Ziua de duminică este un moment de bilanţ pentru senatorul Ioan Chelaru (foto). Acesta împlineşte, pe 10 februarie, vârsta de 60 de ani. Deşi aniversarea zilei de naştere este motiv de bucurie pentru mulţi, Ioan Chelaru face parte din altă categorie. “Nu sunt bucuros că vine ziua mea, aşa se întâmplă de la un anumit număr de ani în sus. Este un moment în care iei vârsta în piept aşa cum este şi te gândeşti şi la lucrurile bune, dar şi la cele mai puţin bune. Eu sunt mulţumit de ceea ce am realizat până acum. Ziua mea o voi petrece în primul rând cu familia şi, apoi, cu prietenii“, a afirmat senatorul Ioan Chelaru, care a mai precizat că şi-a propus “să trăiască 100 de ani“.
Ioan Chelaru este membru PSD din anul 1995. Din 2000 a fost preşedintele Organizaţiei Roman a PSD, iar din 2001 – membru al Consiliului Naţional al PSD. Din 2004 şi până în iulie 2012, Ioan Chelaru a fost preşedintele PSD Neamţ, iar din 2009 este vicepreşedinte al PSD la nivel naţional. În CV-ul bogat al senatorului Chelaru se mai remarcă şi faptul că, în anul 2003, acesta a primit Premiul special al Uniunii Juriştilor din România, ca recunoaştere pentru întreaga sa activitate.