MAI EXISTA VIATA DUPA 40 DE ANI?

 

Unii spun ca nu, altii spun ca abia atunci incepe cu adevarat. Ca dupa turbulentele primei tinereti, generatia "patruzeci si" se redescopera. Multi gasesc in ei noi resurse de entuziasm. Iar curajul le e rasplatit cu o existenta mai plina de bucurie si de sens

Criza e doar in oglinda

Sa incepem cu o veste buna: atat de des invocata "criza a varstei mijlocii" nu exista. "Cutremurul sufletesc" aparut la mijlocul vietii a fost o simpla inventie a unor autori ingeniosi, care au produs, de fapt, o literatura de larg consum, in domeniul psihologiei. Toate studiile mai recente arata ca "eventualitatea unei crize intervenite la mijlocul varstei adulte trebuie categoric respinsa". Urmeaza acum vestea proasta: crize psihologice pot exista in toate etapele de dezvoltare ale personalitatii umane, deci la orice varsta. La 20, 30 de ani, deci si intre 40 si 60

de ani. Pentru psihic, perioada de la mijlocul vietii nu e mai buna sau mai rea decat cea de dinainte sau de dupa. E doar diferita.
"In aceasta faza a existentei se pregateste o transformare insemnata a sufletului uman", scria Carl Gustav Jung, parintele psihologiei analitice. El era de parere ca, la fel cum se intampla la pubertate, omul ajuns la a doua jumatate a vietii se simte amenintat. E cuprins de neliniste, deoarece presimte apropierea vidului batranetii. Si nu se poate spune ca psihologul austriac nu ar fi avut, macar in parte, dreptate. Aproape 60% din intreprinderile europene nu au angajati care sa depaseasca varsta de 40 de ani. Sansele le sunt oferite celor mai tineri. Tot lor le apartine si nemarginirea. Cand ai trecut de 40 de ani, pierzi sentimentul ca viata nu se va sfarsi niciodata. Daca esti femeie, reusesti sa mai atragi privirea barbatilor, dar nu ca altadata. Privirea vine, poposeste o clipa asupra ta, apoi trece mai departe. Inainte, ar fi ramas lipita de chipul tau, s-ar fi prelungit intr-un zambet, poate chiar ar fi dat nastere unui flirt. Examinarea critica in oglinda, ridurile, disparitia frumusetii fizice ranesc sufletul. Iar rana e cu atat mai profunda atunci cand persoana are prea putine alte puncte de sprijin.
Pentru cei ce se rezuma sa se contemple in oglinda pentru a vedea cat au imbatranit, viata poate capata un gust amar. Apar pareri de rau in privinta experientelor traite si regrete provocate de cele netraite. Iubirile ratate, studiile intrerupte, copiii avortati, sansele refuzate. "Binele nesavarsit, iubirea neiubita, timpul irosit", dupa cum isi recapitula existenta poetul englez Philip Larkin. Se poate instala un sentiment al captivitatii: acela ca esti prins in capcana, intr-o viata in care ai nimerit intamplator si de unde nu mai gasesti nici o cale de iesire.

 Odorica Brasov: http://blog.nouadreapta.org/