Pion

O tablă de şah... Piesele sunt mutate de o mână nevăzută, iar eu mă simt un pion nefericit aruncat la sacrificiu în prima linie a frontului. În jurul meu, caii nepotcoviţi nechează a pagubă, suferă de amnezie şi au uitat să sară în formă de L, iar nebunii filozofează pe teme medicale, împart cămăşi de forţă în stânga şi în dreapta, reneagă diagonala clasică şi dau în judecată turele fiindcă îndrăznesc încă să susţină cauza liniei drepte... Cuprinse de o isterie sexuală fără precedent, regina albă şi regina neagră trăiesc de o vreme momente intime scufundate în pasiune covârşitoare, capturându-se una pe cealaltă pentru a-şi testa libidoul, iar înspăimântătorii regi au depăşit căsuţa care îi separa, conform regulamentului, şi se gândesc serios să se apuce de table cu simţ de răspundere... Trec printre piese cu gândurile în raniţă, iar un nebun alb face tumbe în faţa mea, invitându-mă să gust dintr-o licoare care – aşa spune bezmeticul – mă va ajuta să ţin viaţa într-un şah etern... Râd. Râsul este strâmb, dar cum n-am o oglindă în buzunarul de la veston, mi se pare că arată hollywoodian. M-aş pune şi pe un afiş, ca să mă fac de râs definitv. Îl dau la o parte din calea mea pe insolentul cu licoarea lui absurdă şi mă îndrept către ultima linie, acolo unde sper cu toată convingerea că am să trăiesc descătuşarea transformării supreme. În sfârşit. Nu ştiu ce anume voi deveni, trebuie să recunosc, dar poate că va îndrăzni vreun deştept să propună forurilor competente ca şahul să se joace de mâine încolo cu cinci nebuni... Dacă mă întâlniţi cumva pe stradă şi am să vă rog – printre tumbe - să beţi dintr-o licoare magică, vă rog să nu mă băgaţi în seamă. Şi transmiteţi domnilor Karpov şi Kasparov toate cele bune...