“Prin anul noua sute noua
Nu mai eram un oarecare, adult
Veneam la clubul “Lumea Noua”
Si alte cercuri literare.
Il cunoscusem pe Garleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Si-a aparut, de Minulescu,
“Romante pentru mai tarziu”.
Visam sa cuceresc o lume,
Sa schimb humorului tiparul,
Ca publicasem niste versuri
Intr-un saptamanal, “Tantarul”.
Vazand directorul revistei
Ca am talent de pamfletar,
Fara sa steie mult pe ganduri
M-a angajat ca secretar.
Redactia era in centru;
O camera unde-ncapea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi si-o canapea.
De joi, cand aparea revista
Si pana lunea care vine
Redactia era inchisa
Si cheile erau la mine.
Directorul, un om politic,
Cu redingota si cu cioc,
Venea in timpul saptamanii,
Insa duminica de loc.
Asa ca tanar, cu sperante,
Plutind in sferele senine,
Mi-nchipuiam ca-n toata tara
Nu-i altul mai grozav ca mine!
Si intr-o sambata, pe seara,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetita
Cam de vreo douazeci de ani
De parca Dumnezeu din ceruri
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfa mi-a trimis in cale
Si mi-a soptit: – Ionica, na!
Nici nu-mi mai incapeam in piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosita in inele
Si-n san, ascunsi, doi trandafiri,
Gurita rosie si mica
Si ochii negri, plini de foc,
Ca tot privindu-i mi-era frica
Sa nu pleznesc de-atat noroc!
Ne-am dus la cinema, la “Clasic “.
Un film cu Eva si Adam.
O vorba n-am scos pe-ntuneric,
Ca doar prin maini ne-ntelegeam.
Tarziu, cam dupa miezul noptii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca sa vada
Redactia unde lucrez.
In camera, printre saruturi,
Inghirlandate in rondele
Am proclamat-o-ntr-o poema
Printesa visurilor mele!
Si dimineata, pe la zece,
Cand vream sa-io mai dedic o strofa,
Deodata, a batut in usa
Directorul! O catastrofa!
In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu stii singur ce sa faci:
S-ascunzi dupa birou fetita,
Sau cat mai grabnic sa te-mbraci
Si s-a-ntamplat cum se intampla
Cand n-ai un pic de prevedere :
Eu, numa-n pantalon si guler,
Si ea cu nudul la vedere!
Directorul, galant din fire,
Privind-o a soptit: – Scuzati!
Iar eu am spus: – Mi-e verisoara,
Venit-aseara din Galati !
A scotocit printre sertare,
A scos grabit un manuscris,
Si cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte si mi-a zis:
- Sa nu fii suparat, Ionica,
Insa as vrea sa-ti spun ceva:
Acum trei luni, fetita asta,
A fost si verisoara mea!..."
