“Domnul zisese lui Avram” (Geneza 12:1)
Putem învăţa foarte multe lucruri din viaţa lui Avraam. De exemplu, că Dumnezeu ne poate chema în orice moment al vieţii. Fără a protesta şi fără a amâna, Avraam a spus: “Da, Doamne”. Şi ascultarea lui neîndoielnică este o mustrare pentru aceia dintre noi care spun: “Sunt prea bătrân, las-o în seama celor mai tineri”; sau “mi-am câştigat dreptul de a mă relaxa şi de a o lua încet; să facă alţii lucrurile grele”. Nu există pensionare în serviciul Împăratului împăraţilor! El are dreptul să ne ceară orice şi să ne trimită oriunde în orice moment al vieţii. De asemenea, învăţăm că planul lui Dumnezeu aduce împlinire, iar aceasta este întotdeauna mai mare decât propria noastră împlinire personală. Avraam a fost chemat să populeze întregul Orient Mijlociu: “Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2). Aceste cuvinte sunt o mustrare pentru aceia dintre noi care caută să-şi facă un nume propriu, în loc să-L lase pe Dumnezeu să o facă. În împărăţia lui Dumnezeu nu trebuie să cauţi un statut, ci îl câştigi prin faptul că îi slujeşti pe ceilalţi. În cele din urmă, învăţăm că Dumnezeu se va purta cu ceilalţi după cum se poartă ei cu noi. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: “Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema” (Geneza 12:3). Când suntem în voia lui Dumnezeu, nu trebuie să ne promovăm sau să ne protejăm singuri, Dumnezeu o va face pentru noi. “El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor, zicând: “Nu vă atingeţi de unşii Mei” (1 Cronici 16:21-22). Lucrul acesta ne face liberi să mergem unde vrea Dumnezeu să mergem şi să facem ce doreşte El să facem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu