Istoric polonez

Istoric polonez: “Evreii au participat la Holocaust”

autor: FrontPress 12.04.2013

Un istoric polonez a şocat recent opinia publică cu o afirmaţie incorectă din punct de vedere politic. Krzysztof Jasiewicz a scandalizat o parte dintre colegii săi de breaslă susţinând că evreii ar fi contribuit la pregătirea Holocaustului. Printre cei care i-au luat însă public apărarea au fost naţionaliştii de la organizaţia catolică şi tradiţionalistă “Tinerii Polonezi“.

“Declaraţiile au fost departe de a fi corecte politic, dar sunt adevărate şi sunt susţinute de dovezi istorice”, crede Robert Winnicki, liderul “Tinerilor Polonezi”.

Disputa a atras şi politicieni, precum fostul parlamentar Artur Zawisza, care a spus că “afirmaţiile lui Jasiewicz sunt necesare pentru a iniţia o dezbatere deschisă”.

Jasiewicz, profesor la Academia Poloneză de Ştiinţe, a făcut declaraţiie controversate în cadrul unui interviu acordat pentru publicaţia Focus Historia.

“Acest nonsens despre cum evreii au fost ucişi în general de polonezi a fost fabricat pentru a ascunde un mare secret: amploarea crimelor germane a fost făcută posibilă chiar de către evrei, aceştia participâd la uciderea conaţionalilor lor”, a declarat profesorul, citat de The Times of Israel.

După reacţia mai multor organizaţii, precum Centrul Simon Wiesenthal, colegii lui Jasiewicz analizează posibilitatea sancţionării disciplinare a acestuia. Sursa: FrontPress.ro

Retea deconspirata

O retea de prizonieri politici “neo-nazisti” a fost desconspirata de autoritatile germane

autor: FrontPress 12.04.2013

Autorităţile germane investighează mai mulţi deţinuţi “neo-nazişti” care ar fi creat o reţea secretă la nivel naţional formată din naţionalişti trimişi după gratii pentru opţiunile lor politice. Aceştia sunt acuzaţi că schimbă între ei mesaje codate. Reţeaua, denumită “AD Jail Crew 14er”,  şi-ar avea originile în închisorile din landul Hesse.

Mesajele codate includ rune din alfabetul vechilor vikingi, ascunse în scrisori banale, scrie ediţia de joi a ziarului Bild. Deasemenea, reţeaua formată din câteva zeci de persoane utiliza curieri şi anunţuri de mică publicitate în reviste.

Interogarea mai multor suspecţi din Hesse a dezvluit că există o comunicare regulată între deţinuţii radicali din acest land şi cei din Bavaria, Berlin sau Schleswig-Holstein.

Gruparea “AD Jail Crew 14er” a fost fondată în aprilie 2012 de prizonierul Bernd T., în vârstă de 38 de ani.

Pentru a întrerupe comunicarea între deţinuţii condamnaţi pentru activităţi politice, gardienii vor fi instruiţi să identifice elemente specifice din codurile secrete ale “neo-naziştilor”. Surs: FrontPress.ro

Rusia sustine Serbia

Rusia sustine Serbia in problema Kosovo

autor: FrontPress 12.04.2013

Premierul sârb Ivica Dacici a efectuat miercuri o vizită în Rusia, unde a avut convorbiri separate cu preşedintele şi prim-ministrul rus, Vladimir Putin, respectiv Alexander Medvedev, informează China Radio Internaţional. Liderii ruşi au declarat că susţin pe deplin poziţia Serbiei în problema Kosovo. Anterior, Serbia a anunţat că nu va semna acordul propus de Uniunea Europeană în vederea normalizării relaţiilor cu provincia separatistă, cerând reluarea negocierilor sub egida UE.

Dacici a afirmat, după convorbirile de la Moscova, că această vizită e începutul unei noi ere în relaţiile sârbo-ruse. Moscova a promis că va ajuta Serbia să găsească cele mai bune soluţii privind dialogul cu Kosovo. Promisiunea Rusiei certifică că Serbia nu e singură în această problemă, a mai spus premierul sârb.

Medvedev a precizat, în cadrul convorbirii, că Serbia este un partener privilegiat al Rusiei, iar Putin i-a transmis preşedintelui sârb Tomislav Nikolic invitaţia de a vizita oricând Rusia.

Cele două părţi au semnat, în aceeaşi zi, un acord privind acordarea unui credit de 500 milioane dolari americani Serbiei de către Rusia.

Negocierile cu Bruxelles-ul au eşuat

“Guvernul Serbiei nu poate accepta principiile prezentate echipei sale de negociatori la Bruxelles întrcât acestea nu garantează securitatea totală şi protecţia drepturilor omului pentru serbii din Kosovo”, a declarat luni premierul sârb, Ivica Dacici, înainte de vizita la Moscova. Premierul Serbiei a cerut reluarea urgentă a dialogului prin intermediul UE.

Semnarea unui acord cu Kosovo este o condiţie esenţială impusă de Bruxelles pentru a stabili o dată de începere rapidă a negocierilor pentru aderarea Serbiei la UE.

Săptămâna trecută, preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, se declara sceptic în legătură cu încheierea unui acord în vederea normalizării relaţiilor cu Kosovo, transmite Mediafax. “Declaraţiile lipsite de flexibilitate ale liderilor de la Priştina nu ni se par deloc încurajatoare”, spunea Nikolici. “Dacă ni se spune să venim la negocieri cu condiţia de a accepta prevederile Constituţiei kosovare, acest lucru sugerează că trebuie să renunţăm la ideile noastre, ceea ce nu vrem”, a adăugat Nikolici.

Vicepremierul sârb Aleksandar Vucici a cerut Uniunii Europene şi comunităţii internaţionale să nu permită ca ţara sa să fie “umilită şi distrusă” în dialogul privind normalizarea relaţiilor cu Kosovo. “Noi vom face compromisuri pentru că acestea sunt importante pentru viitorul Serbiei, dar aceste compromisuri sunt limitate. De aceea, cerem Uniunii Europene, Statelor Unite şi altor actori internaţionali, Rusiei, să arate clar că nu vor permite umilirea şi distrugerea Serbiei”, declara Aleksandar Vucici. “Cerem ca Serbiei să nu îi se ceară să accepte propria distrugere”, adăuga Vucici, sugerând că UE ar favoriza Priştina în cadrul negocierilor.

Dialogul dintre Belgrad şi Priştina, iniţiat în 2011, se referă în principal la organizarea localităţilor kosovare în care etnicii sârbi sunt majoritari. Belgradul cere crearea unei asociaţii a localităţilor majoritare sârbe care să dispună de “prerogative executive” în materie de siguranţă publică şi justiţie. Priştina respinge propunerea.

Din 1999, după bombardarea timp de 78 de zile a Serbiei de către NATO, Kosovo s-a aflat sub adimistraţia Naţiunilor Unite. În anii imediat urmatori, mii de sârbi au fost răpiţi, ucişi sau forţaţi să se refugieze. Casele sârbeşti au fost incendiate sau ocupate de albanezi iar multe biserici au fost distruse de majoritatea musulmană. Independenţa Kosovo a fost proclamată unilateral pe 17 februarie 2008 şi acestă stare de fapt a alimentat şi mai mult tensiunile separatiste din ţările europene, inclusiv în regiuni problemă de interes major pentru România, precum Transnistria sau aşa-zisul “Ţinut Secuiesc”. Până acum, statul kosovar a fost recunoscut de peste 80 de ţări din cele 193 membre ale ONU. Dintre statele membre ale Uniunii Europene,Slovacia, Spania, Grecia, Cipru şi România nu au recunoscut independeţa provinciei sârbeşti Kosovo.

În prezent Kosovo este o regiune populată în proporţie de circa 90 la sută de etnici albanezi (aproximativ 2 milioane). Sârbii kosovari, circa 120.000 de persoane, locuiesc în enclave izolate şi în câteva zone din nord (40.000), aflate la graniţa cu Serbia. Sursa: FrontPress.ro

Hunii

Huni
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Hunii au fost un popor nomad de origine turcică, probabil și uralică. Alte surse istorice si stiintifice[cine?] le atribuie origini mongolice cu proveniente milenare din estul actualului stat Kazahstan , avand legaturi de sange cu triburile tataresti. Adesea însă au fost confundați cu alanii, care au fost incluși în confederațiile tribale hune (din care au făcut parte și câteva popoare germanice, între care gepizii). Se presupune că zona primară de locuire a acestui popor, compus probabil dintr-o uniune de triburi altaice, a fost China sau teritoriile nordice vecine. Această populație pare să fi fost identică cu triburile menționate între secolele IV î.Hr. și I d.Hr. de izvoarele chineze sub numele Hsiung-nu. Aceste triburi au întemeiat imperiul omonim de mare extindere, primul mare han cunoscut (exclusiv din surse chineze) fiind Mao-tun (Mao-dun, Motun; pe turcește Mete han), care a domnit după anul 209 î.Hr.[1]

Invazia hunilor în Italia

În jurul anului 370, sub hanul Balamir (Balamber) încetează invaziile asiatice, trec Volga, distrug formațiunea statală a alanilor și se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În 375, hunii distrug formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric.

Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz și la Dunărea de Jos. Însă și-au extins, treptat, sfera de invazie spre vest, dincolo de Munții Carpați, până în Câmpia Panoniei.

Câțiva ani mai târziu, în anul 400 hunii conduși de Uldin reapar la Dunărea de Jos, traversează fluviul și se implică de partea romanilor în luptele cu goții lui Gainas, stabiliți în anul 376, cu asentimentul împăratului Valens (364-378), în Peninsula Balcanică. Hunii sunt din nou evocați în anul 402, pe Oder și Vistula, unde atacă tribul germanic al burgunzilor. În anul 407 trec prin foc și sabie regiuni din Galia.

Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare (408-450), Imperiul Roman de Est devine ținta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată și ocupată fortificația Castra Martis. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412 pacea cu hanul Karaton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ținuturi importante din Tracia.

În anul 424, în timpul hanului Rua (Ruga, Rugila), centrul de putere al hunilor s-a mutat în Pannonia, în apropierea Dunării dupa mai multe lupte purtate cu triburile bastinase de daci iazigi si anarti . Dominația asupra Pannoniei a fost recunoscută hunilor printr-un tratat încheiat cu Flavius Aetius probabil în anul 434. Atacurile hunilor împotriva Imperiului Roman răsăritean sunt oprite temporar prin încheierea păcii între părți, în anul 435 pe malul nordic al Dunării, la Castra Constantia. Ecoul marii înfrângeri provocată de huni burgunzilor în anul 437 s-a perpetuat posterității în celebrul Cântec al Nibelungilor. Începând din 441 și, mai ales, după 445-446, conducerea hanatului hunilor a fost preluată treptat de Attila în detrimentul fratelui său, hanul Bleda (Buda).

SUA obstacol

SUA, singurul obstacol in calea reunificarii Coreei

autor: FrontPress 12.04.2013

În ultima perioadă comunitatea internaţională stă cu ochii pe Coreea de Nord. SUA se pregătesc cel mai mult pentru un eventual atac. Ce interese au americanii în Peninsula Coreeană? La această întrebare ne răspunde domnul Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.

„Cheltuielile pentru primul an al Coreei unificate s-ar ridica la 167,5 miliarde de euro şi în vederea unor costuri cât mai reduse, în cadrul guvernului sud-coreean, a fost creat încă din 1998 departamentul pentru unificarea Peninsulei Coreea, în 2008 el devenind minister. Misiunea acestuia a fost acela de a implementa politici pe termen lung de tip Deng Xiaoping („o singură ţară, două sisteme”), în vederea reunificării graduale a naţiunii coreene, acţionând permanent pentru normalizarea relaţiilor, luând măsuri uniformizare a educaţiei, culturii, dezvoltării economice, schimburilor comerciale şi cooperarea între cele 2 state coreene.

Deşi nordul este de 20 de ori mai sărac decât sudul (ca venit raportat la numărul de locuitori), numai valoarea zăcămintelor Coreei de Nord reprezintă circa 16.700 miliarde de euro, de 3 ori mai mult decât costul total estimat al reunificării. Tehnologia modernă a Coreei de Sud ar avea o nouă piaţă de desfacere şi mai ales forţă de muncă multă, ieftină şi educată, devansând economia Japoniei şi devenind un contracandidat al Statelor Unite, la nivel mondial. Prin fuziunea echipamentelor militare ale celor două Coreei se obţine a 4-a armată din lume ca mărime, cu un potenţial tehnologic care ar transforma Coreea unificată într-un jucător important în Asia de sud-est.

Această unificare, dorită de ambele state, ca revers al conflictului „non militar” care bântuie de 6 decenii, depinde tot de regizorii separării Coreei, adică de un comitet special format din reprezentanţi ai Chinei, Rusiei, Japoniei şi SUA. Rusia vede reunificarea ca pe o oportunitate de a-şi recâştiga importanţă strategică în regiune şi de a obţine beneficii economice. Companiile ruseşti Transneft și Rosneft abia ce au realizat o conductă de petrol cu lungimea de 4.857 km, care leagă estul Siberiei, de la Taişet (regiunea siberiana Irkutsk) de Oceanul Pacific, până la Kozmino (port rusesc în Marea Japoniei, situat la 100 km de Vladivostok), necesară alimentării economiei Coreei reunificate.

Terminalul petrolier din portul Kozmino, cu o capacitate de 5,45 milioane de tone zilnic, funcţionează în prezent la jumătate din capacitate şi putând fi alimentat şi de tancurile petroliere ruseşti sosite din portul Varandei din Marea Siberiei de Est, cu scopul aprovizionării cu petrol a Japoniei şi Coreei. Rusia mai are în plan construcţia unei rute feroviare trans-coreene, conectată la Trans-siberian, care ar uni Coreea de Europa. Cu toate că paralelismul între reunificarea coreeană şi cea germană din anii ‘90 este inevitabil, impedimentul îl constituie refuzul SUA de a-şi retrage contingentul militar din peninsulă, odată cu care ar dispărea şi influenţa americană pe continent.

Paradoxal, dar situaţia conflictuală nou apărută convine de minune doar SUA. Presa coreeană afirmă că liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi plecat urechea la anumite zvonuri provenite din zone gri, potrivit cărora Casa Albă ar fi dispusă să ridice embargoul impus ţării sale, în situaţia în care el ar manifesta mai multă fermitate. Cum zvonurile precedau derularea celei mai mari aplicaţii aeronavale anuale desfăşurate de SUA şi Coreea de sud, Kim Jong-un a cerut anularea acestora, în caz contrar ameninţând cu executarea de atacuri cu rachete nucleare şi începând pregătiri în acest sens. Arsenalul balistic nord-coreean se compune din peste 180 de instalaţii mobile de rachete FROG-7, OTR-21 Tochka, cu bătaie 70-120 km; 600 de instalaţii Hwasong-5 şi 6, cu bătaie 300-500 km; 200 de instalaţii Rodong-1 şi Scud-ER 1, cu bătaie 700-1.300 km şi 6 instalaţii Taepodong-2, cu bătaie 6.700 km.

Generalii americani au fost trimişi să convingă conducerea politică de la Seul că rachetele antibalistice SM-2 Block 3 de pe cele 3 distrugătoare AEGIS din clasa Sejong ale Coreei de Sud, nu pot apăra decât 1/5 din teritoriul acestei ţări. Şi că apărarea AA cu rachete cu rază lungă de acţiune sud coreeană, care dispune de 6 baterii x 4 instalaţii Patriot PAC-2 GEM/T, cu bătaia de 70-140 km este şi ea depăşită. Întrucât rachetele au fost fabricate în 1986 şi scoase din dotare în 2001, fiind vândute Coreei de Sud de către armata germană. Argumentul principal fiind acela că peste 40 de rachete Patriot/PAC-2 au fost lansate în ianuarie-februarie 1991, din Israel şi Arabia Saudită asupra rachetelor balistice irakiene Scud şi Al Hussein, înregistrând o rată de succes de doar 25 – 33%.

Statele Unite au instalat deja în insula Guam noul sistem mobil de apărare antirachetă THAAD (Terminal High-Altitude Area Defence), Qatarul și Emiratele Arabe Unite s-au decis să cumpere și ele de la compania Lockheed Martin, un scut anti-balistic THAAD în valoare de 7,6 miliarde USD şi SUA sugerează sud-coreenilor să procedeze la fel. Sistemul THAAD este destinat sa intercepteze rachete balistice până la înălţimea de 90 km. Racheta cântărește 900 kg, zboară cu viteza de 2,8 km/s (Mach 7), având bătaia de 200 km.

Exact în aceste zile, cotidianul Chosun Ilbo, a publicat o investigaţie jurnalistică potrivit căreia sistemul de ghidare al rachetelor balistice sud coreene Hyunmoo-2B (bătaie 500 km) se bazează pe tehnologii furate de la ruşi sau mai bine spus printr-o livrare controlată de către aceştia. Practic, e de la sine înţeles că sistemul de navigaţie inerţială al rachetei balistice intercontinentale UR-100, ajunsă în posesia Coreei de sud, a avut modificări create intenţionat de ruşi, în sensul de a acumula erori considerabile.

Americanii au şi venit cu alternativa, oferind în schimb, câteva sute de noi sisteme M142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), ale căror rachete se dirijează prin satelit, contra a 1-2 miliarde de euro.

Peste 1-2 săptămâni, zarva produsă de Kim Jong-un şi amplificată intenţionat de media occidentală, se va stinge de la sine. Cine a avut de câştigat şi cine a pierdut? A câştigat complexul militar-industrial american, care va primi comenzi suplimentare din Coreea de Sud şi SUA care-şi va suplimenta contingentul militar în peninsula coreeană. A pierdut procesul de unificare al Coreei, care va suferi iarăşi o amânare şi fondul special constituit unificării, din care o parte din bani vor fi redirecţionaţi spre achiziţii militare”. De pe Vocea Rusiei