DACII DE NOI


Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro


Fratilor daci, 
M-am uitat la filmuletul de mai sus si marturisesc ca m-a cuprins groaza, intristarea si lehamitea. Dar noi unde suntem fratilor in filmul acela, ca nu ne-am regasit ? Noi, dacii, unde suntem? Pai tocmai noi, cei care ne tragem dintr-o singura semintie glorioasa, adica din atlanti, ba nu, stai sa vezi ca din pelasgi, ba nu, chiar din hiperboreenii care paseau pe nori, noi dacii care inca din preistorie am stapanit si am civilizat toata Europa, Asia Mica si Asia Centrala, ca sa nu mai vorbim de tot mapamondul, noi cei care am inventat primii apa calda, focul, roata, scrisul si stiloul, noi care am dat lumii intregi vorbirea dacica articulata si apoi latina vulgara, noi care am mesterit cuie cu puritate de 99% fier, pe care le bateam atat de adanc in betonul inventat tot de noi, incat n-a reusit nimeni sa le gaseasca vreodata, noi care i-am invatat pe egipteni sa construiasca piramide, noi care de 10 000 de ani avem piramide holografice in 2D, in Ceahlau si un megapolis subteran sub Sarmisegetuza, locuit de orasenii daci inca din preistorie, noi cei care am scurmat Carpatii pe dedesubt si am umplut tara de tunele sub forma de cap de lup, inalte de trei metri, late de doi si luminate a giorno, ca sa treaca in goana calului Decebal si oastea lui si sa nu se izbeasca de pereti, tunele in care ne-am ascuns 1000 de ani ca sa nu blocam drumul migratorilor care nici macar n-au indraznit sa treaca pe-aici ca sa nu ne altereze genele, noi care avem muntele sfant Kogaionon pe care-l veneram si in ziua de astazi si pe care nu mai stim unde l-am pus, noi care am construit podul de la Drobeta cu multe sute de ani inainte sa treaca romanii Dunarea peste podul de vase, noi cei care desi nu scriam niciodata nimic, totusi cunosteam scrisul, pe care apoi l-am invatat de la romani si pe care l-am invatat din nou de la bulgari, noi care avem cele mai mari rezerve de aur, uraniu si wolfram din lume, noi care suntem cei mai ospitalieri, mai destepti, mai curajosi, mai sinceri si mai drepti din toata lumea, noi cei care traim in Gradina Maicii Domnului si nu ne place s-o plivim, noi care am dat umanitatii pe Ra, Zamolxe, Marean Vanghelie si Iisus Christos si religia crestina, noi care am inventat tablitele de la Sinaia si Codexul Rohonczy, noi cei care prin sapte porti secrete avem acces instantaneu in Agartha si Shamballa, care se afla simultan sub pamant, pe pamant si intr-o dimensiune paralela deasupra Romaniei, noi care din stravechime am calculat astazi anul astronomic, la nanosecunda, mai precis decat calculatoarele moderne, tragand de par si adunand niste cifre, pe care le-am denumit mistice, ca sa ne iasa rezultatul, noi cei pe care Dumnezeu ii protejeaza si care-l va trimite printre noi, reintrupat in dac, pe Fiul Sau, ca sa ne fereasca de armaghedoane, noi care am avut, avem si vom avea menirea mesianica de a salva omenirea, noi Buricul Pamantului...!?  Pai mai fratilor daci, pai tocmai noua, lupilor din Carpati, sa ni se intample una ca asta!? Sa stiti ca aceasta nu poate fi decat rezultatul conspiratiei mondiale si al pizmei si urii fara seaman ale neispravitilor de istorici, academicieni, paleoarheologi, paleolingvisti si profesori de istorie a religiilor, care nu stiu altceva decat sa arunce cu praf in ochi si cu noroi in cel mai glorios neam pe care l-a avut omenirea vreodata, adica pe noi, dacii.
Si tocmai noua, care ne suntem proprii nostri stramosi in viata si singurii pe care ii recunoastem, tocmai noua va intreb, tocmai noua sa ni se faca una ca asta, noua celor care am inventat datul pe derdelus pe pungi de plastic si pe capace de WC !? Asa ceva nu poate fi tolerat. Rusine, rusine! De trei ori rusine!

Si sa mai stie toti detractorii nostri ca channelingurile, nazaririle si scornelile noastre sunt mai adevarate decat documentele contrafacute si scornelile istoricilor, pentru ca  doar noi, in mintea noastra, detinem Adevarul Absolut si a noastra este si va fi dreptatea, cinstea si gloria neamului dac nepieritor din Sfanta Dacie nemuritoare, in veacul vecilor.  
Amin.
Asa sa ne-ajute Dumnezeu, Ra, Zamolxe si Iisus
Pentru ca meritam. 
Nota autorului: 
Dincolo de mesajul din pamflet, pe care eu, ca cetatean roman din Romania, l-am adresat fratilor mei de cetatenie "geto-daca" din Dacia, marturisesc ca imi iubesc si imi respect neamul si tara in care m-am nascut,  ca in sufletul meu cinstesc memoria stramosilor mei, oricare ar fi fost ei, dar ca, pe de alta parte, detest istoria inventata, exagerarile si smintelile protocronistilor.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

4 comentarii:

  1. Ne meritam soarta, cu virf si indesat !!!
    O seara frumoasa,
    Odorica

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata!
    Desigur Odorica, asta incercam si eu sa arat!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubiţilor, faceţi-mă să înţeleg !
    Văzui filmul (de pe 220), citii articolul (cică pamflet), sosii aici, citii două commenturi, apoi plasai pe ăsta mic al meu ... , dar D'acii până dincolo, cu steaguri LUPEŞTI şi contribuţii "boreene" şi alte d'alea, găsii firesc că nu-i firesc şi mă pusei pe PLÂNS !
    Poate s-o umple GROAPA ! ...
    ~
    Hai c-o zisei !
    ~
    tot eu ... Cornelius, :)
    PS: (Fu) TARE ! ~,

    RăspundețiȘtergere
  4. Da da, poate se umple groapa...

    RăspundețiȘtergere