Pedagogia MUNCII, de Ernest Bernea
Munca
aparţine indestructibil condiţiei umane. Nimeni nu i se poate sustrage
fără să-şi altereze natura. Munca este pentru noi o problemă de sănătate
fizică şi morală, este o problemă de demnitate. Un om şi un caracter nu
se poate forma fără muncă.
S’a spus că munca e penibilă, dar cât de
penibil e golul trândăviei; este penibilă, dar numai în anume condiţii.
Munca forţată, munca fără orizont este în adevăr o pedeapsă, dar munca
liberă, munca ce aspiră, care cucereşte este bucurie şi este bucurie
pentru că este creatoare.
Lipsa muncii aduce mizerie materială şi morală.
Lenea este un viţiu care alterează natura omului. Mai mult oboseşte cel
ce stă, cel ce trăieşte fără rost, decât cel ce munceşte. Lenea nu
poate aduce bucurie, după cum nici desfrâul nu dă putere şi sete de
viaţă omului.
Şi dacă ar să facem o gradare, lipsa
muncii distruge mai mult sufetul decât trupul. Lipsa de probleme, lipsa
de preocupare a spiritului lasă porţi deschise tuturor slăbiciunilor,
lipsa muncii aduce întristare şi desgust. Lucrează şi vei evada spre
lumină.
De cele mai multe ori munca e văzută ca
un consum, ca ceva ce ne topeşte făptura. În adevăr munca este efort
continuu,este energie consumată, dar este şi creaţie. Orice lucru adus
la viaţă costă, costă într’un fel sau altul; dacă nu costă bani costă
energie manuală sau spirituală. Nimic nu se produce şi nimic nu ne
hrăneşte fără efort, fără consum. Ca şi lenea, căpătuiala e un viţiu.
Munca întăreşte trupul şi sufetul;
ea creează bunuri materiale şi spirituale, măreşte cuprinsul nostru.
Munca aduce închinare vieţii în ascensiune căreia îi dă ritm şi-i alungă
urâtul. Că semeni grâu, îngrijeşti un pom sau creşti un copil, toate
aceste sforţări te întăresc. Că ţeşi un covor, închegi o masă sau faci o
poezie e tot atât de frumos şi demn.
Munca e un factor educativ,
e un instrument al împlinirii noastre ca oameni. Munca ne luminează
mintea şi ne formează caracterul. Prin activitate se stimulează
inteligenţa şi procesul gândirii. Dar mai mult decât atât: ea măreşte
disciplina interioară şi virtuţile ordonatoare ale caracterului, cum
sânt răbdarea, tenacitatea, respectul faţă de oameni şi efort.
Exerciţiul muncii aduce la viaţă deprinderi noi şi învaţă metoda. Munca
bine orientată şi ordonată aduce deprinderi bune şi omagiază timpul.
Omul harnic se întreabă în fiece seară, cel ucru bun a făcut în ziua ce a
trecut.
Fără muncă nici odihna nu o simţim;
repaosul este un dar bine meritat al muncii; el e simţit ca o bucurie
numai după o muncă rodnică. Aşa cum lipsa muncii e un viţiu, la fel este
şi suprasolicitarea în muncă; ele fixează cele două extreme care
trebuie evitate pentru ca omul să nu devieze. Lenea şi abuzul de muncă
distrug omul în ce are el mai omenesc: spiritul său.
Munca poate fi o evadare sau o împlinire;
atunci când este bine orientată şi înţelept folosită, munca alungă
plictiseala şi tristeţea. Şi nu numai atât: ea creşte omul interior până
în limitele bunătăţii. Cine munceşte este generos, iar cine nu, este
meschin. Omul creşte din prisosul lui.
Munca nu este numai o problemă de efort fizic, ci şi una de morală;
ea priveşte etica persoanei umane. În acest fel ea nu mai apare ca un
blestem sau suferinţă, ci ca un act liber de împlinire a naturii noastre
înseşi şi o satisfacţie. Munca devine greu de suportat când se aplică
omului în mod exterior, când vine ca o urmare a constrângerii. De ce?
Pentru că în acest fel este lezată persoana umană şi spiritul.
Calitatea muncii vine nu numai din randamentul material, ci şi din atitudinea ce o luăm faţă de fenomen.
Integrată în marele proces al vieţii şi al destinului uman, munca
dobândeşteo semnificaţie cu totul deosebită. Există un mod ascetic şi
spiritual al vieţii umane care integrează toate activităţile omului
dându-i în acest fel strălucire.
Dacă munca lipsită de libertate aduce
suferinţă, munca mecanică oboseşte şi depersonalizează; nimic nou, nimic
bun nu poate aduce o astfel de condiţie. Pentru ca activitatea să
devină creaţie este necesar ca ea să se producă la nivelul conştiinţei
şi al prezenţei spiritului; mecanizarea muncii a închis aceste porţi.
În limitele ei superioare, munca este o
condiţie şi un atribut al umanităţii noastre. Nobleţea ei au
manifestat-o marii creatori ai civilizaţiei. De Ernest Bernea, Bucuria de a crea, Treptele bucuriei în “Preludii”, editura Predania, pp. 199-202. via Foaie Nationala
