Orfanii

Departe de a fi înţeleşi, orfanii au o lume a lor. Uneori ignorată, alteori privită îndoielnic ori discriminată. Aceşti maturi înainte de vreme îşi poartă stigmata pusă de neînţelegerea celorlalţi şi de suferinţa dinlăuntrul lor. Sufletele lor sunt supuse la grele încercări iar mintea lor este prea devreme împovarată de gânduri şi decizii nepotrivite uneori vârstei.

După cortina sufletului lor zace ca un martor suferinţa. Ea şi-a aşternut mantia peste tărâmul inocenţei asemenea unei pături de zăpadă venite prea devreme peste o livadă ale cărei roade n-au apucat încă să se coacă. Pare frig. De undeva însă, din pământ, acest cuptor al sufletului, îşi face apariţia firavul ghiocel; un mugur de speranţă şi iubire.

Pe orfani viaţa i-a provocat la duel. Într-un final, orfanii vor ajunge nişte eroi. Aşa, fără pretenţii, fără prea mult ajutor şi cel mai dureros, fără părinţi. Ei sunt nişte eroi prin ei înşişi.

Orfani

Talpile lumii dor cumplit,
zac umflate, uscate
Din crapaturile calcaielor
fumega altare de lacrimi.
Picioarele pamantului se tarasc,
fara ciorapii firescului
intr-un bocanc prea stramt
avand marca indiferentei.

Talpicii mustesc de obida,
intr-un creuzet al disperarii.
Sireturile durerii sunt innodate
pe glezna copiilor orfani
orfani de parinti, de zambet candid
dar nu orfani de Tine, Doamne.

Ocroteste-i, Parinte drag...

Autoarea poeziei: http://edelweiss-ecoulluminii.blogspot.com/