Timisoara

Filiala Timisoara promovata in conducerea nationala a Noii Drepte

autor: FrontPress 28.02.2013

Liderul filialei timişorene a Noii Drepte, Bogdan Popa, a fost promovat zilele trecute în echipa de conducere la nivel naţional a celei mai active organizaţii naţionaliste de tineret din România. Decizia a fost anunţată de liderul formaţiunii, avocatul Tudor Ionescu.

Promovarea filialei bănăţene se datorează în principal acţiunilor din ultimii ani desfăşurate la nivel local, dar şi implicării în manifestările din regiunile învecinate. Dintre acestea au fost amintite Marşul împotriva mafiei imobiliare ţigăneşti (devenit deja tradiţional) şi Marşul împotriva “Guvernului FMI”, ambele acţiuni beneficiind de relatări ample în presa timişoreană. Naţionaliştii din Timişoara au mai organizat în decursul anului trecut şi acţiuni umanitare de donare de sânge şi de ajutorare a unor familii nevoiaşe, care au continuat şi în 2013. Nu au fost uitaţi nici eroii legionari şi anticomunişti, omagiaţi regulat de tinerii militanţi. Deasemenea delegaţii importante din capitala Banatului au fost prezente la acţinile regionale ale Noii Drepte, precum Comemorarea lui Avram Iancu de la Ţebea, Marşul împotriva şovinismului maghiar din Arad  sauMarşul anual dedicat “Crăişorului Munţilor” din Cluj. În plus, în ultimii ani au fost strânse şi legăturile de prietenie şi camaraderie cu reprezentanţi ai mişcărilor naţionaliste din Grecia, Austria sau Serbia, fiind efectuate vizite reciproce. Sursa: FrontPress.ro

Prefectura Timisoarei

Steag UE capturat pe pe Prefectura Timis si incendiat de Nationalistii Autonomi (VIDEO)

autor: FrontPress 21.11.2012

Naţionaliştii autonomi din Timişoara au anunţat pe site-ul propriu că au declanşat o acţiune inedită de îndepărtare a steagurilor “imperialiste” ale Uniunii Europene de pe mai multe clădiri din oraş şi din faţa unor instituţii ale statului. Această campanie inedită a fost începută simbolic în 9 mai, chiar de Ziua Europei.

Mai mult, în 9 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 89 de ani de la faimosul “Puci de la berărie” prin care naţional-socialiştii germani au iniţiat o tentativă eşuată de lovitură de stat, naţionaliştii autonomi din Timişoara au dorit să incendieze public simbolul UE într-o zonă din centrul oraşului. Acţiunea de protest a fost întreruptă chiar înainte de a începe de câţiva poliţişti în civil care i-au condus pe tineri la secţie. Aceştia au fost însă eliberaţi după aproximativ o oră, nefiindu-le găsită nici o vină.

Steagul UE a fost până la urmă mistuit de flăcări într-un parc din oraş, tinerii motivându-şi gestul printr-un citat din Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mişcării Legionare: “Nu admitem nimănui să ridice pe pământul românesc alt steag decât acela al istoriei noastre naționale”. Sursa: FrontPress.ro

Tiganii din Timisoara

Mesaje impotriva MAFIEI TIGANESTI in Timisoara (FOTO)

autor: FrontPress 01.10.2012

În primele ore ale zilei de luni timişorenii care mergeau la locul de muncă sau la şcoală au avut surpriza să vadă mai multe mesaje împotriva infracţionalităţii ţigăneşti scrise pe pânză albă şi afişate pe poduri sau viaducte de cale ferată.

„Nu mafiei ţigăneşti!” este textul scris cu majuscule care a atras atenţia trecătorilor. Acţiunea inedită nu a fost revendicată.

În ultimii ani Timişoara a putut fi asociată cu mafia imobiliară ţigănească, cu jurnalişti atacaţi pe domeniul public de faţă cu poliţiştii, cu nunţile ostentative din vilele monument istoric distruse din punct de vedere arhitectural şi cu scandalurile de tot felul. Având în vedere aceste realităţi, în sânul populaţiei majoritare româneşti s-a acumulat un sentiment de frustrare cauzat de lipsa de eficienţă şi fermitate a autorităţilor locale, de la funcţionari publici şi poliţişti până la judecători sau procurori, de a combate aceste fenomene infracţionale.

Reprezentanţii filialei timişorene a Noii Drepte au declarat că înţeleg reacţia celor care au afişat mesajele din această dimineaţă şi au anunţat la rândul lor că vor organiza sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 14.00, a IV-a ediţie a Marşului împotriva mafiei imobiliare, punctul de întâlnire fiind Piaţa Traian. Tinerii naţionalişti au mai spus că speră ca acţiunea lor să reuşească se sensibilizeze opinia publică şi să determine o reacţie mai fermă din partea autorităţilor.

Oficial în Timişoara trăiesc doar 7.000 de ţigani, dintr-un total al populaţiei de circa 304.000 de persoane. Conform recensământului de anul trecut, la nivelul judeţului Timiş ţiganii ar fi aproximativ 16.500 de persoane din 650.000. Numărul lor este însă mult mai mare, ajungând la “peste 45.000″, aşa cum susţine şi unul din liderii locali ai acestei comunităţi, Rudolf Stancu, de la Centrul Creştin al Romilor din România, filiala Banat. El pune acest lucru pe seama lipsei actelor, mulţi ţigani nefiind înregistraţi în evidenţele statului. Deasemenea acesta a cerut şi ca ţiganii să aibe reprezentanţi în toate instituţiile publice. Sursa: FrontPress.ro

Imiagini de la editia de anul trecut a Marsului impotriva mafiei imobieliare AICI 

 

Despre Timisoara

Despre Timisoara, ultrasi si o altfel de cravata

autor: FrontPress 05.09.2012

Cu mana pe inima va spun ca toata viata am regretat ca n-am fost facuta pionier! Mereu mi-am dorit o cravata “a recunoasterii si afilierii”, o cravata care sa insemne ceva, un ideal, o dorinta, o utopie frumoasa. N-am avut parte de cravata aceea pana duminica trecuta (02.09.2012) si nici nu mi-as fi imaginat ca “ceremonia de decernare” se va face pe acordurile celor de la Phoenix, in Timisoara…

Sa va povestesc: e vorba despre sportul curat si sustinatorii lui!

Primul sentiment pe care l-am trait atunci cand am vazut acum cateva saptamani amicalul echipei de amatori SS Poli (aka. ASU Poli) cu FC Bazos, a fost unul de invidie pentru sustinatorii pe care ii aveau si pentru jocul curat, dezinteresat material practicat pe teren. O mare de 200 de oameni cantau din toti rarunchii pentru o echipa din divizia judeteana, fara sa le pese de “performanta posibila doar in prima liga”, de transferuri banoase sau de antrenori celebri. Se simteau liberi si, culmea – ar zice unii, linistiti. De cateva ori mi s-a ridicat parul pe maini de emotie. Cantau pentru Poli a lor, a noastra, a Timisoarei…Cum care Poli? Pai una este Poli. Mie asa imi zice tata, ca oamenii aceia si-au facut alegerea cu sufletul, deloc pragmatic. Tata e un banatean care sta in Arad, aviz amatorilor!

Si invidia mea crestea de la o zi la alta pentru ca imi doream pentru echipa de rugby a Timisoarei acelasi devotament, si din partea suporterilor, si din partea jucatorilor. Asa este, toate la timpul lor, invidia mea s-a transformat intre timp in mandrie, iar eu simt ca si la rugby suntem pe drumul cel bun!

Am hotarat sa merg si la urmatoarele meciuri de acasa si sa-i sustin asa cum pot si stiu eu, nu pentru fotbal ci pentru sportul timisorean, pentru spiritul acestui oras care imi e casa si care tanjeste tot mai mult dupa autenticitate.

Duminica, dupa un meci castigat mult mai greu in fata acelorasi FC Bazos, galeria a plecat sa se cinsteasca la o carciuma frumoasa, Yugoslavia, din zona Balcescu. “Pai, ce faceti? Haideti cu noi!” mi-a spus Marius, zis si Mamaie (un drojdier vechi, aprig, cu principii fixe si suflet bun). Ne-au chemat si Sabin si Ema, asa ca nu aveam cum sa spunem nu. Eram singura fata, printre vreo 20 de ultrasi, huligani, cum le spuneti voi. (Nu m-am simtit stanjenita nicio clipa de asta si nici nu o voi face vreodata.) La carciuma era veselie mare, un aer prietenos si simplu inconjura pe toata lumea. Se bea bere “Nikšićko”, mancam mici si ascultam/cantam muzica sarbeasca. In fata stadionului Dan Paltinisanu se pregateau sa cante Phoenix, iar parte din lume vroia sa mearga si la concert. Altii, cu familie, au strans mana tuturor si au plecat acasa relaxati, cu zambetul pe buze.

Aventura abia acum incepe!

Amicul meu cu care venisem la meci trebuia sa plece, iar eu ma tineam scai de capul lui sa mai ramanem. Era prea frumoasa atmosfera, prea fara griji! Sabin, baiat fain din galerie, s-a oferit sa ma ia in primire: “Au eu grija de tine, Oana, nu-ti fa griji! Io nu ma grabesc niciunde”. O fi fost atmosfera frumoasa, or fi fost discutiile interesante de la masa (de exemplu despre asta), o fi fost de vina faptul ca am fost la atatea meciuri de rugby impreuna, dar am simtit ca pot avea incredere in omul acela aproape strain. Si l-am facut huliganul meu, cu rol serios de bodyguard, pe seara aceea. Ni s-a mai alaturat si Mamaie si am pornit inspre concert. N-am scapat insa fara sa imi primesc botezul si lumea a inchinat cu o rachie de gutui…”Nu se atinge nimeni de un fir din parul tau, da?”

Printre peripetiile de pe drum mi-am dat seama cat de greu e sa intelegi fenomenul ultras dintr-un alt unghi decat cel al normelor sociale. Nebunia lor nu incape in societatea de azi decat dupa ce citesti Fight Club, scrierile lui Thomas Morus sau Machiavelli; pasiunea, obsesia, devotamentul adesea violente pentru o echipa, pentru un oras, pentru o regiune, pentru o tara, ascundeau in spate pricipii idealiste, unele pe care rar le mai intalnesti in societatea lui “mi se rupe!”. Oamenii aceia credeau, simteau, traiau si nu ezitau sa se exprime. Golaneste, huliganeste, ei sufereau prea agresiv pentru multi. Tocmai de aceea, odata ajunsi la festival, grupul s-a reintregit, iar la masa noastra si in jurul ei stateau tot ultrasi.

Despre un moment de libertate…

Nu stiu cati dintre oamenii care ma cunosc nu s-ar fi intrebat ce caut eu acolo. Nu stiu cati nu ar fi judecat cu superficialitate. Nu stiu cati ar fi inteles ca totul era autentic si, dupa multi ani, ma simteam libera sa nu-mi afisez vreun statut. Ma aflam in locul potrivit si nu-mi pasa de vreo privire. Violenta huliganilor despre care tot vorbeste lumea era transformata in grija si respect. Oamenii aceia s-au purtat cu manusi cu mine, avand grija sa nu devin melancolica, sa nu-mi fie foame, sete, somn sau frig. Mi-au scandat numele pe ritmurile cantecelor de peluza, mi-au vorbit de la egal la egal, m-au facut sa rad din toata inima. M-am simtit intre prieteni, fara sa conteze daca unul era profesor, altul IT-ist sau altul somer. Afilierea era de alta natura.

Si atunci s-a intamplat cel mai frumos lucru. Mamaie, veteranul, care mai devreme ma facuse “o aradeanca faina”, mi-a pus la gat fularul lui cu Poli si mi-a zis:”Nu mai am altul. Da’ ti-l dau tie, pentru ca esti un om fain”. In fundal, Phoenix canta “Strunga”, iar eu tocmai primisem cravata mult asteptata. In jurul meu s-a topit totul, iar eu eram pionier.

Multumesc pentru ca m-ati facut sa ma simt atat de speciala de fiecare data, oameni buni! Multumesc Sabin, Marius, Margi, Ema, Hooliganu, Alin, Zaga, Patricia, Garçon, Druckeria si tuturor celor din galeria asta; oameni inimosi, “Don Quijoti pe barba si pe sabia voastra”, cum va spuneti, huligani faini care mai credeti in idealuri. Fata de la rugby e tare mandra de voi! De Oana Barbu

 

La multi ani Timisoara !

autor: FrontPress 03.08.2012

Consiliul Local a hotărât în 1999 ca Ziua Oraşului să fie sărbătorită în 3 august, dată care marchează momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, în 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti.

În dimineaţa zilei de 2 august 1919 a sosit la Timişoara un detaşament de 480 de jandarmi români de la Arad, iar în după-amiaza aceleiaşi zile, un detaşament de 500 de jandarmi de la Lugoj.

A doua zi, 3 august 1919, unităţi ale armatei române, aflate sub comanda colonelului Virgil Economu, şi-au făcut intrarea în Timişoara. Aspectul oraşului era cu totul schimbat: flamura tricoloră împodobea casele oraşului, poporul era îmbrăcat în haine de sărbătoare şi se grăbea să-i salute pe dorobanţii români.

Sosirea armatei era anunţată pentru ora 8,30. Străzile erau deja inundate de o mulţime de zeci de mii de oameni, postaţi de-a lungul trotuarelor încă de la ora 8. Armata română a intrat în Timişoara pe fosta cale a Recaşului, azi Calea Dorobanţilor, pe sub un splendid arc de triumf, apoi s-a deplasat până în piaţa care, de atunci, se numeşte Piaţa Unirii, unde s-a desfăşurat solemnitatea oficială de primire. La intrarea în Piaţa Unirii a avut loc defilarea Armatei, compusă din două batalioane de infanterie a Regimentului 2 Româneşti, două companii de mitraliere şi baterii de artilerie. Trupele au fost trecute în revistă de colonelul de jandarmi Constantin Sterea.

În după amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17,00, la Timişoara a sosit cu un tren special, care i-a adus pe I. C. Brătianu, liderul Partidului Naţional Liberal, care deţinea funcţia de premier, însoţit de Ştefan Cicio-Pop, reprezentant de frunte al Partidului Naţional Român, ministru în Consiliul Dirigent, Mihai Popovici, colonelul Tuhari şi şeful său de cabinet, Alimănăşteanu.

Această dată continuă să fie un subiect de contestaţii, unii timişoreni considerând că mai potrivită ar fi celebrarea urbei în 20 decembrie, deoarece atunci, în 1989, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism. Sursa: FrontPress.ro

Ce (mai) urmează...?

În ultimele 4-5 săptămâni, mă aflu într-un continuu exerciţiu de acceptare. De acceptare a situaţiei care, iată, va rămâne neschimbată încă 5 ani. Am avut parte de 2 luni de campanie cu saltimbanci la fiecare colţ de stradă, noroi aruncat de peste tot către toată lumea, am râs, ba chiar am crezut că se poate schimba ceva la conducerea tărişoarei. N-am avut mari speranţe ca să evit marile dezamăgiri ulterioare. Nu m-a mirat nimic din ce s-a întâmplat pe sticlă, în ziare, pe stradă. Nu mă mai surprinde nimic din ce se întâmplă aici. Aşadar, nimic nou sub soare. Fostul preşedinte e noul preşedinte, fostul premier e viitorul premier, foştii miniştri sunt viitorii miniştri. Nu i-am votat, nu mă identific cu niciunul dintre ei, cred că nu mă reprezintă în niciun fel. În toată campania electorală ni s-a fluturat prin faţa ochilor conceptul de democraţie, de popor suveran. S-a spus că puterea poporului e puterea poporului. Statul e protectorul cetăţeanului. Retorică, gargară, vorbe goale... Târziu în noaptea turului II am aflat că Băsescu se va înscăuna pentru încă 5 ani la Cotroceni. De atunci sunt într-un susţinut exerciţiu de acceptare. În viziunea mea, a dat roade. Am acceptat că mai mult de 5 milioane de românaşi l-au votat pe Băsescu. Alte 5 milioane l-au votat pe Geoană. Noi suntem în minoritate. Sunt parte din minoritate şi, mergând pe un principiu fundamental al democraţiei, mă supun majorităţii. Şi am făcut-o. Nu pot să fiu ipocrit şi să spun acum că nu-mi mai pasă de ce se întâmplă în ţară pentru că nu a ieşit Geoană preşedinte. Aş fi stupid. Mergând pe aceeaşi logică, n-o să afirm că, dacă mă supun unei majorităţi firave, acum trebuie să-l iubesc pe Băsescu şi să-i fiu ultras. Nici măcar. Sunt un tip echilibrat şi merg pe aceeaşi linie de echilibru în continuare. Un om echilibrat, nu trebuie să uităm, are simpatii şi antipatii, preferinţe, dar asta nu-l face mai puţin echilibrat. Accept situaţia în care românaşii mei m-au vârât şi ne-au vârât pe ăştia 5 milioane de inşi, dar nu mă pot complace în situaţie. Aş fi laş , ar fi nedemn, ar fi trist, n-aş mai fi eu.

Vorbesc cu lumea din jur, mă întâlnesc cu cunoscuţi şi în mare parte îi văd dezarmaţi, fără speranţă, unii strigă chiar sus şi tare că se află într-o acută criză de identitate. Pentru ce? Românul luptător, adevărat rămâne pe poziţii chiar dacă îşi ia un croşeu la ficat. Omul cu principii, cu idei adânc fundamentate, cu argumente clare, nu se lasă clintit de astfel de lucruri. De unde atâta lamentare? Cei care s-au luptat până acum cu prostia, cu nemernicia, cu gloata, o vor face şi în continuare. Timpurile se schimbă, oamenii rămân aceiaşi. Vorbesc de OAMENI, nu de traseişti, lichele. Vorbesc de coloană vertebrală şi bun-simţ, nu de nesimţire, tupeu şi slugărnicie. Ştim cu toţii în ce ţară trăim. E de ajuns să mergi 5 minute pe stradă, la orice oră din zi sau din noapte, ca să dai piept cu realitatea, aia dură, nefardată, netăiată la montaj. O cunosc de aproape 19 ani. N-am nevoie de alţii ca să o văd, ca să o simt. Dar o accept pentru că nu pot acum să mă dau cu capul de pereţi şi să-mi urlu frustrările ca orice semidoct la fiece colţ de stradă. Încă mai am nevoie de mine. Eu nu trec prin nicio criză de identitate, sunt acelaşi eu, ceva mai "bătrân" poate, dar acelaşi. Caut soluţii, perspective într-un noian de deziluzii, de dezamăgiri. Am vise, dar n-am mari speranţe. România a încetat de ceva vreme să mă mai surprindă. Mă întreb doar, deloc resemnat şi al naibii de mânat în luptă: iubiţi conducători ai neamului, ce mai urmează!?

Oamenii inteligenţi de la care am niscaiva aşteptări pot observa singuri realităţile pentru mine deloc surprinzătoare ale României care se află la 20 de ani depărtare de momentul care a însemnat cel mai susţinut exerciţiu de libertate, de forţă, de refulare. Nu trebuie să vin eu să le pun pe tavă realitatea. Astfel că îmi propun ca în viitorul apropiat să vă ofer pe blog-ul ăsta, vouă, celor care rezonaţi cu mine la nivel de idei, principii, gânduri, o alternativă la realitate. O să încerc să fac o "pledoarie" pentru frumos, bineînţeles neuitând că, orice am face şi am zice, realitatea rămâne realitate şi nu trebuie uitată.

Făcând o paralelă, acum 20 de ani, 22 decembrie 1989 a fost un moment de răscruce pentru neamul românesc. Atunci mii de oameni au dat dovadă de o nebunie vecină cu moartea şi un curaj nebun. Şi-au pus pe tavă vieţile ca să scape de hăţurile comuniste. Şi, da, au reuşit, chiar dacă au făcut-o cu supremul preţ: al vieţii! În Timişoara s-au întâmplat unele dintre cele mai aprige şi crude manifestaţii. Oameni au vărsat sânge pentru libertate. EROI se numesc aceia. Merită să le cinstim memoria nu doar o dată pe an, ci zi de zi, ceas de ceas. Hai să-i lăsăm deoparte pe nefericiţii eroi ai vremurilor noastre cu chipuri de striclă spartă şi să le cinstim memoria acelor EROI! Cum? Prin nişte versuri care pe mine, dincolo de orice notă de subiectivism (veţi vedea de ce spun asta), mă mişcă.

"Odă Timişoarei"

de Nicolae Bucur

În liniştea deplină

Din firul său de apă

Văzut de blânda lună

Oraşul se adapă.

Ascultând tăcut

Murmurul din aval,

Oraşul rănit

Soarbe din canal.

Care pare-ai spune:

Eşti neliniştit,

Capul sus, bătrâne,

Nu sta abătut.

Ai crescut în timp

Şi te-ai înălţat.

Mai frumos la chip,

Dar şi mai bogat.

La loc de răscruce

Eşti ca o brăţară.

O stea ce străluce

La margine de ţară.

Pe chipul ţării mele

Cu vatra-ţi străveche,

Mai mare între stele

Luceafăr de veghe...

Iar oamenii tăi buni

Cu graiuri diferite,

Ţi-au împletit cununi

Din lauri şi virtute.

Ei au pornit anume

La luptă hotărâtă,

Să apere un nume

Şi nimeni nu te uită.

A fost voinţa lor

Şi singura credinţă

Să scape acest popor

De chin şi umilinţă.

Şi-n vremuri de restrişte

Urmându-şi îndemnul,

Au reuşit să mişte

Din temelii sistemul.

Cu clocote de ură

Au zdruncinat pe veci

Nefasta dictatură

Cu fibrele ei reci.

Dar n-a fost în zadar.

Tu însuţi ai învins,

Şi morţii pe trotuar

În linişte i-ai plâns.

Departe la hotare

În locul de popas,

Frumos, slăvit şi mare

Ai fost şi ai rămas.

Cernit de umbra morţii

Eroilor căzuţi,

Cu dorul libertăţii

Şi grijile pe frunţi

Ai fost şi vei rămâne

Un oraş de seamă,

O poartă către lume

Şi continentul-mamă.

În aceste clipe grele,

Ridică fruntea sus!

Erou al ţării mele,

Tu calea ne-ai deschis.

Şi-n timpul care vine

Te vom slăvi mereu,

Să dăm ce se cuvine

Oraşului-erou.

Te cântă astăzi ţara,

Te cântă fiii tăi,

Că tu eşti Timişoară,

Erou peste eroi!

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE