Hai sa va povestesc despre rautate

Hai sa vorbim de rautate. Rautate gratuita. Verbala. Rautatea aia ceva mai avansata decat injuratura unui cocalar.
Eram acum cateva saptamani intr-un bar. Cu niste oameni, nu prieteni, abia cunostinte. Eu, cea mai noua din "grup". Si vorbeam noi de diverse, era o atmosfera destul de ok, fara mari contradictii, fara pareri foarte apropiate totusi. Oamenii astia, nu toti, cativa, sunt exact genul de snobi wanna be's. Mi se intampla rar sa ma priveasca cineva de sus. Daca se intampla sa fie un om care sa se comporte ca si cum ar stii mai multe decat mine ori e vreun prof ori un coleg mai in varsta ori tata. De data asta era o putoaica de seama mea, fara nici o realizare extraordinara, fara sa fie ea insasi un om extraordinar. Cum a pornit treaba?
Am spus o gluma, o remarca banala. "Ce bine de mine ca nu ma duc la munca!" Eram singura de la masa care nu avea un job, singura care nu-si facea griji ca n-o sa fie libera de Revelion. Buuun, gata cu asta. Pana aici, toate buna si frumoase. De-acum inainte... iad.
Si e omul asta, o tipa destul de ok (presupun). Cand mi se pune pata nu mai pot fi obiectiva, asa c-am sa ma abtin de la descrierea persoanei. Hai sa presupunem ca e ok si atat (frustrata, egocentrica, limitata, ingusta la minte...etc).
Omul asta a gasit ca e ok sa ma jigneasca (voalat, ce-i drept) fara ca macar sa aibe habar cine sunt. A presupus din start ca un lucru e asa cum il crede ea, fara a se obosi sa verifice, fara sa se intrebe daca exista cea mai mica sansa sa se insele, fara sa-i pese macar daca e bine sa-mi spuna sau nu. Eu spun ca nu e ok. Dincolo de faptul ca eu eram cea implicata, nu-mi pare ok.
Eram un om foarte rautacios cand eram mai mica, am crescut, mi-a venit mintea la cap si am renuntat la asta. Eu nu pot (nu mai pot, sa fiu sincera) sa fiu rea sau rautacioasa. Inainte sa-i spun unui om ceva, ma gandesc de 1000 de ori daca e bine. Poate ca gresesc, poate ca nu e cazul sa-i spum, poate ca nu EU trebuie sa-i spun, poate ca are o scuza, poate n-am inteles eu bine.
Ce-i cu atata rautate? Ce-i cu atatea certuri si atata egoism? Om bun, mai mult pierzi certandu-te.
M-am ciondanit la un moment dat cu o tipa pe care n-o cunosteam. Ne-am "cunoscut" pe net si am pornit razboiul. Dupa cateva zile de "inarmata pana-n dinti", stii ce-am aflat? Mi-a picat fisa deodata, eu chiar n-am nimic cu omul asta. Si nici el cu mine. Si-am ingropat securea razboiului, deodata, fara nicio interventie majora. Am zis "piua!" si asta a fost. Si-mi pare asa bine. Acum chiar imi place omul asta, foarte diferit de mine.
Revin la tipa din bar. Eram toti acolo si tipa incepe cu aruncatul judecatilor: ca eu habar n-am ce-i aia greu, ca mie-mi da tata bani de toate, ca ea munceste de la 18 ani...etc.
Hai sa dezbatem putin problema. Daca mi-ar da tata bani ar fi ok. Chiar foarte. De ce sa nu fie? Am 22-23 de ani, am facultate, am o viata inainte, timp berechet sa vad ce-i ala greu. De ce sa-mi fie rusine daca tata (omul a carui responsabilitate sunt) are grija de mine? Asta n-am inteles eu.
Imi pare rau ( si inteleg) ca e greu sa lucrezi de mica(mic), stiu ca uneori e coplesitor. Dar nu e o rautate sa-i desconsideri pe cei ce nu sufera ca tine? Nu e o chestie de egoism sa vrei raul altora doar ca sa te simti tu mai bine? Si nici macar nu te simti mai bine, e o minciuna.
Nu m-am suparat pe ce mi-a zis, ci m-a deranjat ideea de dincolo de cuvinte. Omul asta e un om destul de destept, nu-i o cocalareasa fara carte, nu e o pitzi intretinuta. Credeam ca oamenii care au trecut prin greu inteleg mai bine "omul". Nu mai cred asta.
Si stii ce-mi pare si mai trist? Ca ea o sa piarda 1000 de oameni asa, serios. Desconsiderand un om inainte sa-l cunosti pierzi. Pierzi un om, adica mult.
Daca mi-ar fi dat ocazia as fi putut sa-i spun ca stiu prin ce trece. As fi putut sa-i spun ca am fost si eu acolo, unde e ea acum, ca am fost chiar mai departe decat ea. Daca mi-ar fi oferit ocazia as fi putut chiar sa-i spun ce si cum, am si stat probabil de vorba la alt nivel. Nu plang omul ci situatia. Imi pare rau ca oamenii au ajus atat de rai. Gratuit. Si tocmai de-asta tin la "oamenii mei". Fiecare e diferit, fiecare are alta viata, dar niciunul nu m-a judecat vreodata. Oamenii mei incearca mai intai sa inteleaga si apoi se intreaba daca sa arunce cu pietre. Si niciodata n-o fac.

Hai sa ne plangem aiurea si o sa fie bine

Oamenii se plang mult si degeaba. Ii auzi peste tot, se plang ca in tara asta nimic nu se mai face bine, ca ne pierdem valorile, ca avem un Bucuresti infect, tineretul se duce de rapa, invatamantul la fel, nu mai e cultura, etc. Cati din acestia care se plang de gunoiul de pe stada, de exemplu, stau cu punga de cipsuri goala in mana pana gasesc un cos si cati o arunca intr-un loc "dosit"? Cati din cei ce spun ca nu mai avem valori fac ceva pentru a le pastra? Majoritatea se plang si atat, sau mai rau, se plang si alimenteaza motivele.
Eram odata intr-o statie RATB dotata cu cos de gunoi. O tanti, adica o tipa pe la 40-50, manca bomboane. Am urmarit-o cam 10 minute, timp in care a dat gata cam 5-6. Ma uitam asa la ea si ma intrebam ce-ar fi sa ii spun ca e lipsita de minimum de bun simt fiindca arunca fiecare ambalaj astfel: desface bomboana, o indeasa in gura, lasa mana in jos, in pumn avand ambalajul, si apoi hop...l-a luat vantul. A facut asta cu fiecare in parte, aflandu-se la mai putin de un metru de cos. La pariu ca ea e unul dintre cei multi care se plang de jegul de pe strazi? Si, cu ce drept, ma intreb eu? Cu ce drept se plang toti cei asemeni tipei asteia? Cum poti sa te vaicaresti ca e jeg cand tu faci jeg, ca nu e cultura cand niciodata nu i-ai cumparat copilului o carte, ca tinerii pleaca prin vecini cand tu nu ai facut nimic pentru ei? Nici eu n-am dreptul sa ma plang poate, fiindca nu m-am dus la tanti sa ii zic " Nu va suparati, de ce nu aruncati mizeria la cos?". M-am gandit atunci ca nu are rost, s-ar fi gasit un mosulet care sa ma traga de ureche ca e lipsa de bun simt sa ii vorbesc asa unei "doamne".
Eram in tren si s-au luat de noi niste cocalari, eram numai fete si nu ne puteam pune cu ei. In jur 50 de insi care asistau. Atat. Cu ce drept se plang ei ca in trenuri iti e frica?
E un copil de 11 ani care sta la TV toata ziua, toata vacanta. Ar vrea sa faca inot, sa joace tenis, sa faca dansuri, dar cine sa-l duca, parintii n-au timp, la 4 e meci si maica-sa are o telenovela la 7.
Si atunci, cu ce drept se plang ca nu e cultura?

Sunt Intelectual, lăsați-mă să mor de foame.

Almanahul de Mitocănie Urbană, dat spre vânzare astă vară prin librării și magazine de profil, a adus în vorbă realități cotidiene, în forma unor transpuneri "biologice" ale variilor tipologii care se perindă zilnic pe drumurile noastre și-așa întunecate de gropi și ambuteiaje. Clasa Cocalari cu subclasa Pițipoance, ale căror specii variază de la zonă la zonă, nu pot lipsi nicăieri. Am observat cu durere că în ultima vreme succesul nu mai înseamnă să te afirmi prin masă cerebrală, ci prin masă musculară și de tupeu. Am ajuns de la o țară cu valori în diverse domenii OMENEȘTI, la o țară cu valori în domeniul scuipat semințe-n fața blocului. Ok, ești jmecher cu dublu jm, dacă faci așa, dar nu te lua ca babuinul de un elev de clasa a 12-a care-și bate capul cu primul său examen adevărat din viață, pentru că, crede-mă pe cuvânt, nu duce lipsă de suferință. Elevul ăla de clasa a 12-a are șansa să te pună pe tine să plantezi copaci, dacă vrea, pentru că puterea intelectualului nu constă numai în tocit și în netrăit "viața" superjmecheră cu superdoi de jm pe care o duci tu. Intelectualul trebuie protejat și lăsat în pace, pentru că el te ajută pe tine să scuipi sămânța aia care tocmai a căzut pe jos. Din cauza lui ai mașină, din cauza lui ai gaze în apartament, din cauza lui ai apartament, din cauza lui îți permiți să arăți semnul victoriei c-un singur deget în trafic (pentru că ai 300 de cai și-un măgar și poți să fugi repede fără să te prindă nimeni să-ți taie jmecheria cu doi de jm). Puterea intelectualului este să conducă prin bun simț și prin abilitate, nu prin înjurături și intimidare de doi bani. Iar dacă tu tragi bani de unde prinzi, intelectualul ăla nu o să mai poată să-ți dea ție mașini și case, pentru că nu are ce să mănânce. Așa că, frățioare, renunță măcar puțin la al doilea jm, și arată lumii că poți să dai dovadă de bun simț. Și nu uita, educația e gratis, cel puțin până în clasa a zecea...