Feeling good

Azi a fost o zi interesanta...m-am trezit destul de tarzior(ca intr-o zi obisnuita de vacanta), dar nu aveam chef sa ma dau jos din pat...as fi stat intins, cu privirea aruncata pe fereastra, in timp ce gandurile mele zburau departe...imi trecea prin cap istoria recenta a ultimelor cateva luni, de la cele mai "neinsemnate" capitole pana la cele mai importante pe care le consider acum.


De multe ori m-am gandit la diferenta dintre modul cum se desfasurau lucrurile cu un timp(oricare ar fi el) in urma si modul cum s-au concluzionat sau cum se afla in prezent. Sunt acele momente in care ne vedem pusi in diverse situatii, in care ne comportam poate cum ne asteptam sau credem ca nu ne vom vedea niciodata...e unul dintre lucrurile care ma definesc...nu uit niciodata de unde am plecat si pe unde am trecut ca sa ajung unde sunt astazi...totul face parte din farmec, fiecare pas trebuie facut si are un rol important pentru fiecare dintre noi.


Apropo de meditat, gandit si analizat, cel mai recent exemplu care imi venea in minte se lega de mine in ultimele luni...a fost o perioada frumoasa, noua pentru mine si plina de evenimente care mi-au croit calea spre perspective si situatii in care nu ma mai gasisem si pe care aveam nevoie foarte mare sa le descifrez. Am inceput sa ma gandesc ce s-a intamplat cu mine de cand am ajuns la facultate, de cand am ajuns in Bucuresti, modul cum au evoluat lucrurile...parca a trecut o vesnicie si cu toate acestea, doar o clipa...stiu sigur ca eram cu totul in alte lumi pe la sfarsitul verii si inceputul toamnei(o sa dezvolt subiectul acesta intr-o serie de noi posturi pentru ca pe zi ce trece imi dau seama de multe lucruri pe care le pot vedea intr-un final la un gen de rece...nu este recele conformist, dar este un rece obiectivizat)...aveam niste pareri si idei care incercau sa intre in realitatea in care de abia paseam...si desi toate semnele imi spuneau ca mici schimbari sunt aproape, eu le ignoram cu o incapatanare si o consecventa demna de admirat(sau poate nu...). Eram convins ca ma indrept totusi spre o cale mai buna...si aveam dreptate, doar ca acele cai au cotit brusc din traiectoria pe care mi-o imaginasem eu. Si cum totul are farmecul sau, bineinteles ca fiecare drum, are proprietatile si dificultatile sale. Aveam sa imi dau seama cum sa atasez acea noua banda a drumului pe care mergeam dupa o mica vreme, si dupa ce am reusit sa ma linistesc intr-atat incat sa devin, parte integranta a drumului meu(eram acelasi eu, dar cu o varianta pe care ma potriveam mai bine in acel context...cum as spune eu...un gen de pluriperspectivism). A urmat apoi o perioada in care imi gasisem locul si in care ma simteam pregatit sa ma confrunt cu cele mai importante provocari pentru mine de atunci...si timpul trecea pe nebanuite...


Ce am invatat pana acum ? Ca toate drumurile noi par dificile pana le inveti si descoperi farmecul...trebuie doar sa ai incredere in tine, in Cel de Sus, care nu ne va lasa niciodata singuri, in linistea si ambitia personala care te impinge in fata cu zambetul pe buze spre o noua provocare cu tine insuti si nu in ultimul rand, ca atunci cand momentele mai dificile intervin, cei din primul rand sunt acolo sa te tina de mana pana iti vei stabiliza ritmul vitezei...

:: Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel

Titlu*:Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini
Autor:*:http://ionelmuscalu.blogspot.com
Poza:danm.jpg
Articol*:Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs, chiar şi atunci când el este de-o gingăşie aproape eterică. Iată, ca mostră: „Tu m-aşteptai să vin, ca de-obicei,/ Privind avid prin geamul monocrom,/ Aveai luciri de stea în ochii tăi/ Şi geamul tău mă transforma în om.// Obişnuit tovarăş de tăceri/ Ţi-era o zgârietură pe-acel geam/ Ce o făcuseră privirile din seri/ Când tu mă tot vedeai şi nu veneam.// Puteam să fiu la colţul ălei gări,/ Confuz zărite printre ceţuri dese.../ Eu risipeam prin altă parte mări/ Şi-ţi debitam pe albe scoici adrese."
Uneori, însă, tensiunea zicerii învinge inefabilul poeticesc, rostogolindu-se ca o avalnşă de neaşteptate sensuri, atingând intensitatea unui absurd până la urmă atent controlat: „Într-o seară am întâlnit un bătrân,/ nu era nici înţelept, nici nins de vreme,/ era ciudat de tânăr şi înjura/ nu era beat şi nici funcţii nu avea./ Bătrânul nu muncea şi nu-i iubea pe muncitori,/ ai fi putut spune că e nebunul satului,/ dar nu era într-un sat,/ cred că nici nebun nu era./ Mi-a spus că lumea s-a dus dracului!/ L-am întrebat: de când?/ Mi-a spus că toţi suntem nişte tâmpiţi./ L-am întrebat: ce număr poartă?/ Mi-a spus că procrearea e un risc asumat./ L-am întrebat: cine îi sunt părinţii?/ Mi-a spus că viitorul este un veşnic început./ L-am întrebat: în ce an suntem?/ Mi-a spus apoi că el este nepotul meu./ L-am întrebat: cum mă cheamă?/ Mi-a spus să nu sting lumina când mă uit în oglindă,/ fiindcă tulburăril! e vederii nasc îngeri falşi./ Şi a plecat încet strângând din aripi.../ Mi-a spus: simţi cum miroase a caramel!"
Impresia mea este că noutatea de ton a acestei culegeri de stihuri se vădeşte mai ales în recompunerea, tandră şi uşor alintată, a universului copilăriei, înţeleasă ca experienţă existenţială adunând esenţe tari, chiar dacă reprezentările ei sunt, cel mai adesea, pline de căldură şi de o naivitate ingenios jucată şi chiar asumată: „Tati, scrie pentru mine/ Mă auzi,/ Scrie pentru mine o grădină,/ O grădină goală, în care putem ajunge puţini,/ În care să ne vorbim noi, fără să fim ascultaţi de alţii,/ În care putem să creştem flori fără să fim obligaţi să le vindem./ Scrie sentimente, ca şi cum uşile ne-ar lovi în faţă,/ Şi tu ai înjura cu gura ta,/ Uită-te, tati, înapoi, de ce te fereşti?,/ Aici nu te trădează nimeni!,/ Nimeni nu te încearcă./ Îmi place, tati, geaca asta de piele,/ Fiindcă şi eu încă îţi port puloverul,/ Pacea ta interioară şi hotărârea ta,/ De fapt, ştiu că într-un si! ngur loc/ Pot avea trei ore de visări bărbăteşti,/ Aici, unde ziua este liberă de ceaţă,/ Chiar dacă plouă şi e genul fericirii/ Ca într-o biografie recunoscătoare,/ Indiferentă la singurătatea instalată între noi,/ Fiindcă am jucat TABU,/ Iar mama se bucură de întoarcerea mea/ acasă."
Revenirea la vârsta purităţii esenţiale se face cu mijloace poetice aparent simple, dar ingenios împletite: „Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă/ Nu o repovesteşte nimeni,/ Nici măcar cei care m-au ajutat să-l ridic." Finalul este de-a dreptul remarcabil: „Dar a venit apa şi l-a luat,/ Înaintea vântului, cu crapii cei mari,/ Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul/ Naraţiunii mele cu coada tăiată./ Iar Făt-Frumos tot uita să vină,/ Lăsând locul prietenilor."
În totul, „Ostatic la ferestrele vieţii" este o carte dominată de eleganţa rostirii, de fine aluzii livreşti, de rafinată interiorizare a trăirilor. Ionel Muscalu ni se arată ca un poet matur, pe deplin capabil şi de alte izbânzi, cochetând elegant cu muzele şi neezitând să scoată limba, ştrengăreşte, în faţa oricărei scorţoşenii ori să dea cu tifla gravităţii plicticoase. Semn bun acesta – că maturizarea artistică nu s-a atins de suavitatea copilului pe care continuă să-l păstreze în sine.
Nutresc convingerea că Ionel Muscalu se numără printre puţinii care ştiu să scrie grădini.


Februarie 2011
de Dan Mucenic



Powered by EmailMeForm

Apicultura afacere de viitor!

                                        Apicultura afacere de viitor!

     Apicultura este in momentul de fata o portita de iesire din "saracie", de ce? Pentru ca apicultura este pe cale de "disparitie" si se acorda foarte multe fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea apiculturii in Europa. Europa si nu numa se confrunta cu o criza de apicultori deoarece tineretul se axeaza doar pe birouri si sa fie sefi peste sefi, adevarul este ca pentru a te apuca de apicultura trebuie sa ai si o dragoste aparte fata de animale si de natura pentru a obtine din aceasta meserie si satisfactii materiale si spirituale.

Valentine's Day

Valentine’s Day – cea mai mare porcărie comercială

Ce e valentine’s day?O porcarie.Un nimic.Nu exista.E inca un motiv sa cheltui bani aiurea.In primul rand, tampenia asta nu are nimic in comun cu Romania.A fost adoptata de comerciantii cu dinti de aur care spera ca veti urma ca oile curentul.La fel va fi si cu halloween(sau e deja) daca nu puneti putin rotitele si constiinta la lucru.Preluam din occident ce e mai prost.In loc sa preluam bunul-simt si conduita morala(pe care o aveam candva) preluam niste idiotenii.Ce se intampla cand sarbatoresti valentine’s day?Te transforma in ceva mai destept?Te simti american?Sau cum vine asta?Ca nu ma pricep deloc.Te transformi in Cetateanul v 2.0?Noi suntem in urma occidentului cu ani buni.In loc sa facem ceva sa ajungem la un nivel decent preulam alte motive de a cheltui, de a ne da importanti.Pe data de 14 februarie sunt alergic la orice forma de dragoste, la orice inimioara rosie, la orice trandafir, la orice vorba dulce, la orice cuvant in limba engleza.
continuarea,  http://negoias.wordpress.com/
http://singurafelina.blogspot.com/

Chiriasi pe pamant pentru 30, 50, 70 ani!

Lumea noastra e pe sfarsite, la rand asteapta alte mii de generatii sa inchirieze o mica bucatica din pamantul acesta pentru 30, 50, 70 ani! Miliarde de oameni se trezesc azi precum mustele, pentru a inteprinde ceva, si cateva zeci de mii nu mai apuca asfintitul. Aceste cateva zeci de mii de morti, zilnic, ne trec pe sub nas, noi insa suntem prea ocupati ca sa privim asemenea banalitati. Viata e o lupta continua, mai ales intr-o tara saraca cum e Romania. Multi zic doar atat:'Morti cu morti, vii cu vii". Noi trebuie sa mergem mai departe, cei care am mai prins asfintitul . Te-ai gandit oare vro data ca maine e vremea ta? Ca maine tu vei fim subiectul altora:"Dumnezeu sa-l ierte". Te-ai gandit cand alergi, sa mai si cugeti, sa-ti masori fiecare pas incotro se indreapta? Si daca pasii tai alearga ca ai unui nebun, fara roade, sa tii indrepti? Pamantul acesta pe care noi locuim azi va ramane aici, pomii vor inverzi in continuare primavara, florile la fel vor inflori, la fel vor fi furtuni, la fel va fi senin, soarele va straluci in continuare ziua, la fel luna si stelele noaptea, insa tu, tu nu vei mai fi, nu te vei mai gasi in peisaj. Tu omule esti trecator printr-o lume vesnica. Ce lasi tu in urma ta, in aceasta mica vacanta, in acest mic popas ca si chirias pe pamant? Lasi: ura, foamete, razboi, goliciune, marsavie, dezmat? Tu trecator pe acest pamant, te comporti ca si cum ai trai vesnic. NU UITA INSA: MOARTEA E O REALITATE!!! Nimeni nu scapa de ea. Am auzit de multe ori sloganul:" Mor, mor, dar sa-mi traiesc viata". Traieste-ti viata frumos si invata sa mori la fel de frumos. Ca cei din urma ta, sa se bucure de ceia ce te-ai bucurat si tu. Nu da dovada de lasitate, de egoism. Lumea noastra e pe sfarsite, si daca e pe sfarsite hai sa o daruim urmatoarelor generatii cu toata inima, sa se bucure si ei, de ce ne-am bucurat noi. Construieste, planteaza, iubeste, daruieste, apreciaza, atat pentru tine cat si pentru generatiile care vor veni. Invata sa mori frumos, pentru ca daca vei muri frumos, cu siguranta vei renaste mai devreme sau mai tarziu. Insasi natura regenereaza tot ce e bun, drept si frumos, face parte din ciclul vietii. Trebuie sa stii, ca raul are mari sanse sa nu mai rasara niciodata.