Am revazut cateva dintre marile piete ale Bucurestiului, Piata Romana, Universitatii si Unirii, studiate intr-un amanunt linistitor...pe masura ce treceam pe langa un anticariat, pe langa un cinematograf, prin Centrul Istoric sau prin minunatul parc din fata acestuia, vara imi revenea in minte cu un aer proaspat si plin de piese de puzzle ale sufletului. Nu cred ca as putea sa uit vreodata anumite momente, au fost prea importante pentru mine, si pe masura ce imi aduc aminte de ele, si le impartasesc cuiva sau doar starii de spirit prezente in acea clipa, zambetul copilului din mine revine neconditionat pe buzele acestui visator si iubitor de natura, unul pentru care timpul, locul si oamenii speciali de langa el impodobesc un peisaj sufletului spre noi aventuri...Candle in the wind
Yep...back in Bucharest and back at work...n-as putea spune ca mi-a lipsit extraordinar, dar pot afirma cu siguranta ca timpul liber este o minune dupa sesiune. Dar sa lasam sesiunea cu treburile ei...astazi am inceput al doilea semestru, si fiind prima zi(aglomerata de altfel in teorie), s-a concretizat intr-un program mai scurt decat ne-am fi asteptat cu totii...un prilej bun astfel pentru activitati de orice tip...de altfel, nu m-as fi gandit ca astazi voi colinda frumos strazile din centrul Bucurestiului cu o mare placere. Nu imi mai aduc aminte exact cand a fost ultima data cand m-am plimbat linistit prin marele oras pentru a ma relaxa si nefiind stresat sau incarcat de griji, cert este ca iarna parea mult mai placuta astazi, chiar daca vantul isi revendica cu o mare seriozitate drepturile sale asupra vremii...
Am revazut cateva dintre marile piete ale Bucurestiului, Piata Romana, Universitatii si Unirii, studiate intr-un amanunt linistitor...pe masura ce treceam pe langa un anticariat, pe langa un cinematograf, prin Centrul Istoric sau prin minunatul parc din fata acestuia, vara imi revenea in minte cu un aer proaspat si plin de piese de puzzle ale sufletului. Nu cred ca as putea sa uit vreodata anumite momente, au fost prea importante pentru mine, si pe masura ce imi aduc aminte de ele, si le impartasesc cuiva sau doar starii de spirit prezente in acea clipa, zambetul copilului din mine revine neconditionat pe buzele acestui visator si iubitor de natura, unul pentru care timpul, locul si oamenii speciali de langa el impodobesc un peisaj sufletului spre noi aventuri...
Am revazut cateva dintre marile piete ale Bucurestiului, Piata Romana, Universitatii si Unirii, studiate intr-un amanunt linistitor...pe masura ce treceam pe langa un anticariat, pe langa un cinematograf, prin Centrul Istoric sau prin minunatul parc din fata acestuia, vara imi revenea in minte cu un aer proaspat si plin de piese de puzzle ale sufletului. Nu cred ca as putea sa uit vreodata anumite momente, au fost prea importante pentru mine, si pe masura ce imi aduc aminte de ele, si le impartasesc cuiva sau doar starii de spirit prezente in acea clipa, zambetul copilului din mine revine neconditionat pe buzele acestui visator si iubitor de natura, unul pentru care timpul, locul si oamenii speciali de langa el impodobesc un peisaj sufletului spre noi aventuri...
"Iubite domnule politist!"
Stiu ca esti "bugetar" ca si mine... Stiu ca ai un salariu la fel de mic, inca si ciopartit pe deasupra, "cioparteala" facandu-l si mai mic... Stiu ca ar trebui sa muncesti destul de intens pentru acest salariu minuscul, dat fiind ca, in unele sectoare "bugetare" personalul este deficitar, astfel ca uneori esti nevoit sa faci aceeasi munca pe care, in conditii normale, ar trebui s-o mai faca si alti potentiali colegi, care de fapt nu exista si care, cel mai probabil, nici nu vor exista prea curand. Stiu ca multi colegi de-ai nostri au luat deja drumul strainatatii, pentru a castiga bani mai multi si a-si asigura un viitor mult mai bun pentru ei, pentru familiile si copiii lor. Iar daca noi doi tot am ramas in tara si inca mai muncim aici, din motive ce ne privesc pe fiecare dintre noi in parte, cred ca e bine sa nu ne batem joc de cei din jurul nostru, sa nu ne batem joc fiecare de viata celuilalt, pentru ca in final, de fapt si de drept, sa ne batem joc de insasi viata noastra si de noi insine.
Nu ma intereseaza daca te numesti Stancu, Staicu, Ionescu sau Popescu. Nu ma intereseaza daca numarul de telefon (sa spunem!) 0743088488 sau 0757541236 sau oricare altul iti apartine tie sau oricarei alte persoane din tara noastra draga. Nu ma intereseaza ca iti omori timpul de la servici si de acasa dand telefoane aiurea, urmarind, la un moment dat, o persoana oarecare pe care ti s-a "pus pata"... Dar mi se pare curios ca din taxele si impozitele pe care le platesc constiincios, ca orice cetatean din tara asta, se platesc salarii, mari sau mici, unor persoane care isi pierd vremea cu fleacuri, doar de dorinta de a iesi in fata ca "paduchele in frunte". Mi se pare curios ca iti pierzi vremea luptandu-te cu morile de vant in loc sa-mi aperi viata si siguranta, mai ales ca m-am saturat sa vad mereu in jurul meu, pe strada, vitezomani care risca sa ma calce nu doar pe carosabil ci si pe trotuar sau mici gainari care urmaresc sa-mi cotrobaiasca pe furis in geanta sau sa-mi ia geanta cu totul sau tineri din ce in ce mai aproape de varsta copilariei care se imbata in nestire pana ajung la coma la spital sau se drogheaza fie si doar cu substante etnobotanice pana isi distrug viata si sanatatea, fara ca sa se ia vreo masura care sa stopeze fenomenul.
Stiu ca fiecare dintre noi o poate lua razna la un moment dat... Dar cred ca trebuie sa avem fiecare discernamantul necesar sa stim sa facem ceea ce trebuie cu viata noastra si cu viata celor din jur....
Nu ma intereseaza daca te numesti Stancu, Staicu, Ionescu sau Popescu. Nu ma intereseaza daca numarul de telefon (sa spunem!) 0743088488 sau 0757541236 sau oricare altul iti apartine tie sau oricarei alte persoane din tara noastra draga. Nu ma intereseaza ca iti omori timpul de la servici si de acasa dand telefoane aiurea, urmarind, la un moment dat, o persoana oarecare pe care ti s-a "pus pata"... Dar mi se pare curios ca din taxele si impozitele pe care le platesc constiincios, ca orice cetatean din tara asta, se platesc salarii, mari sau mici, unor persoane care isi pierd vremea cu fleacuri, doar de dorinta de a iesi in fata ca "paduchele in frunte". Mi se pare curios ca iti pierzi vremea luptandu-te cu morile de vant in loc sa-mi aperi viata si siguranta, mai ales ca m-am saturat sa vad mereu in jurul meu, pe strada, vitezomani care risca sa ma calce nu doar pe carosabil ci si pe trotuar sau mici gainari care urmaresc sa-mi cotrobaiasca pe furis in geanta sau sa-mi ia geanta cu totul sau tineri din ce in ce mai aproape de varsta copilariei care se imbata in nestire pana ajung la coma la spital sau se drogheaza fie si doar cu substante etnobotanice pana isi distrug viata si sanatatea, fara ca sa se ia vreo masura care sa stopeze fenomenul.
Stiu ca fiecare dintre noi o poate lua razna la un moment dat... Dar cred ca trebuie sa avem fiecare discernamantul necesar sa stim sa facem ceea ce trebuie cu viata noastra si cu viata celor din jur....
Neveste pierdute ! banc ......
- Ce faci?
- Mi-am pierdut nevasta si o caut.
- Ce coincidenta si eu mi-am pierdut nevasta si o caut.
- Dar cum arata?
- E inalta, roscata, cu ochii verzi, sanii mari si picioarele lungi. Dar a ta?
- Da-o dracu pe a mea, hai sa o cautam pe a ta !!!!!!
http://odorica-dariaion.blogspot.com/
Feeling good
Azi a fost o zi interesanta...m-am trezit destul de tarzior(ca intr-o zi obisnuita de vacanta), dar nu aveam chef sa ma dau jos din pat...as fi stat intins, cu privirea aruncata pe fereastra, in timp ce gandurile mele zburau departe...imi trecea prin cap istoria recenta a ultimelor cateva luni, de la cele mai "neinsemnate" capitole pana la cele mai importante pe care le consider acum.
De multe ori m-am gandit la diferenta dintre modul cum se desfasurau lucrurile cu un timp(oricare ar fi el) in urma si modul cum s-au concluzionat sau cum se afla in prezent. Sunt acele momente in care ne vedem pusi in diverse situatii, in care ne comportam poate cum ne asteptam sau credem ca nu ne vom vedea niciodata...e unul dintre lucrurile care ma definesc...nu uit niciodata de unde am plecat si pe unde am trecut ca sa ajung unde sunt astazi...totul face parte din farmec, fiecare pas trebuie facut si are un rol important pentru fiecare dintre noi.
Apropo de meditat, gandit si analizat, cel mai recent exemplu care imi venea in minte se lega de mine in ultimele luni...a fost o perioada frumoasa, noua pentru mine si plina de evenimente care mi-au croit calea spre perspective si situatii in care nu ma mai gasisem si pe care aveam nevoie foarte mare sa le descifrez. Am inceput sa ma gandesc ce s-a intamplat cu mine de cand am ajuns la facultate, de cand am ajuns in Bucuresti, modul cum au evoluat lucrurile...parca a trecut o vesnicie si cu toate acestea, doar o clipa...stiu sigur ca eram cu totul in alte lumi pe la sfarsitul verii si inceputul toamnei(o sa dezvolt subiectul acesta intr-o serie de noi posturi pentru ca pe zi ce trece imi dau seama de multe lucruri pe care le pot vedea intr-un final la un gen de rece...nu este recele conformist, dar este un rece obiectivizat)...aveam niste pareri si idei care incercau sa intre in realitatea in care de abia paseam...si desi toate semnele imi spuneau ca mici schimbari sunt aproape, eu le ignoram cu o incapatanare si o consecventa demna de admirat(sau poate nu...). Eram convins ca ma indrept totusi spre o cale mai buna...si aveam dreptate, doar ca acele cai au cotit brusc din traiectoria pe care mi-o imaginasem eu. Si cum totul are farmecul sau, bineinteles ca fiecare drum, are proprietatile si dificultatile sale. Aveam sa imi dau seama cum sa atasez acea noua banda a drumului pe care mergeam dupa o mica vreme, si dupa ce am reusit sa ma linistesc intr-atat incat sa devin, parte integranta a drumului meu(eram acelasi eu, dar cu o varianta pe care ma potriveam mai bine in acel context...cum as spune eu...un gen de pluriperspectivism). A urmat apoi o perioada in care imi gasisem locul si in care ma simteam pregatit sa ma confrunt cu cele mai importante provocari pentru mine de atunci...si timpul trecea pe nebanuite...
Ce am invatat pana acum ? Ca toate drumurile noi par dificile pana le inveti si descoperi farmecul...trebuie doar sa ai incredere in tine, in Cel de Sus, care nu ne va lasa niciodata singuri, in linistea si ambitia personala care te impinge in fata cu zambetul pe buze spre o noua provocare cu tine insuti si nu in ultimul rand, ca atunci cand momentele mai dificile intervin, cei din primul rand sunt acolo sa te tina de mana pana iti vei stabiliza ritmul vitezei...
De multe ori m-am gandit la diferenta dintre modul cum se desfasurau lucrurile cu un timp(oricare ar fi el) in urma si modul cum s-au concluzionat sau cum se afla in prezent. Sunt acele momente in care ne vedem pusi in diverse situatii, in care ne comportam poate cum ne asteptam sau credem ca nu ne vom vedea niciodata...e unul dintre lucrurile care ma definesc...nu uit niciodata de unde am plecat si pe unde am trecut ca sa ajung unde sunt astazi...totul face parte din farmec, fiecare pas trebuie facut si are un rol important pentru fiecare dintre noi.
Apropo de meditat, gandit si analizat, cel mai recent exemplu care imi venea in minte se lega de mine in ultimele luni...a fost o perioada frumoasa, noua pentru mine si plina de evenimente care mi-au croit calea spre perspective si situatii in care nu ma mai gasisem si pe care aveam nevoie foarte mare sa le descifrez. Am inceput sa ma gandesc ce s-a intamplat cu mine de cand am ajuns la facultate, de cand am ajuns in Bucuresti, modul cum au evoluat lucrurile...parca a trecut o vesnicie si cu toate acestea, doar o clipa...stiu sigur ca eram cu totul in alte lumi pe la sfarsitul verii si inceputul toamnei(o sa dezvolt subiectul acesta intr-o serie de noi posturi pentru ca pe zi ce trece imi dau seama de multe lucruri pe care le pot vedea intr-un final la un gen de rece...nu este recele conformist, dar este un rece obiectivizat)...aveam niste pareri si idei care incercau sa intre in realitatea in care de abia paseam...si desi toate semnele imi spuneau ca mici schimbari sunt aproape, eu le ignoram cu o incapatanare si o consecventa demna de admirat(sau poate nu...). Eram convins ca ma indrept totusi spre o cale mai buna...si aveam dreptate, doar ca acele cai au cotit brusc din traiectoria pe care mi-o imaginasem eu. Si cum totul are farmecul sau, bineinteles ca fiecare drum, are proprietatile si dificultatile sale. Aveam sa imi dau seama cum sa atasez acea noua banda a drumului pe care mergeam dupa o mica vreme, si dupa ce am reusit sa ma linistesc intr-atat incat sa devin, parte integranta a drumului meu(eram acelasi eu, dar cu o varianta pe care ma potriveam mai bine in acel context...cum as spune eu...un gen de pluriperspectivism). A urmat apoi o perioada in care imi gasisem locul si in care ma simteam pregatit sa ma confrunt cu cele mai importante provocari pentru mine de atunci...si timpul trecea pe nebanuite...Ce am invatat pana acum ? Ca toate drumurile noi par dificile pana le inveti si descoperi farmecul...trebuie doar sa ai incredere in tine, in Cel de Sus, care nu ne va lasa niciodata singuri, in linistea si ambitia personala care te impinge in fata cu zambetul pe buze spre o noua provocare cu tine insuti si nu in ultimul rand, ca atunci cand momentele mai dificile intervin, cei din primul rand sunt acolo sa te tina de mana pana iti vei stabiliza ritmul vitezei...
:: Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel
| Titlu*: | Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini |
| Autor:*: | http://ionelmuscalu.blogspot.com |
| Poza: | danm.jpg |
| Articol*: | Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă. În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie. Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs, chiar şi atunci când el este de-o gingăşie aproape eterică. Iată, ca mostră: „Tu m-aşteptai să vin, ca de-obicei,/ Privind avid prin geamul monocrom,/ Aveai luciri de stea în ochii tăi/ Şi geamul tău mă transforma în om.// Obişnuit tovarăş de tăceri/ Ţi-era o zgârietură pe-acel geam/ Ce o făcuseră privirile din seri/ Când tu mă tot vedeai şi nu veneam.// Puteam să fiu la colţul ălei gări,/ Confuz zărite printre ceţuri dese.../ Eu risipeam prin altă parte mări/ Şi-ţi debitam pe albe scoici adrese." Uneori, însă, tensiunea zicerii învinge inefabilul poeticesc, rostogolindu-se ca o avalnşă de neaşteptate sensuri, atingând intensitatea unui absurd până la urmă atent controlat: „Într-o seară am întâlnit un bătrân,/ nu era nici înţelept, nici nins de vreme,/ era ciudat de tânăr şi înjura/ nu era beat şi nici funcţii nu avea./ Bătrânul nu muncea şi nu-i iubea pe muncitori,/ ai fi putut spune că e nebunul satului,/ dar nu era într-un sat,/ cred că nici nebun nu era./ Mi-a spus că lumea s-a dus dracului!/ L-am întrebat: de când?/ Mi-a spus că toţi suntem nişte tâmpiţi./ L-am întrebat: ce număr poartă?/ Mi-a spus că procrearea e un risc asumat./ L-am întrebat: cine îi sunt părinţii?/ Mi-a spus că viitorul este un veşnic început./ L-am întrebat: în ce an suntem?/ Mi-a spus apoi că el este nepotul meu./ L-am întrebat: cum mă cheamă?/ Mi-a spus să nu sting lumina când mă uit în oglindă,/ fiindcă tulburăril! e vederii nasc îngeri falşi./ Şi a plecat încet strângând din aripi.../ Mi-a spus: simţi cum miroase a caramel!" Impresia mea este că noutatea de ton a acestei culegeri de stihuri se vădeşte mai ales în recompunerea, tandră şi uşor alintată, a universului copilăriei, înţeleasă ca experienţă existenţială adunând esenţe tari, chiar dacă reprezentările ei sunt, cel mai adesea, pline de căldură şi de o naivitate ingenios jucată şi chiar asumată: „Tati, scrie pentru mine/ Mă auzi,/ Scrie pentru mine o grădină,/ O grădină goală, în care putem ajunge puţini,/ În care să ne vorbim noi, fără să fim ascultaţi de alţii,/ În care putem să creştem flori fără să fim obligaţi să le vindem./ Scrie sentimente, ca şi cum uşile ne-ar lovi în faţă,/ Şi tu ai înjura cu gura ta,/ Uită-te, tati, înapoi, de ce te fereşti?,/ Aici nu te trădează nimeni!,/ Nimeni nu te încearcă./ Îmi place, tati, geaca asta de piele,/ Fiindcă şi eu încă îţi port puloverul,/ Pacea ta interioară şi hotărârea ta,/ De fapt, ştiu că într-un si! ngur loc/ Pot avea trei ore de visări bărbăteşti,/ Aici, unde ziua este liberă de ceaţă,/ Chiar dacă plouă şi e genul fericirii/ Ca într-o biografie recunoscătoare,/ Indiferentă la singurătatea instalată între noi,/ Fiindcă am jucat TABU,/ Iar mama se bucură de întoarcerea mea/ acasă." Revenirea la vârsta purităţii esenţiale se face cu mijloace poetice aparent simple, dar ingenios împletite: „Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă/ Nu o repovesteşte nimeni,/ Nici măcar cei care m-au ajutat să-l ridic." Finalul este de-a dreptul remarcabil: „Dar a venit apa şi l-a luat,/ Înaintea vântului, cu crapii cei mari,/ Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul/ Naraţiunii mele cu coada tăiată./ Iar Făt-Frumos tot uita să vină,/ Lăsând locul prietenilor." În totul, „Ostatic la ferestrele vieţii" este o carte dominată de eleganţa rostirii, de fine aluzii livreşti, de rafinată interiorizare a trăirilor. Ionel Muscalu ni se arată ca un poet matur, pe deplin capabil şi de alte izbânzi, cochetând elegant cu muzele şi neezitând să scoată limba, ştrengăreşte, în faţa oricărei scorţoşenii ori să dea cu tifla gravităţii plicticoase. Semn bun acesta – că maturizarea artistică nu s-a atins de suavitatea copilului pe care continuă să-l păstreze în sine. Nutresc convingerea că Ionel Muscalu se numără printre puţinii care ştiu să scrie grădini. Februarie 2011 de Dan Mucenic |
Powered by EmailMeForm
Abonați-vă la:
Postări (Atom)