Pandora. „Cea plină de
daruri”, „cea care dăruieşte totul”, Pandora a fost prima femeie şi
strămoaşa sexului feminin al speciei umane.
Hefaistos a creat-o din
pământ la porunca lui Zeus, mânios pentru că Prometeu furase focul de la
zei şi îl dăruise muritorilor:
ca să-i pedepsească pe oameni, Zeus i-a
cerut lui Hefaistos să făurească o fiinţă splendidă, o femeie căreia
toţi zeii au fost chemaţi apoi să-i dăruiască însuşiri deosebite:
Afrodita a făcut-o încântătoare, Atena a învăţat-o meşteşugul ţeserii,
Hermes i-a dat şiretenia şi făţărnicia. Când a fost gata, îmbrăcată în
veşminte strălucitoare, purtând pe cap un văl şi deasupra o coroană pe
care Hefaistos însuşi închipuise felurite animale, Pandora a fost
trimisă pe pământ, la regele Epimeteu, fratele lui Prometeu.
Epimeteu a rămas vrăjit şi a primit
imediat darul, uitând că Prometeu îi interzisese să accepte orice ar fi
venit de la zei, de teamă că aceştia ar fi putut trimite ceva dăunător
oamenilor. Prea târziu a înţeles Epimeteu greşeala făcută: Pandora
adusese cu ea un vas mare, în care se aflau toate relele ce pot atinge
un muritor, iar când a ajuns la Epimeteu i-a ridicat capacul: dinăuntru
au ieşit toate nenorocirile, răspândindu-se în lume.
Doar speranţa a
rămas închisă în vas, pe care Pandora, din porunca lui Zeus, s-a grăbit
să-l închidă. O variantă târzie a mitului susţinea, dimpotrivă, că acea
cutie a Pandorei conţinea toate binecuvântările cerului, care le-ar fi
fost destinate oamenilor dacă Pandora nu le-ar fi lăsat să scape
ridicând capacul.
Atât
varianta mai veche şi tradiţională a mitului, anterioară cu siguranţă
lui Hesiod – chiar dacă de la acesta ne-a parvenit prima sa relatare
completă -, cât şi aceea mai recentă văd în femeie sursa irezistibilă,
îmbietoare dar incontrolabilă, a tuturor nenorocirilor omeneşti.
Dincolo de interpretările propuse mitului
Pandorei în raport cu presupusa misoginie a lui Hesiod (dar Hesiod a
preluat cu siguranţă povestea din surse mai vechi), este interesant de
semnalat că numele Pandorei este şi un epitet al pământului; Pandora
este la rândul ei făcută din pământ, şi nu lipsesc mărturiile
iconografice în care aceasta este reprezentată ieşind chiar din pământ.
Dacă între Pandora şi zeiţa Terra există o legătură evidentă (un alt
epitet al său este Anesidora, „cea care face să răsară darurile din
adâncuri”, adică zeiţa care asigură fertilitatea pămîntului), originea
sa ca operă a lui Hefaistos îi conferă în acelaşi timp caracterul de
produs al artei şi al activităţii unui demiurg (care în unele versiuni
ale mitului nu este Hefaistos – sau nu numai el -, ci poate fi Prometeu,
sau Epimeteu, sau vreun satir ori silen).
sursa: Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană,
Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed.
Polirom, Iaşi, 2003
