Pelerinaj in Bucovina, 25-27 febr 2011

Poate nu degeaba toţi cei care au trecut prin Bucovina spun că acest loc e cel mai frumos din ţară. De-ar fi după mine, aş merge aici în fiecare an.

Traseul pe care il vom urma:

Prima zi, vineri, 25 febr:

Plecarea din Bucuresti la ora 17.00 de la autogara Obor spre Suceava. Se ajunge in Suceava la ora 00.00. Pelerinii vor fi cazati la Caminul Liceului Industrial Nr. 3 din Suceava. Cei care doresc sa fie cazati la hotel, vor plati in plus camera de hotel.

A doua zi, sambata, 26 febr:

Ora 7.00 plecarea in pelerinaj
M-rea Râşca (Sf. Ioan de la Râşca)
M-rea Camarzani (icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, sfinte moaste, masa de pranz)
M-rea Humor
M-rea Voroneţ (Sf. Daniel Sihastru)
M-rea Moldoviţa
M-rea Suceviţa
M-rea Putna (Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Mormantul Sfantului Voievod Ştefan cel Mare, Moaştele Sf. Ierarh Ghenadie, masa de seară, participare la priveghere, cazare la Noul Arhondaric modern al Manastirii Putna)
La Putna sunt conditii de cazare foarte bune dar mai muli in camera. Manastirea are si Hotel. Cine doreste la Hotel, va plati diferenta.

A treia zi, duminica, 27 febr

M-rea Putna (Sf. Liturghie, masa de pranz)
M-rea Bogdana (Moaştele Sf. Leontie de la Rădăuţi şi Sf. Teodosie de la Brazi)
M-rea Sf. Ioan (Moaştele Sf. Ioan cel Nou)
plecarea spre Bucuresti. se va ajunge inspre dimineata pana in ora 4.00

Preţ: 250 de lei

În acest preţ intra: cazarea, mesele şi transportul.

Dupa o sesiune stresanta, merita o relaxare!

Persoane de contact:

Iordachescu Constantin
0748145015
io_konstant@yahoo.com

NOTA!

Pelerinajul este organizat cu plecare din Suceava pentru a iesi cat mai ieftin si mai accesibil dumneavoastra. Pana in Suceava vom asigura transportul cu un autocar de la Firma Tasa-Atlassib dus-intors care au curse Bucuresti-Suceava si retur. Pretul cursei dus-intors este inclus in cei 250 de lei. Deci, nu veti avea de platit nimic in plus. Grupul va avea insotitor dus-intors. Din Suceava vom pleca in pelerinaj de la cazare cu o alta masina inchiriata special pentru grup.

Si anul trecut am fost in Bucovina tot de mosii de iarna... a fost ceva deosebit... Puteti vedea cateva poze din acel pelerinaj aici:
http://paginadefolos.blogspot.com/2010/02/poze-impresii-pelerinaj-bucovina-febr.html

:: De iarna

Titlu*:	De iarna
Autor:*:	http://simioncristian.wordpress.com/2011/01/13/de-iarna/
Poza:
Articol*:	Noaptea a îmbrăţişat în grabă căsuţa de la marginea satului strecurând în strânsoarea ei un strop din răcoarea nopţilor lungi de Ianuarie. Zgribuliţi, oamenii s-au retras în casă, aşteptând triumful netăgăduit al zorilor. În liniştea răcoroasă a odăii joase, spoită în alb lăptos, buştenii trosnesc furioşi suduind cu scântei, în limbi de foc, pe bărbatul ce îi aţâţă, suflând în ei din străfundul plămânilor. Broboane mari de sudoare se scurg de pe fruntea lată şi încreţită apoi îşi continuă nestingherite drumul spre linia coroiată a nasului, dându-şi ultima suflare, cu zgomot, pe tabla de la gura sobei. - Futu-te-n cur Boc cu accizele tale! Să vii tu să aprinzi focul fără motorină! -zice printre dinţi bărbatul, ştergându-şi transpiraţia de pe faţă cu mâneca hainei.

Powered by EmailMeForm

:: Ganditorul de la FAUR

Titlu*:	Ganditorul de la FAUR
Autor:*:	http://simioncristian.wordpress.com/2011/01/21/ganditorul-de-la-faur/
Poza:
Articol*:	Demult, pe vremea când Mariana Moculescu era virgină iar Gheorghe Funar juca table cu tinerii unguri din vecini, când în cartierele muncitoreşti doar apa caldă era mai rece decât apa rece, pe vremea când vecinii împrumutau osul de porc la tot palierul să facă ciorbă iar Şoimii Patriei o înfulecau cu poftă după o zi de cules plante medicinale, locuia în cartierul Titan din Bucureşti un exceptional gânditor al momentului, strungar de meserie la secţia Sculărie a uzinei FAUR. În garsoniera sa comfort I, situată stradal şi la etajul opt, distinsul domn îşi propusese să chibzuiască câte o cugetare în fiecare zi – faptic, procesul se întâmpla de obicei seara după Telejurnal – şi s-o noteze pentru posteritate! După "Nicio masă fără peşte că partidul ne beleşte" de alaltăieri şi "Viitor de aur ţara noastră are, noi sădim ca proştii sfeclă pe ogoare" de ieri, gânditorul nostru surâde în barbă foarte mulţumit de cugetarea ce o ticluise pentru azi: - "Trecut de rahat, prezent de rahat, bine că n-aveam nici un viitor!" – n-are rimă da' merge şi aşa… -zice dânsul, ascuţindu-şi creionul chinezesc.

Powered by EmailMeForm

A fost o data... Periteasca Mare

Am cunoscut-o pentru prima data pe la jumatatea unui septembrie magnific, atunci cand constienta de apropierea inexorabila a amortelii hibernale, natura palpita, isi traieste din plin bucuria de a se putea manifesta in toata splendoarea ei, mangaind sufletul privitorului cu tablouri vibrante, capodopere inestimabile ce raman zugravite statornic pe peretii subconstientului, fara ca trecerea timpului sa le poata macar ciobi sau zgaria.
Ea, sincera, naiva, inca virgina pe vremea aceea, m-a intampinat cu privirea senina din apele ei limpezi, linistite. Eu, marunt si egoist, venisem sa o cuceresc, sa-i spun minciuni benigne, dar sa o saracesc, sa-i mai rapesc din stiucile care o faceau ravnita atat de mult. Da, dragostea mea avea un pret. Si l-a platit, cu zambetul pe buze, hranindu-mi abundent, dorintele meschine.

Poate ca nu as fi reusit sa ma bucur de farmecul ei, pretentios si selectiv in vremea aceea, aratandu-se doar catorva alesi ai sortii, daca nu ar fi fost providentialul meu prieten, Hrisca de Suceava. Ca sa vezi! Stateam atat de aproape de raiul pescuitului la stiuca si nu catadicsisem sa plec privirea pentru a-l si vedea. A trebuit ca un prieten de departe sa-mi zgandare auzul si instinctul de derizoriu vanator pe ape, pentru a zari taramul miraculos ce se casca la picioarele mele.
Am ajuns acolo, o mana de prieteni veseli, nepasatori, poate prea nepasatori in fata risipei de ingaduinta cu care natura isi dezvelea in fata noastra una dintre ultimele ei minuni adevarate. Unii aveau sa inteleaga, pentru altii avea sa ramana si peste vremuri doar o banala excursie la pescuit. Ma numar, sper din tot sufletul, printre cei care au inteles, printre cei care au pipait cu priviri infometate si nerabdatoare fiecare coltisor de eden pe care batrana barca pescareasca il deschidea in fata noastra. Pe vremea aia, nu aveam pneumatice, motoare electrice si voblere holografice, pescuitul nostru era inca o declaratie de dragoste facuta aerului curat si traditionalei linguri oscilante, erau vremuri in care inca nu ne corporatizasem pasiunea.
Am stat cinci sau sase zile, dar cat de intense! Si cat de lin ne-am lasat cuceriti! Fiecare lanseu, fiecare cumatra care si-a parasit padurea linistita de bradis de sub oglinda apei pentru a ni se alatura, fiecare monstru ce starnea malul speriat de trecerea barcii peste culcusul lui, toate au fost ca nasturii deschisi pe rand ai unei rochii sub care abia astepti sa iti strecori privirea. Ca o amanta priceputa, ne-a permis cu nonsalanta sa-i ciuntim comoara, caci a stiut ca pentru fiece dorinta ce ne-o indeplinea, alte trei rasareau si cresteau neasemuit in sufletele noastre avide. Eu unul, m-am indragostit fara speranta. Si am fost fidel, logodnic credincios si peste timp. M-am reintors acolo in prag de iarna, o data cu primii fulgi si n-am sa uit povestile de seara, in timp ce calaream soba ce tinea si loc de pat, in vechea baraca lipoveneasca ce ne servea de temporar otac. La fel cum n-am sa uit cudalbii, care nu-si luau zborul pana nu ajungeam la un pas de ei. Sau zecile de mii de pasari calatoare care renuntasera la lungile zboruri spre zone mai calde, gasind poate la Periteasca aceeasi dragoste si alinare pe care o aflasem si noi.
Am mai venit si altadata pentru a ne bucura in voie de tolba cu minuni ascunsa intr-un coltisor de delta. Si de fiecare data, frumoasa dintre palcurile de stuf ne-a daruit tot ce-a avut ea mai de  soi. Multi au petit-o, au incercat sa o aiba. Pesemne ca a inteles si ea ca noi nu i-am cerut viata, nu i-am impus supunere, nu am cerut decat privilegiul de a o iubi. Si ne-a dat totul. Amanta infocata de odinioara devenise nevasta “la casa ei”, care stia sa-si astepte barbatul obosit cu foc in soba si bunatati pe masa, cu perna mirosind a nuferi si cu povesti de mult uitate.
Nimic nu este insa vesnic pe lumea asta, poate doar schimbarea pentru ca doar ea vine sigur, oricand ar face-o. Astazi, povestea stiucilor din nord-estul Razelmului a fost confiscata si vanduta cu bucatica, cu ora sau cu ziua. Lucru bun de altfel, ar zice unii si subscriu intr-o masura insemnata, cat timp aceasta cununie fortata pastreaza basmul viu si seducator. Dar parfumul baracilor fara curent electric, al lotcii gudronate si al ceaunului cu ciorba fiarta incet, la foc de stuf, a disparut. Poate ca a disparut si ‘nea Macarie, batranul octogenar care lua Razelmul in piept, la vasle, pana la Jurilovca. Si cine stie cate stiuci sau pasari, mistreti sau enoti au parasit de atunci Periteasca, ducandu-si instinctul de conservare si nerecunostinta prin alte balti, pe alte grinduri. Doar soarele rasare si apune in fiecare zi, cadorisind cu arabescuri rosiatice apa cristalina si uneori valurita a iubirii misterioase care atatia ani ne-a magnetizat busolele cautatoare de aventuri la pescuit si rasfaturi ale ochilor. Periteasca Mare e tot acolo, un pic mai trista mai blazata, ascunzandu-si cu gratie goliciunea cea pastratoare a vechilor miresme. Si ea, impreuna cu delta dunarii intreaga, ca si noi, asteapta vremuri mai bune, pentru ca asa cum spuneam, nimic nu e vesnic.


http://fishing4ever.blogspot.com

Demon şi înger

Cât de straniu mă simt acum...
Trăiri îmi invadază ochii,
M-am îndrăgostit de geamănul meu în faţa sorţii
Şi totul tinde să devină fum.

Lumina mea le-ntunecă vederea,
Dorinţa mea le dăruieşte credinţa,
Speranţa mea să îi fie puterea
Iar destinul să îi cearna suferinţa!

Te blestem, chip de lut
Să nu iubeşti decât în şoapte!
Nu contează cât de mult a vrut,
Fie ca iubitul său cuvânt, să nu cunoască moarte!

Te blestem inimă,să-o urmezi în gând
Să îi întuneci judecata,
Şi oricât va cerşi plândând
Să nu îi dăruieşti efemeritatea!

Nu contează de-oi fi eu ori altul,
Lumina inimii sale să se piardă în înaltul,
Albastrul cer. Să nu asculte
Ale sufletului meu răstignit dorinţe mute.

Oricând va striga, să mă audă pe mine,
Oricât va căuta, să nu ştie de unde vine
Singuratatea oarbă, pată murdară de culoare
Pe cerul dimineţii ei ce se îneacă acum în soare.

În lumina crepusculară: eu- un demon ce visează,
Ea- un dulce încer ce se roagă.
În timp ce un imn al războiului eu cutez a cânta,
Ea, iertarea îmi cere, prin lacrima sa.

Ce îţi lipseşte ţie, înger, pentru a fi ca mine oare?
Aripi reci de constelaţii şi făclii printre care
Să te ascunzi grăbită când lumina îşi face loc?
Înţelege, soarta ne judecă povestea într-un singur joc.

Nu vezi tu oare două aripe de umbră către ceruri ridicate?
Nu înţelegi tu cum eu aduc răscoală între inimi înspăimântate?
Nu mă tem de judecată şi nici sufletele negre nu o fac
Căci ele miscă suferinţe, aşa cum eu i-am învăţat.

Te iubesc! - aş vrea să strig în amara mea noapte,
dar cunosc vechea orănduire, dupa care, inima mea nu poate
să ceară iertarea, şi-o existenţă efemeră.
Spune-mi: ai renunţa la şoapte pentru o viaţă stingheră?