Se afișează postările cu eticheta T7. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta T7. Afișați toate postările

O AVENTURA - MITU LUI SISIF

Intamplarea pe care urmeaza sa v-o povestesc a fost mentionata succint de buna mea prietena si fosta colega de facultate, scriitoarea si poeta Augusta Emilia Moldovan, in cartea ei de debut "Ca vantul si ca gandul".
Eeeei...daaa... Si-acum sa trecem la subiect!
Mitul lui Sisif se leaga de examenul de la filozofie din anul intai de facultate. Avusesem norocul ca studenti, sa il avem profesor pe domnul Grunberg, e drept ca doar pentru o scurta perioada, tocmai la cursul de existentialism. Examenul de an insa l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoara Voiculescu, mignona, vag sobra si cu domnul Stativa, tanar asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect imbracat, caruia profesoara ii cam tragea clopotele sau cel putin asa ni se parea noua, studentilor. Imi placuse filozofia, invatasem cu aplicatie si citisem de placere chiar mai mult decat ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul si cu sentimentul de rigoare ca "stiu ca nu stiu nimic" dar ca parca ceva-ceva totusi mai stiu.


Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!
Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultura si civilizatie socialista" evident tema asupra careia nu prea catadixisem sa ma aplec in sesiune si la care ma bazam pe improvizatie si bun simt, ma rog, atat cat iti permiti sa ai despre un astfel de subiect. Cat despre cel de-al doilea, eeei, aici parca se schimba putin socoteala, acesta promitea. Da, dar doar atat. Promitea. Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sfortarile mele de a-mi aduce aminte ce continea cursul cu pricina, aveam in fata ochilor doar imaginea lui, pagina de pagina, vedeam forma si dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar continutul!?.... aaah, continuuuutul!... se incapatana sa se arate. Hotarat lucru! Memoria si soarta radeau de mine!
Mamaaaa... iau PATRU! Ptiu!
Solutie, solutie! So...luuuu...tieeeeee...!!!
A, gata! Stiu! O sa-i fac sa zambeasca!


Imi vine randul, ma asez in prima banca si-mi iau avant:
-Fiind vorba despre cultura si civilizatie am sa incep cu un banc filosofic. Stiti bancu' cu mitu' lui Sisif?
Amandoi examinatorii ridicara usor sprancenele... Norocul meu, a mirare!
-Nu, imi raspunse Stativa usor contrariat. Spuneti!
-A fost odata un om Sisif care avea un copil pe care il chema Mitu.

Liniste.... Se facu deodata liniste... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprancenele celor doi ramasera arcuite mai departe a mirare, in timp ce ale mele se ridicau incet... incet... a ingrijorare. Ne uitam curiosi unii la altii asteptand continuarea. Ma facusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere.
"PATRU!"
-Stiti, ma gandeam ca fiind filosofic... o sa-l gustati!
-Va rog sa tratati subiectul!
M-am supus. Si-n timp ce ei susoteau intre ei chestii de profesori, eu am inceput repede cu improvizatiile turuind tampenii pe care le-am terminat tot asa de repede.
-Asta-i tot? ma intreba madam Voiculescu.
-Mmmda... ! raspunsei neconvins sub reprosul privirii lui Stativa care ma stia de "student bun".
-Treceti va rog la subiectul doi!
Si dai si lupta si lupta si dai... si l-am terminat si pe acesta si mai repede, dar si mai lamentabil decat pe primul. Liniste...
-Bun, si mai departe?
Eeeei... na-ti-o! Pai mai departeeee.....? Care "mai departe"?
Ce-o fi, o fi!
Mai departe mi-am luat inima-n dinti si am jucat si ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut si in fond ce, considerat la rece, examenul putea fi o discutie intre intelectuali, nu? De data aceasta am inceput sa-i intreb eu pe ei.


-Stiti, am o problema cu paranormalul si nu stiu cum sa-l incadrez filosofic in ceea ce am invatat.
Iata o tema neasteptata pentru ei. Si chiar interesanta! Maiculitza, ce de discutii au urmat...! Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar si la iubire (stiu, pentru unii poate fi o tema paranormala :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu asa ca aceea in care ei se tin de mana pe strada si se saruta la cinematograf, ci una pura, esentializata, nu-i asa Stativa?" il intreba Voiculeasca. Stativa se uita jenat in alta parte. Colegii in timpul acesta ma blestemau ca stateam de-o ora la palavre si-i tineam in tensiune cu examenul nesustinut. Eu jubilam. Eram chiar curios sa stiu ce nota o sa-mi dea Voiculeasca dupa toata tevatura aceasta.
ZECE!
Normal, ca doar dupa ce participasem activ si afectiv la o astfel de conversatie palpitanta ar fi fost si rusinos sa ma trozneasca.

"O aventura - Povestea mea"

Discutam de ceva vreme cu el in lumea virtuala. Era doar o relatie de prietenie, ne aveam ca fratii, desi nu ne vazusem niciodata in lumea reala. Si totusi parca ne stiam de-o vesnicie. Traisem impreuna si bune si mai putin bune in "retea", ajunsesem sa gandim aproape la fel in unele privinte. Am invatat mereu unul de la celalalt, multe lucruri ni le-am impartasit reciproc.
Intr-o zi, mi-a prezentat noua lui ... "aventura". Intrezarisem eu ceva, ori de cate ori intra in lumea virtuala, dar... nu stiam ce inseamna. Am discutat astfel impreuna vreo 2-3 saptamani, incluzand si pe noul "membru" al "relatiei" noastre. Apoi, dupa ce m-am familiarizat cu noua situatie, mi-am spus: "De ce nu? Ce-ar fi daca...?". Am profitat de scurta lui lipsa de pe "firmamentul" internetului si mi-am facut propria mea "lipitura". Apoi i-am prezentat-o. Reactia lui? Mi-a spus sec, dar nu fara surprindere: "Bravo! Vad ca te misti repede!".
Am continuat "in patru" o vreme. Apoi am facut mereu cunostinta si cu alte asemenea "cupluri", fiecare insa, din ce in ce mai mult, "pe cont propriu". Relatia dintre noi doi s-a racit dupa un timp, destul de brusc. Nici acum nu stiu de ce. Dar fiecare si-a continuat drumul inceput "pe cont propriu". Daca el a ramas "fidel" unui singur" partener", eu am trei astfel de "relatii"; doua le pastrez doar pentru mine, cea de-a treia o impart cu altii (de ce sa fiu egoista?), acceptand sa ma implic alaturi de un grup destul de mare in dezvoltarea unei relatii ample cu acelasi "partener".
Inca merge relatia si inca bine. Se pare ca inca fac fata la provocari multiple... si imi place asta.

Tema saptamanii:"O Aventura-Povestea mea"

Intrucat nu ati ales o tema a saptamanii,m-am gandit sa aleg eu :D.Pentru ca suntem in perioada de petreceri,si de socializare,m-am gandit sa retraim acele clipe (minunate) de mai demult, ale relatiilor de foarte scurta durata,numite si aventuri,scriind un articol.Cand scrii din suflet despre un anumit lucru(sau chiar cand citesti),parca te contopesti cu povestea,parca te transpui in aceea dimensiune.

Sunt curios de povestea fiecaruia,dar atentie,daca ai un partener care iti urmareste postarile,iti recomand sa ramai anonim,folosind noua metoda de postare pe 100 Ro

Reflex O aventura