu a vrut să facă curăţenie. Şi a venit la
Braşov, ne-a adunat pe toţi la Primărie, la masă şi ne-a zis: «Băieţi
i-am găsit pe toţi cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la
Serviciul Român de Informaţii, la Armată şi la Ministerul de Interne. Am
înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu şi domnului
Măgureanu. Să-şi facă ordine în ministere şi eu îmi voi face ordine în
minister». După scurtă vreme, am aflat că domnul Robu a murit. Cu
moartea lui şi cu ce ne amintim fiecare s-a încheiat tot ce se ştie
despre torţionarii noştri”.
ÎN CĂUTAREA DREPTĂŢII
Foştii anchetaţi, condamnaţi şi
deportaţi au fondat Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov. Cu intenţia
precisă de a promova legea lustraţiei, preşedintele acesteia, Florin
Postolachi, a candidat în alegeri pentru Parlamentul României în 2008. A
fost ales, dar n-a reuşit să îndeplinească dorinţa celor pe care-i
reprezintă.
Organizatorii evenimentului care evocă
revolta din 1987 nu ştiu cum să numească mai bine întrunirea din acest
an: comemorare sau aniversare? Dar în implacabilul curs al istoriei, ei
sunt eroi de două ori. O dată pentru curajul şi riscurile de-a înfrunta o
putere ce se credea nepieritoare. A doua oară, ca purtători ai unei
memorii colective tot mai împovărată de neîmplinirea speranţelor.
Ambasadorul Israelului: Este mâna Moscovei
Memoriile ambasadorului Israelului din
acea vreme la Bucureşti, dr. Yosef Govrin („Relaţiile israelo-române la
sfârşitul epocii Ceauşescu”, Editura Efes, 2007), permit o mai bună
reprezentare asupra posibilităţilor de informare din epocă.
Prima ştire, scrie Govrin, a apărut
într-un ziar britanic, pe baza unei declaraţii făcute de Silviu Brucan
unui diplomat străin. A fost prima ieşire la rampă a lui Brucan ca
potrivnic al lui Ceauşescu. Cu puternic ecou în străinătate, căci, „în
numele majorităţii din partid”, Brucan afirma că muncitorii refuză
statutul de sclavi. Şi disidentul Mihai Botez a transmis, prin
intermediul postului Radio Europa Liberă, un comunicat despre revolta
braşovenilor. Evenimentul nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni,
estima acesta, încrezător în potenţialul unor viitoare proteste.
FILMUL MISTERIOS
Sursele ambasadorului Govrin au fost
profesorul Alexandru Vianu şi o persoană nenominalizată apropiată
conducerii de partid. Iată informarea profesorului Vianu, după relatarea
diplomatului Yosef Govrin: „Vianu s-a referit la revolta din Braşov
descriind-o ca un eveniment organizat în cursul căruia manifestanţii
le-au strigat poliţiştilor: «Mai bine murim de gloanţe, decât de frig şi
foame». Au existat manifestări de eroism din partea lor. La faţa
locului era parcat «din întâmplare» un autobuz cu turişti din Uniunea
Sovietică şi unul dintre ei a fotografiat manifestaţia. «Din
întâmplare», filmul a ajuns în Occident (el a fost proiectat la
televiziunea italiană la 23 noiembrie 1987 şi a devenit un document
istoric de prim ordin)”.
Nici vorbă de autobuz şi film sovietic,
spune azi Florin Postolachi. Un turist finlandez filmase câteva secunde
de pe acoperişul hotelului unde era cazat. Imaginile acelea au fost
difuzate din Roma. Dar oricâte demersuri au făcut braşovenii pentru a
intra în posesia lor, până acum n-au reuşit.
VIZITA LUI GORBACIOV
Dar oamenii văd adesea nu ceea ce este,
ci ceea ce-şi doresc ori au interesul să vadă. Aşa înfăţişează revolta
braşovenilor şi ambasadorul israelian Yosef Govrin în memoriile sale. O
acţiune bine organizată, a caracterizat-o acesta, mirându-se, în
rapoartele sale către Tel Aviv, că nu fusese anticipată de autorităţi.
Acţiunea ar fi fost încurajată de vizita la Bucureşti a lui Mihail
Gorbaciov, liderul URSS, în mai 1987, şi de discursul prin care acesta
recomandase îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale
muncitorilor.
„Principala caracteristică a acestei
izbucniri a fost pe de o parte dispariţia fricii faţă de o intervenţie
sovietică pentru reprimarea ei, iar pe de altă parte faţă de o acţiune
drastică a autorităţilor împotriva răsculaţilor”, a concluzionat
diplomatul. Evident, tot pe motiv de protecţie sovietică.
Ceauşescu a pus revolta pe seama beţiei
Stenogramele şedinţelor organizate de
conducerea partidului, la sfârşitul anului 1987, nu dovedesc suspiciune
sau teamă de acţiuni organizate, ci inimaginabilă inconştienţă şi
nepăsare a puterii faţă de cetăţeni.
Din declaraţiile consemnate se pare că
pe Ceauşescu îl supărase mai tare întârzierea cu care fusese informat
decât evenimentul în sine. Vina acţiunii acestor „huligani” o poartă, în
opinia sa, organizaţia de partid. „Ce fel de spirit de partid, ce fel
de comunişti sunt acolo?”, îi ceartă el pe demnitarii centrali şi
judeţeni adunaţi într-o şedinţă, pe 20 noiembrie 1987.
Numai că, stresaţi după acea întrunire,
odată ajunşi acasă, baronii din Dolj au pus-o de-o vânătoare. Fără
înştiinţarea şi aprobarea conducerii superioare, aşa cum se făcea.
Dintr-un stupid accident, a fost rănit mortal secretarul cu
organizatoricul, iar Ceauşescu a dat mai mare amploare acestei
„indiscipline” a activiştilor de partid decât grevei de la Braşov.
Într-un final, Ceauşescu a pus totul pe
seama beţiei, interzicând introducerea alcoolului în sediile
întreprinderilor şi ale instituţiilor din România. „Şi cine vine beat,
dat afară din întreprindere, că acesta strică producţia, introduce
dezordinea!”, le poruncea el subordonaţilor săi, pe 11 decembrie 1987.
„Multe s-au întâmplat datorită influenţei băuturilor, mulţi au venit
beţi şi au introdus şi băuturi în întreprindere”. O versiune mai mult
decât convenabilă celui care s-a crezut, până la moarte, „cel mai iubit
fiu al poporului”.
„Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”
Trei studenţi braşoveni şi-au exprimat
public solidaritatea cu muncitorii arestaţi. Peste exact o săptămână, în
seara de 22 noiembrie, studentul Cătălin Bia s-a aşezat în calea
colegilor care mergeau spre cantină. Purta o pancartă pe care scria
„Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”. I s-au alăturat, imediat şi
în tăcere, doi prieteni – Lucian Silaghi şi Horia Şerban.
După doar douăzeci de minute de
„aşteptare”, cei trei studenţi la Silvicultură au fost luaţi de duba
miliţiei. Fuseseră însă suficient văzuţi cât să afle oraşul şi ţara.
Anchetaţi şi „exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată”, cei trei au fost
trimişi, sub escorta miliţienilor, la casele părinteşti. Nu şi-au mai
revăzut colegii, deoarece, aşa cum va mărturisi mai târziu Lucian
Silaghi, autorităţile se temeau de extinderea conflictului muncitoresc
în mediul universitar.
Alţi trei studenţi de la Facultatea de
Mecanică au fost pedepsiţi pentru redactarea unui „înscris cu conţinut
necorespunzător”. Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu şi Marian Lupoi au fost
exmatriculaţi şi angajaţi forţat ca muncitori în localităţile de
baştină.
Revolta din 1987 a distrus vieţile
multor muncitori din uzina „Steagu Roşu”. Este şi cazul lui Nicolae Rus
care, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit pe 6 decembrie 55 de ani.
Bărbatul s-a angajat la „Steagu Roşu” de pe băncile şcolii. În 1987, a
ieşit în stradă pentru a lupta împotriva comunismului. A fost, însă,
ridicat de Securitate şi bătut zile în şir.„Vreo trei zile nu am ştiut
nimic de el. Când a venit acasă, avea efectiv o bucată de buză în
buzunar. Nu ne-a povestit niciodată prin ce a trecut”, şi-a amintit sora
bărbatului.
Chiar dacă rănile fizice s-au vindecat,
Nicolae Rus nu şi-a mai putut reveni psihic. Nu s-a căsătorit niciodată
şi şi-a găsit refugiul în alcool.„Până la problemele din 1987 nu a băut
nici măcar o bere. De atunci însă, totul s-a năruit pentru el”, a mai
spus sora bărbatului. Nicolae fost concediat de la fabrică în 1994, iar
acum nouă ani s-a stins din viaţă, la 45 de ani.
Trei săptămâni de tortură
Nici supravieţuitorii nu au putut uita
coşmarul prin care au trecut şi se feresc să iasă în faţă şi să facă
declaraţii. Zeci de oameni au fost ridicaţi de Securitate, bătuţi şi
torturaţi săptămâni la rând. Este şi cazul lui Ioan C., un braşovean de
73 de ani, ieşit acum la pensie.
„Problemele din ţară ne-au făcut să
ieşim în stradă în 1987. Nu vreau să îmi mai amintesc teroarea de
atunci. Am fost bătut cu săculeţi de nisip şi cu cartea de telefoane.
M-au ţinut două zile fără mâncare şi fără apă. Aceste lucruri sunt
reale, deşi mulţi spun că sunt doar poveşti. Am ajuns acasă mai mult
mort decât viu, după trei săptămâni. Abia după zece ani i-am povestit
soţiei prin ce am trecut. Copiilor mei nu le-am spus niciodată”, a
explicat bărbatul.
Cros în amintirea revoltei
În fiecare an, în jurul datei de 15
noiembrie, în Braşov are loc un cros special, prin care se reface
traseul parcurs de muncitori în revolta din 1987. De data aceasta, va
avea loc sâmbătă. Startul concursului se va da de la Roman SA, apoi se
va merge pe Calea Bucureşti-Spitalul Judeţean-Hidromecanica-Cinema
Patria-Bulevardul 15 Noiembrie-Prefectură. „Avem un sprijin consistent
şi din partea Guvernului României, o parte dintre cheltuieli vor fi
suportate de acesta. La cros vor fi peste 1.000 de participanţi. Să
sperăm că vor fi mai mulţi decât anul trecut, când au fost în jur de
1.400″, a declarat Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15
Noiembrie. Valoarea totală a premiilor este de 40.000 de lei. Vor fi
premiaţi cel mai tânăr şi cel mai vârstnic participant, dar şi primii 10
alergători ajunşi la sosire. De Lavinia Betea, Simona Suciu – Adevarul
