Despre nesimtire ridicata la grad de virtute
Citeam
acum ceva timp un studiu, care indica faptul că românii şi-au abandonat
tradiţionalii 7 ani de acasă şi i-au înlocuit cu neam-prostia şi
tupeul. Mi s-a părut un pic cam dur. Chiar dacă anomia în care ne găsim
de atâţia ani ne-a afectat pe toţi, nu am crezul că busola este complet
dereglată.
Întâmplarea a făcut ca în ziua
respectivă să îmi cumpăr o masă de birou. Îmi aşteptam un amic, împreună
cu care să o urc la etajul 3, unde îmi am biroul. Locul meu de parcare
era ca de obicei ocupat, aşa că aşteptam, liniştit în maşină, tras pe
dreapta, să apară şi amicul menţionat. În acel moment remarc nişte
flash-uri din spate. Un vajnic posesor de Touareg, la vreo 60 de
primăveri mă atenţiona. Văzând că nu încurc circulaţia şi că se putea
trece lejer pe lângă mine, aştept. Moment în care urangutanul trage
maşina lângă a mea (blocând traficul) şi începe să mă înjure. Îi explic
motivul aşteptării; omul mă înjură în continuare. Între timp aşteptau 3
maşini să treacă de maimuţa urlătoare. Într-un final, descărcat
probabil, maimuţoiul pleacă.
La doi paşi este un loc de joacă. Copii
şi mamele erau acolo. Toată scena, limbajul colorat al individului, care
probabil era bunicul cuiva (dacă am avut cu toţii ghinionul ca el să se
reproducă), a fost înregistrat de copiii, care se jucau. Comportamentul
suburban a fost de asemenea remarcat. Iar în situaţia în care îl văd
zilnic, din păcate, pentru copii, aceasta devine norma.
Nu trec două zile, şi fiind într-un
magazin de bricolaj, aud în trecere cum un băiat (20-23 de ani) îi
explica mamei sale că nu îşi cumpără că..aturile alea. Eu nu mi-am
permis să înjur niciodată în prezenţa părinţilor, şi, în mod suspect,
nici ai mei nu au prea înjurat în preajma mea. Dar poate că sunt eu o
excepţie.
Aş face acum un „zoom out”, de la
nucleul societăţii, reprezentat de individ şi familie, la societate în
sine. Şi la conducătorii ei.
Acum aproximativ un an, un fost prim
ministru, cu pretenţii de intelectual, urla în disperare, în direct, la
purtătorul de cuvânt al MApN. Atunci când ofiţerul a cerut măcar 12
secunde pentru o replică, a fost apostrofat de dl. Gâdea (în emisiunea
dânsului se desfăşura circul). Zilele trecute, acelaşi domn Ciorbea, îl
făcea pe un ziarist de la Adevărul papagal, tonomat care habar n-are de
nimic. Replica jurnalistului a fost cât se poate de elegantă, date fiind
lăturile, aruncate în direcţia lui: “Ciorbea şi-a dat dimensiunea
propriei educaţii şi a propriului caracter.” Moment în care
„politicianul”, „intelectualul” a început să facă efectiv spume.
De momentul Vadim—Marioara Zăvoranu,
ce să mai zic. Scriitor, europarlamentar, cât pe ce să fie preşedinte
al României, Vadim are un limbaj şi un comportament, care l-ar dezonora
până şi pe Rahova, unde zice el că a crescut, ca să nu mai vorbim despre
parlament.
Şi iată cum studiile legate de nesimţire
şi tupeu se adeveresc. Din păcate bunul simţ, educaţia dată de părinţi a
dispărut. Mulţi părinţii sunt atât de pierduţi în lumea cotidiană, atât
de distraşi de goana disperată după câţiva bani, încât uită cel mai
important lucru: moştenirea, pe care o lasă, sub forma copiilor şi
nepoţilor lor.
La ce să te aştepţi de la copilul
urangutanului, care mă înjura? La ce să te aştepţi de la cei, care văd
în Ciorbea, în Zăvoranu, în Vadim, şi în atâţia alţi politicieni, un
model al succesului? Şi la ce să te aştepţi de la copii, atâta timp cât
ei cresc văzând că singurul etalon al succesului sunt banii, indiferent
de modul în care sunt făcuţi?
Şi mai trist mi se pare că ne găsim
într-o spirală, din care este foarte greu să ieşi. Este greu să îi
explici unu om să aibă un comportament civilizat, dacă el în sinea lui
ştie că numai cu ţipete şi înjurături este băgat în seamă. Orice fel de
argument, oricât de logic, este respins, fără a fi prelucrat de aceşti
maimuţoi, care se cred buricul pământului. Un amic de-al meu, confruntat
cu aceeaşi dilemă, spunea că trebuie pus parul pe ei. Educaţie cu bâta!
Şi atunci, unde ajungem? Căci maimuţoii nu sunt de părere că greşesc,
ei sunt convinşi că au dreptate, şi că tu trebuie să fi educat cu parul.
Astfel, se ajunge la bătăi, împuşcături în stradă, etc.
Şi acum întrebarea: mai are bunul simţ o
şansă în România? Mai avem vreo şansă de a fi o naţiune morală, sau ar
trebui să ne obişnuim să fim un neam de gherţoi urlători? De pe Agonia Natiunii
