Se afișează postările cu eticheta odiorica ion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta odiorica ion. Afișați toate postările

China


China va devansa SUA in 2016

autor: FrontPress 25.03.2013
chinaChina este pe cale să înregistreze cel de al patrulea deceniu consecutiv de creştere economică rapidă şi va devansa SUA în calitatea de cea mai mare economie a lumii în 2016, arată un nou raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Financial Times.
După ce anul trecut a înregistrat o creştere de 7,8%, cel mai mic avans din ultimii 10 ani, economia chineză îşi va reveni în acest an cu o creştere de 8,5%, urmată de o creştere de 8,9% anul viitor, susţine OCDE. Potrivit organizaţiei, China va înregistra o creştere per capita de 8% în actualul deceniu, cu condiţia ca autorităţile de la Beijing să implementeze o serie de reforme economice, financiare şi de reglementare.
‘Există în continuare loc pentru recuperarea decalajului în China. Recentele simulări ale OCDE sugerează că China poate menţine un ritm ridicat de creştere economică în actualul deceniu, de 8% în medie’, se arată în raportul OCDE.
Organizaţia precizează că ritmul de creştere va scădea treptat pe măsură ce China va ajunge din urmă economiile mai avansate, dar cu toate acestea va rămâne superior ţintei de 7% fixată de oficialii de la Beijing pentru cincinalul care se va încheia în 2015.
OCDE estimează că economia chineză va fi la fel de mare ca şi economia americană în 2016, evaluată în termeni de paritatea puterii de cumpărare, care ţine cont de diferenţele de preţuri dintre ţări.
Printre reformele recomandate, OCDE atrage în special atenţia asupra urbanizării, apreciind că guvernul chinez trebuie să se concentreze pe construirea de oraşe mai productive. Chiar dacă oraşele chineze au crescut rapid, gradul de urbanizare este de 52,6%, mult sub cel al ţărilor cu un nivel similar de dezvoltare. În plus, problema transportului a devenit una severă în condiţiile în care la Beijing timpul necesar navetei este de 79 de minute, dublu faţă de media din OCDE.
Cu sediul la Paris, OCDE reuneşte cele mai bogate 34 de economii din lume, inclusiv SUA, Japonia şi statele europene. China nu este ţară membră a OCDE, dar organizaţia are un parteneriat cu această ţară şi cu alte importante ţări în curs de dezvoltare precum India şi Indonezia. De pe Agerpres

SUA tara neagra


SUA vor inceta sa mai fie o “TARA ALBA”

autor: FrontPress 20.12.2012
America tradiţională, caracterizată de acronimul WASP (white anglo-saxon protestant), este pe cale de dispariţie. Albii, încă majoritari, dar reprezentaţi de o populaţie îmbătrânită, vor părăsi locul domninant din punct de vedere demografic în favoarea altor grupuri etnice şi rasiale, în mai puţin de 50 de ani.
Statisticile oficiale arată că până în 2060, albii vor mai reprezenta doar 43 la sută din populaţia SUA. Conform Biroului pentru Evidenţa Populaţiei, în prezent minorităţile rasiale reprezintă 37 de procente din totalul populaţiei.
Motivul principal al schimbărilor demografice este dat de rata scăzută a natalităţii în rândul americanilor albi, un fenomen cu care se confruntă şi statele europene.
În 2060, aproape 1 din 3 locuitori ai SUA vor avea descendenţă hispanică, comparativ cu 1 din 6 în prezent. Se mai preconizează că în următoarele decade asiaticii îşi vor dubla numărul. Albii vor continua să fie cel mai mare grup rasial din ţară, dar nu vor mai deţine majoritatea.
Data în care albii vor deveni minoritari este mult mai apropiată, statisticienii preconizând în acest sens anul 2043.
De la începutul acestui an, pentru prima oară în istoria SUA, peste jumătate dintre nou-născuţi aparţin grupurilor etnice şi rasiale minoritare. Sursa: FrontPress.ro