| SUCUL NEGRU , mai periculos decât orice băutură alcoolică! EXPLICIT, efectele DEVASTATOARE pe care le are o singură STICLĂ |
 Pubertate prematură, astm, boli de inimă, probleme cu rinichii, obezitate, osteoporoză și lista bolilor declanșate de consumul băuturilor carbogazoase poate continua. Un grafic la care au contribuit mai multe organzaţii de sănătate precum American Heart și Kidney Fund sau experţi ai New York Times arată pas cu pas reacţia în lanţ dată de astfel de lichide în organismul uman.Astfel, la numai 45 de minute de la ingerarea unei singure o singule de suc acidulat, producţia de dopamină se intensifică atât de tare încât creierul primește același tip de stimulent ca și în cazul consumului de heroină. Urmăriţi graficul pe a descoperi cât de periculoase sunt sucurile dulci, acidulate. Fă CLICK pe poză pentru a mări imaginea!  |
Sucul negru
Regrete ?
Tot mai putini rusi regreta destramarea Uniunii Sovietice
Circa 56 la sută dintre ruşi regretă dizolvarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
(URSS), conform unui sondaj de opinie publicat cu ocazia împlinirii a
90 de ani de la formarea gigantului comunist, care a înglobat abuziv şi
teritoriile estice ale României Mari. Cu toate acestea, proporţia
nostalgicilor este cu aproape 10 procente mai mică comparativ cu
situaţia existentă în urmă cu 10 ani.
Conform sondajului realizat de Centrul de
Sondare a Opiniei Publice (VCIOM), o treime dintre ruşi nu regretă
deloc prăbuşirea Uniunii Sovietice în urmă cu 21 de ani, adică cu 6
procente mai mulţi decât în 2002.
Majoritatea nostalgicilor după perioada
comunistă au peste 45 de ani, nu au studii superioare, nu sunt
utilizatori de internet şi locuiesc în marile oraşe. Tinerii şi
persoanele care au terminat o facultate preferă viaţa din Rusia actuală.
Două treimi din cei chestionaţi consideră
că URSS a contribuit la dezvoltarea economică şi culturală a naţiunilor
componente ale Uniunii. Alte 20 de procente consideră contrariul.
Statul care a înglobat odinioară 15
republici a dispărut de pe harta lumii în decembrie 1991, după ce
liderii politici ai Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei au semnat documentul
care a pus capăt imperiului sovietic.
La mai bine de două decenii de la acest
eveniment istoric, peste jumătate dintre ruşi sunt convinşi că
prăbuşirea URSS putea fi prevenită. Alte 35 de procente sunt convinşi că
a fost un eveniment inevitabil.
În data de 8 decembrie 1991, liderii
Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei au semnat tratatul de constituire a
Comunităţii Statelor Independente, document care a pecetluit soarta
imperiului roşu. Sursa: FrontPress.ro
Mihai Coada
Mihai Coada aka “Nelu Curca”, de “La bloc” spre Altar
Actorul
Mihai Coadă s-a născut în Ploieşti la data de 17 iunie 1952. În 1983 a
intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti,
la clasa profesorului Grigore Gonţa. A studiat teatrul cu acesta, cu
Octavian Cotescu şi cu Mircea Albulescu. Din 1985 este actor al
Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti. Probabil că cei mai mulţi îl
cunosc însă din serialul „La bloc”, difuzat de ProTV, în care a
interpretat rolul „Nelu Curcă”. Mihai Coadă are însă şi o faţă nevăzută:
lucrează neîncetat la legătura sa cu Dumnezeu.
Desigur, cea mai proaspătă
amintire a tuturor este rolul pe care l-aţi jucat în „La bloc”,
respectiv „Nelu Curcă”. Aşa cum vă cunosc, Nelu Curcă este foarte
diferit de dumneavoastră ca stare interioară, ca viaţă, ca stil de
viaţă, aşa că o să încep abrupt: cum aţi ajuns în acest serial?
Frate Andrei… pot să îţi zic aşa, nu?
Sigur că da.
Pot să mă adresez şi cu „domnule”, dar Unul este Domnul…
Nu, nu, e bine „frate Andrei”!
Uite cum a fost. În 2002 repetam la
Teatrul Toma Caragiu „O noapte furtunoasă”. Eram pe ultima sută de
metri. Mai aveam vreo 4 repetiţii generale şi trebuia să scoatem
premiera. Înainte de aceste repetiţii am primit un telefon acasă de la
un regizor de la ProTV, care m-a invitat să dau nişte probe pentru un
serial. Iniţial l-am refuzat, pentru că îmi cerea să vin peste două zile
în Bucureşti şi mie nu îmi plac lucrurile făcute aşa, una peste alta.
Când mă concentrez să fac un rol, îl duc până la capăt şi după aceea
încep un alt lucru. Mai mult decât atât, în ziua de vineri seara, când
mă chema, trebuia să fiu în plină repetiţie generală. Regizorul însă a
insistat. Ulterior am aflat că dăduse foarte multe probe, cu foarte
mulţi actori. L-am sunat şi i-am zis: „Îmi pare rău, uite acum merg la
teatru, am repetiţii, te rog să mă ierţi, dar nu pot să vin!”. „Domnule,
mai gândeşte-te, te rog! Te aştept vineri la ora 19”. Seara dinainte
m-a mai sunat o dată: „Spune-mi sincer, de ce nu vrei să vii?”. I-am
spus: „Eu nu cred în asta. Nu cred că eu, un actor de provincie, pot să
încep un proiect de genul ăsta, de anvergura asta”. „Dom’le, te-aştept
neapărat! Vino să dai probă!”. După insistenţa lui de joi seara, am
căzut la rugăciune şi am zis: „Doamne, dar dacă este mâna Ta şi Tu vrei
să fac asta?”. Şi mi-am zis: „Prea insistă omul ăsta! Ia să mă duc
totuşi să dau proba respectivă…”. A doua zi, îmi era extrem de greu să-i
spun directorului că nu mai vin la repetiţie, aşa că i-am rugat pe
colegi să scurtăm pauza de prânz între cele două repetiţii, să pot
participa şi la repetiţii, să merg şi la Bucureşti. Am dat proba şi la o
săptămână am primit telefon: „Te-a văzut Sârbu (Adrian Sârbu – n. n.)
10 secunde. Atât a stat şi a zis: Asta e! Daţi-i drumu’! Şi asta a fost. Deci m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu.
Revin la întrebarea iniţială. Cum v-aţi împăcat cu rolul acesta?
Eu le-am spus de la început: „Dragii mei,
eu sunt creştin, nu prea îmi vine să spun orice glumă, nu pot să drăcui
(acolo era şi aşa ceva în scenariu), nu pot să spun cuvinte deocheate.
Şi mi s-a spus: „Uite cum e treaba: ce nu-ţi place, nu faci!”. Aşa a
fost învoiala de la început. Pe parcursul serialului eu mi-am mai spus
punctul de vedere în câteva ocazii.
Bănuiesc că totuşi au fost şi ispite, momente mai grele…
Cel mai greu moment a fost după ce mare
parte din echipă a plecat brusc la Kanal D. Au profitat de faptul că li
se terminaseră contractele şi au plecat cei doi regizori, Dragoş
Moştenescu, Emil Mitrache şi Tudorel Filimon. Ce a urmat nu a mai fost
acelaşi lucru. Au venit alţi scenarişti şi alţi actori. Între ei bagă
două personaje de homosexuali. Am căzut la rugăciune: „Doamne învaţă-mă
ce să spun! În condiţiile astea nu pot să lucrez”. Şi m-a luminat
Dumnezeu, iar când directorul executiv m-a întrebat ce mai fac, i-am
răspuns: „Nu bine!”. ”Dar de ce? Ce s-a întâmplat?”, m-a întrebat. „Cine
a băgat personajele astea în serial? Serialul nostru putea fi vazut şi
de copii de 4 ani, şi de oameni de 80 de ani. Asta nu ajută nimănui. Pe
cine interesează problemele homosexualilor, decât pe ei înşişi? Aţi
văzut ce a ieşit cu parada gay din Bucureşti? S-a organizat o
contra-manifestaţie, altercaţii… Suntem popor creştin! Vreţi să scadă
audienţa sau să vă crească?”. „Ai dreptate! Îi scoatem!”. Deci contează
şi punctul de vedere al actorului. Să nu accepte orice.
Dar poate totdeauna actorul să îşi impună punctul de vedere?
Cred că poate. Refuzând. Dar să fie
capabil să suporte orice consecinţă. Cunosc o actriţă de la Teatrul
Naţional care a fost silită să facă ceva împotriva voinţei sale. Era
creştină şi a zis: „Nu!”. „Dacă nu faci, pleci!”. „Plec!”. Şi a fost
dată afară. A avut mare putere de mărturisire…
Sunteţi nelipsit de la Sfânta
Liturghie duminica şi în sărbători, şi am observat că de obicei mergeţi
la slujbă la o anumită mânăstire. Vă simţiţi mai bine la mânăstire decât
la bisericile din oraş?
Să mă întorc în timp. În 1997 vroiam să
îmi las meseria. Dar nici chemare categorică spre călugărie nu aveam.
Aveam aşa, o iubire faţă de viaţa monahală, dar nu eram hotărât. Într-un
pelerinaj la Sâmbăta de Sus, mi-am zis: „Vreau să îl cunosc pe
părintele Teofil!”. Am căutat chilia părintelui, am bătut la uşă şi
părintele m-a primit. Când i-am luat mâna şi i-am sărutat-o, el a zis:
„Ce mâini fine ai! Ce eşti?”. „Actor”. „Unde?” „La Ploieşti”. ”La Toma
Caragiu, acolo?”. „Da, părinte”. „Şi ce s-a întâmplat?”. „Părinte, vreau
să-mi las meseria…”. „Da’ de ce?”. „Păi… joc şi comedii…”. „Ce
comedii? O scrisoare pierdută?”. Zic: „Şi mai deocheate!”.
„Mda… Dar conştiinţa ta ce-ţi spune?”. „S-o las!”. „Atunci las-o!”. „Un
singur lucru mă opreşte. Eu joc cam în toate spectacolele şi am roluri
principale. Dacă aş pleca brusc din teatru, aş paraliza activitatea
teatrului. Parcă nu aş face asta colegilor şi nici directorului”.
„Atunci singura soluţie este să mai refuzi din roluri. Să nu mai joci
orice”. I-am mulţumit pentru cuvânt şi am plecat.
Peste puţin timp am fost pe la Densuş şi
l-am cunoscut pe părintele Daniil, ucenic al părintelui Arsenie Boca din
burta mamei. Părintele Arsenie i-a spus mamei când era însărcinată:
„Femeie, pe-ăsta să mi-l dai mie!”. Este actualul episcop de Vârşeţ. Şi
el mi-a întărit acest cuvânt. Nu îi spusesem de discuţia cu părintele
Teofil, dar la plecare (eram numai eu cu soţia) mi-a zis: „Domnu’ actor,
de aici încolo să joci numai roluri pozitive!”.
Dar revenind la „La bloc”, după plecarea
echipei iniţiale, în cea de-a doua parte a serialului, văzând că nu se
mai scriu lucrurile frumoase care se scriau înainte, am avut o
rugăciune, rugăciunea de la sfârşitul catismei a 15-a: „Stăpâne, Doamne,
Iisuse Hristoase, Tu eşti ajutorul meu şi în mânile Tale sunt; ajută-mi
şi nu mă lăsa să-Ţi greşesc, că sunt rătăcit!…”. Spre finalul acestui
serial eu m-am simţit un pic rătăcit. „Nu mă lăsa să umblu dupa voia
trupului meu şi nu mă trece cu vederea, că sunt bolnav. Doamne, Tu
cunoşti ce-mi este de folos. Nu mă lăsa să pier pentru păcatele mele. Nu
mă părasi, Doamne, nici nu Te depărta de la mine, că spre Tine am
nădăjduit! Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Vindecă-mi sufletul, că am greşit Ţie. Mântuieşte-mă pentru mila Ta, că
înaintea Ta sunt toţi cei ce au necaz pe mine. Altă scăpare n-am,
Doamne, fără numai pe Tine. Să se ruşineze dar, toţi cei ce se scoală
asupra mea şi cei ce caută sufletul meu ca să-l piardă!…”. Şi Dumnezeu
mi-a ascultat rugăciunea şi serialul s-a întrerupt.
Totuşi nu mi-aţi răspuns la întrebare: cum aţi ajuns să participaţi la slujbele de la mânăstire?
În 2003, după primul sezon din serialul
„La bloc”, părintele meu duhovnic, preot de mir din Ploieşti, mi-a spus
că nu mă mai poate împărtăşi, pentru că nu mai sunt cu Hristos. A fost o
mare lovitură pentru mine. Nu puteam să întrerup contractul, pentru că
trebuia să plătesc de 5 ori suma, dar părintele mi-a dat binecuvântare
să mă duc la alt duhovnic: „Îţi dau binecuvântare să mergi la un
duhovnic mai puternic decât mine, să-ţi spună ce să faci”. Şi aşa am
ajuns la mânăstire şi să mă spovedesc la un ieromonah. Am stat cam un an
de zile neîmpărtăşit…
Când aţi început să veniţi la slujbe la mânăstire, a fost o bucurie şi pentru oamenii din sat, pentru copiii care vin la slujbă…
Mă simţeam foarte jenat. Mă gândeam: „Ei
văd un om pe ecran şi un altul aici, în biserică”; şi într-o zi am
întrebat o doamnă care îmi dădea bună-ziua mereu: „Doamnă, dumneavoastră
mă vedeţi într-un serial şi mă vedeţi şi aici. Ce părere aveţi?”. „Aia e
meseria matale, faci ce trebuie acolo, aici este altceva”. Dar eu aveam
altă experienţă: m-am dus la Mânăstirea Cernica, tot în timpul
serialului, şi doamna de la pangar m-a recunoscut imediat şi m-a
întrebat: „Cum se împacă credinţa cu comedia?”. Mi-a venit să intru în
pământ. „Greu, doamnă, greu… Din toată inima vă spun, greu!”. În orice
caz, meseria asta e, totuşi, un impediment. Acolo, în biserică, eşti tu,
fără nici o dedublare. Şi dacă exerciţiul ăsta al dedublării îl ai prin
meserie, atunci când eşti cu tine şi cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie,
simţi că îţi vine să dedublezi… Din exerciţiul acela pe care îl ai ca
actor… E o luptă obositoare… Şi la teatru e o altă luptă…
E o luptă să fiţi altul… În fiecare rol, altul…
Da… Şi cum? Energetic, cu nervi, cu
sânge, cu patimi. Eu lupt împotriva patimilor în biserică şi acolo…
Jucăm în faţa oamenilor secolului 21. Ei nu mai cred orice. Trebuie să
crezi tu cu adevărat pentru ca publicul să creadă. Şi ne întoarcem la
părintele Daniil: „Să joci numai roluri pozitive!”. Pentru că toate
stările astea… Eşti într-o piesă cu un text care nu face bine
publicului, cu porcărioare, cu alte teme… Şi ca să fac o paranteză, eu
cred că există şi o cabală împotriva culturii. Adică se pun multe
spectacole împotriva poporului acestuia, ca să îşi uite problemele de
istorie, să-şi uite rădăcinile, să uite cine este. Şi atunci, dacă
într-un spectacol negativ tu mai joci şi un rol negativ, toate aceste
lucruri negative se duc în tine… E o luptă foarte mare în meseria
aceasta.
Nu v-am întrebat: aţi fost
dintotdeauna aproape de Dumnezeu, sau a fost un anumit lucru care v-a
apropiat de Dumnezeu şi Biserică?
Eu m-am întors la Dumnezeu dintr-un păcat
foarte greu. În 1994 am făcut un păcat şi am simţit că este un păcat
greu. Am mers la o biserică din oraş, m-am spovedit şi preotul m-a
dezlegat şi m-a împărtăşit a doua zi. Am simţit că nu era în regulă şi
am căutat alt duhovnic. Am auzit un preot într-o zi, la slujbă,
predicând: „Să nu faceţi spovedanie formală!”. Şi mi-am zis: „Acesta e
duhovnicul meu!”. M-am mărturisit şi mi-a spus că ar trebui să duc un
canon mai mulţi ani: „Mergem înainte cu spovedania, cu postul, cu
rugăciunea, şi mai vedem…”.
Dar nu a fost o trecere prea bruscă? Înţeleg că înainte nu vă spovedeaţi. Nu a fost o povară prea grea?
Nu a fost o povară prea grea. Din contră.
M-am liniştit, m-am curăţit. Înainte totuşi de treaba asta, mi-aduc
aminte de un vis. Şi cred că a fost de la Dumnezeu, pentru că în el
apărea Crucea. Se făcea că a venit cineva lângă mine şi m-a dus în
cosmos cu o viteză uriaşă. Instantaneu m-am aflat în cosmos, în faţa
unei cruci luminoase, aşezată cumva orizontal, dar departe. Percepeam
distanţa, spaţiul până acolo. Şi eu am întrebat pe cel care mă dusese:
„Doamne, ce o fi dincolo?”. Şi în clipa aceea m-am trezit. Visul acesta,
dintr-o dată, m-a cutremurat. Şi Crucea, crucea aceea nu pot s-o uit…
Asta s-a întâmplat după păcat, dar înainte de spovedanie. Ca să mă
cutremure şi mă scoată din murdăria vieţii în care eram, Dumnezeu mi-a
dat acest vis şi, prin Cruce, m-a trezit. Cred că asta a fost lecţia pe
care a găsit de cuviinţă Dumnezeu să mi-o dea, pentru că are câte o
lecţie pentru fiecare, ca să îl trezească. La unul o boală, la altul o
pagubă, la altul alt necaz, ca să ne trezească conştiinţa.
Acum, la pensie, cum priviţi această meserie? Ce aţi spune unui tânăr care vrea să devină actor?
În meseria asta risipeşti foarte mult.
Risipeşti duhovniceşte. Şi nu atât prin dedublare, cît prin însăşi viaţa
care este în teatru… Vorbe deşarte, mândrii, orgolii… aici toate sunt
exacerbate. Nu acuz pe nimeni. Mă rog pentru toţi colegii mei. Probabil
că şi stress-ul acestei meserii te împinge spre păcat. Consider că mi-a
îngăduit Dumnezeu să fac meseria asta. Vă mărturisesc însă că au venit
mulţi la mine ca să îi pregătesc pentru teatru, dar n-am vrut să mă fac
părtaş şi le-am spus: „Nu pregătesc pe nimeni pentru teatru!”. Şi nici
astăzi nu sfătuiesc pe nici un tânăr să dea la teatru. A consemnat Silviu-Andrei Vladareanu – Lumea Credintei
Avion de vanatoare
China: Avion de vanatoare de generatia a sasea
În
ultimul timp există tot mai multe dovezi că specialiştii chinezi,
singurii din lume, dezvoltă în paralel două programe de proiectare a
avioanelor de vânătoare de generaţia a cincea şi proiectul unui avion de
a şasea generaţie.
Anterior, existenţa acestor proiecte a
fost obiectul unor zvonuri. Recent, presa chineză a confirmat existenţa
lor. Este posibil ca lucrările legate de dezvoltarea avioanelor de
vânătoare de a şasea generaţie să demareze în următorul deceniu.
Atenţia analiştilor a fost atrasă de
articolul publicat de „Ziarul Industrial Chinez” care relatează despre
implementarea sistemelor moderne de proiectare automatizată de către
corporaţia pentru construcţii de avioane de la Shenyang şi în care se
afirmă că în China a fost dată în exploatare platforma pentru
proiectarea automatizată a avioanelor de a şasea generaţie.
În cazul avioanelor de a cincea generaţie
în mediul profesionist sunt elaborate anumite criterii, precum
tehnologiile stealth, super-manevrabilitatea şi viteza supersonică, în
cazul avioanelor de generaţia a şasea nu există criterii unice.
Statele Unite şi Franţa proiectează
conceptual asemenea complexe. Printre altele, anul trecut compania
Lockheed Martin a prezentat imaginea unui asemenea avion de perspectivă.
Se presupune că el poate fi fără pilot şi echipat cu noi tipuri de
arme, printre care puşti electromagnetice sau lasere, de asemenea, poate
avea o viteză mai mare şi distanţe de zbor mai mari decât avioanele de
generaţia a cincea.
Cu toate acestea, chiar şi în Statele
Unite procesul de proiectare a avioanelor de generaţia a şasea se află
în stadiu incipient. Forţele Aeriene Militare americane şi Flota
Militară Navală a SUA desfăşoară o activitate în acest domeniu. Se
presupune că avioanele de generaţia a şasea vor apărea nu mai devreme de
2030 sau chiar 2040.
Se cunosc şi mai puţine amănunte despre
cerinţele militarilor chinezi faţă de avioanele de generaţia a şasea
decât despre proiecte similare occidentale.
Programul de elaborare a avioanelor de
vânătoare de generaţia a şasea confirmă încă o dată faptul că într-o
perspectivă pe termen lung China se vede ca o superputere la acelaşi
nivel cu Statele Unite şi chiar le depăşeşte.
Probabil că lucrările legate de
proiectarea avioanelor de vânătoare de generaţia a şasea vor începe abia
în următorul deceniu. În cadrul acestei competiţii succesul Chinei va
depinde, în principal, de rezultatele politicii de susţinere a ştiinţei
fundamentale şi reformarea universităţilor, de asemenea, de starea
ramurilor industriale de bază, printre care metalurgia, producţia de
materiale compozite pentru aviaţie, industria electronică şi aşa mai
departe. De Vasili Kaşin - Vocea Rusiei
Crestin decapitat si aruncat la caini
Alternativa “democrata” pentru Siria: Crestin DECAPITAT si aruncat la caini
Rebelii
islamişti care activează în Siria şi care sunt susţinuţi activ de
Occident, Turcia şi unele state arabe din regiune au comis noi crime
împotriva umanităţii. Cele mai recente victime au fost înregistrate în
rândul micii comunităţi creştine din ţară. Conform spuselor unei
călugăriţe, citate de cotidianul britanic Daily Mail, insurgenţii au
răpit un bărbat creştin şi l-au decapitat, trupul fiindu-i apoi aruncat
la câini pentru a-l devora.
Victima este Andrei Arbashe, un
taximetrist de 38 de ani. Acesta a fost răpit după ce fratele lui a fost
auzit plângându-se că rebelii islamişti, mulţi dintre ei cetăţeni
străini, se comportă ca nişte adevăraţi bandiţi. Corpul decapitat a fost
găsit la marginea unui drum, mâncat de câini. A lăsat în urma sa o
soţie însărcinată.
Călugăriţa carmelită Agnes-Mariam de la
Croix a ţinut să mai arate cu degetul spre Occidentul care închide ochii
intenţionat la crimele pe care le comit rebelii care lutpă împotriva
regimului naţionalist-secular condus de preşedintele Bashar al Assad.
Aceasta i-a acuzat pe teroriştii islamişti că se dedau la asasinate,
răpiri, violuri şi tâlhării în zonele ocupate.
Tot mai multe mărturii despre
atrocităţile comise de aşa-zisa Armată Liberă Siriană au ieşit la iveală
în ultimele luni. “Lumea liberă şi democrată a ajuns să sprijine
extremiştii”, susţine sora Agnes-Mariam, refugiată în Liban. “Rebelii
vor să impună Sharia şi să transforme Siria într-un stat islamic”, a
continuat aceasta.
Călugăriţa, în vârstă de 60 de ani, a mai
povestit cum creştinii sunt comunitatea cea mai persecutată. Aceasta a
relatat despre atacul rebelilor asupra oraşului nordic Ras Al-Ayn,
situat la graniţa cu Turcia, petrecut în urmă cu câteva săptămâni. Ca
urmare ocupării localităţii, “peste 200 de familii creştine au fost
gonite în toiul nopţii din casele lor”. “Oamenii sunt speriaţi. Peste
tot activează echipe ale morţii care răpesc şi terorizează civilii în
scopul obţinerii de recompense”, a continuat Agnes-Mariam.
Printre
ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar
insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi
Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit
de Rusia, China şi Iran. Aproximativ 44.000 de persoane şi-au pierdut
viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011.
Siria era până nu de mult un exemplu al
coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie
majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi
catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a
lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului
Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici,
reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)