Deloc. Au inceput sa vina fratii la mine, au inceput de dimineata cu ale lor. Ii iubesc pe oamenii astia...de la departare.
Abia astept sa treaca minunatul Craciun si sa plece. Vreau anul asta sa stau singura toata ziua, sa mananc o felie de cozonac si sa-mi fac tabieturile. Vreau pe seara sa ma intalnesc intr-un bar cu o prietena si sa vorbim de ale noastre, si vreau apoi sa ajung acasa, sa ma instalez intre paturi, sa am un film bun si o cana de ceai. Atat.
N-am inteles niciodata nevoia unora de a face mare tamtam. Eu vreau sa dorm pana la 3, sa mananc o salata, sa fie liniste si poate, poate, doar lumini de brad.
Nu mi-a placut niciodata Craciunul. Nici cand eram mica. Ajunul, da. Dar nu ziua cea mare, nu chestia asta cu statul la masa, servit la masa, asezat tacamuri, vorbitul ala despre nimicuri, certuri inevitabile peste pahare. Nu mi-a placut niciodata Craciunul.
Nu-mi place sa stau la masa cu oameni multi, nu-mi place sa ma-ntind la masa de-a obligatelea, fiindca asa se cade. Nu-mi place Craciunul. Si anul asta sunt doar eu impotriva curentului... Cred totusi c-am sa ies cu o prietena intr-un bar.
Se afișează postările cu eticheta acasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acasa. Afișați toate postările
Acasa:)
Am vazut ca tema acestei saptamani este "Orasul natal"! Eu ar trebui sa vorbesc despre Tg. Neamt. Dar fara poze, nu stiu cat de multe as putea spune. Poate intr-o postare viitoare.
Acum sa va spun despre ACASA al meu!
Am ajuns aseara pe la 18. E cald acasa! E liniste! Sunt parintii mei, care mi se pare ca acum, sau cel putin aseara anii se vedeau pe fata lor mai mult ca oricand! M-am intristat! Toti suntem mari. Aproape toti suntem plecati de langa ei. De sarbatori venim care si cum putem. Dar, ei raman aici mereu si ne asteapta si e frumos sentimentul asta cand stii ca ei sunt mereu aici, ca mereu ai un ACASA. Un acasa cald, luminos, linistit si plin de zambete!
Ma gandesc cum eram eu cand eram adolescenta. Mmmmmmm urat!!! Mereu eram nemultumita. Mereu mi se parea ca daca parintii mei sunt cei mai in varsta din toata clasa mea, asta inseamna ca sunt si cei mai invechiti. Dar nu era asa deloc! Bine, trebuie sa mentionez faptul ca am crescut intr-un mediu autoritar, pentru ca era greu cu 4-5 adolescenti in aceiasi perioada. Invatam la licee diferite si fiecare dintre noi venea cu cate o idee, cu cate un mod de gandire si mama era cea care mereu ne asculta. Mereu, mama incerca sa fie cea care ne intelege, cea care se impartea in toate partile ca noua sa ne fie bine. Tata, cel mai responsabil om pe care l-am cunoscut in viata mea pana acum. Sa cresti 13 copii nu e usor! Sa ii faci pe toti mari, nu e simplu! Sa te straduiesti ca toti sa faca scoala nu e simplu sa traiesti si sa nu te gandesti la ziua de maine! Si totusi au reusit.
Imi place sa spun ca am niste parinti minunati! Ca ne-au crescut cum au putut mai bine. Ca ne-au dat atat cat au avut, dar niciodata prea mult sau prea putin de asta nu stim ce e risipa...
Acum, sa va povestesc despre sarbatorile de ACASA...
In copilarie era multa joaca. Eram mici eu si fratiorii mei, dar erau surorile mele adolescente...Era un haos total. Un haos frumos. Un haos cu rasete si lacrimi de bucurie. Doi parinti si bunici care ne stataeau alaturi mereu. Erau langa noi.
Si, daaa mereu am avut tot ce am avut nevoie. Si am fost inconjurati de iubire. Daca inainte mi se parea ca parintii mei gandesc gresit anumite situatii, acum imi dau seama ca nici macar nu pot sa ma gandesc ca ei ar putea gandi altfel deoarece ei au trait in alta lume. S-au dezvoltat sub alte principii, dupa alte reguli.Au trait si au fost nevoiti sa se dezvolte dupa regulile unei vieti dure, asa au invatat lectia supravietuirii si asa ne-au crescut si pe noi intr-un spirit al responsabilitatii, al respectului de sine si al muncii proprii...
E multa veselie la mine acasa cand suntem cel putin jumatate dintre noi. Casa e mare. mama pune asternuturi curate si frumoase in nu stiu cate camere ca se ne putem odihni...dar degeaba, tot stam tolaniti pe jos, pe canapea pe unde putem in living si povestim si ne amintim copilaria si ne bucuram unii de altii...si....asa se face dimineata!:)
Acum, e mireasma de sarbatoare acasa. Sunt eu si sora mea cea mica si alti doi frati si parintii. Putini fata de alte sarbatori! E liniste. In seara asta vom impodobi bradul. Tot in seara asta vom pleca pe derdelusul copilariei noastre. Doar ca avem doar sania din copilarie. Adica singura sanie pe care nepoteii nostri nu au luat-o:))...ne descurcam noi cumva...important ca ne vom duce la sanius...Abia astept!
Mi-a trebuit mult timp sa vad ca eu fata de alti oameni am o familie frumoasa, o familie lina si calda. Timpul te invata sa pretuiesti mult ceea ce ai , daca vrei acest lucru. Totul tine de alegeri. Nu as mai putea acum sa fiu adolescentul acela nemultumit si revoltat si rautacios cu parintii mei...Mi-e drag de ei!:)
E liniste, pace, cald si pe fundal e Hrusca:)
Acum sa va spun despre ACASA al meu!
Am ajuns aseara pe la 18. E cald acasa! E liniste! Sunt parintii mei, care mi se pare ca acum, sau cel putin aseara anii se vedeau pe fata lor mai mult ca oricand! M-am intristat! Toti suntem mari. Aproape toti suntem plecati de langa ei. De sarbatori venim care si cum putem. Dar, ei raman aici mereu si ne asteapta si e frumos sentimentul asta cand stii ca ei sunt mereu aici, ca mereu ai un ACASA. Un acasa cald, luminos, linistit si plin de zambete!
Ma gandesc cum eram eu cand eram adolescenta. Mmmmmmm urat!!! Mereu eram nemultumita. Mereu mi se parea ca daca parintii mei sunt cei mai in varsta din toata clasa mea, asta inseamna ca sunt si cei mai invechiti. Dar nu era asa deloc! Bine, trebuie sa mentionez faptul ca am crescut intr-un mediu autoritar, pentru ca era greu cu 4-5 adolescenti in aceiasi perioada. Invatam la licee diferite si fiecare dintre noi venea cu cate o idee, cu cate un mod de gandire si mama era cea care mereu ne asculta. Mereu, mama incerca sa fie cea care ne intelege, cea care se impartea in toate partile ca noua sa ne fie bine. Tata, cel mai responsabil om pe care l-am cunoscut in viata mea pana acum. Sa cresti 13 copii nu e usor! Sa ii faci pe toti mari, nu e simplu! Sa te straduiesti ca toti sa faca scoala nu e simplu sa traiesti si sa nu te gandesti la ziua de maine! Si totusi au reusit.
Imi place sa spun ca am niste parinti minunati! Ca ne-au crescut cum au putut mai bine. Ca ne-au dat atat cat au avut, dar niciodata prea mult sau prea putin de asta nu stim ce e risipa...
Acum, sa va povestesc despre sarbatorile de ACASA...
In copilarie era multa joaca. Eram mici eu si fratiorii mei, dar erau surorile mele adolescente...Era un haos total. Un haos frumos. Un haos cu rasete si lacrimi de bucurie. Doi parinti si bunici care ne stataeau alaturi mereu. Erau langa noi.
Si, daaa mereu am avut tot ce am avut nevoie. Si am fost inconjurati de iubire. Daca inainte mi se parea ca parintii mei gandesc gresit anumite situatii, acum imi dau seama ca nici macar nu pot sa ma gandesc ca ei ar putea gandi altfel deoarece ei au trait in alta lume. S-au dezvoltat sub alte principii, dupa alte reguli.Au trait si au fost nevoiti sa se dezvolte dupa regulile unei vieti dure, asa au invatat lectia supravietuirii si asa ne-au crescut si pe noi intr-un spirit al responsabilitatii, al respectului de sine si al muncii proprii...
E multa veselie la mine acasa cand suntem cel putin jumatate dintre noi. Casa e mare. mama pune asternuturi curate si frumoase in nu stiu cate camere ca se ne putem odihni...dar degeaba, tot stam tolaniti pe jos, pe canapea pe unde putem in living si povestim si ne amintim copilaria si ne bucuram unii de altii...si....asa se face dimineata!:)
Acum, e mireasma de sarbatoare acasa. Sunt eu si sora mea cea mica si alti doi frati si parintii. Putini fata de alte sarbatori! E liniste. In seara asta vom impodobi bradul. Tot in seara asta vom pleca pe derdelusul copilariei noastre. Doar ca avem doar sania din copilarie. Adica singura sanie pe care nepoteii nostri nu au luat-o:))...ne descurcam noi cumva...important ca ne vom duce la sanius...Abia astept!
Mi-a trebuit mult timp sa vad ca eu fata de alti oameni am o familie frumoasa, o familie lina si calda. Timpul te invata sa pretuiesti mult ceea ce ai , daca vrei acest lucru. Totul tine de alegeri. Nu as mai putea acum sa fiu adolescentul acela nemultumit si revoltat si rautacios cu parintii mei...Mi-e drag de ei!:)
E liniste, pace, cald si pe fundal e Hrusca:)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)