A iubi sau a nu fi (II)

O alta intamplare care m-a marcat a fost in apropierea anului nou.
Ne intelegeam bine. Si totusi ne departasem. L-am intrebat unde petrece cumpana dintre ani si mi-a raspuns ca la un prieten nu mai stiu pe unde. Si eu aveam ceva planuit. Mi-as fi dorit sa il vad in noaptea aceea. Macar o clipa si apoi putea sa dispara linistit. Se spune ca daca iti pui o dorinta exact la miezul noptii ti se va implini. I-am trimis un mesaj exact in clipa aceea spunandu-i ca mi-as dori enorm sa fie acolo unde urma eu sa ma duc.
Am ajuns acolo, la petrecere, cu o mica intarziere si cum am intrat pe usa de la intrare am incremenit. Era el acolo, sprijinit in tocul usii, cu o bere in mana. M-a privit si mi-a spus zambind subtil :"Ai grija ce-ti doresti...s-ar putea sa se implineasca". Uneori cred ca imi doresc prea multe... dar sa revenim. Noaptea aceea a fost extrem de pretioasa pentru mine.
Distractia se terminase de ceva timp. Eu ramasesem afara si ma gandeam. Inghetasem asa ca am intrat inauntru. Spre uimirea mea toti dormeau sau se cuplasera si acum toata casa parea un fel de mica orgie de imbratisari si sarutari tandre. Am cautat un loc unde sa ma asez. Singurul liber era langa el. Statea pe mijlocul canapelei si butona telecomanda. In stanga si in dreapta lui erau doua cupluri care parca ii ignorau prezenta. M-am asezat langa el si in scurt timp mi-am lasat capul pe pieptul lui. Simteam nevoia sa il ating mai mult. L-as fi luat in brate, l-as fi sarutat...l-as fi tinut doar pentru mine. Am inceput sa ii mangai usor mana si sa urc incet dar sigur pe piept. Apoi pe gat. I-am conturat buzele. Mainile mele zburdau in voie pe chipul lui, dar de la el nu primeam nici un raspuns. Am insistat pana ce intr-un moment a scapat telecomanda si aplcand mana dupa ea mi-a mangaiat piciorul. De aici totula decurs de la sine. A decurs insa fara sa ne sarutam buzele. A decurs poate mai bine de o ora. A decurs pana ce s-a oprit. Mi-a spus ca nu poate face asta. Ca defapt a incercat sa vada daca o poate uita pe ea. Ea, pe care o iubeste defapt. Si a vazut ca nu poate.
Nici acum nu pot descrie ce am simtit. Stiu doar ca am plecat de acolo. Si mai tin minte melodia "Bad day" a lui Daniel Powter ascultata undeva pe parcursul zilei...



...atat...

Sunt melancolic...

Ma apropiu incet de geam, sa privesc afara, era ceatza si nu vedeam asa bine, credeam ca sunt acasa, poate din cauza ca m`am prea obisnuit cu locul acesta pe care il numesc..."casa mea" de o vreme. nu e asa. casa mea nu e aici, privesc speriat in jur, si imi dau seama ca nu sunt acasa, totusi, mai fac o incercare, ma duc la geam, sa privesc imprejurimile care le pot cuprinde cu privirea....

Totul e nou aici, nimic familiar, nimic sa imi placa. Lipesc fruntea de geam, si privesc uimit cumva, si speriat intr`un fel....si, foarte, melancolic...departe, de fapt, priveam departe pe ganduri. Imi aduceam aminte fiecare clipa frumoasa, fiecare moment petrecut acasa. De cand eram copil, pana azi.
Si azi, azi unde sunt? Azi, cine sunt? si ce fac? Si ce sunt? Ce lume, ce cruda e...

Imi aduc aminte de prietenii mei, imi aduc aminte de copilaria mea. Si, cum nu pot da timpul inapoi, si asta imi aduc aminte, si incercand din rasputeri sa fiu puternic...totusi, suntem oameni, si avem sentimente. Si baietii plang cateodata...nu`i asa?Si baietii sunt oameni si au sentimente, nu`i asa ?

Noi nu suntem de piatra, si dak vrem sa parem asa...totusi, nu suntem de piatra. suntem sensibili, cand nu ne vede nimeni, plangem, cand nu stie nimeni, si ne manifestam ciudat uneori...si atunci, toata lumea stie. Toata lumea stie cand iubim, pentru ca ne place. Ne place sa iubim, sa fim iubiti.

Si, ce pot sa zic? Sau, de ce sa tac? De ce sa.... Nu e usor. stii....

Credeam ca viata e usoara, si ca plec de aici acolo, si totul e ok. si toti sunt ok. Dar am ajuns aici, in viata asta, intr`o gara, unde ma napadesc amintiri, unde, imi aduc aminte prin zi de gradinita, prima zi de scoaala, si prima zi de liceu. Si chiar si ultima zi din clasa a 11 mi`o aduc aminte, pentru ca nu eram acolo, da imi aduc aminte tot, si nu imi place, imi aduc aminte de colegi, si de prieteni,si mi`e dor, o clipa, un minut, o ora...poate chiar as da timpul inapoi. nu mult, putin, si`apoi putin mai mult, si`apoi mai mult, si nu as mai pleca...Si nu stiu ce sa fac...

Merg inainte. Da! Melancolic, dar merg inainte.

(Articol dedicat scumpei mele foste prietene Andreea Licu, Odihneasca-se in pace!)